Peer Gynt

Peer Gynt: un spectacol greu cum e însăşi viaţa. Povestea unei vieţi irosite dar şi avertismentul că la final toţi dăm socoteală pentru faptele noastre.

Piesa debutează cu plânsul copilului la naştere. Peer Gynt nu are norocul unor ursitoare ci a unui diavol cu ochi roşii, inspirat probabil din emoticonul „evil”, dar şi al „topitorului”. Cei doi îşi dau mâna ca să-şi adjudece sufletul pruncului ce tocmai se naşte.

Tânărul Peer Gynt nu este mai bun sau mai rău decât oricare dintre noi dar, dispreţuit de consăteni neisprăviţi şi frivoli, într-o lume calpă, fără orizont, face permanent alegeri, de fiecare dată greşite. Născut probabil sub o zodie oscilantă nu ia niciodată decizii, preferând, aşa cum îl îndrumă diavolul cu ochi roşii, „să cotească, să ocolescă şi evitând drumul drept, să-şi lase un loc ca s-o ia înapoi”.

Printr-un ingenios joc de lumini şi un artificiu de decor, bucuria solară alternează cu o lună depresivă, timpul se scurge implacabil anotimp după anotimp. Ploaie, furtună, râu, toate sunt aduse în scenă subtil şi convingător.

Destinul lui Peer Gynt este pur şi simplu plauzibil: puţin Don Juan,  puţin aventurier, puţin mediocru şi puţin nebun dar cu pusee violente din toate acestea, este cu atât mai dramatic cu cât îmi aminteşte de destinul unor cunoscuţi. Piesa ne relevă faptul tulburător că trăim printre o mulţime de Peer Gynt şi cei diferiţi fundamental de el constitue mai degrabă excepţia.

Cine este acest Peer Gynt ? Este eternul naufragiat, un perdant prin vocaţie, oscilând între vis şi realitate, între coşmar şi trezire dureroasă. Aventurier egoist, străbate lumea în căutarea averii, gloriei şi a propriului eu. Călătoriile oscilează între coordonate geografice diferite ori sunt doar un delir al minţii sale. Contemporanii săi sunt cetăţeni mediocri ca şi el, alcolici, excroci ori nebuni, dar mintea lui este populată şi de căpcăuni, priculici, harpii şi vrăjitoare. Nebunii în cămăşi de forţă, cu o şosetă încălţată şi cu una lipsă au colivii aurite pe care lasă impresia că le adoră ori măcar se simt confortabil în ele.

Făcând compromisuri şi revocându-le, alergând după avere dar întorcându-i spatele în ultimul moment, făcând lucruri reprobabile de dragul banilor apoi încercând să cumpere indulgenţa lui Dumnezeu prin donaţii către cămine de copii şi aziluri de bătrâni, îşi risipeşte cu aceeaşi lejeritate inconştientă şi averea şi viaţa.

Într-un plan paralel, Solveig, femeia visurilor lui, cea cu privirea în pământ şi cartea de rugăciuni în poşetuţă, fuge din casa părintească, înfruntă gerul şi munţii, vine în casa lui sărăcăcioasă şi rămâne aici pentru toată viaţa, aşteptându-l cu stoicism, credinţă şi nădejde, o iubită inocentă ce i se sacrifică total şi necondiţionat.

Peer este condamnat la pribegie şi singurătate deşi este aşteptat de înţelegătoarea lui mamă în casa părintească. O mamă care-l mai şi pălmuieşte dar îi acceptă firea uşuratică şi minciunile cu evidentă duioşie. Moartea mamei este de un dramatism sfâşietor şi pare să fie primul moment când eroul îşi conştientizează greşelile.

Într-o lume haotică şi lipsită de speranţă, singurele certitudini sunt iubirea de neclintit a lui Solveig şi cei doi, diavolul cu ochii roşii şi „topitorul de nasturi”, ce îi monitorizează toată viaţa şi îi notează fiecare mişcare pentru judecata finală.

Lipsit de cântar, Peer Gynt este incapabil să aprecieze iubirea şi devotamentul fetei şi o abandonează cu indiferenţă plecând în lumea largă. După 40 de ani de rătăciri, bătrân şi gârbovit pierzând averea dar şi omenia într-un naufragiu este încolţit de topitor, ca să-l recicleze ca pe un nasture defect, când nici măcar diavolul nu-l primeşte în Iad, fiind catalogat mediocru până şi în ticăloşie. Sufletul singur şi speriat în faţa judecăţii topitorului caută o cale de scăpare. Dramatismul acestei scene a sufletului înfricoşat este egalat doar de cel inspirat de rostirea preotului la slujba de înmormântare.

Peer Gynt nu vrea să abdice în faţa topitorului, cere mai multe păsuiri dar timpul nu mai este prietenul lui. Singurul refugiu şi singura salvare îi vin de la statornicia iubirii lui Solveig:

-Unde am fost eu rătăcit în toţi aceşti ani?- se întreabă Peer.

-Ai fost tot timpul în nădejdea şi credinţa mea!- îi răspunde Solveig fără urmă de reproş.

Teatrul dramatic Maria Filotti a răsunat în această seară în aplauze prelungite minute în şir, vestind la premiera spectacolului Peer Gynt, că ne aflăm în faţa unui nou succes al prestigioasei trupei brăilene.

O piesă de Henrik Ibsen promite din start dar, emoţia şi tensiunea celor trei ore, un spectacol maraton, au fost posibile datorită jocului viu al actorilor şi regiei lui Vlad Cristache, ce aduce acţiunea într-un decor contemporan.

Aplauze vă rog pentru toată distributia:

Marius Stanescu – Peer Gynt
Liliana Ghita -mama lui Peer Gynt
Alexandra Salceanu- Solveig
Bujor Macrin – Topitorul de nasturi
Dan Moldoveanu- Unchiasul Dovrei, Carciumarul.
Adrian Nicolae – Uscatila, Boygen, Begriffenfeld- diavolul cu ochii roşii
Emilia Mocanu – Ingrid, Femeia in verde
Wanessa Radu – Mama lui Solveig, un priculici, o harpie.
Zane Jarcu – Musiu Balon, Felahul, Carmaciul, Un Flacau,
Un priculici de curte
Costica Burlacu – Tatal Mirelui, Un priculici, Herr von Eberkopf,
Husein, Bucatarul
Marcel Turcoianu – Aslak, Master Coton, Huhu, Capitanul de corabie
Silvia Tariq – Mama mirelui, o vrajitoare, o harpie
Flori Popa – O fata, un priculici mic, o harpie.
Adrian Iacov – Mirele, Un priculici, Cel de veghe
Ilona Marin – Helga

regie –Vlad Cristache 
scenografie – Gheorghe Mosorescu

(va urma)