Dentiştii spun lucruri trăznite

Începuse anul universitar şi hormonii dădeau în clocot. Băieţii din anii mai mari inventariau prospăturile, bobocii, care discutaseră obsedant despre sex în cele nouă luni de armată, se simţeau în mare formă şi sperau să scape în sfârşit de povara virginităţii. La anul întâi aveam o colegă de cămin cu cei mai frumoşi ochi albaştri din lume. Uneori parcurgeam împreună drumul de la facultate până la cămin. Avea o fire altruistă şi o bunătate dublată de o mare naivitate. Discutam cu ea zilnic cam jumătate de oră, cât ţinea drumul până la cămin şi mă uimea de fiecare dată cu logica ei ciudată. Lesne o puteam numi căzută din cer. Blondă, minionă, putea cuceri orice băiat drăguţ dar, se pare că, Elena nu intenţiona să se oprească la unul şi se culca, într-o frenezie, cu toţi, fără niciun criteriu, fapt ce mă deruta peste măsură.

Într-o zi ciocănesc în uşa ei ca să-i cer un fier de călcat şi, auzind intră, împing uşa şi o văd pe Elena în pat cu prietenul colegei ei de cameră.

Mă scuz şi plec uluită. A doua zi o întâlnesc la metrou.

-Elena, nu ştiu ce recorduri vrei tu să baţi, e treaba ta, dar nu mă aşteptam să te culci şi cu prietenul colegei tale de cameră!

-De ce? Gabi e plecată la părinţi şi băiatul ăsta nu avea cu cine să se culce!

-Hodoronc tronc! Şi ce-ţi pasă ţie?

-În clasa a noua am fost la dentist şi tipul a vrut să se culce cu mine! Eram virgină, l-am refuzat şi el, ca medic, mi-a explicat cât suferă un băiat dacă se excită şi fata îl refuză! Printre altele, i se umflă ouăle! De atunci nu am mai refuzat niciun băiat…

-Zău, şi tu le-ai crezut pe ticălos?

-Cum să nu-l cred! Doar era medic!

-Poate ar fi bine să ştii că lumea vorbeşte despre tine…

-Ştiu, ştiu! Unii zic că sunt nimfomană, alţii că sunt curvă!

– Se pare că, de fapt, tu ai inima bună!

-Bineînţeles că am inima bună!

O dâră de foc sfânt

Testament alcătuit de Grupul Carpatin-Făgărășan în primăvara anului 1954, în muntele Buzdugan (ciorna acestui testament a fost găsită de Securitate la profesorul Remus Budac)

„Pe potecile munților, acest grup de tineri n-a purtat numai arme. Alături de onoarea, mândria și conștiința libertății neamului nostru, alături de durerea ceasului de față, în inima și creierul nostru, am purtat ca o povară scumpă: visuri, doruri și gânduri pentru vremile ce vor să vie. Visuri, doruri și gânduri, izvorâte și călite în dragoste pentru neamul nostru.

Și așa am înțeles noi, neamul nostru: o dâră de foc sfânt, pierdută în negura vremurilor, în care din loc în loc strălucesc sori și luceferi, într-o ploaie de stele, și care izvorăște din hăul trecutului, de dincolo de vremea dacilor nemuritori. Iar înaintea noastră, în continuarea dârei de foc, printre crestele de brazi, vedem aceeași dâră de lumină, din ce în ce mai puternică, terminată în visul nostru la picioarele Domnului Hristos în Ziua cea Mare.

Și-n această dâră de foc, din urma și dinaintea noastră, noi, câțiva fii ai acestui neam, pe care destinul ne-a adunat pe aceste creste, ne aducem aportul nostru de foc, candela iubirii noastre de neam, jertfa noastră.

Vrem să aducem pe altarul patriei tot ce se va găsi mai bun în slaba noastră ființă pământeană: libertatea noastră, tinerețea noastră, renunțările la o viață tihnită. Și de candela ce-am aprins-o va cere, pentru a lumina, însăși viața noastră, nu vom ezita să o sacrificăm. Nu am luat arma în mână să luptăm pentru ambiții deșarte de mărire omenească, nici din spirit de aventură, nici din ură pentru nimeni.

