Despre monştri şi tartori


Am ales să scriu despre toate mizeriile întâlnite în viaţa mea dintr-un motiv întemeiat: cu doi ani în urmă am reîntâlnit o fostă colegă de şcoală generală: Cătălina.
Dacă eu eram singura din şcoală şi din cartier cu părinţi divorţaţi, ea trăia într-o fericire perpetuă cu părinţii ei minunaţi, calmi şi surâzători.
Cătălina mi-a spus că pune adesea în balanţă succesele mele în viaţă şi eşecurile ei. Consideră că eu am reuşit fiindcă am dus greul de mică pe când ea a eşuat fiindcă a crezut că toţi oamenii sunt buni şi paşnici ca părinţii ei şi că viaţa este un efort general de a oferi bucurie celorlalţi.
Astfel s-a măritat cu un tip care a pretins părinţilor ei să treacă pământul şi casa pe numele lor, al tinerilor, şi în bunătatea şi naivitatea lor părinţii au acceptat. După perfectarea actelor domnul soţ a divorţat pretinzând jumătate din toată averea.
Culmea este că ticălosul a şi obţinut jumătatea râvnită şi Cătălina a trebuit să facă credite la bancă pentru a păstra o parte din casa părintească. Dar a rămas cu mulţumirea că a scăpat de bătăi şi scandaluri.
Eu am fost lipsită de toate bucuriile copilăriile şi am dus în spate poveri fără număr dar mi-am construit cu grijă familia şi am oferit copiilor mei tot ce mi-a lipsit mie şi ceva mai mult, fiindcă timpurile s-au schimbat.
Deci, am ales să scot din Iad toţi tartorii şi toţi monştrii din viaţa mea, ca oamenii să fie pregătiţi să-i recunoască şi să-i evite pe cei asemeni lor sau, dacă au fost totuşi păcăliţi, să aibă putere să lupte cu ei!

Reclame

16 gânduri despre &8222;Despre monştri şi tartori&8221;

  1. Da.
    Doina, tu eşti mai puternică decît sînt eu. Eşti ? Cred că da. Sînt eu mai slab ? Nu ştiu.

    Hai să-ţi relatez ceva : în urmă cu multă vreme, un coleg căruia i-am şi botezat un copil (din trei) a intrat la puşcărie nevinovat, în urma maşinaţiilor nevestei sale, cu care nu avea decît copilul botezat de mine. De prisos să spun că maşinaţiile nevestei sale, au fost orchestrate de noul său amant, un miliţian.
    Bon. Fiind destul de clar că nedreptatea a fost strigătoare la cer, acel coleg a fost eliberat după mai puţin de o lună de zile.
    Rămas fără nici-un rost pe lume, l-am ajutat să-şi recapete nişte drepturi.
    Iară bon. În momentul în care am avut eu nişte probleme de serviciu, cel mai mare critic al meu a fost ai ghicit, chiar acelaaaa, năpăstuituuuul.
    Ei şi ?
    Eu mi-am rezolvat problemele. Nici nu era prea greu, de altfel.

    Morala ? Habar nu am dacă există aşa ceva.
    Cert este un singur lucru : din cei trei copii ai acelui cuplu, SINGURUL care are o viaţă normală, este copilul botezat de mine.

    Vezi tu, tocmai de aceea am ales eu să las monştrii să doarmă.

  2. Acum, dacă întâmplările pe care le povestesc eu ar tangenta firescul, obişnuitul, nici nu mi-aş pierde vremea cu amănuntele. Totuşi, în mare parte din ele protagoniştii abdică de la condiţia umană. Redau numai acele aspecte care m-au frapat la un anumit moment: stridenţele! Şi pe măsură ce scriu, îmi recapăt liniştea interioară.
    E ca atunci când te sâcâie un bondar şi-l prinzi la insectar.

    • Exact din acest motiv tu eşti o scriitoare, iar eu nici măcar nu aspir la aşa ceva.
      Tu, ai puterea de a pune „gîzele” în insectar. Eu, NU. Prefer să uit.

      • În vacanţa din clasa a V -a spre a VI-a a trebuit să facem insectar.
        La ora de biologie toţi, absolut toţi aveau insectare pline de fluturi. Eu nu aveam niciun fluture dar aveam cele mai urâte insecte inclusiv coropişniţă. Nu m-a lăsat inima să prind niciun fluture.

        • „Cătălina mi-a spus că pune adesea în balanţă succesele mele în viaţă şi eşecurile ei.”

