Dragoste şi durere


 Privi în urma ei cu ochii umezi… Pe femeia aceasta ar fi vrut-o de nevastă! Rar se întâmpla să-i placă o femeie. Cinstit, nici nu se prea întâmplase, decât o singură dată în şcoală, Luiza. Nici soacrele cele mai rele nu găseau atâtea cusururi într-o noră, cum găsea el dintr-o privire, la orice muiere. Toate-i păreau curve, lacome la bani şi îngrămădite de prostie; de jegoase şi puturoase – ce să mai vorbim!- lumea era plină. Sigur, i-ar fi plăcut mai degrabă băieţii şi-n război erau berechet, dar unde să-l găseşti pe ăla curăţelul, să-şi facă o clismă şi să nu-i pută picioarele? Se ţinuse vreo două luni cu Otto, un tânăr ofiţer neamţ, parfumat, pedant şi frumuşel, dar fusese omorât în luptă, decapitat în zori de un obuz. Se zbătuse neamţul, minute bune, ca o găină descăpăţânată, zvâcnind în toate părţile în glod, de te umplea groaza. Din gât sângele îi ţâşnea în şuvoi gros, ca de la ţâşnitoarea din parc. Vărsase şi maţele din el, preţ de vreo două zile. Şi acum mai icnea, când îşi aducea aminte. Câteodată, vreo cămaşă a neamţului, uitată printre lucrurile lui, îi aducea în nări parfumul frumuşelului, dar imediat îi venea în minte căpăţâna plină de noroi şi sânge şi trupul zvâcnind în agonie. O gheară îi smucea inima şi alta îl lua de la stomac. Îi bântui nopţile timp de câteva săptămâni. Pe urmă, nu trecu mult şi băgă de seamă că, sub diferite pretexte, îl vizita Herman, un căpitan zâmbăreţ, subţirel, cu păr cârlionţat şi ochii verzi, ca de muiere lipicioasă. Într-o seară, veni pe la zece – sau chiar mai târziu – chipurile, să cumpere două sticle de Martell. Dobritza, gândind cam ce hram poartă vizita frumuşelului la ceas de seară, îi puse un păhărel dintr-o sticlă abia desfăcută şi apoi băură pahar după pahar, până pe la vreo trei dimineaţa. Neamţul se ţinu tot într-un zâmbet şi într-o glumă până când, beat-fular, adormi în patul lui, îmbrăcat şi încopitat cu cizmele. Dobritza, bucuros, se dezbrăcă iute şi se băgă în pat lângă neamţ. Iute se dezbrăcă, iute se îmbrăcă! Că neamţul, simţindu-l gol în pat, sări ca ars în picioare şi, nici una, nici două, să-l împuşte cu pistolul. Ai văzut drac mort? I se blocă neamţului pistolul, ţac-pac, nimic… Când se bucură că a scăpat, primi un şut straşnic în boaşe, de dureroasă aducere aminte. Căzut în genunchi şi chircit, fu lăsat în plata Domnului! Neamţul îi feri cărările, dar Dobritza nu putu să-l uite. Şi cine ar putea uita, mă rog, cizma nemţească, bine lustruită, din piele fină, de primă calitate, năpustită cu năduf în ouăle domniei sale? Pune-te-n bocancii lui, dacă-ţi dă mâna!

Anunțuri

50 de gânduri despre &8222;Dragoste şi durere&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s