Cu atât mai mult suntem departe de meschinele probleme materiale, de pofta de îmbogățire în viitor. Nici unul din noi nu avem averi de apărat, nici interese de clasă. Niciodată, nici noi, nici părinții noștri, nu am exploatat munca și viața nimănui. Din contră, suntem din rândul acelor care în viață au cunoscut mai mult foamea și lipsurile, decât tihna și belșugul.

Ceea ce ne-a mânat aici, a fost dragostea de acest neam, liberă de orice meschinărie. Am învățat să privim neamul nostru, ca de altfel orice în lume, prin prisma dragostei. EXIȘTI ÎN MĂSURA ÎN CARE IUBEȘTI; ȘI TE ÎNALȚI ÎN MĂSURA ÎN CARE TE JERTFEȘTI PENTRU ACEASTĂ IUBIRE.

Noi nu admirăm neamul nostru, nici nu căutăm să-l înțelegem și să-l studiem în virtutea nu știu cărui principiu scornit de mintea omenească. Noi îl iubim. Așa cum e. Așa cum își iubește copilul părinții lui. Și nu l-am schimba cu oricare altul, nici în gând, cum nici o mamă din lume nu și-ar schimba copilul ei. În inima și mintea noastră, n-au încolțit niciodată visuri și gânduri de emigrare prin nu știu ce țări fericite. Voim să rămânem aici părtași ai durerilor și bucuriilor neamului, al destinului său, în valul căruia voim și noi să ne contopim soarta noastră.

Noi nu admirăm și nu lăudăm în cuvinte deșarte pe Ștefan cel Mare. Nici nu-i folosim numele ca soclu, pe care să înălțăm statuia nimicniciei noastre, noi îl iubim cu iubirea oșteanului care s-a jertfit sub comanda domnului, pentru libertatea Moldovei, la Valea Albă. Și ne plecăm spinarea alături de aprodul Purice, ca domnul să încalece. Auzim ca o adiere dulce cuvintele de mulțumire ale lui Ștefan. Întindem o mână de frate peste veacuri, apărătorilor Sarmizegetusei, arcașului lui Ștefan, oșteanului în opinci de la Rovine, pandurului lui Tudor și moților lui Horea și Iancu. Comunicăm de la suflet la suflet cu orice român de totdeauna, focul sfânt și cald al familiei românești.

În acești ani am găsit în suflete de români, adesea umili și nebăgați în seamă, atâta noblețe și atâta frumusețe, încât nu o viață, dar și o mie de vieți de ai avea, merită să le jertfești. Ne-am lovit însă și de atâta răutate, ipocrizie, interese, ambiție prostească, zgârcenie și mai ales nepăsare, încât ni s-a umplut sufletul de durere, amărăciune și dezgust. A trebuit să primim pe obrazul nostru, nu odată, sărutul scârbos a lui Iuda și, nu odată, otrăviți cu roadele amare ale josniciei omenești, am ajuns în pragul deznădejdii. Ne-am coborât atunci în adâncuri și din istorie ne-am luat din nou seva dătătoare de viață. Ne-am cuminecat din jertfa tuturor câtor și-au dat viața pentru acest neam. Iar voi dragi camarazi căzuți din rânduri, ne-ați legat prin jertfa voastră cu putere, în lupta din care nu putem să ieșim decât biruitori sau morți.

Și mai ales am simțit în ceasurile negre mâna lui Dumnezeu, atunci când slabele noastre puteri omenești ne-ar fi dus la moarte și deznădejde. Aici, pe crestele munților, am simțit cuvintele Domnului, care ne-a spus că fără El nu putem face nimic. Și noi, prin suferința noastră, am învățat să-L iubim. Căci până nu vei suferi tu însuți, măcar o palmă sau o înjurătură pe nedrept, până atunci nu vei putea înțelege, drama de pe Golgota. Aceste gânduri, adânc frământate în nopți lungi de iarnă, îngropați în zăpezi pe crestele Carpaților sau în ceasurile de veghe cu arma-n mână, vi le închinăm vouă, tineri din sate și orașe, ca semn al dragostei ce v-o purtăm, ca unora ce le va fi dat, când noi nu vom mai fi, să vadă și să desăvârșească marea și strălucita biruință românească.”

