O mireasă la doi miri

Niţică ascultă o vreme povestea citită de Cleopatra, apoi, cu mare părere de rău o lăsă pe fată cu verişoarele sale şi plecă grăbit: avea o treabă de cea mai mare importanţă în slujba lu’ nenea Răducan. 

Sofiţa fusese promisă de anul trecut pentru nuntă mare unui negustor avut de cereale de la Calafat, cu afaceri de soi şi în schela Brăilei: cine nu-l ştia pe Tomiţă Bălănică!

 La fala lui, negustorul făcu două nunţi: una la Brăila cu o săptămână în urmă, unde invită bancheri, armatori şi oficialităţile oraşului, ba şi ziarişti şi deputaţi din Bucureşti şi alta în sat, pentru prostime.

Nenica Răducan era cam cătrănit: acuma nu că nu-i rămâneau muieri destule-n sat dar, Sofiţa avea un ce aparte. Dacă-ar fi fost să se-nsoare, chit că era îmbulzit de muieri, numai Sofia i-ar fi stat alături însă, era prea tânăr şi prea sărac pentru aşa trebuşoară.

Răducan avea vorbă cu ea s-o fure în noaptea nunţii după obicei. Pregătise un culcuş într-o şură de paie, cu un sac de iută în loc de uşă. Şura era ridicată pe-o vatră de casă rămasă de mulţi ani de izbelişte dar uneori sătenii mai scurtau din drum trecând prin ea.

 Niţă avea rol de caraulă şi, ca să vadă uliţa până hăt-departe, era cocoţat într-un dud bătrân. Avea înţelegere să fluiere în anume fel de s-ar apropia careva. Băiatul îşi luă în serios munculiţa, căci ţinea mult la nenica Răducan. Cam pricepea el ce meşterea nenica cu mireasa dar, toată treaba lui era să caşte ochii la drum şi alta nu-l interesa.

În aburii băuturii, mirele pricepu că i-a fost furată mireasa şi, după obicei, promise o vadră de vin celui ce-o aduce dar, timpul trecea şi lumea-şi dădea coate, că hoţul cu mireasa  tot nu apărea. Şi cum hoţul nu era oarecine ci chiar Răducan, sătenii zâmbeau subţire, iar alţii, pe furiş, râdeau în hohote de mândreţea de coarne ce-i creşteau lui ginerică de la un ceas la altul.

-Oameni buni, hoţul ăsta se-ntrece cu gluma! Dau două vedre de vin, numai să-mi aduceţi mireasa!- zise Bălănică neliniştit şi transpirat. Unii nuntaşi ieşiră s-o caute.

Niţă, cocoţat în dud, văzu că soacra mică a ieşit c-o tavă şi împarte cozonac la copii. Ştia el cozonacul făcut de Sofiţa, cu nuci şi stafide, să te lingi pe deşte! Fără să stea pe gânduri, sări în drum şi se îmbrânci şi el cu ceilalţi să capete o bucată. Cum se ştie, cozonacul e înecăcios, aşa că băiatul intră în casă după o gură de apă. 

Întors la locul de pândă înţepeni. Ginerică mai avea cinci paşi până la şură şi-l prindea pe nenica Răducan cu izmenele-n vine.

-Nea Tomiţă, pe Sofiţa o cauţi?- întrebă Niţă cu voce puternică să-l audă cei doi.

-Pe Sofiţa, mă!- da ce ţipi, zăludule, că nu-s surd.

-Ce-mi dai, să te duc la ea?

Bălănică nu avea timp de tocmeală:

-Un pol!- zise răguşit.

-Ei, pregăteşte polul şi hai cu mine!

Negustorul îi trecu banii pe dinainte dar îi băgă la loc:

-Hai, plata la sfârşit, că numai în strada Neagră plătesc din prima!

Niţă îl luă de mână şi-l trase după el. Îl apucă aşa un fluierat, să-l vestească pe nenica că s-a terminat distracţia. Cum ginerică nu era din sat şi nu cunoştea locurile, Niţică il plimbă oleacă pe Tomiţă, apoi trecu prin bătătură pe la ţaţa Dobriţa şi-l luă pe Toderaş.

-Da’ ce faci, măi băiete, cu gânsacul?

-Păi mata nu ştii, că gânsacul ăsta-i fermecat? Ne zice pe unde să umblăm! El găseşte fata!

-Măi drace, mă iei de prost?- zise negustorul ridicând din sprânceană.

-Bre, mata vrei să-ţi găseşti mireasa, ori vrei să pleci cu coada între picioare din sat? Las pe mine, că Toderaş îi fermecat!

Cum sîsîia gânsacu’ aşa zicea şi Niţică: uite p-aici, uite p-aici! Uite p-aici, uite p-aici! 

Când îl simţi ameţit ori de băutură ori de vânturat pe uliţele satului, Niţică socoti că Răducan a adus-o înapoi pe drăguţa de Sofica şi-l întoarse la nuntă. 

-Ei, Tomiţă, Todiraş zice că Sofiţa este taman aci la nuntă! Scoate polul şi plăteşte!

Ginerică o văzu pe mireasă lângă lăutari şi-i veni inima la loc.

Lăutarul îl luă în primire:

-Hai, ginerică, pe unde umbli teleleu? Grăbeşte-te să dai după cum ai promis, două vedre de vin, că Răducan ţi-a înapoiat mireasa!

-Dau, cum să nu dau!- zise negustorul care voia să se fălească cu avuţia lui în faţa nuntaşilor.

