Ieri v-am povestit de-o ispravă săvârşită fără de voie.
Astăzi vă zic de una premeditată.
În Galaţi sunt multe puncte de reper celebre: La două babe, La ultimul leu, La păpădie, La nespălata, La Popescu. Mă voi lega de acest La Popescu despre care precizez că nu face parte din moşia mea. Este un fel de bazar de piese şi accesorii auto unde găseşti cam tot ce-ţi trebuie ca să-ţi arate maşina ca un pom de Crăciun.
Noi luăm doar huse de volan de acolo. Avem preferinţă pentru nişte huse groase din burete tare, negru sau gri cu nişte crestături roşii sau albastre.
Eram prin 2007, înainte să-mi vină Alfa Romeo pe care o aveam deja comandată. Ne oprim într-o La Popescu să cumpărăm o husă identică cu cea uzată de pe Megane. Primim husa întinsă pe un plastic ce imita volanul. Rugbistul scote husa de pe falsul volan şi dă să-l arunce dar eu îl recuperez prompt, iau şi vechea husă pe care intenţiona s-o pună la coş şi-mi încropesc o frumuseţe de volan. Urc în maşină şi aşez volanul simetric cu al lui, respectând şi înclinarea dar şi rotaţiile lui.
Şoferii din trafic se uitau căpiaţi cum şofam un Renault Megane cu două volane. Cei mai haioşi erau cei din microbuze care se antrenau unii pe alţii şi ne arătau cu degetul.
Eram căpiaţi de râs dar încercam să părem sobri. Ajungem pe digul dintre Galați și Brăila și în hăhăiala noastră ignorăm piuitul detectorului. Ne opreşte o maşină de poliţie cu un radar mobil. Unul dintre poliţişti rămâne în maşină, celălalt coboară la noi:
-Aveţi 140 la oră şi pe aici viteza este restricţionată la 80! Sunt nevoit să vă iau permisul!
-Domnu’ poliţist! Nu-i corect! Pe aici viteza permisă este 80 şi noi mergeam cu 70! Dar 70 ai mei şi cu 70 ai soţului meu fac 140. Nu vedeţi că avem două volane! Fiecare cu viteza lui! Vă daţi seama că vă contest procesul verbal în instanţă şi voi câştiga fiindcă sunt profesoară de mate şi de fizică!
Poliţistul îşi dă cascheta pe spate şi se duce la colegul lui la maşină apoi se întoarce.
-Viteza atât de mare este periculoasă!
-Domnule poliţist, eu am pilotat avioane şi nici 360 la oră nu mi se pare mult!
-De unde aţi cumpărat maşina?- întreabă poliţistul.
-De la Apan!- zic eu.
-Cred că ar trebui să se interzică comercializarea maşinilor cu două volane!- îşi dă poliţaiul cu părerea. Uite ce-i! Şeful zice că sunteţi de la Torent şi vă cunoaşte da’ puteţi să întâlniţi colegi de-ai noştri mai înapoiaţi care habar n-au ce-i cu maşinile astea cu două volane şi vă frig o amendă nevinovaţi, ba vă iau şi carnetu’ la amândoi. Mai bine mergeţi fiecare cu câte-o maşină! Io n-am deloc o părere bună despre maşinile cu două volane! Luaţi-vă o maşină serioasă, un tanc german şi nu vă mai încurcaţi cu franţuzoaicele că toată lumea zice că-s curve!
Poliţistul s-a îndepăratat la timp şi noi ne-am zguduit de râs până acasă.
Şi bineînţeles, că aţi condus tot la două volane. 😀
Da, dar în maşini diferite… 😛
foarte frumos. Incurcati politistii rutieri cu frantuzisme? Dar e posibil? 🙂
Dar îţi dai seama că dacă nu aveam norocul unor poliţişti care „să se priceapă la maşini cu două volane”, vreun poliţai tembel ne-ar fi putut lua permisele la amândoi?
He he hee, Doina.
Torrentul tău de argumente a aburit organili şi a rămas rugbistu’ cu permisu’ neatins.
Problemu nu e că domnu’ poliţist şi-a dat cascheta pi spati ci, că l-ai confuzat bietul de el. 😛
Şofez de 17 ani şi m-am mai exersat în discuţii cu „băieţii”.