Grupul carpatin-făgărășan, muntele Buzduganu, Săptămâna Mare, anul 1954.

Sursa: aici

Crăciun fără colindători

Nu-mi amintesc dacă era ’84 ori ’85, poate ’86 dar, deşi locuiam ultracentral, petreceam epoca de lumină la flacăra lumânării. După lăsarea întunericului, circulaţia pe străzi era deja o mare aventură fiindcă restricţiile nu se limitau la iluminatul casnic ci vizau şi pe cel stradal. Oraşul cufundat în beznă era deprimant şi nesigur. Şi, cum atunci când toate merg rău e loc şi de mai rău, o vecină a fost înjunghiată în apropierea inimii chiar în faţa casei sale. Vecina avea patru copii, dintre care o fată de-o seamă cu mine, aşa că am aflat desfăşurarea evenimentelor de la prima mână.Un grup de sectanţi se apropiaseră de femeie şi după ce schimbaseră câteva cuvinte pe un ton prietenos, îi spuseseră şoptit:

-Pentru fiecare de-al nostru care moare, trebuie să moară şi unul de-al vostru!- apoi o înjunghiaseră şi se îndepărtaseră fără grabă.

Cuţitul alunecase printre coaste fără să atingă inima şi femeia scăpă dar, viaţa noastră se dădu peste cap şi seara ieşeam din casă cu mare prudenţă şi numai de mare nevoie.

Cum stilul comuniştilor era de-a pune batista pe ţambal, presa nu scrise nimic despre întâmplare dar zvonurile despre sectanţii criminali  se înteţeau. Se pare că membrii unei secte refuzau să-şi ducă bolnavii la spital şi respectivii mureu datorită apendicitei sau a altor boli banale.

Ne obişnuisem deja cu mâncarea pe sponci, procurată pe cartelă, cu pâinea veche şi cu viaţa la lumânare. Acum, spaima ne era tovarăşă de drum şi întâlnirea cu fiecare necunoscut, o mare aventură. Madam Mery, nevasta lui Grasu umbla cu o sacoşă de cârpă, în care purta o broască de poartă, un fierău ce se putea transforma instantaneu într-o armă mortală, eu purtam nunceag şi un briceag chinezesc destul de solid şi mă bazam şi pe capacitatea de fugă a picioarelor mele temeinic antrenate. În schimb, îi purtam de grijă surorii mele şi mamei, care pleca dimineaţa la şase la serviciu, pe întuneric iar dacă lucra în schimbul doi se întorcea noaptea la zece şi jumătate, prin oraşul cufundat în beznă. Nimeni nu mai era în siguranţă şi situaţia aceasta oribilă de insecuritatea a durat câteva luni bune.

Au venit sărbătorile de Crăciun şi cum aveam fobie de străini, nu am primit nici măcar colindători: nici noi, nici vecinii noştri!

Într-o zi eram în curte la vecina măcelărită de sectanţi şi, cum era deja deplasabilă şi în formă, cei de la serviciu au venit s-o recheme la lucru, fiindcă se pare că era specialistă în prepararea untului pentru export şi era mare nevoie de ea. Femeia, deşi avea patru copii de hrănit, a refuzat hotărât, deşi respectivii insistaseră destul de mult. După plecarea şefilor, mi-a explicat că nu se mai simte în siguranţă şi se teme de o nouă întâlnire cu sectanţii măcelari. Mi-a spus că nici ea nu primise colindători şi că-i sfătuise şi pe vecini să se ferească de aceştia.

