Macho

Coloană mare de maşini pe bulevardul Cuza. Din cauza podurilor de gheaţă conduc mai puţin sportiv fiindcă-i mai igienic. Las geamul şi ascult discuţia dintre două adolescente pe scuarul bulevardului:

-Îl vezi pe tipul ăla care dă zăpada? Dacă se năştea la Hollywood îi detrona pe Brad Pitt şi George Clooney.

-Da, e macho, admite cealaltă! Nici Enrique Iglesias nu s-ar simţi prea bine în preajma lui!

-Enrique e bi, şi la banii lui ţi l-ar sufla pe frumuşel! 

-Doamne ce muşchi are! Şi ce mişto e îmbrăcat! Nu l-am mai văzut prin zonă! Cred c-a fost plecat pe afară! Roşcato, schimbăm ruta! N-o mai luăm prin centru, de-acum venim zilnic pe aci până-l agăţăm: ori io, ori tu!

-M-aş lipsi de virginitate pentru ochii lui frumoşi!

-Mă laşi cu ochii? Uite ce funduleţ sexi are!

Mă întorc spre tipul care dădea zăpada şi admit în gând că arată între mişto şi excepţional. Coloana se porneşte încet dar le şoptesc fetelor:

-Piano! Mai nou, băieţii bine şi-o cam trag cu băieţi! Şi rulez cu atenţie sub privirile consternate ale puştoaicelor.

Peste vreo oră ajung iar în sectorul cu pricina. Stau la coadă la stop în spatele unui Mercedes Vito de poliţie. Fetele plecaseră, aşa că privesc singurică la hărnicia tipului macho cu lopata.

Ridică privirea şi face vesel cu mâna. Mă uit atent să-mi dau seama dacă-l cunosc de undeva, apoi mă lămuresc. Nu, nu mie îmi făcea cu mâna ci poliţiştilor din maşina din faţă.

De pe scuarul din mijlocul bulevardului un tip îl apostrofează:

-Te-ai dilit? Ce te bagi în seamă cu idioţii ăia de caralii?

-A, îi ştiu bine, nu sunt idioţi! Ăştia sunt nişte caralii finuţi şi inteligenţi pe deasupara! Ne-am împrietenit! Sunt tipii care m-au arestat acum doi ani!

Dialoguri necenzurate

Prin ’83, fetele din echipa de handbal a şcolii aşteptau nerăbdătoare autocarul pentru a pleca la un important campionat zonal. Eu aveam mâna în gips şi eram în mare suferinţă fiindcă nu le puteam însoţi. Tensiune mare printre fete şi, hodoronc-tronc, un popă!

-Semn rău, zice Stela!-şi-şi deschide rapid trei nasturi, stuchind în direcţia popii.

-Am auzit că-i bine să numeri până la zece şi să pui mîna la păsărică!- zice şi Violeta, pitica echipei.

-Ete, p*la şi cu ăsta! -o trânteşte Humeniuca. Popa-i semn de ghinion! S-a dus dracu’ campionatu’! Putem să nu mai plecăm!

Fetele rămân fără suflare fiindcă directorul şcolii, care era profesor de sport şi antrenorul echipei, apăruse ca din pământ. Cum Humeniuca, la clasa a VII-a avea peste un metru optzeci şi era un inter redutabil dar juca excelent şi ca extremă fiind piesă de bază în formaţie, directorul s-a făcut că n-o aude, altfel ar fi fost nevoit s-o trimită acasă, compromiţând iremediabil şansele echipei la titlu.

Dar, preotul s-a sucit, s-a învârtit şi a rămas în apropierea fetelor aşteptând probabil o maşină de ocazie.

Humeniuca, superstiţioasă ca toţi copiii din cartier, după ce şi-a descheiat nasturii şi s-a pipăit pe ici pe colo dând mărunt din buze, şi-a îndreptat privirea vrăjmaşă către inofensivul părinte.

-Măi, Humeniuc, zice directorul, se vede treaba că nu prea-ţi plac popii!

-Nu-mi plac dom’ director, că ăştia nu se dezbracă niciodată de hainele-alea negre!

-Mărită-te tu cu un popă şi să vezi ce repede se dezbracă!- zise directorul şugubăţ.

-Adică, să mă mărit aşa… ca toanta, fără nicio probă? -sări zdrahoanca opărită.

Directorul schimbă vorba diplomat, spre a n-o lăsa pe Humeniuca să dezvirgineze urechile celorlalte fetiţe de 13-14 ani.

Când discuţia deviase binişor pe alte subiecte şi situaţia părea salvată, Violeta întrebă nedumerită:

-Da de ce vrei, mă, Humeniuco, să probezi ţoalele popii, că nu pricep?

