Macho


Coloană mare de maşini pe bulevardul Cuza. Din cauza podurilor de gheaţă conduc mai puţin sportiv fiindcă-i mai igienic. Las geamul şi ascult discuţia dintre două adolescente pe scuarul bulevardului:

-Îl vezi pe tipul ăla care dă zăpada? Dacă se năştea la Hollywood îi detrona pe Brad Pitt şi George Clooney.

-Da, e macho, admite cealaltă! Nici Enrique Iglesias nu s-ar simţi prea bine în preajma lui!

-Enrique e bi, şi la banii lui ţi l-ar sufla pe frumuşel! 

-Doamne ce muşchi are! Şi ce mişto e îmbrăcat! Nu l-am mai văzut prin zonă! Cred c-a fost plecat pe afară! Roşcato, schimbăm ruta! N-o mai luăm prin centru, de-acum venim zilnic pe aci până-l agăţăm: ori io, ori tu!

-M-aş lipsi de virginitate pentru ochii lui frumoşi!

-Mă laşi cu ochii? Uite ce funduleţ sexi are!

Mă întorc spre tipul care dădea zăpada şi admit în gând că arată între mişto şi excepţional. Coloana se porneşte încet dar le şoptesc fetelor:

-Piano! Mai nou, băieţii bine şi-o cam trag cu băieţi! Şi rulez cu atenţie sub privirile consternate ale puştoaicelor.

Peste vreo oră ajung iar în sectorul cu pricina. Stau la coadă la stop în spatele unui Mercedes Vito de poliţie. Fetele plecaseră, aşa că privesc singurică la hărnicia tipului macho cu lopata.

Ridică privirea şi face vesel cu mâna. Mă uit atent să-mi dau seama dacă-l cunosc de undeva, apoi mă lămuresc. Nu, nu mie îmi făcea cu mâna ci poliţiştilor din maşina din faţă.

De pe scuarul din mijlocul bulevardului un tip îl apostrofează:

-Te-ai dilit? Ce te bagi în seamă cu idioţii ăia de caralii?

-A, îi ştiu bine, nu sunt idioţi! Ăştia sunt nişte caralii finuţi şi inteligenţi pe deasupara! Ne-am împrietenit! Sunt tipii care m-au arestat acum doi ani!

Anunțuri

Dialoguri necenzurate


Prin ’83, fetele din echipa de handbal a şcolii aşteptau nerăbdătoare autocarul pentru a pleca la un important campionat zonal. Eu aveam mâna în gips şi eram în mare suferinţă fiindcă nu le puteam însoţi. Tensiune mare printre fete şi, hodoronc-tronc, un popă!

-Semn rău, zice Stela!-şi-şi deschide rapid trei nasturi, stuchind în direcţia popii.

-Am auzit că-i bine să numeri până la zece şi să pui mîna la păsărică!- zice şi Violeta, pitica echipei.

-Ete, p*la şi cu ăsta! -o trânteşte Humeniuca. Popa-i semn de ghinion! S-a dus dracu’ campionatu’! Putem să nu mai plecăm!

Fetele rămân fără suflare fiindcă directorul şcolii, care era profesor de sport şi antrenorul echipei, apăruse ca din pământ. Cum Humeniuca, la clasa a VII-a avea peste un metru optzeci şi era un inter redutabil dar juca excelent şi ca extremă fiind piesă de bază în formaţie, directorul s-a făcut că n-o aude, altfel ar fi fost nevoit s-o trimită acasă, compromiţând iremediabil şansele echipei la titlu.

Dar, preotul s-a sucit, s-a învârtit şi a rămas în apropierea fetelor aşteptând probabil o maşină de ocazie.

Humeniuca, superstiţioasă ca toţi copiii din cartier, după ce şi-a descheiat nasturii şi s-a pipăit pe ici pe colo dând mărunt din buze, şi-a îndreptat privirea vrăjmaşă către inofensivul părinte.

-Măi, Humeniuc, zice directorul, se vede treaba că nu prea-ţi plac popii!

