Gheorghe Gheorghiu susţine că una dintre marile nemulţumiri ale Mădălinei Manole era faptul că, deşi avea un nou album, cu greu putea obţine o difuzare.
Artistul a povestit că noul album era unul excepţional, dar cu toate acestea casele de discuri nu considerau că este unul comercial, motiv pentru care Mădălina Manole a fost refuzată de mai multe ori.
„Era foarte tristă pentru că avea un album de excepţie şi nu a interesat pe nimeni. Nici casele de discuri, nici radiourile nu au vrut să o difuzeze. Este tragic ce se întâmplă în ţara asta. Artiştii de valoare sunt promovaţi doar dacă mor”, a declarat artistul în cadrul emisiunii Acces Direct.
Sursa: ziarul Libertatea
Şi este adevărat! Aud tot mai rar la radio vocile celor mai iubiţi cântăreţi români, la tv au loc doar cei implicaţi în scandaluri şi maneliştii. Din acest motiv voi promova pe blogul meu cântăreţi dragi mie.
Blogosfera are potenţialul să promoveze muzica refuzată de dj cu neuronii agitaţi de rock.
Oameni buni, nu mai aşteptaţi să moară vedetele ca să vă amintiţi de ele!
Deja, strigătul deznădăjduit al Mădălinei pentru condiţia artistului în această ţară v-a cutremurat pe toţi. Ascultaţi muzică bună, bucuraţi-vă de marii noştrii artişti şi promovaţi melodii de suflet în blogurile voastre.
Şi cine ştie, aşa poate ne salvăm artiştii, sau măcar ascultăm o muzică de calitate!
Astăzi vă propun Cătălin Crişan:
Doina Popescu Brăila 
Acesta este cel mai bun articol dedicat Mădălinei pe care l-am citit în ultimele zile în blogosferă. TKS Doina.
În mod paradoxal, toţi ştim ce se întâmplă, toţi ne întristăm dar, nu facem nimic concret ca să îndreptăm lucrurile.
Această stare trebuie să înceteze, altfel nu vom mai avea nici cântăreţi valoroşi, nici actori de teatru, nici poeţi…
Romanciera Rodica Ojog-Braşoveanu, un talent neegalat, a murit la doar 63 de ani.
La un interviu dat de ziua ei în ’99 declara că „mi-aş dori să pot mânca ce vreau, cât vreau şi când vreau! Să nu duc grija zilei de mâine!”
După ce am citit acel interviu am sunat la ziar să-mi dea adresa s-o vizitez. O găgăuţă care mi-a răspuns la telefon mi-a zis că nu-i permite politica ziarului.
Daaa, Rodica Ojog Braşoveanu. Ştii cum a fost maltratat soţul său la mineriadă ?
Ştii că a fost declarat în moarte clinică, depus la morgă, iar apoi a luat calea mănăstirii ?
Gata. Plec. Nu ştiu de ce, dar mă simt mai obosit ca niciodată. Am nevoie de un mic răgaz. De un concediu. Tiberiuşa pare să fi găsit o fereastră de respiro. Mai vedem.
Noapte bună Doinişoară dragă, noapte bună. Mai este şi mîine o zi.
Nu. Tot ce-mi amintesc de soţul ei, Cosma Braşoveanu este că i-am citit o carte: FUGA.
Îmi pare rău să aflu acest lucru.
Doina Popescu
stimată doamnă, doresc să vă spun că am încercat să trimit un mesaj pentru dvs la Pergamentul Diafan, pe care domnul Tiberiu Orăşanu l-a scos şi în plus m-a şi blocat. adică nu există dreptul la replică. deşi spune că o să vi-l înmîneze eu nu-l cred după ce s-a comportat cum se comportă în continuare. deci pe scurt mesajul conţinea doar afirmaţia mea pentru dvs că aveţi dreptate în ce spuneţi despre inchiziţie şi momentul respectiv, dar nu puteţi să-l convingenţi, deoarece el consideră că opinia lui e cea adevărată, şi toate celelalte sînt false. mai mult refuză să considere argumentele şi referirile pe care le fac aşa cum le refuză şi le ignoră şi pe ale dvs. vorbeam de Istoria sefarzilor de la Toledo la Salonic, scisă de evrei, şi am dat şi un exemplu de proces inchizitorial din Elveţia, deoarece spunea să fac referiri concrete, mai ales că el spunea că nu a existat aşa ceva.
ar mai fi şi altele de comentat, dar mă abţin. oricum aş vrea să văd pe cine ar considera evreii sefarzi „antisemit” aşa cum afirmă el, pe mine sau pe el, care neagă acel genocid care i-a forţat să părăsească Spania, Toledo capitala lor în pribegie, şi să se refugieze la Salonic. ar vedea domnul Tibi, atunci cine înjură evreii pînă la extazul mistic, eu sau el?!
numa’ bine!
P.S. nu vă faceţi griji pentru că nu am să vă mai deranjez, cu toate că simţeam că aş putea comunica la un nivel cu adevărat intelectual, dar felul cum se pun problemele m-a speriat şi m-au făcut să mă retrag.
Problema Inchiziţiei va fi tratată exagerat de protestanţi şi evrei şi muşamalizată şi justificativă de către biserica catolică.
In acest joc, mânaţi de convingeri ori interese, au intrat şi savanţi ori într-o tabără ori în cealaltă.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu holocaustul. Internetul este plin de articole contradictorii în care evreii au exagerat cifrele ca să obţină despăgubiri de la diverse guverne iar ceilalţi au încercat să minimalizeze fenomenul ca şi când totul ar fi fost simplă literatură. Sigur, la asta au contribuit şi falsele jurnale ale unor evrei care s-au dorit nişte profitori individuali.