Tomiţă dădu Răducanului cele două vedre de vin promise în hohotele de râs ale nuntaşilor, care ştiau că Răducanu-şi mai luase o plată dar, nu se-ndură să mai dea şi polul copilului.

-Nene, ne-am învoit să te duc la mireasă şi, uite, că te-am adus! Acuma să faci bine să-mi dai polul, că mi-am făcut băşici la tălpi alergând pentru mata!

-Ştii ce? Nu-ţi dau nimic! M-ai plimbat aiurea în sat şi uite că era aici şi m-aştepta, sărăcuţa!

Niţă se plimbă necăjit o vreme printre meseni, apoi ieşi să se plimbe pe malul gârlei. După o vreme se întoarse iar la ginerică:

-Hai, bre Tomiţă, dă-mi bre, polu’ meu!

-Ia, lasă-mă, măi muceo în pace, că pun argatu’ să te zvârle-n drum!

-Îţi lepezi liniştea pe un pol, boierule!- zise copilul cu voce gravă.

-Bă tâmpitule! Io nu cred bă, în gânsacu’ tău vorbitor! Crapă-n tine ce vrei de pe mese, că am făcut atâta pagubă cu nunta asta şi, vezi-ţi de drum! Nu-ţi dau o para! Nu că n-am, am! Am, da’ nu vreau să-ţi dau! Am io ambiţia asta!

-Cum ţi-e voia, bre, Tomiţă!- zise Niţă îndârjit.

-E o vorbă care zice să nu strici orzul pe gâşte! I-o oi fi prost să fac plată la un mucos, ori la un gâscan! Aşa-i în afaceri, băiete: răzbeşte cine-i înşeală pe gânsaci!

Copilul ieşi în drum, apoi, după vreo trei ceasuri se-ntoarse iar şi se aşeză pe lângă ginerică.

Niţă îl ciupi pe Toderaş de târtiţă şi gânsacul sâsâi nervos.

 -Te zgârceşti la un pol, nene, da’ Toderaş zice că vaporul de se-ncarcă acuma cu grâu în schelă la Brăila şi ridică ancora în noaptea asta, va fi prădat de Manole!

Tomiţă aruncă o privire piezişă băiatului şi lăsând nunta baltă, sări pe un cal şi, du-te băiete!

Răducanul jucă pe Sofiţa până la ziuă sub privirea chiorâşă a soacrei mari, madam Bălănică care îşi încrucişase privirea, ba cu-n ochi la uşă după Tomiţă, ba cu-n ochi la sfârleaza de nor-sa. Dar, la plecarea lui ginerică din nuntă fără să lase o vorbă măcar, nici nu putea să se-aştepte la altceva şi-şi înghiţi amarul în tăcere, nemulţumită c-a şi-a lăsat feciorul să intre în neam de sărăntoci. 

Pe seama negustorului chefuiră sătenii până în zori, iar Răducanu petrecu ca un ginerică-n toată legea.

În zori se întoarse Tomiţă, murdar pe haine şi deznădăjduit: vaporul fusese prădat de Manole!

Biletul lăsat de haiduc îl pusese pe gânduri: Ţi-ai pierdut fericirea pe un pol, boierule!

Se şuşoti cu mă-sa, madam Bălănică şi, fără să le spună nimic despre vapor şi despre motivul dispariţiei lui din nuntă, Tomiţă înjură pe Niţă şi pe Răducan, alungă pe săteni şi plecă pe drumul Brăilei călare pe lângă rădvanul ce ducea mireasa şi pe madam Bălănică.

Răducan se arătă mirat:

-Bă, Niţică! Ce drac de ginerică-i ăsta, să plece de la nuntă şi să-i ţiu io locu’, băi, băiete! Oa, ce-am mai petrecut!

-Ehehei, poveste lungă, Răducane! Ca să-l îndepărtez de şură când era ha, să vă prinză, i-am promis că-l duc la mireasă şi el mi-a promis un pol ca plată. L-am învârtit până am socotit c-aţi ajuns înapoi la nuntă, apoi l-am adus taman la lăutari să-şi ia mireasa. S-a zgârcit să-mi dea polu’ şi-am ieşit pe malu’ gârlii să mă răcoresc, să-mi treacă dracii. În drum m-am întâlnit cu Manole şi i-am povestit ofu’ meu. Manole m-a trimis să-l mai rog o dată de vorbă bună şi dacă tot s-o calici, să ies în curte şi să-l fluier a buhă. Avea un pont pentru un vas cu grâu, dar aflând că proprietarul îi chiar mirele Sofiţei, se lipsise să-l mai prade în ultima clipă. Dar auzind că negustorul nu-i om de cuvânt, şi m-a şuguit, apoi m-a luat în batjocură, s-a făcut Dunăre de supărare şi s-a dus să-şi facă treaba ce-o avea în gând de prima dată. Mi-a zis să-i dau trei ceasuri avans de la semnal şi apoi să-i zică Toderaş că-i pradă averea. Hai, Răducane, mângâie-l pe Toderaş, că pe vorbele lui ai chefuit tu toată noaptea ca un ginerică!

-Băi, băiete, băi! Ce te duse capu’ să le-ntorci! Bine zice lumea că te-a făcut mamica cu chiznovatu’ de Săndulescu! Să trăieşti, şi tu, şi minunatu’ de Toderaş, că bine m-am mai nuntit, Niţică!