Vara următoare am mers cu fratele unui vecin până la Rupea, să cumpărăm brânză. Drumul de la Brăila la Rupea fiind lung şi plicticos, cu schimbarea trenului la Braşov, am povestit vrute şi nevrute. În compartiment erau nişte tipi, Martori ai lui Iehova, care ne-au ţinut o teorie violentă împotriva transfuziilor de sânge şi a păcatului de-a interna bolnavii în spitale. Am ieşit din compartiment, deja mi se făcea rău. A dat Domnul şi sectanţii au coborât pe la Ploieşti şi am revenit în compartiment.

-Auzi, de ce te-ai comportat ostil cu oamenii ăştia? Nu te înţeleg de ce ai stat în picioare pe hol când ai plătit bilet întreg, cu supliment de viteză şi loc.

-Tu nu ştii ce-a păţit vecina mea, pe care au tăiat-o sectanţii?

-A, n-am ştiut că ăia erau şi sectanţi! Eu ştiam că au tăiat-o fraţii amantului ei!

-Poftim?- zic eu stupefiată.

-Da, nu ştiai? Într-o noapte, când lucra în schimbul trei, în timp ce amesteca într-un recipient cu lapte, drăguţul ei, mecanic de întreţinere, i-o trăgea pe la spate! Au fost prinşi în acţiune şi puşi în discuţie în şedinţă de partid dar iubăreţii nu s-au astâmpărat şi atunci cumnaţii amantului au pus mâna pe cuţit! În fond, la Brăila nu-i primul amor curmat de cuţit!

Urechile lui Sarkozy

În ultima vreme pe Descopera.ro se discută intens despre extratereştri. Am citit articolul „Extratereştrii cu aspect uman infiltraţi printre noi” şi mi-am zis că trebuie să răresc vizitele pe acest site fiindcă a virat-o în senzaţional ieftin. Apoi am dat peste aceste fotografii cu Sarkozy şi urechile de elf ale tipului m-au făcut să zâmbesc: De ce, nu? 

http://www.descopera.ro/maratoanele-descopera/descopera-extraterestrii-dintre-noi/7745434-extraterestri-cu-aspect-uman-infiltrati-printre-noi

Prietenie

Pisica avea blana lipsă pe piciorul stâng din faţă, la îmbinarea cu trupul şi, amicul ei, câinele, îi lingea rana.
Am scos telefonul să-i fotografiez dar

Minunaţii actori ai copilăriei mele

Numeroasele lipsuri materiale şi necazuri ale copilăriei mele au fost astupate de cărţi şi de minunaţii actori ai generaţiei de aur: Ştefan Bănică, Dem Rădulescu, Toma Caragiu, Stela Popescu, Draga Olteanu Matei, Tamara Buciuceanu, Rodica Popescu-Bitănescu, Rodica Tapalagă, Octavian Cotescu, Silvia Dumitrescu-Timică, Iurie Darie.
De prea puţini ne mai putem bucura astăzi. Unii au plecat la stele, alţii au fost exilaţi într-o existenţă meschină de legi nedrepte, de ignoranţa şi lipsa de preţuire arătată de guvernanţi şi de politica susţinută împotriva tuturor valorilor naţionale.
Astăzi ne luăm rămas bun şi de Rodica Tapalagă, tonică şi genială actriţă de comedie.

Metaforele lui Vântu

Cristian Tudor Popescu susţinea la un moment dat că SOV n-ar fi lipsit de talent literar! Deşi intelectualii au fost şocaţi de afirmaţie şi l-au blamat pe CTP, mie afirmaţia mi s-a părut plauzibilă. Nu ştiu dacă istoria, uitucă şi surprinzătoare va reţine că Vântu este tătucul FNI dar, stenograma în care zice că Geoană, exuberantul preşedinte al României pentru o noapte, „şi-a luat m**e cu hidrantul” va rămâne în istorie alăuri de celebrele „sula în coaste” a lui Iliescu ori „ţiganca împuţită” a lui Băsescu. Mai nou, la termenul din 6 decembrie 2010, SOV a prezentat instanţei un certificat medicat pe probleme cardiace semnat de un ginecolog. Cum nu-l putem bănui pe Vântu că ar dispune de instalaţie feminină, orice s-ar zice tipul are ouă, rămâne în picioare o singură concluzie: suntem în faţa unei metafore prin care SOV transmite că-l doare-n p*** de justiţia română!