Adevărul este undeva la mijloc. Am întârziat să dau acest răspuns fiindcă voiam să dau nişte citate din articole citite recent dar am nişte lucrări urgente şi nu am avut timp să le caut. Voi reveni.
Dar, pentru teroarea care a stăpânit Europa la auzul teribilului nume, Inchiziţie, şi pentru că timp de peste 300 de ani a existat un codex cu cărţi interzise şi că zeci de mii de cărţi şi biblioteci au fost arse de către Inchiziţie eu nu voi putea niciodată să consider că „Inchiziţia a fost cel mai bun tribunal din lume”.
Şi dacă din cei 1800 de arestaţi, după doi ani, doar 1,8% au fost executaţi, ce s-a întâmplat cu restul?
Câţi au murit în timpul torturilor nu se mai spune. Nici câţi au fost condamnaţi pe viaţă.
Nici care au mai fost oameni după doi ani de tortură.
Arestarea de către Inchiziţie era simultană cu confiscarea averii în totalitate. Ne spune cineva că aceşti oameni şi-au mai primit averile înapoi?
Faptul că sute de mii de oameni au suferit teroarea timp de sute de ani, chiar dacă s-a exagerat foarte mult, a distrus familii, destine şi asta nu poate fi negat.
Vaticanul recunoaşte pentru Spania 125000 de arestări din care execuţii pretinde că au fost doar 1%, după recunoaşterea vinei, pedeapsa comutându-se în închisoare pe viaţă sau pedepse uşoare.
Dar imaginaţi-vă că după doi ani de tortură, acuzatul primea o pedeapsă modică: 3 ani de puşcărie.
Cu averea confiscată ce şanse de a reveni la o viaţă normală avea nefericitul? Ce viaţă aveau copii ale căror mame erau arestate? Cum trăiau copii ale căror mame erau arse pe rug?
N-a ucis Inchiziţia sute de mii de oameni ci doar câteva mii ori cîteva sute? Ei bine accept!
Poate accept că n-au fost decât 100 de nefericiţi!
Au fost ei vinovaţi de ceva? NU
Atâta vreme cât biserica a ucis oameni şi a distrus familii şi destine eu spun că NU acesta este rolul bisericii!
Biserica este vinovată şi trebuie să-şi pună cenuşă-n cap în vecii vecilor!
Un director de la Alfa-Bit a fost arestat în procesul Motorola. După doi ani de arest s-a dovedit că bandiţii erau alţii, generali, acţionari. El era, fraierul, ţapul ispăşitor. A fost eliberat fără a fi acuzat de ceva. Nevasta îl părăsise. Casa se vânduse pentru plata avocaţilor. A dormit într-o maşină abandonată şi a murit în scurt timp ca un boschetar.
Omul cand n-are probleme si le face singur. Asa si Mădălina Manole. Aveam o parere buna despre ea, dar mi-a trecut. Niciodata nu am putut sa apreciez prostia, nici macar la artisti.
Bună Răzvan,
Înclin să cred că era vorba de o depresie gravă. Nouă femei din zece fac această depresie post partum. Incidenţa este mult mai mare la mamele mai puţin tinere.
Şi o boală trebuie tratată. Bolile sufletului sunt cele mai parşive.
Mădălina a reuşit abia la a treia tentativă. Medicii care au externat-o chiar nu au să-şi reproşeze nimic?
Vinovate sunt şi blogurile care încurajează sinuciderea.
Un proverb chinez spune că în viaţă nu trebuie să fii atât de bun încât să te laşi călcat în picioare, nici atât de rău cu tine însuţi încât să te spânzuri!
Oameni buni! Sinuciderea este o soluţie definitivă la diverse probleme trecătoare!
Am avut în familie o mătuşa care s-a spânzurat deşi era şi frumoasă şi bogată.
Dar am avut şi o altă rudă muncită de gândul de a se arunca în Dunăre. Spunea că pierduse rostul vieţii. Depresia era evidentă:am dus-o la o doctoriţă deşteaptă şi după 3 săptămâni de tratament s-a vindecat complet.
Deşi acum se confruntă cu probleme şi mai apăsătoare, s-a vindecat şi duce o viaţă ok.
Când aveţi probleme căutaţi ajutorul specialiştilor. Întotdeauna mai este o cale, chiar dacă este mai greu de găsit!
Bun, cred ca e cazul sa devin mai explicit. Nu cunosc cazurile din familia ta asa ca nu ma pot pronunta in niciun fel.
Oricum, la om ca si la orice alt organism viu este implementata in mod genetic dorinta de supravietuire. Animalele nu se sinucid, doar omul. DE CE? Pentru ca noi avem posibilitatea de a rationa. Numai prin gandire poti lua o asemenea decizie, care sa treaca peste pragul „programarii genetice”. Prin urmare, sinuciderea reprezinta un act constient.
Depresia nu este singura motivatie care duce la sinucidere. Cateodata, exaltarea sau credinta pot avea efecte similare. Totusi, in cazul ei, depresia pare sa fi fost motorul pricipal. Aceasta depresie trebuie sa fie declansata de ceva, nu apare singura, pe neasteptate.
Daca iti pierzi familia intr-un accident poti avea o depresie ce poate duce la sinucidere, daca esti blolnav si ai chinuri intense, poti avea tendinte suicidale.
Revenind la exaltare si/sau credinta se cunosc cazuri de sinucideri in masa in cadrul sectelor religioase.
Pentru toate cazurile descrise de mine mai sus exista explicatii logice. Chiar si in randul sectelor, adeptii erau convinsi ca se duc intr-o lume mai buna, deci era logic sa se sinucida.