-Nu-mi plac dom’ director, că ăştia nu se dezbracă niciodată de hainele-alea negre!

-Mărită-te tu cu un popă şi să vezi ce repede se dezbracă!- zise directorul şugubăţ.

-Adică, să mă mărit aşa… ca toanta, fără nicio probă? -sări zdrahoanca opărită.

Directorul schimbă vorba diplomat, spre a n-o lăsa pe Humeniuca să dezvirgineze urechile celorlalte fetiţe de 13-14 ani.

Când discuţia deviase binişor pe alte subiecte şi situaţia părea salvată, Violeta întrebă nedumerită:

-Da de ce vrei, mă, Humeniuco, să probezi ţoalele popii, că nu pricep?

-Nu ţoalele, piticanie! Io vreau să-i probez… Atunci, celelalte fete săriră să-i pună mâna la gură zăpăcitei, să nu scoată porumbelul de faţă cu directorul dar Humeniuca nu se lăsă şi zise:

-Io vreau să-i probez penisul, toantelor! Vedeţi, dom’ profesor, ce cultă sunt?- zise zdrahoanca cu importanţă.

Richard


Unul dintre tovarăşii mei de joacă din copilărie, mare vedetă în cartierul Radu Negru, era Richard Zeca, băiatul vecinilor de la 93 bis pe strada Leningrad. Puştiul era bine hrănit, răzgâiat şi puternic ca un taur şi, cum părinţii îl sărutau apăsat pe amândoi obrajii după orişice ispravă, cât de gogonată, musiu se întrecea în năzbâtii. Pentru multă vreme a fost bătăuş vestit, aşa că, atunci când l-am dovedit pe Richard la trântă, am devenit sherifa străzii. În mod ciudat, nu a încercat să-şi recapete supremaţia dar s-a străduit permanent să-mi intre în voie.

Într-o zi, Richard i-a furat îngheţata unei alte vedete de cartier, Mirela Mircea, moment de mare dramatism, când duduiţa a dat cu fundul gogoneţ de ţărână. Madam Mircea, senioara, a făcut un tărăboi răsunător, încheiat cu „pizdele mamii lui”, ca şi când mama lui ar fi avut mai multe, dar şi cu nelipsitul bătut cu palma peste fundul rozaliu, iţit de sub poalele fustei ridicate solemn în cap.

La aşa afront, madam Zeca, pentru a arăta ce înseamnă forţa financiară a unei negustorese de găini în splendidele vremuri comuniste, când vânzătorii de păpică erau un fel de semizei, l-a pedepsit crunt pe micul Richard, cumpărându-i un bax de îngheţată. Dacă în vremurile de azi, când ne încărcăm coşul la supermarket, poate părea un fapt banal, pe atunci, când părinţii socoteau fiecare leuţ ca să le ajungă de butelie şi de rostuit lapte şi brânză la suprapreţ, a cumpăra un bax de îngheţată „Puiuţului” a fost un gest de extravaganţă extremă. Cât mi-a trecut mirarea de năzbâtia părinţilor nesăbuiţi, am fost întâia beneficiară a baxului de îngheţată, fiindcă Richard, fiind îmbuibat, nu s-a dat în vânt după micile casolete de doi lei şi, una câte una, mi le-a oferit mie. Am umblat vreo săptămână cu limba ţeapănă, duduind de fericire, dar răsfăţul meu la frigiderul lui Richard a fost întrerupt brutal.

Într-o zi am văzut în patul părinţilor lui Richard un munte de cărămizi de bani cu care au umplut o cutie de carton ca de televizor. Întristarea a venit când i-am povestit lui papaşa iar acesta mi-a interzis să mă mai joc cu puştiul, ca să nu ne ia dracului Miliţia şi pe noi la mititica, că pe un alt vecin îl chemase deja să dea cu subsemnatul. Apoi, mai mulţi miliţieni s-au foit prin casa vecinilor mei dar, se pare că au fost bani suficienţi să-i ungă pe toţi, inclusiv pe madam Lucreţia de la partid, o cucoană care semăna cu actriţa Olga Tudorache. Familia Zeca a vândut casa la mare viteză pe un preţ interesant unui frate al unui ştab din miliţie şi s-a mutat urgent la Bucureşti ca să-şi piardă urma.