Camerista de la Paris

La hotel, la Paris, camerista era afro. Deşi era semnul cu NU DERANJAŢI pe uşă, probabil că o subită curiozitate de a afla cum fac sex românii a determinat-o să dea buzna în zori. Am tras un cearşaf peste noi şi am invitat-o să revină mai târziu, după ce dispare semnul de pe clanţă.
Pesemne că era surdă: s-a apucat impasibilă să dea cu aspiratorul. Înfăşurat în scutece ad-hoc, rugbistul a luat-o de mână s-o dea afară. Eu am privit cât de greu s-a lăsat dusă: un fel de luptă corp la corp. Deşi, în genere am o memorie excelentă, nu-mi amintesc decât picioarele negre, cremuite, incredibil de lungi, ţâşnind impetuos de sub fusta neglijabilă.
A doua zi am plecat prin Mall şi l-am lăsat pe rugbist în pat. Era foarte cald, dormea fără scutece, pijamaua lui era undeva în bagaje rămase în mașină.
L-am sunat să văd dacă vrea mâncare chinezească. Nu ne-am putut înţelege din cauza aspiratorului.
-Motane, dai cu aspiratorul în deplasare?
-Nu eu! Nebuna asta de negresă a dat buzna şi nu vrea să iasă!
-Dă-o afară!
– Oricum, ar fi inutil, mai are foarte puţin… De fapt, eu am dormit buştean şi când m-am trezit aproape isprăvise!
-Adică te-a admirat cum dormi acoperit doar de blănița naturală?
-Mă mir şi io că n-o deranjează deloc!
-Ca să vezi!
Probabil a fost mai norocos decât mine, mâncarea chinezească a fost grețoasă, carnea suspectă, poate de pisică, poate de câine din suburbiile pariziene. Eu am ratat masă, probabil el a punctat cu patul! Fiecare cu norocul lui în viață!

 

 

 

Moarte clinică

Aeronava prezidenţială se prăbuşeşte deasupra aeroportului Vnukovo. Băsescu ajunge în faţa lui Dumnezeu şi a Sfântului Petru.

-Locul lui este în Iad!- zise Dumnezeu.

-Doamne, ăsta fraudează alegerile, preia puterea şi destabilizează Iadul.

-Bine, bine! Să rămână aici dar, să nu-l scapi din ochi!

-Doamne! Ai uitat ce-au păţit Roman şi Stolojan?

Dumnezeu meditează puţin, apoi face un semn.

Doctorul, pierit:

-Tavarâşi Putin! Raportez că Băsescu îşi revine miraculos! Cred că a fost doar în moarte clinică!

http://www.serafimpantea.ro/2010/12/13/concurs-de-proza-arhiscurta-ortodoxa-pao

Bătrânul cu sapa

Şcoala a primit fonduri pentru renovare şi copiii din clasa a III-a au fost mutaţi într-un liceu ale cărui ferestre dau într-un cimitir.Vor-nu vor, au parte de  4-5 înmormântări pe zi. S-au petrecut lucruri stranii şi copiii sunt înfricoşaţi. Fetiţa vede o umbră semănând cu un bătrân care duce o sapă.Acesta traversează clasa şi se sprijină de o bancă. Inima fetiţei bate năvalnic dar, începe să spună „Tatăl nostru”şi năluca dispare. Colega de bancă o întreabă: Îl vezi şi tu pe bătrânelul cu sapa?

http://www.serafimpantea.ro/2010/12/13/concurs-de-proza-arhiscurta-ortodoxa-pao

Paradox cardiac

Bărbatul îi scotea sufletul cu scandaluri mari pe pricini mici. Femeia avea inima bună şi nu împovăra pe nimeni cu durerea ei, nici măcar pe bunul Dumnezeu, căruia nu îi cerea niciodată nimic: îi mulţumea pentru sănătatea copiilor şi pentru pâinea zilnică.Apoi, el aducea daruri şi braţe de flori dar, până să-i şteargă disperarea, urma un nou scandal şi apoi altul. Inima s-a cutremurat de suferinţa femeii şi a intrat în grevă cardiacă. Toţi s-au mirat că femeia cu inima bună a murit de inimă rea.