Pe de alta parte, in cazul Madalinei Manole toate premisele de mai sus lipsesc. Depresia a aparut in urma unor lucruri obisnuite (i se parea ca nu mai e frumoasa, ca nu mai are succes, etc.). Evident depresia s-a agravat pana a ajuns in punctul sinuciderii. Acest carusel spre dezastru putea fi resetat oricand daca si-ar fi pus o intrebare simpla: Copilului meu ii este mai bine sa creasca fara mama?
Daca avea un raspuns logic pentru aceasta intrebare putea sa renunte oricand la sinucidere. Daca mintea ii juca prea multe feste putea sa apeleze la ajutor medical.
In concluzie, prostia de a nu-si pune intrebarile esentiale au dus-o la acest final. Imi pare rau, dar eu imi mentin punctul de vedere.
Eu NU concep să renunţ vreodată de bunăvoie să-mi mai văd fetele, să le sprijin, să lupt pentru ele şi să le dau toată dragostea mea. Eu am fost dintre fericitele care n-au avut depresie post-partum ci o fericire fără margini pentru norocul de-a fi mamă.
Mi-am dat şi identitatea reală şi vârsta pe net şi consider că important este nu să rămâi frumoasă ci să îmbătrâneşti frumos!
Am vrut doar să atrag atenţia celor care au persoane depresive în familie să apeleze urgent la medic. Sinuciderea este o boală care poate fi tratată prin profesionismul medicilor dar şi prin grija şi voinţa familiei.
Corect
Domnule razvan, este de mirare cum un IT nu face diferenţa dintre logic şi raţional. Toate cele bune.
OK! Deci consideri ca ce a facut ea este logic sau rational?
De ani de zile m-am învăţat să nu mai judec pe nimeni.
Oamenii se prezintă prietenilor şi societăţii cu nişte măşti. Niciodată nu poţi ştii cum este în realitate mersul într-o căsnicie.
Era un soţ compătimit de tot oraşul pentru coarne mai falnice decât tata cerbul.
S-a întâmplat să-l întâlnesc pe compătimitul la separeu cu amanta. Pe urmă am aflat de la o prietenă că indiferent ce-a prestat nevsta mult-bârfită înainte de căsnicie, acum este dedicată permanent copilului de vreo patru anişori.
Şi iată un exemplu ipotetic care nu are nicio legătură cu cazul de faţă:
Există persoane care se sinucid datorită unui tartor în familie. Tartorul poate juca un rol de soţ model în societate. De fapt toţi psihopaţii sunt adorabili.
După o îndelungă tortură psihică victima se sinucide ca pună capăt suferinţelor psihice şi ca să-l pedepsească pe torţionar.
Imaginează-ţi pe soţ sau soacră, care-o ştie fragilă pe persoana în cauză şi-i aruncă în faţă: Te-ai vestejit! Nu mai eşti ce-ai fost! Muzica ta este depăşită! N-o mai ascultă nimeni! Eşti NIMENI!
Seamănă cu crima perfectă, nu?
Mister razvan, sper că te-ai lămurit.
Dar mie-mi stă o chestie pe creier!
Scriu un mesaj pe telefonul meu. Nu-l trimit. Se duce în draft. Revin la meniul de bază şi telefonul nu mă anunţă în niciun fel de existenţa mesajului.
Iau alt telefon cu Windows. Scriu un mesaj. Salvez. Mă întorc în meniul de bază. Telefonul nu semnalează în niciun fel existenţa mesajului care s-a salvat într-un folder! Dacă nu ştiu exact unde să-l caut nu-l găsesc.
Întrebare: De unde i-a trecut soţului prin cap să caute în mesaje netrimise ori prin foldere dacă telefonul nu semnala în niciun fel existenţa unui mesaj?
Chiar convins că este vorba de o sinucidere, poate Mădălina lăsase un mesaj pe e-mail, undeva în computer sau pe blogul personal? De ce să cauţi în telefon? Există o analiză a acestui aspect de către poliţie?
@ tibi
Eu mi-am expus punctul de vedere si mi-l sustin. Daca ai alte pareri esti invitatul meu sa le spui.
E usor sa diseci ce spune altul. Daca parerea mea deranjeaza, posesoarea blogului poate sa o stearga oricand. Eu nu ma supar, sunt in „casa ei” unde ea face reguluile.
Prin urmare, eu imi mentin parerea, nu vreau sa o impun la nimeni, totusi atacurile la persoana consider ca va descalifica: „Domnule razvan, este de mirare cum un IT nu face diferenţa dintre logic şi raţional.” mi se pare nerelevant in situatia de fata.
De judecat nu o judec, spun doar ca nu o inteleg. Sinuciderea este o solutie finala pe care un om normal nu o ia in consideratie.
Referitor la sotul sau soacra mentionate, exista intodeauna divortul.
