Soacra de Brăila- un brand confirmat

Prin ’90, fiind studenţi, de 1 Mai, la mare, căutam o cazare mai ieftină şi am ochit nişte căsuţe. Administratorul avea full şi ne-a refuzat scurt dar la casetofon cânta La noi la Brăila, la tanti Elvira… şi tipul fredona şi el. Rugbistul, cu prezenţă de spirit îi spune că şi nevastă-sa e de la Brăila. Tipul zâmbeşte larg şi ne întinde cheile de la o căsuţă:

-Soacra mea e din Brăila! Doar n-o să vă las pe drumuri!

Partea frumoasă a fost că i-am spus poveşti cu Brăila şi după ce ne-a oferit cafeaua din partea casei în fiecare dimineaţă, gest minunat fiindcă în căsuţe era destul de frig, în ultima zi a refuzat să ne ia bani.

Mai târziu, fiind studentă la a doua facultate, în ziua examenului la ecuaţii din anul IV am avut un accident de maşină la Urziceni. Evident am ajuns după examen şi l-am rugat pe profesorul Roşca să mă reprogrameze cu altă grupă. Cum în anul III făcusem ecuaţiile cu Banţă, o fiară, aveam emoţii.

Jovial, domnul profesor Roşca mi-a spus:

-Alege-ţi ziua de examen când vrei tu, fiindcă eşti din Brăila şi trebuie să te ajut! Soacra mea e din Brăila şi nu vreau să ajungă la urechile ei că n-am tratat bine o brăileancă! Soacră bună ca a mea nu mai are nimeni!

Mi-am reprogramat examenul şi a fost O.K.

Prin ’98, eram de câteva ore în Baia Mare şi mi s-a spart parbrizul. Era vineri şi am ajuns la service-ul A.C.R. la orele 16, aşa că mecanicii auto rupeau poarta. Văzând maşina de Brăila, directorul a întors doi flăcăi din drum şi le-a cerut să ne schimbe parbrizul.  Am fost invitaţi în biroul lui, ne-a servit cu o cafea şi ne-a explicat că are soacra de la Brăila şi nu ne putea refuza.   

Romanul Comisia ZÜRICH a ieşit în lume la Gaudeamus 2009. Nu aveam încă blog şi nicio formă de promovare. O debutantă cu un roman necunoscut într-un ocean de cărţi.

Şi totuşi am vândut mai multe cărţi decât editurile din jur cu zeci sau sute de titluri.

Evident, există o explicaţie. Am avut un agent de PR extraordinar. Ada, sora mea, citise cartea cu sufletul la gură şi o prezenta cu entuziasm, convinsă că oferă un roman foarte bun. Şi coperta, realizată de Ingrid a atras atenţia.

Dar, majoritatea clienţilor mei au fost brăileni plecaţi de multă vreme din oraşul natal sau bărbaţi trecuţi de 3o de ani cu… soacre brăilence.

Au revenit la târgul din martie, la Muzeul de Istorie, să achiziţioneze Dumnezeu era-n vacanţă şi lor li s-au adăugat cititori de pe blog, alţi cumpărători  diverşi dar alţi şi alţi bărbaţi cu soacre din Brăila.

Ei bine, această nouă ediţie a Gaudeamusului mi-a adus o revenire copleşitoare a vechilor cititori şi dintre ei nu au lipsit cititorii blogului, brăilenii şi domnii cu soacre din Brăila. Ardeii iuţi au fost preferaţi în egală măsură de domni şi doamne iar Copilul Dunării şi-a găsit cititori de toate vârstele şi a fost înfiat chiar şi de un domn trecut de suta de ani. Deşi an de criză, în care oamenii au avut bugete limitate, unii doar strict la cursuri de specialitate, carţile s-au vândut bine, semn că OTv-ul şi manelele n-au reuşit să spele creierii decât la idioţi.

Am ajuns la concluzia că bărbaţii cu soacre din Brăila au căsnicii reuşite, dar cea mai interesantă concluzie a fost că soacra de Brăila este un brand confirmat!

Şi poate cu aceasta trebuia să încep, am participat la târg împreună cu Fundaţia Gheorghe Marin Speteanu. Istoricul Viorel Speteanu este însurat cu doamna Marina, fiica gloriei teatrului românesc Angela Macri. Să nu-mi spuneţi că nu ştiaţi că artista Angela Macri, soacra domnului Viorel Speteanu este brăileancă!