Un prieten bun mă abordează cu „o întrebare de principiu”.
Dacă un bărbat plăteşte o femeie pentru o partidă de sex, este normal ca peste 12 ani tipa să-i bată la uşă şi să-i ceară pensie alimentară?
Teoretic, el nu are chitanţă pentru plata respectivă şi nici nu poate susţine la tribunal că a plătit-o fiindcă prostituţia era şi este ilegală. Practic el a plătit pentru o distracţie de 20 de minute, nu pentru toată viaţa şi deontologic era ca tipa să se protejeze.
N-am ştiut ce răspuns să-i dau prietenului meu şi am întrebat-o pe Ingrid, care mi-a replicat prompt:
-Nimeni nu pune astfel de întrebări din principiu! Prietenul tău ţine în mână o castană fierbinte!
Vă aştept să-mi spuneţi şi părerile voastre în legătură cu această „întrebare de principiu”.
Nu cred că „totul” se poate rezuma numai la „deontologia” unei femei care se prostituează, după cum nu cred că nici „deontologia” unui bărbat care apelează la serviciile acelei femei se poate reduce numai la plata unui tarif, după care exonerarea de răspundere este cumva, automată.
Cred că dacă din motive care exced intenţionalitatea primară a celor doi se naşte o nouă viaţă, ambii sunt la fel de responsabili; ce vină are noul născut ???
Apoi. Dacă prin reducere la absurd, acea femeie i-ar fi dat să spunem o chitanţă acelui bărbat pentru serviciul prestat, înseamnă că acel bărbat este exonerat de răspunderea pentru viitorul progeniturii sale ?
Admiţînd că, vina este NUMAI a acelei femei pentru că eventual nu s-a protejat pentru o sarcină complet nedorită şi inoportună, nu cred bărbatul respectiv este în măsură să îşi renege responsabilitatea.
Repet : ce vină are COPILUL ? Acel copil venit pe lume aşa cum a venit, este un OM. Cine poate stabili pe deplin ce poate sau nu, să facă o mamă pentru copilul său ?
Prostituată sau nu, o femeie devenită MAMĂ, are exact aceleaşi drepturi pe care le au toate femeile; plătind sau nu pentru o partidă efemeră de sex, un bărbat trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru o eventuală nouă viaţă; despre asta este vorba, pînă la urmă : sexul nu este numai plăcere vremelnică ci, este chiar esenţa perpetuării vieţii.
Acum. Sigur că sexul contra bani este practicat de cînd e lumea şi va fi practicat pînă la sfîrşitul lumii; nu asta este problema. Problema este că ŞI sexualitatea a intrat într-un con de umbră non-etic… La fel ca mai toate valorile de respiraţie strict umanitară.
ps. mă opresc aici; e prea mult de spus pe acest subiect…
Am trecut de 40 de ani şi pe parcursul vieţii mele încă nu am văzut valorile la locul lor. Probabil că sculptorii vor da faliment. Trăim într-o epocă în care se demolează statui dar nu se fac altele în loc!
hmm…interesant subiect. Important nu sunt in acest moment principiile celor doi ci interesul copilului. El nu are nici o vina ca a venit pe lume in acest mod. Nici un copil nu alege cum si cand sa se nasca. Normal era ca tipa sa se protejeze. Dar el? El nu trebuia sa se asigure ca ea s-a protejat? Eu zic ca problema poate fi abordata in multe moduri. Un barbat care plateste o femeie pentru sex, are senzatia ca ea e un fel de sac de gunoi. El a pretins un serviciu si i s-a oferit. Dar de consecintele actului nu au tinut cont niciunul. Imi amintesc de un caz celebru. O tipa, cheama in judecata un tip, pentru paternitate. Dupa expertiza se constata ca el, nu era tatal copilului. Atunci judecatorul ii spune ei sa faca o lista cu barbatii cu care a avut contacte, in luna aceea. Si ea a facut o lista de 12. Sa vedeti ce interesant a fost cand, la termenul urmator, au aparut toti cei 12, insirati, ca sa fie trimisi la expertizare. Si majoritatea erau casatoriti.
De ce nu mă miră acest final?
Eu am fost în sală când un tătic fără voie se plângea de calilatea îndoielnică a prezervativului care se rupsese în timpul acţiunii. Judecătoarea râdea în hohote, sala era în delir şi tipul plângea cu lacrimi cât bobul de mazăre.
pai care era motivul de plans? Ca trebuie sa plateasca o amarata de pensie? Dar femeia care pentru restul vietii va avea un copil de crescut? In privinta aceasta, legile din Romania sunt de-a dreptul tembele. Taticul, este obligat la pensie reprezentand intre 1/4 si 1/2 din salariu, depinde cati copii ai cu femeia respectiva. Daca demonstrezi ca nu ai surse de venit nu trebuie sa platesti. Dar mama, care ramane sa creasca unul sau mai multi copii, ce sa faca? Ea trebuie sa le puna in farfurie, sa-i imbrace, sa-i tina la scoala, chiar daca tatal nu si-a onorat obligatiile. Daca el isi declara un salariu minim pe economie poate fi obligat sa plateasca o suma modica. Poti creste de exemplu 3 copii cu 200-300 de lei pe luna? In felul acesta, femeile din Romania, cu copii nu prea pot divorta si accepta abuzurile la care sunt supuse de catre sotii lor, fara prea multe alte sanse.
Si acesta este unul dintre motivele pentru care, societatea romaneasca e asa cum e. Copiii din familiile acestea sunt traumatizati iar modelele lor in viata sunt jalnice.
E greu de cântărit dreptatea într-o astfel de situaţie şi multe întrebări ar trebui adresate doar pentru a înţelege complexitatea situaţiei! Dar răspunderea trebuie împărţită între cei doi! Ce e sigur, copilul, care va suferi cel mai mult, este nevinovat!
Scuze Sorin dar, mie mi se pare că nu e prea greu de cîntărit.
Adică; dacă după o astfel de „distracţie” nu se întîmplă nimic, problema este simplă.
Dar. Dacă se întîmplă ca o nouă viaţă să apară, apar şi responsabilităţile…
Distracţia se încheie, punct; copilul NU trebuie să sufere.
este o meserie ilegala ,nu se poate demonstra ca ea practica prostitutie , poate fi o frumoasa careia ii place sexul la nebunie si se excita la ideea de a primi un „cadou” , ca urmare nu exista cod deontologic , nu exista chitantier legal ..deci chiar daca a „platit” , neexistand chitanta fiscala ..plateste pensie alimentara …din punct de vedere legal ..