http://www.serafimpantea.ro/2010/12/13/concurs-de-proza-arhiscurta-ortodoxa-pao

Vinovaţi de smerenie

Eram trei fete şi, tatălui meu, care-şi dorea un băiat, i s-a părut o pedeapsă: a plecat. Îmi era drag un vecin ce-şi iubea copiii, o fată şi un băiat.La Înviere au fost mulţi copii din cartier dar, la şcoală, cei doi, care stătuseră cuminţi în primul rând la slujbă, în timp ce noi, ceilalţi, ţopăisem ca nişte iezi, au fost scoşi în faţa careului şi batjocoriţi de profesori: erau vinovaţi de smerenie.În scurt timp, bunul părinte al celor doi copilaşi a murit de ciroză. Şi atunci am rămas orfană!

http://www.serafimpantea.ro/2010/12/13/concurs-de-proza-arhiscurta-ortodoxa-pao

Scrisoare către Moş Crăciun

Dragă Moşule,

Bun şi generos cum ai fost în fiecare an, eşti aşteptat cu drag de noi toţi. copii, părinţi şi bunici deopotrivă!

Anul acesta, pentru că este criză şi înţelegem că ai bugetul limitat, te rog să nu te mai repezi în supermarket-uri ca să să ne cumperi diverse prostioare scumpe şi sclipicioase. Destul s-au închis toate micile afaceri de cartier datorită supermarketurilor, destul plătim nota de plată a globalizării prin această criză care ne sufocă, nu pentru că am fi noi mai leneşi decât în 2008, ci pentru că suntem în mâna păpuşarilor: bănci şi multinaţionale!

Deci, Moşule, pe site-ul editurii dacica.ro, pe care eu o iubesc mult-mult de tot, toate cărţile sunt la jumătate de preţ. La fel şi hărţile şi cosonii. Şi nu sunt nişte cărţulii oarecare ci cărţi excelent documentate despre istoria bravilor daci! Aceste cărţi au fost tipărite prin efortul Aurorei Peţan, lingvist de prestigiu, redactor al revistei Formula AS.  Când politica oficială aruncă la coş intelectualitate, cultură, patriotism, spirit civic, istorie naţională, noi, românii, trebuie să ne apărăm valorile.

Aşa că, Moşule, anul acesta te rugăm să ne aduci cadouri de suflet: veşti despre daci şi legendele celor mai viteji şi mai drepţi dintre traci!

Te îmbrăţişez cu drag,

Doina Popescu ot Brăila

http://dacica.ro/blog/

Curva satului

Bulgăroaica lucra o bluziţă de mână pentru ţăţica. Scormoni prin cutia rotundă, în care cumpărase cândva de la Brăilă biscuiţi, cutie din tablă colorată, în care ţinea degetarele, acele, nasturii şi diversele mărunţişuri necesare lucrului de mână şi negăsind ce căuta îl strigă pe Niţică. Acesta lăsă cu părere de rău joaca cu ceilalţi puşti şi se prezentă la geam:

-Ghiaurule, să dai fuguţa la cooperativă să-mi cumperi nişte copci, dar, uite că n-am mărunţiş şi-ţi dau un pol! Să nu te-mpingă păcatul să sminteşti vreo părăluţă pe acadele că-ţi rup fundu’! Într-o clipită s-alergi şi să te-ntorci cu restul banilor, că altfel nu mai ai zile bune cu mine!

