PROZĂ AFURISITĂ

Au trecut nouă luni de la debutul meu literar cu romanul Comisia ZÜRICH şi şapte luni de la lansarea acestui blog. Nouă luni, timpul în care se pregăteşte un pui de om să iasă în lume. Puiul meu, de care sunt foarte mândră, şi pe care vi-l vestesc după nouă luni, este PROZA AFURISITĂ!

Vă aduc umorul inteligent, în cascadă, oscilând între usturător şi bonom, umor vindecător şi bun. să aveţi o armă de luptă şi un scut în aceste vremuri în care s-a ascuţit RĂUTATEA LUMII.

Ce-am făcut eu în ultimele nouă luni?

Cel mai important este că am publicat şi al doilea roman, DUMNEZEU ERA-N VACANŢĂ, cu care am mers la târgul de carte din martie de la Muzeul  Național de Istorie. Tipărirea acestui roman are o poveste unică: din lipsă de bani am tipărit pe imprimanta proprie 66 de volume cu care m-am prezentat la Târg. Probabil că este singura carte din lume lucrată integral de autor: tehnoredactare, editare şi tipărire. Am fost ajutată la corectură de domnul Aurel Furtună, cel mai bun corector al Brăilei şi doar legarea cărţii am făcut-o în tipografie. Cum la omul sărac nici boii nu trag, imprimanta nouă HP pe care din septembrie până în februarie nu apucasem să trag decât vreo mie de pagini m-a lăsat baltă exact când voiam să mă apuc de tipărit iar pe celelalte imprimante din firmă, lasere HP, preţurile de print erau ucigătoare. M-am salvat cu o imprimantă veche din ’99 pe care am vrut s-o dau de pomană acum vreo cinci ani şi n-a vrut-o nimeni, aşa că zicea prăfuită în depozit!

Ce-am mai făcut eu în ultimile nouă luni? Am scris romanul poliţist ARDEI IUŢI, volumele de proză scurtă umoristică: PROZĂ AFURISITĂ şi POVEŞTI CU POPEŞTI ŞI ALTE RĂUTĂŢI. O altă premieră este că volumul de poveşti şi legende pentru copii avându-i protagonişti pe Niţică, gânsacul mincinos Toderaş şi ingenua Cleopatra l-am scris on-line, direct pe blog şi abia apoi am dus poveştile în off-line pentru editarea în volum. Titlul cărţii tipărite va fi LEGENDELE DUNĂRII.LA BRĂILA.

https://doinapopescu.wordpress.com/category/copilul-dunarii/

În cifre, şapte luni de blogăreală înseamnă 284 de postări, vreo 20 de articole în ciornă, 3600 de comentarii aici şi Dumnezeu ştie câte pe alte bloguri. Cu o oscilaţie în Ze în jurul poziţiei 300, şi un page rank 3, pe acest blog s-au strâns peste 43400 de cititori şi cumulat pe celelalte cinci bloguri încă vreo 30000, deci totalul se duce undeva spre 74000. Nu ştiu dacă este mult sau puţin raportat la alte bloguri literare dar eu sunt mulţumită că am creat o anumită dependenţă de proza mea afurisită.

Prietenii m-au prevenit că scrierea unui roman poliţist după COMISIA ZÜRICH îmi va scădea cota datorită prejudecăţilor legate de acest gen literar. Eu am scris romanul ARDEI IUŢI tocmai pentru că pot aborda orice gen literar. Mi-am luat această libertate pe care mi-o asum cu bărbăţie şi le amintesc cârcotaşilor că un roman poliţist necesită documentare, ingeniozitate, o gândire logică bine structurată, personaje credibile şi un stil alert, ingrediente destul de puţin prezente în literatura românească actuală.

Dar ideea de a scrie o carte pentru copii i-a înspăimântat pe prietenii mei care au văzut acest demers ca pe trecerea de la o maşină super-sport la trotinetă.

Da! Probabil n-am respectat regulile jocului, am scris două romane bune şi apoi m-am apucat de chestii neserioase: roman poliţist, proză afurisită şi poveşti pentru copii.

Ei bine, tocmai pentru că am tratat cu toată seriozitatea atât proza scurtă umoristică cât şi poveştile cu gânsacul ştiu că am făcut un lucru excelent.

Ar trebui să mă exersez şi într-un gen filozofic? Poate! Dar adevărata artă este ca să scrii o carte antrenantă care să conţină accentele filozofice într-un mod subtil şi digerabil.

Consider că piaţa de carte abundă de scrieri greoaie, cu ţintă pe elite, cărţi din care nu poţi citi mai mult de cinci pagini pe zi pentru că nu mai ştii unde ai ajuns şi de unde ai plecat. Acelea îşi au rostul lor şi nu intenţionez să le fac concurenţă. Eu merg pe drumul meu şi hohotele de râs îmi arată că nu greşesc.

Niciun scriitor nu ia locul altui scriitor şi stilul meu şugubăţ şi săltăreţ din proza afurisită este arma mea de a lupta cu toată RĂUTATEA LUMII. Dacă o carte de-a mea va ajunge la o mie de cititori se va transforma într-o mie de cărţi. Unii vor descoperi lesne sensurile încifrate în ea, alţii deloc, unii vor percuta la umor, alţii la verb sau informaţie dar, stilul în care sunt scrise va place tuturor.

Şi, trebuie să înţelegă toată lumea că, pe lângă obligatoriul talent este nevoie de o imensă doză de curaj ca să fii scriitor în România în 2010. Dacă nu mă credeţi, încercaţi şi voi!

Şi-i invit pe criticii literari din România să-mi citescă romanele, căci s-or fi săturat şi ei de cărţi proaste şi indigeste. Poate este timpul să-şi facă un cadou!

Cine are fler, are! Flerul, ca și talentul, îl ai sau nu-l ai!