Soldatul

Eram în salon cu cele 12 pensionare şi le spuneam aşa nu musai fiindcă îşi luau pensia de la statul român, cât pentru că ele erau la spital ca la pensiune. La vârta lor, dureri de şale şi bolile lăcomiei susţinute erau fireşti. Dar cu adevărat bolnavă era o bătrână operată de fiere, fire severă, îmbrăcată cu un halat negru. Nu-mi amintesc cum o chema numele de familie, Elisabeta Nu-ştiu-cum dar, când m-am internat eu toate aveau vechime considerabilă şi-i ziceau regina Lisaveta fiindcă le privea pe celelalte babe ca după cal, chit că nu avea poate nici un  metru şaizeci. Avea un aspect de piază-rea indiferent din ce unghi o priveai! Aveam să înţeleg rapid că deşi nu era o vorbăreaţă, refuza în mod special să vorbească cu ele fiindcă, ce-i drept, babele erau spurcate rău la gură. Te-ai fi aşteptat ca nişte bătrâne onorabile să vorbească mai cu perdea, dar dumnealor îşi uitaseră perdeaua acasă: toate! 

Regina Lisaveta răspundea monosilabic doctoriţei, iar când o vizitau feciorii, trei sau patru la număr îşi lua o mutră de mare suferinţă.  

Ei stăteau în genunchi lângă pat şi-i sărutau mâna, rugând-o s-o primească şi pe sora lor care făcea ture pe hol, dar bătrâna smucea capul neînduplecată. N-am aflat ce vină avea fata de picase în dizgraţie dar faptul că venea şi cu un copilaş de 3-4 anişori şi bătrâna refuza să-şi vadă măcar nepotul o făcea în ochii noştri antipatică din calea-afară. Băieţii erau toţi frumoşi, atletici, bruneţi cu ochii verzi, dar îmbrăcaţi în negru şi crescuţi probabil cu biciu fiindcă erau de-o timiditate rar întâlnită.  Erau îngrijoraţi şi înlăcrimaţi de starea mamei dar ea, în afară de gemete şi suspine nu se îndura să scoată nicio silabă. Niciunul n-a venit cu vreo fată ori nevastă deşi erau trecuţi toţi de 20 de ani, dar stăteau ore bune în spital, o hrăneau cu linguriţa şi dacă ea dormea ori nu avea chef să fie deranjată stăteau tăcuţi şi răbdători pe hol. 

Acum, în mod normal poate nu ar fi fost treaba nimănui că regina Lisaveta purta un halat negru şi dormea în cămaşă de noapte neagră, dar parcă pe lângă pijamalele cu ursuleţi pe bicicletă sau ursuleţi cu umbreleţe şi stropitori pe care le purta mamaia Raluca te cam zgâria la retină. 

Doamna doctor intra şi se oprea la primul pat la mamaia Lungu. Mamaia Lungu, deşi avea în repertoriu cuvinte neaoşe, româneşti se schimba numai cu lumina stinsă şi la duş se ducea singură. Se pare că după regină era a doua cu probleme de sănătate mai serioase. Cel mai grav era că era somnambulă şi noapte de noapte o recuperam de pe etajele inferioare, uneori şi din curtea spitalului.

Nu reuşea femeia să răspundă la toate întrebările doctoriţei, că mamaia Raluca începea să se milogească:

-Haideţi, doamna doctor, numa’ pă două zile să mă-nvoiţi, că iaca, au trecut două săptămâni de când am fost acasă şi-i bărbatul singur şi-şi caută alta prin sat, zău aşa!

-Nu avem ce discuta! Când te-ai întors data trecută de-acasă ai venit îndopată ca o gâscă, cu ficatul mărit şi steatoză hepatică!

-Ei, s-a obosit ficatu’ că s-a lăcomit omu’ meu şi ne-am iubit de două ori! Oare asta mi-a dăunat?

-Nu asta chiar ţi-a făcut bine! Tochitura de purcel şi şunca ţi-au făcut rău!

-Da’, n-am mâncat, zău aşa! Numa’ nişte cărniţă de porc prăjită la tigaie…

-Şi sarmale, şi cârnaţi, cunosc! Nu pleci nicăieri! Să vină bărbac-tu la tine dacă-l apucă dorul! Şi să-i zici să pârlească mai bine cocoşii ăia că nu pot să-i mânânc neepilaţi! Mamaia Raluca se punea pe plâns şi-şi sufla nasul în batiste cu personaje din Cartea Junglei din acelaşi material din care avea şi faţă la pernă. 

Apoi, doamna doctor trecea în viteză pe la restul paturilor făcând glume cu fiecare.

De patul meu nu se apropia niciodată şi rar îmi adresa câteun cuvânt, să simt că nu este de acord cu prezenţa mea pe secţia ei, aşa că mamaia Lungu remarcă într-o zi:

-Ete ce proastă-i doctoriţa noastră! Nu s-apropie niciodată de fetişoara asta de parcă i-e frică că plodu’ să ia! N-o fi învăţat la şcoala de doctoriţe că faci copchil numa’ c-o p*** de ispravă?

-Da’ mai tăceţi, spurcatelor!-zicea mamaia Elenuş. O speriaţi pe mămica-copil!

-Nu să sperie, fugi de-acilea!- sărea mamaia Rodica. Te pomeneşti că din sperietură a ajuns cu burta la gură! Nu zice nimic că-i motancă ‘oaţă, da’ de speriat, nici vorbă!  

Eu citeam şi-mi vedeam de perfuziile mele şi babele, sub privirea dezgustată a reginei Lisaveta trăncăneau numai pe teme de sex, discuţii brute cu vorbe pe şleau cum probabil mai discută băieţii prin armată sau poate ocnaşii.

De regulă eu o păzeam pe mamaia Lungu fiindcă adormeam cel mai târziu. Aveam o lampă de carte pe baterii şi citeam până pe la trei dimineaţa când se trezeau babele ce se culcaseră odată cu găinile.

Într-o noapte mă fură somnul mai repede şi mă trezesc în hărmălaie:

-Soldatu’, soldatu’!- strigă mamaia Lungu şi o rupse la fugă pe hol. Ne ducem mai multe după ea, o aducem înapoi şi încercăm s-o aşezăm în pat dar ea striga „soldat’-soldatu’ ” şi se smucea din răsputeri.

Se linişteşte şi ne povesteşte că o aleraga un soldat cu sulă mare.

-Ete, aşa de mare era!-şi ne arată cu mâinile vreo 30 de centimetri.

-Ei, mare brânză! Că rău ţi-ar fi fost! Eşti o proastă!- o puse la punct mamaia Elenuş.

-Ba nu-s proastă, da’ soldatu’ ăsta nu era de înţeles! Voia să-mi facă ceva ruşinos în fund, aşa că am rupt-o la fugă! Şi vă rog să nu-i ziceţi nimic lu’ doamna doctor că mor de ruşine!

O liniştim , o adormim, dimineaţă intră doamna doctor; se opreşte la patul ei, că mamaia Lungu era prima lângă uşă, o apăsă pe burtă şi zice spre asistentă: are gaze de trei zile! Bagă-i un tub!

Vine asistenta cu un tub de sticlă lung de vreo 30 de cm şi îl bagă în fund doamnei Lungu, nepăsătoare la lacrimile de durere şi de umilinţă ale bătrânei: „soldatul!”

De citit http://tiberiuorasanu.wordpress.com/2010/07/27/am-primit-un-mail-de-la-angela-bratsou/