Doina Popescu
mulţumesc pentru răspuns! aşa este. adevărul este undeva între, dar ca eu să scuz crimele bisericii care au existat executate de acea „instituţie a justiţiei lui Dumnezeu”, trebuie să fiu ori dus cu barca ori să am anumite interese care mi-ar aduce bani sau avantaje. scutind-o de vină doar prin contrast cu tribunalele comuniste nu pot s-o fac. dpadv nu văd nici-o diferenţă între atrocităţile inchiziţiei şi cele comuniste. eu am trimis şi o adresă cu un proces din Elveţia cît am şi pomenit de cartea: Istoria sefarzilor de la Toledo la Salonic, o mostră de istorie adevărată şi bine documentată, scrisă de evrei apreciaţi în lumea lor de evrei. nimic nu poate mişca îndîrjirea. păcat pentru că era un subiect foarte interesant, adică o paralelă între cele două tipuri de tribunale. sau ca eu să cred că biserica catolică acum a scos dosarele de la naftalină şi ne arată totul legat de atrocităţile comise, trebuie să fiu credul rău de tot. asta ar fii ca şi cînd mîine kaghebeul ar scoate dosarele celor exterminaţi la lumină. asta nu se va întîmpla cu nici-un regim niciodată. istoriile sînt sortite prin destin să nu fie cunoscute niciodată cu exactitate, deoarece regimurile nu vor prezenta nici-o treime din ce-au făcut. povestea cu exagerările a existat tot timpul, fiecare trăgînd spuza pe spatele său şi dînd vina pe celălalt.
faptul că s-a ajuns la invective şi injurii, e ceva care m-a îngrozit. de fapt atitudinea deloc intelectuală, şi monologul care conduc la idei greşite şi imagini deformate ale adevărului. pasiunea mea e istoria şi credinţa e adevărul, şi nu pot lăsa să treacă pe lîngă mine nemarcate lucruri false, care nu au de-a face cu adevărul. nu m-am născut cu veleităţi scriitoriceşti, dar fiecare om are calităţile lui precum şi defectele lui. unii şi le ştiu, alţii nu vor să le recunoască.
încă odată trebuie să recunosc că intervenţiile dvs sînt avenite şi mi-au făcut mare plăcere. nu ştiu cît de mult aţi citit din ce am scris eu la subiect, şi ce referiri sau trimiteri am făcut, precum şi dacă cunoaşteţi cîte ceva din cele pomenite de mine. eu cunosc tot la ce dvs aţi făcut referiri, şi vă recomand să le răsfoiţi cel puţin pe ale mele, pentru că merită, dacă nu cumva sînteţi în cunoştinţă de cauză. cifrele şi ele sînt aproape de realitate, deoarece Spania a fost patria lor cu extensie spre sudul Franţei, Elveţia şi nordul Italiei. dacă stau să mă gîndesc cuvîntul ghetou e de fapt de origine italiană şi nu numai cuvîntul dar şi semnificaţia. dacă nu le-a scos cred că le puteţi găsii pe cele trei postări. filmul lui Milos Forman – Goya’s ghosts, e o capodoperă pe acest subiect, mai ales că are o istorie adevărată la bază. şi nu vreau să mă gîndesc la arderea cărţilor considerate eretice. asta mi-aduce aminte de Iustinian şi biblioteca tracilor de la Efes, care se pare că a fost cea mai voluminoasă în antichitate cca 300.000 de volume. înainte de catastrofă au fost ascunse sub pardoseala unui templu, se pare cel al lui Apolo de la Didima. şi ce să mai vorbim de ciopîrţirea şi împrăştierea hălcilor în proţapi în Atena printre care şi a Hepatiei, liderul Muzeului din Alexandria, femeia matematician, şi totul în numele creştinismului.
eu caut adevărul şi nu-mi permit să fac afirmaţii hazardate fără suport istoric, doar de dragul artei. trăiesc de mult timp departe de România, am văzut multe şi am auzit multe, dar fenomenul care bîntuie prin România, de genul: eu ştiu, ceilalţi nu ştiu nimic, e trist şi dureros, aşa cum e şi România.
s-ar putea să nu fiţi de acord cu mine şi asta ar fii posibil, deoarece percepţia dvs trăind acolo e diferită de-a mea, care poate fii greşită de la distanţă.
numa’ bine!
Doina Popescu
am citit comentariile la Călătorii şi doresc să vă spun să nu vă faceţi nici-un fel de griji despre mesaje. vina e doar a lui tibi care cred că s-a încurcat în tehnica informaţională sau s-a impiedicat mai bine zis de ea, şi a căzut grămadă, deoarece pe mine m-a pus la spam la un moment dat, şi mai mult şi-a şters şi propriile mesaje de ruşine. ajunsese la jigniri după perioada de persiflări, de genul: HAI SIKTIR JIGODIE SECURISTĂ, deoarece cred că i s-a făcut o ruşine teribilă mai ales după replica mea decentă la astfel de injurii de mahala, care îi atrăgea atenţia că eu trăiesc de mult timp pe meleaguri străine, în urma autoexilării, deoarece sînt dintr-o famile foarte bătrînă şi care a fost foarte bogată, chinuită urît de tot de regimul comunist, dezproprietărită şi desfinţată în toate felurile inclusiv psihic. pe scurt desfigurată complet, după care eu să ascult astfel de insulte a unei minţi rătăcite obsedată de ideea securităţii şi a securiştilor. realitatea e că şi-a dat seama, cam tîrziu cum spune poetul, deoarece scosese deja „panseluţele” din Giuleşti la soare.