Ar ieşi de-o carte dar aş face mare concurenţă popilor mei. 😀
Am recitit noaptea trecută ultimul capitol din ARDEI IUŢI.
Voi comite delictul să-ţi spun că mi-a plăcut grozav. 😛
Ba, eu atîta vreme cît am şofat, deşi nu am avut decît delicte minore, n-am fost iertat niciodată. Culmea este că, deşi aveam posibilitatea să „apelez la un prieten” n-am făcut-o niciodată : am plătit ca un fleţ ce sînt, amenzile. 😛
ps. aşteptam un mail.
Şi de câte ori ai fost oprit, mă rog, ca să fii invitat la o cafea?
Eu, singură în maşină, nu încalc reguli dar derbedeii mă opresc pentru că sunt femeie.
Dar vai de ei…
Ha ha haaa, aş vrea să văd şi eu şoferul unui autoturism rablagit oprit pentru a fi invitat la altceva decît la „un proces verbal” 😛
Da, dar iti dai seama de ce politistii trebuie sa fiu un pic mai grei de cap? Poate ca asa se face selectia la scoala de politie. 🙂
Da, eu am avut un angajat care picase examenul la şcoala de poliţie. Nu mi-a trebuit mult să înţeleg de ce n-a fost bun nici pentru poliţie: nu citise decât o singură carte în viaţa lui, Colţ alb de Jack London şi era convins că Braşovul este în judeţul Prahova. De Dolj şi Gorj nici nu auzise!
Stii cum se spune: ” si ca sa recunosti ca esti prost iti trebuie un dram de inteligenta” 🙂
Ei, flăcăul se considera chiar inteligent şi nu-l contraziceam niciodată, ba chiar îl încurajam să se considere aşa fiindcă-l compătimeam: se plângea că este… virgin. 😛
Ei, cu acest argument mă determini să mai scriu despre „băieţi”. Te voi răzbuna! 😛
Păi răzbună-mă dar, scrie şi despre fete.
Că au fost şi agente care m-au oprit.
Habar n-aveau ele că aveam destule „lovele” ca să umplu mai multe buzunare decît aveau ele.
Mă priveau cumva condescendent şi, îmi dădeau amenda minimă.
Fete BUNE, ce să mai vorbim. 🙂
Da’ şi eu mă amuzam teribil.
Se aşteptau eventual să-mi frîng mîinile, să implor, blablabla, nici vorbă de aşa ceva.
Le-am lăsat „nedumerite” ce era să fac ? 😛
Tibi,
Mă întreb: micile depresii care te încearcă în ultima vreme nu ţi s-or trage de la lipsa Cleopatrei şi a lui Toderaş?
Doina
Ştiu foarte bine ca şi tine că ai prelungit povestea lui Niţă şi a Cleopatrei…
Ştiu că dacă vrei, poţi să o prelungeşti, iar. Depinde numai de ceea ce vrei tu să faci cu aceste personaje superbe. Este alegerea TA.
La mine este vorba mai ales de o oboseală; de o sastiseală; de un soi de mahmureală metafizică 🙂 . Îmi trece. Nu este prima şi nu va fi nici ultima.
Am dus pe Cleopatra şi Niţă într-un volum ca să am răgaz să mă ocup şi de alte proiecte. Am un sentiment al lăcomiei legat de scris. Am o mulţime de subiecte şi foarte puţin timp. Am în cap două romane care se duc spre marea literatură şi vreau să le scriu. Mi-ar trebui nişte electrozi performanţi să-i cuplez la creier ca să-mi copieze poveştile şi tot ce tropăie prin capul meu.
Şi trebuie să pasez altcuiva partea de corectură fiindcă îmi ia prea mult timp.
Este anormal să scriu un roman în trei luni şi apoi să pierd alte trei pentru corectură.
Vreau să închei coşmarul cu lăcomia băncii dar fără să le cedez nimic din drepturile mele contractuale şi apoi să-mi văd de scris.
Şi trebuie să continui povestea jegului de Dobritza.
dupa cum am mai zis ,acu vreo cateva luni,ai umor.Un lucru rar in Romania Dee Azi.Si pentru care meriti felicitari.
Salut vasile_no_5!
Ca să-i faci pe oameni să te caute bucuroşi trebuie să le oferi ceva. Secretul este că până să ajungă pe blog ori în cărţile mele, umorul face parte din viaţa mea!
Faina istorioara..