Viaţa ca o telenovelă


Intri uneori pe la Galeriile de artă şi te delectezi cu expoziţia câte unui pictor mai mult sau mai puţin cunoscut. Apoi, un apus violent îţi sterpezeşte dinţii. Îţi spui că imbecilul a răsturnat vopselele şi datorită roşului agresiv a ratat subtilitatea compoziţiei. Apoi, te plimbi în amurg şi constaţi că şi natura are stridenţele ei şi că pictura care te-a enervat este deja plauzibilă. Aşa se întâmplă şi cu anumite scenarii care au o tuşă grotescă. Alunecarea în telenovelă este pur şi simplu enervantă. Dar ce te faci atunci când oameni pe care-i ştii de-o viaţă se transformă brusc în personajele unui serial hilar şi incredibil? Recent am aflat povestea halucinantă a unor amici, relatată chiar de unul dintre protagonişti dar zilele trecute, aşteptând la rând la un ghişeu am auzit una şi mai şi. Deci, se poate!   

Mugurel era prieten cu Andrei de când se ştiau. Grădiniţa, şcoala generală şi liceul le făcuseră împreună, la fel şi tabere, revelioane şi zile onomastice. Mugurel era frumosul, Andrei era vrăjitorul. Aveau deopotrivă succes la fete şi s-au însurat cam în acelaşi timp, Mugurel cu Liliana, Andrei cu Dana. Părinţii, mahări comunişti, le rostuiseră apartamente pe acelaşi palier într-un bloc ultracentral.

Într-o zi, Dana, bibliotecară la un liceu, l-a sunat pe Mugurel şi l-a rugat s-o viziteze la serviciu. Era nesigură, neliniştită şi plângea uşor:

-Mugure, nu am niciun dubiu! Andrei are pe altcineva! Spune-mi adevărul!

-Habar n-am!

-Te rog să nu mă minţi! M-am săturat să-l acoperi tot acoperi! Este un mizerabil! I-am găsit urme de ruj pe chiloţi!

-Zău, habar n-am! Singura femeie cu care l-am văzut în afară de tine este nevastă-mea!

-Amice, nu mă trata ca pe o idioată! Ştiu precis că are pe cineva şi tu trebuie să ştii, fiindcă sunteţi, nedespărţiţi: Dop şi Plop!

-Uite, am să încerc să vorbesc cu el şi dacă aflu ceva, mîine vin iar la tine şi discutăm. Dar nu mai plânge fiindcă ţi se ofilesc ochişorii! Bine?

Mugurel l-a luat pe Andrei la o bere dar n-a scos nimic de la el.

-Motane, n-o mai face pe nevinovatul, fiindcă este clar că ai pe cineva! Mie poţi să-mi spui, sunt ca şi fratele tău!

-Mugure, eşti beat! N-am pe nimeni şi dacă am ceva pe suflet mă duc la popă, clar? De când trebuie să mă spovedesc la un inginer?

-Andrei, să ştii că nu ai haz deloc! Dana suferă enorm din cauza ta! Cum poţi să fii un porc insensibil? Te rog să-ţi dai două palme în oglindă şi să-ţi vezi de casa ta!- îi spuse Mugur autoritar.

Pe la două merse la Dana la bibliotecă.

-Fată dragă, nu ştiu ce să-ţi zic! N-a recunoscut nimic dar agresivitatea lui m-a pus pe gânduri. Ăsta nu-i Andrei pe care-l cunosc eu de 24 de ani! Au mers la o cafea şi Mugur a sfătuit-o să se vopsească, să se dichisească, fiindcă dacă se lasă doborâtă de situaţie pierde partida definitiv. Lui Andrei îi plăceau femeile cochete în orice împrejurare.

Se mai întâlniră de câteva ori ca s-o încurajeze şi într-o dupamiază, Mugur întoarse cheia în uşa bibliotecii şi Dana nu-i opuse nicio rezistenţă.

