Noaptea de Moş Andrei îmi aminteşte de o altă delegaţie, cu vreo 12 ani în urmă. Pentru că pe Ingrid o cheamă şi Andreea, în ajun de Andreii de iarnă, intrăm într-un magazin de jucării din Bucureşti. Eu pun ochii pe un ursuleţ de pluş, rugbistul se repede la un iepuraş.
-Dragul meu, Continuă lectura
Nu ştiu cum îl cheamă. Este câinele care mă întâmpină zilnic în Piaţa Concordiei. Eu îl strig Lăbuş şi el nu protestează. Dă din coadă bucuros, sperând să primească ceva. Răsfăţat şi de pieţari şi de trecători are unul din cele mai râvnite vaduri din oraş. Continuă lectura
S-au iubit în liceu. Dragoste pătimaşă, consumată doar prin strângeri cuminţi de mână în lungile plimbări. Georgeta a intrat la facultate, el a picat şi a plecat în armată. Traumatizat, anul următor el a căutat un centru universitar de provincie, cu mai multe şanse la admitere. Despărţirea i-a durât dar soarta i-a purtat pe drumuri diferite.
Mărul sub care mă jucam în copilărie la Cotu-Lung
Înainte de Gaudeamus, deşi eram ruptă de oboseală, pe la opt seara am făcut un drum la ţară, la o rudă.
Am revăzut-o pe Continuă lectura
Un prieten bun mă abordează cu „o întrebare de principiu”.
Dacă un bărbat plăteşte o femeie pentru o partidă de sex, este normal ca Continuă lectura
Prin ’90, fiind studenţi, de 1 Mai, la mare, căutam o cazare mai ieftină şi am ochit nişte căsuţe. Administratorul avea full şi ne-a refuzat scurt dar la casetofon cânta La noi la Brăila, la tanti Elvira… şi tipul fredona şi el. Rugbistul, cu prezenţă de spirit îi spune că şi nevastă-sa e de la Brăila. Tipul zâmbeşte larg şi ne întinde cheile de la o căsuţă: Continuă lectura
Începând de mâine vă dau întâlnire la Gaudeamus, pe ultimul inel, la standul 310. O să vin cu Niţică, gânsacul Toderaş, Ada şi Sabrina. Vă aştept cu discounturi la cărţi şi vederi cu Brăila veche Continuă lectura
Eram la Sovata în hotelul Danubius, la un curs idiot, în realitate o vânzare mascată de asigurări de viaţă. Depistasem impostura şi eram destul de nervoasă. Eram în jur de 100 de „cursanţi” şi majoritatea înţelesesem că am fost păcăliţi. În hotel mai erau cazaţi nişte Continuă lectura
S-a demonstrat ştiinţific: avem criză fiindcă demnitarii au salarii prea mari!
„Un lucru este sigur, spun neurologii: persoanele fericite şi satisfăcute nu descoperă continente şi nu revoluţionează ştiinţa.” Descoperă, nr 2, martie 2006, p. 49
Citind aceste rânduri, am înţeles cauza adâncirii crizei în 2010, deşi Continuă lectura
Cartierul meu era delimitat de Pădurea Stejarului, linia de tren, Parcul Monument şi Şoseaua Vizirului. O comunitate mică în care ne cam cunoşteam toţi între noi cu bune şi rele. Erau familii în care totul se petrecea cu discreţie în spatele uşilor închise şi diversele greşeli se ştergeau cu buretele, Continuă lectura
„ŞTEFAN a venit pe lume într-o familie fericită pentru a se bucura de viată.
Este un baieţel superb, deştept, vesel, sociabil şi foarte curios.
Are aproape 8 anişori (elev clasa a I-a) şi visul lui este să devină fotbalist. Dar, deşi îşi petrece mai multe ore pe zi pe marginea terenului de sport şi tânjeşte să dea cu piciorul într-o minge, Ştefan este Continuă lectura
Umorul în laborator
Specialiştii englezi au demonstrat că după 52 de ani simţul umorului începe să dispară. Tot ei au constatat că cei mai relaxaţi sunt bebeluşii care râd cam de 300 de ori pe zi. Experimentul mi se pare nedrept şi tendenţios.Domnilor savanţi: alegeţi o potenţială mămică cu vârstă între 20 şi 30 de ani şi puneţi la sânul ei un ins posac trecut de 52 de ani. Pariem că-i revine imediat simţul umorului?
Soluţie
O tipă se duce la medic:
-Domnule doctor, vreau un tratament pentru soţul meu care nu mai poate.
Medicul îi prescrie injecţii
-Uite, să facă zilnic, timp de trei luni, câte cinci injecţii pe zi în fiecare testicul şi câte cinci în penis.
Femeia citeşte reţeta contrariată:
-Domnule doctor, credeţi că după tratamentul acesta lung şi dureros o să-şi revină?
-Nu ştiu, dar, cu siguranţă tu o să fii răzbunată!
