Crăciun fără colindători


Nu-mi amintesc dacă era ’84 ori ’85, poate ’86 dar, deşi locuiam ultracentral, petreceam epoca de lumină la flacăra lumânării. După lăsarea întunericului, circulaţia pe străzi era deja o mare aventură fiindcă restricţiile nu se limitau la iluminatul casnic ci vizau şi pe cel stradal. Oraşul cufundat în beznă era deprimant şi nesigur. Şi, cum atunci când toate merg rău e loc şi de mai rău, o vecină a fost înjunghiată în apropierea inimii chiar în faţa casei sale. Vecina avea patru copii, dintre care o fată de-o seamă cu mine, aşa că am aflat desfăşurarea evenimentelor de la prima mână.Un grup de sectanţi se apropiaseră de femeie şi după ce schimbaseră câteva cuvinte pe un ton prietenos, îi spuseseră şoptit:

-Pentru fiecare de-al nostru care moare, trebuie să moară şi unul de-al vostru!- apoi o înjunghiaseră şi se îndepărtaseră fără grabă.

Cuţitul alunecase printre coaste fără să atingă inima şi femeia scăpă dar, viaţa noastră se dădu peste cap şi seara ieşeam din casă cu mare prudenţă şi numai de mare nevoie.

Cum stilul comuniştilor era de-a pune batista pe ţambal, presa nu scrise nimic despre întâmplare dar zvonurile despre sectanţii criminali  se înteţeau. Se pare că membrii unei secte refuzau să-şi ducă bolnavii la spital şi respectivii mureu datorită apendicitei sau a altor boli banale.

Ne obişnuisem deja cu mâncarea pe sponci, procurată pe cartelă, cu pâinea veche şi cu viaţa la lumânare. Acum, spaima ne era tovarăşă de drum şi întâlnirea cu fiecare necunoscut, o mare aventură. Madam Mery, nevasta lui Grasu umbla cu o sacoşă de cârpă, în care purta o broască de poartă, un fierău ce se putea transforma instantaneu într-o armă mortală, eu purtam nunceag şi un briceag chinezesc destul de solid şi mă bazam şi pe capacitatea de fugă a picioarelor mele temeinic antrenate. În schimb, îi purtam de grijă surorii mele şi mamei, care pleca dimineaţa la şase la serviciu, pe întuneric iar dacă lucra în schimbul doi se întorcea noaptea la zece şi jumătate, prin oraşul cufundat în beznă. Nimeni nu mai era în siguranţă şi situaţia aceasta oribilă de insecuritatea a durat câteva luni bune.

Au venit sărbătorile de Crăciun şi cum aveam fobie de străini, nu am primit nici măcar colindători: nici noi, nici vecinii noştri!

Într-o zi eram în curte la vecina măcelărită de sectanţi şi, cum era deja deplasabilă şi în formă, cei de la serviciu au venit s-o recheme la lucru, fiindcă se pare că era specialistă în prepararea untului pentru export şi era mare nevoie de ea. Femeia, deşi avea patru copii de hrănit, a refuzat hotărât, deşi respectivii insistaseră destul de mult. După plecarea şefilor, mi-a explicat că nu se mai simte în siguranţă şi se teme de o nouă întâlnire cu sectanţii măcelari. Mi-a spus că nici ea nu primise colindători şi că-i sfătuise şi pe vecini să se ferească de aceştia.

Vara următoare am mers cu fratele unui vecin până la Rupea, să cumpărăm brânză. Drumul de la Brăila la Rupea fiind lung şi plicticos, cu schimbarea trenului la Braşov, am povestit vrute şi nevrute. În compartiment erau nişte tipi, Martori ai lui Iehova, care ne-au ţinut o teorie violentă împotriva transfuziilor de sânge şi a păcatului de-a interna bolnavii în spitale. Am ieşit din compartiment, deja mi se făcea rău. A dat Domnul şi sectanţii au coborât pe la Ploieşti şi am revenit în compartiment.

-Auzi, de ce te-ai comportat ostil cu oamenii ăştia? Nu te înţeleg de ce ai stat în picioare pe hol când ai plătit bilet întreg, cu supliment de viteză şi loc.

-Tu nu ştii ce-a păţit vecina mea, pe care au tăiat-o sectanţii?

-A, n-am ştiut că ăia erau şi sectanţi! Eu ştiam că au tăiat-o fraţii amantului ei!

-Poftim?- zic eu stupefiată.

-Da, nu ştiai? Într-o noapte, când lucra în schimbul trei, în timp ce amesteca într-un recipient cu lapte, drăguţul ei, mecanic de întreţinere, i-o trăgea pe la spate! Au fost prinşi în acţiune şi puşi în discuţie în şedinţă de partid dar iubăreţii nu s-au astâmpărat şi atunci cumnaţii amantului au pus mâna pe cuţit! În fond, la Brăila nu-i primul amor curmat de cuţit!

About Doina Popescu-Brăila

Cât deschizi ochii, cât iubeşti şi cât citeşti, atât eşti şi nimic mai mult! Dar, dacă ai copii şi dacă scrii, mai ai o şansă. Am publicat nouă cărți dintre care șapte romane: Comisia Zurich, Dumnezeu era-n vacanță, Ardei iuți, Pisica cu papion, Fericire la preț redus, Dragoste și ciocolată, Terente-Zodia zmeilor și volumul Copilul Dunării apărut în anul 2015 și în varianta bilingvă, în traducerea Sabrinei Popescu, elevă, având 14 ani și jumătate la comiterea isprăvii.
Galerie | Acest articol a fost publicat în ZÂMBETE și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

28 de răspunsuri la Crăciun fără colindători

  1. Andrei spune:

    La multi ani Doina, tie, familiei tale si celor dragi tie! Un an nou mai bun, mai senin, mai lipsit de probleme, cu sanatate, bunastare si vise implinite.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s