sînt convins că tot el din necunoaştere IT v-a şters mesajele, fiind complexat, intimidat şi derutat de evoluţia surprinzător de explozivă pe care a luat-o monologul lui cu mine. eu nu pot numii aşa ceva dialog. cît despre schimb de idei cred că nici nu are idee ce înseamnă, deoarece el crede că doar ideile lui sînt valabile şi pline de încărcătură semantică. am studiat: estetică, filozofie, literatură, istorie, istoria artei, psihologie, istoria religiilor, etc mult timp în urmă, cu oameni dispăruţi dintre noi. mie mi s-a apropiat momentul. oricum a fost o generaţie de valori, titani ai culturii româneşti, care mă gîndesc că i-aţi avut şi dvs profesori. mai mult mergeam la cursuri şi seminarii la alte discipline, doar de dragul profesorilor respsctivi, după care aşa cum am mai spus am luat calea pribegiei. un drum greu şi anevoios, mai ales că ideile care-mi invadau mintea şi inundau gîndirea, erau deosebit de periculoase. bănuiesc că v-aţi dat seama de ce vorbesc. singurul lucru e că am stat cuminte cu astfel de porniri, şi nu m-am expus precum Culianu. pentru asta sînt încă în viaţă. spuneam lui tibi că Eliade îi atrăsese atenţia de cîteva ori că se joacă cu focul, la care tibi mi-a replicat că nu el i-a spus asta deoarece el nu a auzit de aşa ceva. nici nu avea cum să audă aşa ceva. iar poveştile alea de adormit copiii cu securitatea, sînt doar în imaginaţia unora. este vorba de organizaţii mult mai serioase şi mai periculoase decît securitatea. astfel de lucruri se spun în cerc intim nu la gazete şi televiziuni, mai ales că şi Eliade era în colimator tot timpul. acum lucrurile sînt trecute, iar asasinatul va rămîne un mister, pentru că aşa e hotărît să fie, tot de respectivele organizaţii, care considerau că activitatea lui Culianu devenise periculoasă pentru ei, deoarece ajunsese foarte departe cu dezvăluirile.
eu voi rămîne un cititor în umbră, chiar şi al lui tibi, cu toate că aşa cum spune şi el nu e capabil să comenteze, recenzeze sau analizeze adîncile subiecte, mai ales cînd sînt învăluite atît de mult în marama misterului, a secretului şi ascunsului.
numa’ bine!
P.S. am scris pentru că am simţit nevoia să vă atrag atenţia că s-ar putea din cauza timorării lui tibi, să nu vă fii apărut articolele. fîstîceală tehnică, din cauza căreia s-a şters şi pe el, nu numai pe mine sau pe dvs. o să-şi revină deoarece eu îl las în pace că altfel nu e bine, şi în plus nici nu cîştigăm nimic amîndoi.
Razvapascu
Faptul că ţi-ai spus părerea este normal. Modul în care ai început să-ţi spui părerea, este pur şi simplu abominabil : ” Omul cand n-are probleme si le face singur. Asa si Mădălina Manole. Aveam o parere buna despre ea, dar mi-a trecut. Niciodata nu am putut sa apreciez prostia nici macar la artisti”.
Aşa că a se slăbi cu sintagma asta superfumată de atac la persoană, că nu ţine.
Eu am exprimat o mirare cu privire la nediferenţierea dintre logic şi raţional, nu am afirmat acest lucru în mod categoric.
Şi, apropo de atac. Îţi servesc un exemplu teoretic : cred că aş putea să-ţi explic de ce calculatorul TĂU nu se sinucide, dar nu sînt tocmai sigur că ai pricepe. Repet, exemplul este PUR teoretic, NU ţi se adresează.
Despre rest, deie bunul Dumnezeu să fii sănătos, fericit şi fără motive de a cădea vreodată într-o depresie fără leac. În rest, ceea ce a fost de explicat, a explicat Doina foarte bine şi foarte detaliat, aşa că nu mai repet şi eu. Toate cele bune.
Pentru toţi comentatorii mei:
Dacă eram pe vremea turnirurilor, deja mândrii cavaleri scoteau săbiile, ascuţeau lănciile…
Eu vă arunc batista albă în semn de pace, ca să băgaţi săbiile în teacă fiindcă aş pofti să-i dau drumul gânsacului Toderaş, ca să mai umble slobod prin blog şi mi-e să nu-i smintiţi penele.
De acord. Noapte bună Doinişoară. Să vie Toderaş.
Ma abțin cu greu, ca doar nu i-am luat Kant-ul de sub picioare si nici nu i-am mâzgălit Critica ratiunii pure. Aș mai fi avut multe de spus pentru a-mi susține punctul de vedere, dar… tu ești șefa și mă opresc aici.
Vă urez tuturor numai zile minunate!
Am citit declaraţia Mirabelei Dauer la agentul Vip şi am simţit pentru prima dată că cineva spune adevărul în acest caz.
Mirabela susţine că vinovaţi sunt familiiele ei, ale soţilor ei dar şi soţul ei, Puiu pentru care Mădălina a muncit toată viaţa pentru e, cei care au dezamăgit-o, au refuzat s-o înţeleagă şi i-au dat în schimb o profundă tristeţe.
Eu voi adăuga că vinovată este şi societatea actuală strâmb alcătuită, organismele ce copyright care căpăşează drepturile de autor şi în primul rând statul român care îşi jefuieşte cetăţenii, nu cu nişte impozite juste ci haotic, lacom, cu sume care să le acopere găurile provocate de imensa lăcomie de partid dublată de incompetenţă şi hoţie.
Statul este vinovat de lipsa de securitate socială.
Impozitele noastre ar trebui să se reflecte într-un sistem de sănătate modern într-un sistem de învăţământ eficient, în autostrăzi şi şosele, în cultivarea patrimoniului cultural.
Nimic din toate acestea nu este funcţional şi noi ne irosim viaţa în tristeţi, frustrări şi dezamăgiri.
Eşti talentat, bine pregătit şi ai bun simţ? Să fii sănătos!
Eşti victima sistemului, nu ai nicio şansă fiindcă politicienii au croit o ţară strâmbă, cu legi stufoase, contradictorii, nedrepte. Toţi cunosc realitatea şi vorbesc de soluţii în campania electorală şi toţi se pun pe furat imediat ce sunt aleşi.