În tren
Controlorul intră în compartiment şi cere biletul unui bărbat solid.
Acesta îi răspunde vădit deranjat:
-Dar de ce-mi ceri domnule bilet?
-Fiindcă sunt controlor de tren!
-Şi ce, dom’le, dacă eu sunt proctolog îţi bag degetul în fund?
Ultima împărtăşanie
Un vameş este împărtăşit de preot pe patul morţii.
-Şi acum fiule, ce ai mai avea de spus?
-Părinte, vreau să-mi spui ce şpagă trebuie să dau la vămile văzduhului ca să ajung în Rai.
-Fiule, banu-i ochiul dracului. Dacă te duci cu ei în buzunar te repartizează direct în Iad. Lasă-mi-i mie şi mă rog eu pentru sufletul tău!
La venirea Cenaclului în oraș, mulţi se duceau la Traian[1] să-i ceară lui Păunescu butelie, apartament ori dreptate de la autorităţile comuniste. O vecină i-a sugerat să-ncerce.
–Lui Păunescu îi plac femeile! – zise ea. Tânără eşti, frumoasă eşti, te-ai întins cu destui! Culcă-te cu Păunescu, să-ţi facă pensie pentru băiat!
Urmând sfatul, Maranga marșă, fiind pe terenul ei. Cu o rochie neagră, aproape cuminte dacă ignorai șlițul extravagant, s-a dus la Traian. În barul hotelului era de-a casei. L-a rugat pe barman s-o ajute. Tânărul a luat actele medicale, intrând în biroul directorului. S-a întors rapid cu răspunsul: Deseară la unsprezece vii la etajul 12, în apartamentul prezidenţial.
Mai fusese c-un iubit într-o cameră, dar ideea de-al întâlni pe Păunescu în apartamentul prezidenţial o intimida. Deşi era permanent dichisită şi parfumată, se toaletă cu grijă şi, emoţionată foc, plecă la hotel cu vreo oră mai devreme, deşi locuia la trei minute de centru oraşului, unde se afla hotelul.
Urcă cu liftul, hotărâtă să-i lase poetului o amintire ca de la Tanti Elvira. Ciocăni la uşa apartamentului şi intră, scoţându-şi eşarfa cu gest teatral. Poetul o invită să se aşeze, dar Dori înţepenise în mijlocul camerei: în jur erau vreo 20 de persoane. S-a aşezat, în sfârşit, la insistenţe. Le-a rezolvat problemele unora, dar în cameră intrau mereu alţii. I-a venit şi ei rândul. Poetul i-a înmânat un set de acte: Ţine decizia pentru o pensie: 700 de lei pentru copil! Și, nu dispera! Ştiinţa avansează! Poate, în viitor, medicii vor putea să reprogrameze creierul copilului tău. Felicitări! Deții un sentiment matern admirabil de intact!
S-a întors acasă cu lacrimi în ochi. Pentru prima dată, în complicata ei viață, un bărbat a tratat-o ca pe o mamă şi nu ca pe o curvă.
–Cum a fost? Te-ai culcat cu el? – o întrebă vecina.
–M-aș fi culcat cu el, dar cum era să-i dau afară pe cei 20-30 de inşi care voiau casă sau butelie?
–Nu puteai să aștepți până la sfârșit?
–Care sfârșit? Unu ieșea și doi intrau! Coada era pe scări până la etajul trei!
Prima dată în viață, mulțumi unui bărbat cu altă monedă decât era învățată: îi puse o lumânare la Biserica Greacă.
[1] Hotelul Traian.
http://octaviansoviany.wordpress.com/2010/11/05/la-plecarea-lui-adrian-paunescu/
Sfinxul poeziei româneşti s-a mutat în cer.
Omul a murit, poetul a intrat în nemurire.
Este momentul când cei ce l-au iubit îl vor plânge neconsolaţi, cei care l-au uitat îşi vor aduce aminte de el, este momentul când cei ce l-au ignorat îşi vor da seama că poporul român a rămas orfan.
Adrian Păunescu a urcat la stele lăsându-ne mai trişti şi mai disperaţi.
Plângeţi, români, pentru că a murit ultimul patriot!
Dau să ies pe uşă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi un tip îmi face loc cu eleganţă. Mă priveşte insistent şi rămân şi eu cu privirea pe el:
-Ne cunoaştem de undeva?- întreb eu şi mă trezesc adunând o scamă imaginară pe reverul lui.
Zâmbeşte…
-Eu precis vă cunosc de undeva şi încă bine! -nu mă las. Deja îmi inventariam în minte colegii de facultate, deşi părea mai puşti ca mine.
-Bineînţeles că mă cunoaşteţi, zice el cu veselie! Mă cunoaşteţi cu siguranţă: doar am fost ministrul Justiţiei!
Un hohot de râs ne-a cuprins pe amândoi. Tudor Chiuariu chiar are simţul umorului.
Doina Popescu Brăila 