Circul


           Caravana circului poposi în sat şi se instală în luncă pentru o lună încheiată. Compusă din două vagoane trase de cai: unul – dormitorul iar celălalt  jumate bucătărie, jumate depozit pentru recuzita jalnică,  avea şi un oblon lateral pentru scena de teatru de păpuşi. Erau doi circari, unul gras şi unul sfrijit şi o actriţă vopsită pe faţă ca o paparudă. Ba mânuiau păpuşile, ba se îmbrăcau în clovni şi mergeau cu o bicicletă caraghioasă cu o roată mică şi una foarte mare. În răstimp mai chinuiau şi maimuţa, cam bătrână şi cam plictisită. Sătenii erau nemulţumiţi, fiindcă trupa avea doar un maimuţoi şi un şarpe şi toată reprezentaţia era o peltea lungă cu teatru de păpuşi dar, copiii erau bucuroşi nevoie mare. Ce-i drept, ei se bucurau şi când era mort în sat darămite când venea Circul.

           Niţă aşteptă să plece circarii la bufet în sat şi se strecură în vagonul cu teatrul. Se jucă câteva ore cu păpuşile, din care una chiar îi părea că seamănă cu Cleopatra. După o vreme, se lăsase întunericul şi nu mai vedea mai nimic în vagon. Ar fi plecat spre casă dar, afară se-ncinse o ceartă între artistă şi unul din circarii întorşi de la birt.

           Niţă se uită printr-o crăpătură lăsată de o stinghie lipsă şi văzu pe gras că o trage de păr pe fată, apoi sfrijitul făcu un gest brusc şi celălalt se prăvăli. Era groasă rău: în lucirea lunii, Niţă văzu un stilet împlântat în spatele grasului.

           Cei doi îl apucară pe circar şi, cu mare greutate îl traseră chiar spre vagonul în care era Niţă. Uşa se deschise şi grasul fu împins în vagon, apoi un zăvor ruginit, tras pe afară, închise uşa temeinic.

           Niţă se trezi închis cu mortul şi ar fi vrut să plângă ori să strige dat nu-l ţinea curajul nici să respire. Lumina lunii intra prin stinghia lipsă şi dădea stiletului din spatele cicarului o lucire lugubră.

           Caravana se puse în mişcare: copilul respira sacadat, împietrit de groază. Încercând să se retragă cât mai departe de mort, în întuneric, pipăi un coş de răchită: şarpele!

Copilul se simţea pierdut! Închis cu şarpele şi cadavrul, se simţea paralizat. Era clar că atunci când îl vor găsi, cei doi îi vor face felul! Asta dacă nu-i va pocni inima până atunci.

           Traversând satul, Niţă se uita prin crăpătură sperând să vadă pe cineva pe drum dar, ca un drac, uliţa era pustie. Ştia că trebuie să facă ceva ca să se salveze până la ieşirea din sat dar întunericul şi spaima nu erau prietenii lui.

           Ajunşi în dreptul bisericii, Niţă se hotărî: smulse stiletul din corpul grasului şi-l aruncă în drum prin crăpătura dintre şipci. Mai aruncă şi-o eşarfă şi un nas de clovn pe care le trecu prin sângele ce năclăise podeaua. Acum trebuia să se roage ca cineva să găsească obiectele însângerate şi să facă legătura cu plecarea înainte de vreme a Circului. Ehei, numai pe Cleopatra ar duce-o capul să priceapă toată tărăşenia dar, cum fata nu ieşea noaptea din casă, slabă nădejde. Se apucă să plângă încetişor în pumnii micuţi.

            Ei, Niţă, acum să te văd! Din dandanaua asta cum mai ieşi, băiete?!

            După vreo oră de mers, Niţă îşi făcu iar curaj să se mişte. Îşi zise că trebuie să pipăie oblonul de la scena de teatru de păpuşi din laterala vagonului, ca să-i dibuie zăvoarele. Oblonul era singura cale de scăpare dar, trebuia să se mişte cu fereală, să nu răstoarne coşul cu şarpele. Belea!

             Tot pipăind după zăvoare, le găsi pe latura de sus dar, până să tragă de ele, micul convoi se opri. Niţă se piti pe sub bulendre. Uşa se deschise şi cei doi traseră mortul jos din căruţă. La câţiva paşi de drum, sfrijitul se apucă să sape o groapă cu o lopată mică, aşa cum văzuse copilul la soldaţii nemţi. Niţă înşfăcă un costum de clovn şi se piti sub vagon, apoi, când prinse momentul se târî până la un tufiş, fără a pierde din ochi pe cei doi complici.

             Criminalul se plictisi de săpat şi băgă pe gras într-o groapă mică, apoi bătători bine cu picioarele. Femeia  sări şi ea cu făptura-i mică peste pământul reavăn şi puse în grabă pământ, frunze şi crengi. Mulţumiţi de ispravă, îşi scuturară hainele.

             Copilul gândi că în câteva zile aveau să-l mănânce câinii pe gras. Treaba fiind isprăvită, cei doi urcară fiecare pe capra câte unui vagon şi plecară pe drumul Brăilei biciuind caii cu hărnicie.

           Niţă îi aşteptă să se îndepărteze. Sfâşiind costumul de clovn în patru, se duse la proaspătul mormânt şi, de cel mai apropiat pom, legă cu îndemânare cârpele strident colorate ca să nu uite locul, dar şi să atragă atenţia oricui o trece pe drum. Încă o cârpă o legă chiar în pomul de la drum, în linie cu mormântul, apoi luă drumul satului. Ciubotele-i umflau picioarele însă nu avu norocul să apară nicio căruţă. În zori ajunse în sat. Eşarfa şi nasul de clovn erau aruncate în şanţ, deşi el le zvârlise în mijlocul drumului: cuţitul dispăruse. Se pare că aşa sculă frumoasă a mulţumit lăcomia cuiva!

