Începuse anul universitar şi hormonii dădeau în clocot. Băieţii din anii mai mari inventariau prospăturile, bobocii, care discutaseră obsedant despre sex în cele nouă luni de armată, se simţeau în mare formă şi sperau să scape în sfârşit de povara virginităţii. La anul întâi aveam o colegă de cămin cu cei mai frumoşi ochi albaştri din lume. Uneori parcurgeam împreună drumul de la facultate până la cămin. Avea o fire altruistă şi o bunătate dublată de o mare naivitate. Discutam cu ea zilnic cam jumătate de oră, cât ţinea drumul până la cămin şi mă uimea de fiecare dată cu logica ei ciudată. Lesne o puteam numi căzută din cer. Blondă, minionă, putea cuceri orice băiat drăguţ dar, se pare că, Elena nu intenţiona să se oprească la unul şi se culca, într-o frenezie, cu toţi, fără niciun criteriu, fapt ce mă deruta peste măsură.
Într-o zi ciocănesc în uşa ei ca să-i cer un fier de călcat şi, auzind intră, împing uşa şi o văd pe Elena în pat cu prietenul colegei ei de cameră.
Mă scuz şi plec uluită. A doua zi o întâlnesc la metrou.
-Elena, nu ştiu ce recorduri vrei tu să baţi, e treaba ta, dar nu mă aşteptam să te culci şi cu prietenul colegei tale de cameră!
-De ce? Gabi e plecată la părinţi şi băiatul ăsta nu avea cu cine să se culce!
-Hodoronc tronc! Şi ce-ţi pasă ţie?
-În clasa a noua am fost la dentist şi tipul a vrut să se culce cu mine! Eram virgină, l-am refuzat şi el, ca medic, mi-a explicat cât suferă un băiat dacă se excită şi fata îl refuză! Printre altele, i se umflă ouăle! De atunci nu am mai refuzat niciun băiat…
-Zău, şi tu le-ai crezut pe ticălos?
-Cum să nu-l cred! Doar era medic!
-Poate ar fi bine să ştii că lumea vorbeşte despre tine…
-Ştiu, ştiu! Unii zic că sunt nimfomană, alţii că sunt curvă!
– Se pare că, de fapt, tu ai inima bună!
-Bineînţeles că am inima bună!
Doina Popescu Brăila 