Mărul sub care mă jucam în copilărie la Cotu-Lung
Înainte de Gaudeamus, deşi eram ruptă de oboseală, pe la opt seara am făcut un drum la ţară, la o rudă.
Am revăzut-o pe mătuşa mea pe care nu o mai văzusem de vreo doi ani. La 82 de ani, gârbovită de vreme şi de bicisniciile vieţii, tot mai puţină la trup dar ageră la minte şi cu o energie pe care, mama, mai tânără cu 11 ani nu o are.
Deşi au pus-o caii la pământ şi au trecut cu căruţa peste ea, au călcat-o hoţii o săptămână în şir ca să-i fure mieii şi într-o noapte au tăbărât-o şi în casă ca să-i ia pensia, bătând-o şi rupându-i şoldul, bătrâna m-a uimit cu voiciunea minţii. Mi-a povestit întâmplări de acum 35-37 de ani, de când mă jucam în bătătura ei, fără să piardă niciun amănunt. Şi la sfârşit, m-a privit cu melancolie şi mi-a zis:
-Să mai treci, maică, să mai stăm la poveşti, că viaţa-i scurtă şi nu se ştie dacă mai apucăm să ne întâlnim! Nu vezi că s-au schimbat vremurile şi tinerii se duc înaintea bătrânilor?
Doina Popescu Brăila 
chiar merita sa mergeti mai des la matusa dvs;
am marit fotografia, iar privirea ei este de o intelepciune impresionanta & luciditate.
asa ca fugiti cit mai des la ea, nu se stie cit o veti mai vedea…
„-Să mai treci, maică, să mai stăm la poveşti, că viaţa-i scurtă şi nu se ştie dacă mai apucăm să ne întâlnim! Nu vezi că s-au schimbat vremurile şi tinerii se duc înaintea bătrânilor?”
Se pare că mătuşa îmi purta mai mult mie de grijă şi nu fără temei: oboseala şi stresul zilnic pot să ucidă!
Şi este adevărat, bunătatea şi înţelepciunea ei au rămas nealterate după atâţia ani de muncă.
Şi mare dreptate are săraca, nu se ştie când îţi închei socotelile cu cei dragi …
Nu pot să te contrazic.
Doamna, permiteti sa raaportez! Si noi am indeplinit misiunea. Iata dovada:
http://starwarskidsfan.wordpress.com/
Sabrina este emoţionată. Vrea să ştie câţi ani are voinicul. 😀
bunica mea din partea tatalui a trait pana la 84 de ani. La 82 de ani mergea inca la sapa si ne facea la toti program iar cand mergea pe drum era foarte agera, incat nu ne puteam tine de ea. Altii, de varsta ei, abia daca puteau merge sau erau tintuiti la pat, dintre putinii care mai ramasesera in viata. Oamenii de la tara, oamenii munciti, au mai multa energie si sunt mai longevivi. Are dreptate matusa ta, ca sunt mai vulnerabili bolilor, tinerii decat cei batrani. Ne omoara stresul ultimilor 20 de ani, greutatile cotidiene, neajunsuri, nesiguranta.
Deci şi la Cluj şi la Brăila sunt aceleaşi probleme…
Eu ma mai pot bucura doar de bunica din partea tatalui. E o adevarata provocare sa-i rezist cot la cot o zi intreaga! Nu-mi explic de unde atata energie intr-un trup de nici 50 de kg. Pacat de memoria ei de scurta durata! Uita unde a pus diverse lucruri cu 5 minute inainte. In schimp isi poate aminti in cel mai mic detaliu fapte intaplate cu ani in urma. O iubesc!
Cât de simplă şi profund: „O iubesc!”
Eu nu mai am nicio bunică din ’83 dar această mătuşă mi-a fost dragă întotdeauna.
Imi plac gesturile de aducere in realitatea virtuala a chipurilor batranilor care ne-au crescut. Poate, mai ales, pentru ca mi-e atat de greu sa le explic ce fac „pe” calculator si „cine-i” Internet asta… Ei ne-au dat viata vremelnica, noi ii nemurim in eternitatea Google – mi se pare un schimb onest.