          Ei bine, eu cu acest soi de concept de viaţă, nu pot fi de acord. 😦
          Acest mod de viaţă, mi se pare tributar egalitarismului sau cel puţin, un concept de viaţă bazat pe resentimentul neputinţei de uz personal.
          Nu judec. Constat. Probabil, greşesc.
          Cel puţin, sper că greşesc.

          Dar, cred că bine ai făcut cu insectarul : coropişniţele trebuie să fie prinse şi fixate demonstrativ : aşa, NU!

          Fluturii, trebuie să fie lăsaţi să zboare, LIBERI.
          Frumuseţea fluturilor, nu poate fi contemplată static.

          Bon. Mai vb. şi mîine. NB.

          • Cătălina a avut o copilărie de vis şi după căsătorie a intrat într-un coşmar perpetuu. A fost un copil bun şi nu merita o astfel de soartă sălbatică. Nu pot s-o judec dar sunt convinsă că o abordare mai optimistă şi mai impetuoasă i-ar fi fost de folos.
            Cât despre fluturi îi iubesc pentru norocul de a zbura, îi admir pentru frumuseţea lor dar nu mă împac cu condiţia lor efemeră. Noi oamenii avem şansa de a ne apropia de nemurire prin artă. Fluturii au doar câteva fâlfâiri de aripi.

  3. Sunt cazuri si cazuri, Doina. Caracterul ei slab nu sta in lipsa problemelor. Daca parintii ei au fost suficient de naivi sa isi lase averea sa le fie atat de usor obtinuta de altcineva, nu ma surprinde nici naivitatea Catalinei in a isi intemeia o familie, fara sa analizeze foarte bine caracterul omului langa care doreste sa-si petreaca viata. Caracterul il mostenim de la parinti, problemele vietii doar ne pun la incercare. Vor izbanti cei care au un caracter puternic. Ceilalti se vor apleca ca o mladita.

    • Părinţii ei au fost dominaţi toată viaţa de bunica. Locuiau în aceeaşi curte cu una din soacre, nu-mi mai amintesc exact mama căruia dintre părinţi era şi care le coordona toată viaţa. Părinţii ei au trăit sub aripa de cloşcă a bunicii exersând adresarea elegantă şi zâmbetul permanent. Se pare totuşi că în viaţă trebuie să dai cu capul de paragul de sus ca să-l vezi pe cel de jos…

    • Cazul Catalinei nu poate fi generalizat.Ea avut parte de o intamplare nefericita,nu si-a cunoscut suficient de bine sotul,nu i-a descifrat caracterul.Nu cred ca are legatura cu familia ei,cu fericirea din copilarie.

      Eu am crescut orfana de la 16 ani,am avut parte de multe neajunsuri multi ani.Singura mi-am gasit pana la urma calea care sa ma multumeasca si sa pot spune ca sunt fericita.

  4. Salut!

    Doina,pentru tine scrisul este o terapie si un mijloc placut de a povesti intamplari ce pot infrumuseta cititorul.

    Spune-mi ,unde sa-mi exprim parerea destre romanul pe care nu demult l-am terminat de citit?Se poate si aici?

  5. Draga Doina,
    Am perceput pilda ta usor plina de suferinta.
    Sa nu uite nimeni in lume ca Ahile e un erou si o legenda ( pana si Sissi l-a venerat), dar a avut si el un calcai.
    Niciodata sa nu spui niciodata!Exista o pilda in karma fiecaruia, totul e sa inveti sa nu mai repeti povestea!In viata asta… in viitoarea ta existenta ….o fi bine o fi rau?
    Cu drag , prietena ta eterna!

    • Bună Brânduşa,
      Mă bucur de fiecare dată când mă vizitezi.
      Ştiu că tu nu scapi niciodată nici măcar sensurile cele mai subtile.
      Şi dacă tot ziceai de legendarul Ahile… Ştiai că ruptura de calcaneu are incidenţa cea mai mare la aviatori?

  6. Nu, nu stiam asta! O fi de la presiune? Spune-mi tu, Doinita mea!
    Nu dau din bombeuri repede ca Fred Astaire! Cu toate ca mi-ar fi placut sa invat step!!! Cate capatzane chele si burtoase ar fi avut echimoze!!!!
    Tocmai pt. ca intre noi sunt spatii mici de fictziune….si ne cunoastem de mai multe anotimpuri!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s