Legătura lor, la început şovăielnică, se prelungi timp de mai multe luni.

Andrei îl evita după acea discuţie şi vinovăţia îl făcea şi pe Mugur să se ţină deoparte. Se mai întâlneau întâmplător pe scări, duminica luau micul dejun împreună după obicei, dar înstrăinarea era evidentă.

Într-o seară Andrei l-a aşteptat în parcare:

-Mugure, mă simt prost după discuţia de atunci. Hai, să facem pace! Vreau să ne îmbătăm cui şi când ne-om trezi să ne avem ca fraţii, ca pe vremuri!

-Andrei, mi-ar plăcea dar am de reparat un calculator la un client! Hai, s-o lăsăm pe altă dată! OK?

A doua zi, ajuns pe palier, auzi în apartamentul lui Andrei un scandal de zile mari. Dana urla de cădea varul de pe pereţi. Mugur împinse uşa şi rămase perplex: Andrei era în pat cu Liliana, nevastă-sa, şi Dana zbiera isterizată şi-i lovea cu pliciul de muşte. Puse mîinile în şolduri şi strigă răstit:

-Andrei, de câtă vreme mă înjunghii pe la spate, prietene?

-De patru luni, de când îţi neglijezi nevasta, craiule!

-Dana, nu mai zbiera la ei că noi am câştigat! Dacă vreţi să ştiţi, noi ne-o tragem de opt luni!

Au vândut apartamentele la mare urgenţă prin aceeaşi agenţie imobiliară.  Andrei a plecat cu Liliana în Canada, Mugur şi Dana au ales o ţară nordică. Ţin legătura pe mess şi se pare că timpul şi distanţa le-a diluat resentimentele.

Mugur încearcă marea cu degetul:

-Andrei, veniţi la noi în vacanţa de Paşte?

-Mă crezi prost? Vrei să-mi f*ţi nevasta?- se oţărî Andrei.

-Nu te-nţeapă niţeluş inima fiindcă eu am avut-o primul?- întrebă Mugur şugubăţ.

-Nu uita că eu ţi-am prezentat-o pe Liliana. Ne-am cunoscut în spital când m-am operat de apendicită.

-Cuuuum, te-ai culcat cu Liliana înaintea mea, ticălosule?

-Nu! Şi te rog să-ţi ei ticălosul înapoi!- zise Andrei voios.

-Atunci care-i poanta, ce dacă v-aţi cunoscut în spital?- întrebă Mugur mirat.

-Poanta e că Liliana a intrat peste mine în rezervă când mi-o trăgeam cu maică-ta!- zise Andrei jubilând.

-Minţi, pervesule!- strigă Mugur

-Dacă vrei să afli adevărul, poţi s-o întrebi ori pe maică-ta, ori pe Liliana… – sugeră Andrei.

-Ştii ce, amice? Te înţeleg şi te iert! În fond toată colpilăria am fost îndrăgostit de maică-ta dar n-am putut concura cu banii şi farmecul lui taică-meu!- aproape că strigă Mugur.  

-Adică taică-tu şi cu mama…- îngăimă Andrei.

-Da, boule! În toamnă, înainte să moară, tata mi-a spus că suntem fraţi, na!- zise Mugur cu veselie!

-Zău? Întotdeauna mi-a plăcut de taică-tu mai mult decât de taică-miu!- zise Andrei nostalgic. Acum ce facem, ne luăm fiecare nevestele înapoi?