Blestem cu repetiţie

Într-un cartier muncitoresc cu oameni săraci, deprins cu tonuri de maro şi gris, eleganţa ei nu putea trece neobservată. Tânăra profesoară cu ochi albaştri transformă rapid uimirea şi admiraţia părinţilor într-o simpatie caldă, le arătă copiilor că se poate învăţa şi fără teamă de nuia sau urecheală. Copii cunoscuseră preţul mâniei la ceilalţi profesori ce vedeau ca o Golgotă zilnică repartiţia la o şcoală mărginaşă, dintr-un cartier în care legea era făcută de Şulică şi gaşca lui. Şi cum să

Dicţionarul scriitorilor brăileni

Ieri, 9 decembrie, la biblioteca Panait Istrati s-au lansat Monografia Brăilei, editată de profesorul Ion Munteanu, monografie la care Torent Press a contribuit cu hărţile reactualizate ale municipiului şi judeţului Brăila şi Dicţionarul scriitorilor brăileni, editat printr-un efort de patru ani de către editura Proilavia.

Dicţionarul, 240 de pagini format A4, este un instrument ştiinţific, bazat pe o bogată bibliografie, care nu urcă şi nu coboară pe nimeni. Scriitorii şi operele lor sunt prezentaţi neutru, nu se fac aprecieri critice ci se consemnează activitatea şi opera publicistică a fiecăruia.

Ajunsă acasă rugbistul, cu ochii la televizor întreabă distrat:

-La ce pagină te găsesc?

-168…

-De ce aşa la coadă?- întreabă el ca să facă puţină conversaţie.

-Soarta! M-am măritat cu Popescu! Dacă eram inspirată şi-l luam pe Adam eram pe prima pagină!

-Aha!

Lipsesc statui…

La Congresul al XII-lea Părvulescu ne-a dat o şansă la demnitate naţională. A stat în puterea celor peste 4000 de reprezentanţi aflaţi în Sala Mare a Palatului să o valorifice. Au ales aplauzele şi aceasta a însemnat încă 5 ani de lipsuri, frig şi foamete şi violenţa revoluţiei. Nu uitaţi lecţia istoriei, fiindcă altfel se va repeta! 

Constantin Pârvulescu l-a sfidat pe Ceauşescu în faţa Congresului. Un erou naţional incontestabil printre puţinii veritabili. Atunci vă întreb: unde este statuia lui Constantin Pârvulescu?  Acest om merită statui în fiecare oraş al ţării, ca să fie o pildă de curaj şi demnitate!  În ţara aceasta în care lipsesc atât de multe, lipsesc statui…

Fabulă de actualitate

Toamnă târzie… Ploua şi vântul rece aproape că o smulgea de pe creaga copacului. Sleită de puteri, vrăbiuţa se prăbuşi în drum. Îşi simţea sfârşitul aproape când, un cal care trecu pe drum se bălegă peste ea. O căldură plăcută îi dezmorţi oasele. Se simţea din ce în ce mai bine. Ar fi putut sta aşa până în primăvară. Îi venea să ciripească de bucurie şi. de ce nu, chiar încercă un tril. Un motan care trecea pe drum îi auzi ciripitul, zgârmă în balegă şi o înşfăcă bucuros. Doar câteva pene mai rămaseră din biata vrăbiuţă.

MORALA: Nu oricine te bagă în rahat îţi face rău! Nu oricine te scoate din rahat îţi vrea binele!

Ce e val, ca valul trece…

GLOSSA   Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi si noua toate; Ce e rau si ce e bine Tu te-ntreaba si socoate; Nu spera si nu ai teama, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamna, de te cheama, Tu ramâi la toate rece. Multe trec pe dinainte, In auz ne suna multe, Cine tine toate minte Si ar sta sa le asculte?… Tu asaza-te deoparte, Regasindu-te pe tine, Când cu zgomote desarte Vreme trece, vreme vine.

Gene buclucaşe

N-au trecut decât vreo două luni de când savanţii au descoperit gena prostiei, existenţa ei fiind bănuită de multă vreme, şi iată că lumea ştiinţifică ne face iar să zâmbim: a fost izolată gena destrăbălării!

Se miră cineva? Aş! Uite de ce, vorba aceea- „…de când era bunica fată mare” -devine strict un reper temporal şi nu unul moral!
DRD4 se numeşte buclucaşa genă, vinovată de jumătate din divorţurile planetei, toţi copiii din flori ori pur şi simplu de banalele… mâncărimi!