Doina Popescu
tăcerea e de aur! şi apreciez asta, dar ignoranţa nu, mai ales că aceasta a creat mult rău pe pămînt. e cel mai mare dujman al adevărului.
am revenit doar să-mi închei misiunea. simt cum mi-o cer amîndoi de acolo de sus, cînd văd că lumea vorbeşte de ei atît de mult, dar înţelege atît de puţin.
ce iubesc eu cel mai mult la Eliade e lumea semnelor. lumea asta care trăieşte continuu în jurul nostru, aşa cum spunea Eliade şi căreia noi nu-i dăm atenţie şi nici importanţa cuvenită. de ce vă scriu dvs? simplu că mai am o speranţă să înţelegeţi şi să nu scoateţi comentariul, aşa cum tibi e capabil, obsedat de securişti şi comunism, care săracii sînt atît de săraci, în toate felurile cît mai ales cu duhul. comunismul are trei semne: secera, ciocanul şi steaua în cinci colţuri. Ceres, Mason şi Satana.
din respect şi în memoria lor (chiar dacă Culianu mai avea multe de învăţat în lumea semnelor, era singurul care-l putea continua pe Eliade), trebuia să trimit acest citat chiar dacă nu sînt dorit, deoarece eu cred că este foarte important pentru ai înţelege pe amîndoi:
„In primele doua saptamani dupa venirea mea am lucrat amandoi cu spor la diverse lucruri – intre altele la trierea materialelor salvate din incendiul care i-a devastat parte din biroul din Meadville Theological Seminary la 18 decembrie 1985. In fond, paguba materiala a fost redusa: toate hartile importante au fost salvate. Au pierit carti si scrisoari numai. Pentru Mircea Eliade insa incendiul a avut o alta semnificatie. Mi-a repetat de atatea ori ca lumea este un camuflaj, ca e plina de semne care trebuie descifrate cu rabdarea unui ghicitor in pietre, incat cred ca-l inteleg. Se gandeste oare la romanul „Lumina ce se stinge”, la focul care consuma biblioteca si pe savant impreuna cu ea?”
este din însemnarea lui Culianu la moartea lui Eliade. probabil e arhicunoscută, totuşi am să dau o adresă utilă:
http://www.alternativaonline.ca/ioan%20petru%20culianu.html
faceţi ce doriţi cu ea. aici aveţi răspunsul la foarte multe întrebări, desigur dacă ştiţi să citiţi textul şi să înţelegeţi semnele care le dezvăluie.
am să dau un singur exemplu: de ce credeţi că Eliade insista cu înţelegerea semnelor, iar pe patul de moarte se gîndea la „Lumina ce se stinge” şi savantul? el ştia că impulsivitatea lui Culianu şi graba setei de cunoaştere îi va aduce sfîrşitul prematur. asta era ce el încerca să-l atenţioneze că i se va întîmpla. Culianu îşi dă seama de asta dar era prea tîrziu (un an înainte de asasinat cînd spune că a intrat pe un teren periculos, avînd intenţia să conceapă Enciclopedia magiei, şi se ştia că el e singurul care poate continua LUCRAREA înţeleptului Eliade). Păcat! mare păcat că s-a grăbit. prin asta omenirea a pierdut şansa de a înţelege marea taină a semnelor. va fi nevoie de încă o sută de ani ca omenirea să mai aibă şansa să aibă din nou un Culianu.
numa’ bine!
P.S. promit să nu vă mai plictesc deloc pe viitor, aşa cum am făcut deja cu tibi.
Probabil că dacă ar fi trăit Culianu l-aş fi abordat direct pentru o discuţie serioasă. Toată viaţa mea este marcată de semne şi vise premonitorii dar la multe le găsesc semnificaţia după producerea evenimentului. Poate dacă cineva mi-ar da o cheie aş putea să previn ceva la nivel micro, legat de viaţa mea. Toate evenimentele majore din viaţa mea şi a societăţii au fost marcate de semne şi vise: revoluţia, moartea prinţesei Diana, 11 septembrie, atacul de la Marsilia.
În ’95 pe 26 august era botezul fetiţei mele Ingrid. M-am trezit în zori în huruit de elicopter. După rateurile de motor credeam că se va prăbuşi peste bloc. N-am putut să mai dorm dar îmi stăruia în urechi numele de Bunoaica. M-a obsedat toată ziua şi deşi era botezul copilului meu şi aveam musafiri în capul meu nu era loc decât de Bunoaica şi Maluţan. Maluţan, pilotul lui Ceauşescu murise în mai, cam la două săptămâni după ce născusem într-un accident surprinzător de elicopter.
La câteva zile, 1 septembrie 1995, generalul Bunoaica a murit la Mogoşeşti.
Într-un magazin Mini Prix probam un costum. Am cumpărat şi un tricou deosebit, negru deşi nu port negru niciodată. Patroana, care mă cunoaşte, m-a întrebat mirată:
-De ce luaţi tricoul negru, că nu purtaţi niciodată negru?
-Să fie! Poate pentru înmormântarea soacră-mi!
Am pus tricoul în dressing. După câteva luni, într-o noapte am ascultat Tatiana Stepa până în zori. N-am mai dormit, am făcut direct duş şi când să mă îmbrac am dat de el, ca în fiecare dimineaţă de altfel. L-am îmbrăcat şi la scări mama mă aştepta ca de obicei cu un sandwich.
-De ce te-ai îmbrăcat în negru? Cine a murit?
-Nu ştiu, o să aflăm acum!
Mi-am legat şireturile la adiddaşi şi a sunat telefonul. Zic mamei:
-Vezi, aflăm acum!
Era 8,30 şi era sora mea la telefon:
-A murit Tatiana Stepa!-zice Ada.