 

  

  

Ceasul biologic


Aveam vreo 16 ani şi eram în Berceni, în vizită. Discuţiile despre sex erau tabu în acele vremuri dar nu şi în casa Vasilescu unde eram invitată. Ca de obicei, nu eram singura musafiră, printre altele îmi amintesc două fete cuminţi, cu aspect de căprioare, singurele virgine din cartier, botezate cele două Fecioare. Mihaela ne ţinea la curent cu ultimele bârfe din lumea bună. Subiectul era Prinţişorul şi clanul Niculescu-Mizil. Discutam în şoaptă fiindcă subiectul era sensibil. Any, mama Mihaelei, care se dichisea în baie, deschise uşa şi ne invită acolo, ca să audă ce discutăm. La un moment dat se bagă şi ea în vorbă:

-Fetelor, Ceauşeasca asta e nebună! Nicio femeie nu-i suficient de bună pentru fii-su! După ce l-a despărţit de Donca, acum o ţine în şuturi şi pe Daniela Vlădescu ca s-o facă să-l părăsească! Ce-o fi vrând nebuna, ditamai bărbatu’ să ajungă să facă laba?

-Ce înseamnă laba?- întreabă prompt una dintre Fecioare.

Any o priveşte cu îngrijorare: 

-Vai, am auzit că eşti virgină dar nici atâta lucru să nu ştii? Am s-o cert pe maică-ta! Laba e atunci când tipul ia p**a în mână şi o freacă!

După primul moment de stupefacţie zic pierită:

-Se poate Any? Suntem minore, virgine şi nu este igienic pentru urechile noastre să auzim aşa ceva. Unde mai pui că e şi Mihaela de faţă! Ce va gândi despre tine?!

-Ho, că Mihaela nu mai e virgină! Şi-a pus-o săptămâna trecută!- zice Any cu nonşalanţă, ca şi cum faptul că fiica ei de 16 ani făcea amor era un fapt banal.

Eu şi restul fetelor ne întoarcem surprinse spre Mihaela, o frumuseţe cu păr lung şi gene arcuite, 170 din care picioarele erau piesele de rezistenţă.

Mihaela mă priveşte şugubăţ:

-Tu trebuia să ştii, Doina! Ţi-am povestit cu amănunte în ultima scrisoare! A, te-am prins, domnişoara perfecţiune! Nu ţi-ai ridicat scrisorile de la Post-Restant! Te rog, fără privirea aia plină de reproş, că nu-i vina mea că n-ai citit!

-A, nu fac tumbe că nu m-ai anunţat, dar mă întreb ce-a fost în capul tău să faci amor de la 16 ani?!

-Tu ştii că toţi avem un ceas biologic care face tic-tac, tic-tac…- zice Mihaela.

-Mda… admit eu încă bulversată.

-Ei bine, uite că dintr-o dată ceasul meu biologic s-a dereglat şi tic-tac, tic-tac s-a transformat în sex, sex, sex…

Fotbalist carismatic


Eram într-o tabără la Iaşi şi mai aveam doar o zi până la final. Deşi mâncarea era puţină predominând peştele congelat şi balastul: orez plin de pietriş fin, ne distrasem bine şi eram cam necăjiţi că se termină dar, cum se cam subţiaseră şi banii de cheltuială ne supuneam soartei.

Eram patru fete şi patru băieţi în grup şi ne plimbam prin oraş ca să mai vedem încă o dată atracţiile locului. Toţi aveam în jur de 15-16 ani, cu excepţia lui Fane, un fotbalist care împlinise 17 ani. Căutam o cofetărie să bem un suc şi poate dădea norocul peste noi să găsim şi-o prăjitură. Pentru cei care au prins cofetăriile comuniste în perioada ’82-’89 este cunoscut că acestea aveau doar bragă borşită şi corăbioare uleioase, iar rafturile şi vitrinele erau pline de creveţi vietnamezi care în principiu nu erau răi dar- de unde ulei ca să-i prăjeşti?- fiindcă uleiul era raţionalizat pe cartelă.

Până la urmă intrăm în centru în self Unirea, un cafe-bar pustiu cu ofertă limitată la ness, rom Havana, coniac albanez, Bem-Bem şi un singur tip de sandwich. Punem toţi banii pe masă, facem socotelile şi ne hotărâm pentru câte o felie de franzelă prăjită cu unt şi muşchi ţigănesc, Bem-Bem pentru fete şi câte 50ml de rom Havana pentru băieţi.

