Cutia de carton


Nu ştiu cum îl cheamă. Este câinele care mă întâmpină zilnic în Piaţa Concordiei. Eu îl strig Lăbuş şi el nu protestează. Dă din coadă bucuros, sperând să primească ceva. Răsfăţat şi de pieţari şi de trecători are unul din cele mai râvnite vaduri din oraş.

În seara aceasta  l-am strigat dar m-a privit cu tristeţe fără să ridice capul. Stătea ghemuit într-o cutie din carton. Precis nu-i pasă de criza rachetelor din Coreea, nici de alegerile din Moldova. Nici declaraţiile lui Franks, şefului delegaţiei FMI nu i-au declanşat depresie. Cu siguranţă Lăbuş este bolnav. Rugbistul l-ar fi dus la veterinar dar astăzi şi rugbistul este bolnav.

Sună telefonul.

-Sigur, pâine şi iaurt! Ajung imediat!

Neputincioasă, îl părăsesc pe Lăbuş în cutia lui de carton. Gândul îmi zboară la altă cutie. Eram pe Magheru în ajunul Crăciunului ’97. Era aproape nouă seara. Începuse să ningă cu fulgi mari şi am sunat-o pe Ingrid să-i povestesc despre splendoarea fulgilor jucăuşi. Era nerăbdătoare să ne vadă şi glasul ei ne făcea fericiţi. Pe undeva, dincolo de cinema Patria, sub geamul tip arcadă al unei farmacii, o femeie cu trei copii mititei plângea pe o cutie de carton.  Am oprit maşina, i-am cumpărat câte ceva de mâncare şi plăcinte calde de la McDonald’s. A refuzat hotărât toată sacoşa cu mâncare şi banii întinşi. Probabil era acolo fiind alungată din casă şi nu pentru cerşit. Erau îmbrăcaţi foarte îngrijit, doar femeia avea un fes tras pe ochi, ca să-i mascheze jena şi disperarea. Copilul cel mic, să fi avut 2 ani jumate, poate 3, a început să adulmece mirosul de plăcintă şi s-a trezit. A întins mânuţa şi a luat bucuros o plăcintă de mere. Atunci, femeia a încetat să se opună. Am împărţit plăcinte şi celorlalţi copii. Celui mai mare i-am lăsat restul sacoşei şi nişte bani. Plânsul femeii s-a înteţit. Fesul îi acoperea ochii din care se rostogoleau lacrimi mari, parcă la întrecere cu fulgii de nea. Am sunat la Protv şi le-am explicat situaţia. Au promis că intervin imediat şi că vor lua legătura cu o fundaţie, cu un adăpost de noapte. 

Am plecat spre Brăila fiindcă ne aştepta un drum greu prin zăpadă şi Ingrid nu adormea până nu ajungeam acasă. 

M-am întrebat adesea ce înseamnă fericirea… Cred că poţi fi cu adevărat fericit atunci toţi cei pe care-i iubeşti sunt sănătoşi şi aproape de tine dar, mai ales, atunci când îţi poţi gestiona timpul şi banii ca să-i ajuţi pe toţi cei ce au nevoie de ajutor.

Anunțuri

Despre Doina Popescu-Brăila

Cât deschizi ochii, cât iubeşti şi cât citeşti, atât eşti şi nimic mai mult! Dar, dacă ai copii şi dacă scrii, mai ai o şansă. Am publicat nouă cărți dintre care șapte romane: Comisia Zurich, Dumnezeu era-n vacanță, Ardei iuți, Pisica cu papion, Fericire la preț redus, Dragoste și ciocolată, Terente-Zodia zmeilor și volumul Copilul Dunării apărut în anul 2015 și în varianta bilingvă, în traducerea Sabrinei Popescu, elevă, având 14 ani și jumătate la comiterea isprăvii.
Acest articol a fost publicat în ZGURĂ ŞI CATRAN și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Cutia de carton

  1. Pingback: Cutia de carton - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. sof zice:

    e fictiune sau e adrevarat?

    • Eu sunt o scriitoare optimistă. Ficţiunile mele aduc hohote de râs.
      În schimb, regretele legate de lucruri făcute pe jumătate sunt reale dar sunt adesea estompate de galopul în care-mi duc viaţa. Tristeţea lui Lăbuş, bolnav în cutia lui de carton, mi-a readus în minte amintirea acelor copii pe care i-am abandonat atunci pe promisiunea Protv-ului. Probabil aceştia au fost serioşi şi s-au ocupat de ei, dar am regretat mereu că nu am rămas să mă conving că totul este bine. M-am grăbit să ajung acasă, să nu-mi dezamăgesc fetiţa de doi ani şi şapte luni, căreia îi promisesem că mă întorc din delegaţie în acea seară.

  3. gabriela zice:

    Stii ce-mi place la tine, Doina? Ca faci aceleasi lucruri pe care le-as face si eu. Nici eu nu pot trece impasibila pe langa un suflet care sufera. Ofer uneori tot ce am ca sa pot aduce o bucurie marunta cuiva, care nu ma cunoaste. Bucuria mea e clipa de fericire, de incantare, de multumire sau de bucurie pe care i-am facut-o cuiva, chiar in momentul in care are mare nevoie.

  4. Am aflat că pe Lăbuş, fetele mele îl numesc Măturică, fiindcă atunci când le iese în întâmpinare şi îşi mişcă coada bucuros, mătură asfaltul cu podoaba din dotare. 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s