În liceu, în ani premergători Revoluţiei în care telefonul era scump şi aşteptai câte 15 ani aprobare să-ţi instaleze postul, îmi rezolvam problemele de comunicare la Post Restant. Era mult mai igienic decât în cutia poştală, să mă ştie tot cartierul. Oricum, locuiam în casă naţionalizată şi cutia poştală era la comun dar madam Mery şi Grasu’ stăteau în curte şi interceptau tot, aşa că orice scrisoare, citită ori necitită de Secu, pica în mâna celor doi. Deci, stăteam frumuşel la coadă cam de două-trei ori pe săptămână să-mi primesc scrisorile.
Pentru toate tipurile de colete, telegrame şi mandate poştale era câte un model completat cu numele de Popescu Ion. Evident, jumătate din berbecii care stăteau la coadă completau formularele cu „Popescu Ion”, conform modelului. Oficianta, pe care o cunoşteam deja era exasperată. Când dădea cu ochii de mandate completate cu „Popescu Ion” le rupea tacticoasă, le cerea buletinele şi le completa personal. Chestia asta mă enerva îngrozitor fiindcă totul se petrecea pe timpul meu. Într-o zi rupe un mandat şi-l completează corect după buletinul respectivului, mai rupe unul şi la al treilea, un tip distrat care făcuse rebus stând la rând, rupe mandatul şi spune exasperată:
-Domnule, nu te supăra pe mine dar sunt la capătul puterilor: eşti al treilea tâmpit pe ziua de azi. Cum te cheamă, de fapt?
-Popescu Ion!
-Hai, dom’le, lasă bancurile! Dă-mi buletinul!
-Doamnă, n-am buletinul dar mă numesc Popescu Ion!
-Uite ce-i, dom’le, de dimineaţă am avut 11 cretini care se credeau Popescu Ion. Eu nu trimit trei mii de lei, izmene pe călător!
Două zile mai târziu mă duc iar să-mi iau corespondenţa de la Post Restant. Oficianta, intrată în schimb la ora două era leşinată de râs. Venea de la şedinţa cu părinţii: al treilea tâmpit, se numea chiar Popescu Ion şi era dirigintele feciorului ei.
Ieri, citind pe Mediafax despre clasa de cretini din Argeş care au scris în bloc „Popescu Ion” pe lucrarea de bac eram în faţa unui deja vu.
Astăzi dimineaţă eram în hol la poliţie unde se eliberează caziere. La o măsuţă o tipă cu care fusesem în tabără completa o cerere tip: Popescu Mădălina. Puteam să jur că o cheamă Nicoleta.
-Salut!-zic eu.
-O, bună! Nu te-am mai văzut de când erai însărcinată!- zice ea jovială.
-Ştii, am îmbătrânit şi mă lasă memoria: nu te cheamă Nicoleta?- întreb eu.
-Ba da!
-Şi de ce scrii Mădălina?- intreb nedumerită.
-Îmi scot cazierul şi aşa-i modelul, zice serioasă şi-mi ciocăneşte cu degetul într-un formular de model înrămat în perete în care scria mare… Popescu Mădălina!
Dumnezeule! Pe vremuri toţi nebunii se credeau Napoleon! Acum toţi idioţii se cred Popescu! Alţi nebuni, aceeaşi piesă!
Doina Popescu Brăila 
Ca de obicei, umorul tău, debordează ! 😀
De regulă popii, sexul şi prostia stau la baza fazelor hilare. Eu sunt un fel de martor necruţător. 😀
Postare nouă
Ar trebui să pui o poză cu buletinul pe blog. Nu de alta dar bag sama că și matale te crezi Popescu 🙂
La mine este valabil orice nume de la Napoleon la Popescu: sunt scriitoare, nu? 😀
Great view I recently came across your blog and have been reading along. I thought I would leave my introductory comment. I don?t know what toexposeexcept that I have enjoyed reading. Error-free blog. I will keep visiting this blog very every