Imaginaţi-vă, la cât eram de flămânzi, ce impresie a făcut asupra noastră platoul de pâine prăjită cu unt proaspăt şi muşchiul ţigănesc pe care-l vedeam doar prin filme la televizor şi, imaginaţi-vă dezamăgirea profundă că s-a isprăvit imediat, fiecăruia revenindu-i doar o singură feliuţă, adică doi dumicaţi. Aproape ne venea să plângem de necaz. Fane, care era un brunet înalt, bine legat şi frumos la chip, dar şi un posnaş fără pereche, fiind şi mai mare, era un fel de lider pentru noi. Zise:

-Ştiţi ce? Eu mai am nişte bani în dormitor. Dau o fugă până în tabără ca să-i aduc, poate mai ajunge să luăm cîte un rând. Beţi încet din băuturi ca să nu rămâneţi cu paharele goale; mă tem că dacă terminaţi consumaţia vă dă chelnerul afară. Pleacă.

Spunem bancuri şi aşteptăm plini de nădejde întoarcerea fotbalistului. Spre surprinderea noastră, se întoarce mult mai repede decât ne aşteptam. Pune banii pe masă şi socotim că am putea să mai luăm cîte două sandwich-uri de fiecare. Chelnerul se mişcă repede şi ne aduce comanda. Bucurie mare dar ne era sete şi nu mai aveam bani nici de sămânţă. Îl rugăm pe chelner să ne aducă apă de la chiuvetă dar acesta, arogant, ne atrage atenţia că suntem într-un bar şi nu la o cantină muncitorească. Ne întoarce spatele dar nu reuşeşte să ne şteargă bucuria. Plecăm pe străzi sperând să nimerim o ţâşnitoare de apă.

Ajungem pe Podul Roşu şi Fane ne cere să mergem înainte. Rămâne pe loc şi îl privim de la distanţă. Ţinea capul puţin aplecat pe un umăr, îşi stâlcise o mână şi îşi trăgea un picior. Două femei s-au oprit şi şi-au deschis poşetele. Cum cerşetorii erau foarte rari la vremea aceeia, şi oamenii erau mai filotimi:

-Dragul de tine, uite ce băiat chipeş şi curat îmbrăcat şi ai ajuns să cerşeşti. Cred că eşti de vârsta băiatului meu. În câteva minute Fane a strâns 25 de lei, suficient pentru un suc de 3 lei la opt inşi. Noi, fetele, consternate, am refuzat sucurile.

Fane a vorbit grav:

-Uite ce e: noi suntem copii şi nu avem nicio vină că trăim în comunismul ăsta blestemat, că părinţii noştrii muncesc de cad pe jos pentru nişte lefuri de mizerie şi nu ne permitem un suc! Ştiţi ce diferenţă este între sandwich-urile pe care le-aţi mâncat fără să ştiţi de unde sunt banii şi sucurile pe care nu le beţi acum deşi sunteţi fripte de sete? Atunci eraţi fericite şi frumoase iar acum sunteţi nişte moraliste afurisite. Nu sunt un derbedeu, mă cunoaşteţi şi n-am dat în cap nimănui! Aţi putea să mă îmbrăţişaţi pentru că am făcut asta ca să vă văd zâmbind. Şi vă asigur că şi acele femei s-au simţit fericite să-mi dea câţiva bănuţi din portofelele lor doldura!

Ne-am băut sucurile şi posnaşul de Fane a început să meargă pe lângă noi trăgându-şi un picior. Era o mare figură şi am izbucnit toţi în râs.

Reclamă la Iphone


Deşi eram obişnuită să văd fotbalişti ori vedete sexi făcând reclamă la telefoane mobile, trebuie să recunosc că şi acesta este un vizual reuşit. Dar dacă Papa s-a apucat să promoveze Iphone, cred că este timpul ca Biserica ortodoxă să facă reclamă la Htc DesireHD, în fond, un telefon mai serios. Asta dacă nu se găseşte Dalai Lama ori vreun rabin fotogenic să se bage pe fir. Publicitatea este totuşi o piaţă cu o concurenţă sălbatică.