Zilele trecute, pe 13 iulie pe la unu noaptea la nişte comenturi Tibi îmi punea melodia „Ochii tăi” cântată de diverşi.
Eu am căutat-o pe cea a Elenei Cârstea şi i-am pus-o pe e-mail dar pe aceeaşi bară erau mai multe melodii ale Mădălinei. Am ascultat vreo patru melodii cu Mădălina apoi, cutremurată mi-am amintit că aşa ascultasem şi înainte să moară Tatiana. Am închis laptop-ul dar n-am mai putut dormi.
Dar este o întâmplare sau nu tot week-end-ul se mă frământase ideea de sinucidere şi postarea den 11.07.2010, „Sinucidere sau simplu exerciţiu” https://doinapopescu.wordpress.com/2010/07/11/alarma-in-blogosfera/ se încheie aşa:
„Dar apare o întrebare firească: acest blog cu aceste articole macabre şi farsa lui finală a pus ori nu a pus pe cineva în pericol?
Doina Popescu
da aşa este. am citit şi trimiterea. astfel de indivizi există, care pruduc starea de sinucidere, sau o induc. ea există în lumea vest de mult timp. există chiar şi sinucidere în masă. anumite secte. cred că se ştie de către toată lumea. aici chiar şi animalele fac asta. la ele e simplu: e doar vorba de conservarea speciei. balenele mature cînd nu există suficientă hrană, se sinucid în masă, naufragiind pe o plajă cu apă mică, pentru a reduce populaţia, iar hrana să fie suficientă pentru cei tineri, care rămîn să perpetueze specia. mult timp fenomenul a fost interpretat greşit sau a rămas ca un mister, pentru că noi oamenii nu sîntem în stare de aşa ceva. omul e mult mai pervers, parşiv şi perfect în adaptabilitate la vitregii. canibalismul e una din forme.
au existat şi reţele de indivizi care induceau starea de sinucidere pe realitatea virtuală a internetului. sînt şi filme. în general zona nordică a Europei.
un alt tip de sacrificiu deci care presupune sinuciderea e a mamelor. în cazul în care hrana ar fi insuficientă. stare de război. au existat astfel de sacrificii.
da să revenim la altfel de semne. deci în general semnele sînt: individuale, de grup sau colective. astfel şi conştiinţa e tot de trei tipuri. cred că nu trebuie să intru în detaliu.
disciplinele pe care cei doi titani le studiau, toate aveau de a face cu semne, şi nu numai semne idiom ci şi semne magice sau pur şi simplu grafice, cît şi astrale sau siderale, etc e o întreagă ştiinţă care se ascunde în spatele acestui subiect, nevinovat la prima vedere şi nesemnificativ pentru foarte mulţi dintre noi. asta e una din pasiunile mele, alături de istorie şi limbi. chiar şi limbile operează cu semne: foneme, grafeme, silabografeme, logograme, hieroglife şamd pentru a intra şi a pătrunde cu adevărat în conştiinţa egiptenilor antici de ex fără a pătrunde acest limbaj al semnelor, de la scriere, simboluri şi forme folosite, la obiecte şi construcţii, înţelegerea pe deplin a lumii lor, e practic imposibilă. aşa am ajuns să descifrez scrierea demotică, şi ca reper am luat texte matematice, deoarece ştiinţa în general îşi transmite idioamele, indiferent de simbolurile diferite, folosite de epoci diferite sau de culturi diferite, chiar de grupuri diferite. e mult mai uşor decît să descifrezi texte literare, care descriu o viaţă, pe care noi nu o putem înţelege, nu-i putem pătrunde esenţa.
cei doi reuşiseră să descifreze codurile secrete de încifrare ale unor lumi care trăiesc astăzi pe pămînt în paralel cu lumea mondenă pe care o cunoaştem cu toţii. şi aceasta are semnele ei, cărora noi le ignorăm existenţa deoarece sîntem prea obijnuiţi cu ele. ele ni se arată continuu. tibi e un meşter al acestor semne, deaceea nu poate să le vadă pe celelalte. acelea pentru el rămîn ascunse, sau cum li se mai spune: oculte.
eu făceam o invitaţie către astfel de semne, pe care el binenţeles le-a refuzat deoarece nici nu le cunoaşte şi nici nu le poate recunoaşte. de fapt e sincer şi recunoaşte, aşa cum a făcut la Călătorii I şi II.
Culianu în ultima parte a vieţii scormonea prin semnele şi simbolurile oculte, ale magiei, cabalei, păgînismului, creştinismului şi mai ales gnosticismului de care devenise de-a dreptul fascinat. gnosticismul reprezintă cu totul altceva decît am fost noi educaţi ca creştini să ştim despre el. cînd a început să-l înţeleagă şi să-i pătrundă structurile, înţelegînd că el caută adevărul, aşa cum misticii îl caută pe Dumnezeu, s-a îndrăgostit atît de mult de el, încît se pare că nici nu mai dormea, dar asta l-a făcut să şi afirme că a intrat pe un teren periculos, mai ales atunci cînd a început să înţeleagă limbajul semnelor gnostice. eu aici am o experienţă de cca 40 de ani, adică exact cît a trăit el săracul în total, şi tot spun că nu e suficient, şi tot mai am momente cînd mai descopăr cîte ceva. el abia pătrunsese în aceste cîmpii elizee ale sufletelor gînditorilor care s-au sacrificat în numele adevărului. deci vedeţi lucrurile sînt mult mai complicate decît tibi vrea să la simplifice cu securitatea neo-comunistă. pe aceasta n-o ajuta cu nimic asasinarea lui Culianu, deoarece nici n-o încurca cu nimic aşa cum i-au spus şi prietenii italieni în perioada azilului, să nu mai fie atît de paranoic, că nu are de ce să fie urmărit. în paralel cu cazul lui, era un bulgar pe care conducerea de la Sofia l-a terminat, pentru că acesta a dezvăluit lucruri despre regimul din bulgaria, pe care regimul nu le vroia dezvăluite. Culianu a fost patriot şi prea tînăr ca să destăinuie ceva. el nu avea experienţa politică de dizident politic, care prin acţiunile lui a stînjenit regimul lui Ceauşescu, iar după cu atît mai puţin. o demonstraşie de logică, este că dacă i-ar fi deranjat scrierile lui, e foarte clar că ar fi fost cenzurate. am constatat că dincontră a existat o adevărată euforie editorială Culianu, care s-a amplificat chiar în loc să se diminueze. adevărul e că studiile lui ajunseseră să deranjeze pe alţii, aşa cum am mai spus mult mai periculoşi, care doresc o păstrare strică a secretelor, în ceea ce priveşte dezvăluirea semnelor specifice lumii lor, pe care ei o doresc intangibilă. eu am stat cuminte şi încă stau deşi aşa cum am spus eu le studiez de cel puţin atîţia ani cît Culianu a trăit în total.