           Niţă îi povesti lui Franţi toate peripeţiile şi grăsanul îl apostrofă:

           -După vorba voastră românească, te-a cam mâncat în fund prietene!  Vezi că pisica are nouă vieţi, dar copchii neastâmpăraţi, doar una, şi aia plăpândă!

           -Ei, ai văzut drac mort?

           – Hai, nu te mai grozăvi că poţi s-o păţeşti urât! Dar, zău! Avea dreptate Schroeder când zicea că tu-ţi bagi mucii peste tot!

          -Schroeder era un tâmpit!

          -Tâmpit-tâmpit dar, vezi că niciodată nu scapi prilejul să intri într-o belea? Parcă eşti jurat să faci toate nefăcutele, zău-aşa! Dacă te omorau criminalii ăia?

           -Pagubă-n ciuperci! Făcea mamica altu’!

           -Zău, dar la Cleopatra nu te gândeşti? Acum eşti bărbat, ai responsabilităţi!

           Copilul se grozăvea dar se vedea bine că era gata să dea în plâns şi bucătarul îi dădu o gamelă de varză cu cârnaţi.

            Franţi anunţă grabnic şi pe colonel şi pe jăndar. Vestea se duse repede în sat şi la cârciumă Ţuica şi romul curgeau gârlă peste presupuneri şi poveşti. Se comenta crima în draci. Se pare că cineva, simţindu-se cu musca pe căciulă, a aruncat stiletul în drum de unde-l luase.

           A doua zi, cei doi complici  au fost arestaţi în port la Brăila după ce vânduseră deja şarpele şi maimuţa şi se tocmeau pentru vagonul de dormit. Se pare că erau în lichidare.

          Au negat cu tărie dar vagonul plin de sânge i-a dat de gol imediat.

          În cursul zilei fură aduşi în lanţuri în sat, după ce grasul fusese deshumat în prezenţa lor. După reconstituirea din luncă, fură puşi faţă-n faţă cu Niţică.

           -Ei, ce aveţi de spus în apărarea voastră?- întrebă jăndarul.

           -Urăsc copiii!- zise sfrijitul plin de ură.

           Actriţa plângea încetişor. Fără vopsea pe faţă era doar o biată femeie veştejită.

           Niţă scoase un nas de clovn, şi-l legă după urechi, apoi se strâmbă la cei doi. 

Anunțuri

Despre Doina Popescu-Brăila

Cât deschizi ochii, cât iubeşti şi cât citeşti, atât eşti şi nimic mai mult! Dar, dacă ai copii şi dacă scrii, mai ai o şansă. Am publicat nouă cărți dintre care șapte romane: Comisia Zurich, Dumnezeu era-n vacanță, Ardei iuți, Pisica cu papion, Fericire la preț redus, Dragoste și ciocolată, Terente-Zodia zmeilor și volumul Copilul Dunării apărut în anul 2015 și în varianta bilingvă, în traducerea Sabrinei Popescu, elevă, având 14 ani și jumătate la comiterea isprăvii.
Acest articol a fost publicat în COPILUL DUNĂRII și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

28 de răspunsuri la Circul

  1. tibi zice:

    -Pagubă-n ciuperci! Făcea mamica altu’! 😀

  2. tibi zice:

    Bine zice Niţică : Schroeder era un tîmpit dar, are şi Franţi dreptate !
    Numai că, bine face Niţică : băgîndu-se peste tot, rezolvă o grămadă de probleme.
    Povestea merge înainte ! 🙂

  3. luminita zice:

    Foarte bun acest capitol.
    Zece cu felicitari !
    Poate fi publicat si separat de celelalte , are fortza narativa proprie , conflict si personaje bine creionate .
    Parerea mea. 😆

  4. Eu scriu romane şi ieri m-am dat în fapt. După momentul Tuzla n-am putut scrie ceva umoristic…

  5. luminita zice:

    Hm , mi se pare mie sau azi am devenit invizibila ?
    😯

  6. De ce? Mai ai alt comment la care nu ţi-am răspuns?

  7. luminita zice:

    Aaaaaaaaaa,
    pai n-am sesizat ca era pentru mine raspunsul acela.
    Ok, deci nu sunt invizibila .
    Uraaaaaa ! 😆

  8. tibi zice:

    „-Zău, dar la Cleopatra nu te gândeşti? Acum eşti bărbat, ai responsabilităţi!”

    Amu e amu !
    Ia să videm noi, ce va mai fi ! NU ? 🙂

  9. Postare nouă: O mireasă la doi miri

    • tibi zice:

      Am văzut, am citit, am multe de spus dar, mîine!

      Dacă nu mă înşel prea tare, povestea asta este cheia de boltă a povestirilor din această serie. Pe scurt. Manole, este prezent în fundal, Raducanu apare ca întemeindu-şi legenda care îl va continua pe Terente, Cleopatra a devenit deja povestaşa, Niţică rezolvă ca de obicei TOT, iar Toderaş gînsîcîie cum îi dictează prietenul său. Super ! 🙂
      Plus întîlnirea cu noile personaje despre care vom vedea dacă sunt numai episodice, au ba. NU ? 🙂

  10. Se vede că „eşti în cărţi”… Te aştept mâine. Noapte bună!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s