apreciez că aţi reacţionat la incitarea cu semnele, chiar dacă discutaţi şi vă opriţi doar la cele personale, şi nu intraţi pe tărîmul alunecos al celor colective. Jung a fost un pionier şi a tratat subiectul empiric, aşa cum fac toţii pionierii, dar a fost un deschizător de drumuri.
e un domeniu fascinant şi mă bucur că l-am îndrăgit şi aprofundat deoarece mi-a adus satisfacţia cunoaşterii adevărului, chiar împotriva falsurilor care mi se transmiteau şi mi se induceau cu perseverenţă. nimic nu e mai înalt decît eliberarea spiritului, cu orice sacrifici chiar al sinuciderii, librăria şi savantul care arde odată cu ea din dorinţa de a cunoaşte adevărul care altfel nu i s-ar fi dezvăluit. deaceea spunea Culianu că presimte că i se apropie sfîrşitul, deoarece a pătruns pe un teren periculos.
bunicul meu din partea mamei cînd a murit, i-a spus bunicii mele că el se duce la fîntînă să se spele şi să se radă, că el moare şi să nu o lase pe bunica să se chinuie cu el să-l spele după. el era înalt şi mare şi bunica mică şi pipernicită. bunica i-a spus să nu mai vorbească prostii. el şi-a văzut de treabă, şi după ce s-a spălat şi s-a bărbierit a intrat în casă şi i-a spus lui bunica să aprindă o lumînare că el se întinde pe pat că se duce. bunica i-a spus din nou să nu mai vorbească prostii. atunci el a zis că ştie ce vorbeşte şi să facă cum îi spune. bunica plîngînd s-a dus a adus o lumînare a aprins-o şi i-a pus-o la capul patului. atunci el a îmbrăţişat-o şi i-a zis: Ano, nu te grăbi că ai tot timpul. eu te-aştept acolo sus. atunci s-a aşezat în pat şi-a încrucişat mîinile pe piept, a închis ochii şi dus a fost.
ce semne i s-au arătat? nu se ştie, pentru că el era tăcut şi nu prea comunica multe, dar eu sînt convins că le-a văzut, pentru că altfel nu avea cum să ştie atît de sigur aşa ceva dinainte.
numa’ bine!
P.S. atît Culianu cît şi Eliade aveau această credinţă că sufletul trăieşte după, pe care o împărtăşesc şi eu cu convingere, şi ştiu că e o veche tradiţie tracă a Balcanilor. unii spun că aşa cum cîmpia elizeelor, pe care toată lumea o respectă, unde matroană e Victoria cea înaripată, şi unde bîntuie sufletul martirilor eroi, se află în regiunea tracă numită Europa, mai tîrziu Rumelia, tot aşa există o cîmpie unde bîntuie sufletele înţelepţilor. unii spun că ar fi Şureanu. eu ştiu din spusele strămoşilor mei că sînt Bucegii. nu degeaba alţii şi-au pus semnele lor peste cele ale strămoşilor acolo şi nu pe Şureanu. la fel cum şi mamele martire au o cîmpie a sufletelor lor la Efes, pe care Artemis le veghează. unii chiar pretind că au vedenii şi aud glasuri, deaceea ar fi fost părăsită zona. oare aşa să fie?!
Doina,
am scris asta si la tibi pe blog dar reiau.
Inainte de a mi se arde PC-ul -rasnitza ii spun eu – tocmai citisem ultima ta postare despre sinucidere cu referire la farsa macabra facuta de acel Tudor.
Am scris catre tine un coment in care eram revoltata, mi se parea absurd sa vii cu o asa postare dupa atatea episoade cu Nitza …ma rog, te certam ca tu , in pana de idei fiind , mi-ai stricat seara….
Nu am mai dat drumul comentului pentru ca m-am gandit ca o sa te supar.
Iar eu nu vreau sa te supar.
Ti-am mai spus ca pentru mine blogul tau este cel mai reconfortant din toate cele pe care le frecventez.
In fine, rasnitza mi s-a ars si un timp nu am mai putut intra in contact cu nimeni din blogosfera.
Dar ciudat este ca imediat am aflat de sinuciderea Madalinei.
Si m-am framantat singura , vorbind cu tine in gand.
Cine stie, poate Dumnezeu a randuit asa lucrurile ca sa nu pot intra atunci in legatura cu voi .
As fi scris multe.
Si probabil ca nu aveam voie sa le scriu.
Aşa am păţit şi când a murit Mille Cărpenişan…