-Nu ţoalele, piticanie! Io vreau să-i probez… Atunci, celelalte fete săriră să-i pună mâna la gură zăpăcitei, să nu scoată porumbelul de faţă cu directorul dar Humeniuca nu se lăsă şi zise:

-Io vreau să-i probez penisul, toantelor! Vedeţi, dom’ profesor, ce cultă sunt?- zise zdrahoanca cu importanţă.

Richard

Unul dintre tovarăşii mei de joacă din copilărie, mare vedetă în cartierul Radu Negru, era Richard Zeca, băiatul vecinilor de la 93 bis pe strada Leningrad. Puştiul era bine hrănit, răzgâiat şi puternic ca un taur şi, cum părinţii îl sărutau apăsat pe amândoi obrajii după orişice ispravă, cât de gogonată, musiu se întrecea în năzbâtii. Pentru multă vreme a fost bătăuş vestit, aşa că, atunci când l-am dovedit pe Richard la trântă, am devenit sherifa străzii. În mod ciudat, nu a încercat să-şi recapete supremaţia dar s-a străduit permanent să-mi intre în voie.

Într-o zi, Richard i-a furat îngheţata unei alte vedete de cartier, Mirela Mircea, moment de mare dramatism, când duduiţa a dat cu fundul gogoneţ de ţărână. Madam Mircea, senioara, a făcut un tărăboi răsunător, încheiat cu „pizdele mamii lui”, ca şi când mama lui ar fi avut mai multe, dar şi cu nelipsitul bătut cu palma peste fundul rozaliu, iţit de sub poalele fustei ridicate solemn în cap.

La aşa afront, madam Zeca, pentru a arăta ce înseamnă forţa financiară a unei negustorese de găini în splendidele vremuri comuniste, când vânzătorii de păpică erau un fel de semizei, l-a pedepsit crunt pe micul Richard, cumpărându-i un bax de îngheţată. Dacă în vremurile de azi, când ne încărcăm coşul la supermarket, poate părea un fapt banal, pe atunci, când părinţii socoteau fiecare leuţ ca să le ajungă de butelie şi de rostuit lapte şi brânză la suprapreţ, a cumpăra un bax de îngheţată „Puiuţului” a fost un gest de extravaganţă extremă. Cât mi-a trecut mirarea de năzbâtia părinţilor nesăbuiţi, am fost întâia beneficiară a baxului de îngheţată, fiindcă Richard, fiind îmbuibat, nu s-a dat în vânt după micile casolete de doi lei şi, una câte una, mi le-a oferit mie. Am umblat vreo săptămână cu limba ţeapănă, duduind de fericire, dar răsfăţul meu la frigiderul lui Richard a fost întrerupt brutal.

Într-o zi am văzut în patul părinţilor lui Richard un munte de cărămizi de bani cu care au umplut o cutie de carton ca de televizor. Întristarea a venit când i-am povestit lui papaşa iar acesta mi-a interzis să mă mai joc cu puştiul, ca să nu ne ia dracului Miliţia şi pe noi la mititica, că pe un alt vecin îl chemase deja să dea cu subsemnatul. Apoi, mai mulţi miliţieni s-au foit prin casa vecinilor mei dar, se pare că au fost bani suficienţi să-i ungă pe toţi, inclusiv pe madam Lucreţia de la partid, o cucoană care semăna cu actriţa Olga Tudorache. Familia Zeca a vândut casa la mare viteză pe un preţ interesant unui frate al unui ştab din miliţie şi s-a mutat urgent la Bucureşti ca să-şi piardă urma.

Viaţa ca o telenovelă

Intri uneori pe la Galeriile de artă şi te delectezi cu expoziţia câte unui pictor mai mult sau mai puţin cunoscut. Apoi, un apus violent îţi sterpezeşte dinţii. Îţi spui că imbecilul a răsturnat vopselele şi datorită roşului agresiv a ratat subtilitatea compoziţiei. Apoi, te plimbi în amurg şi constaţi că şi natura are stridenţele ei şi că pictura care te-a enervat este deja plauzibilă. Aşa se întâmplă şi cu anumite scenarii care au o tuşă grotescă. Alunecarea în telenovelă este pur şi simplu enervantă. Dar ce te faci atunci când oameni pe care-i ştii de-o viaţă se transformă brusc în personajele unui serial hilar şi incredibil? Recent am aflat povestea halucinantă a unor amici, relatată chiar de unul dintre protagonişti dar zilele trecute, aşteptând la rând la un ghişeu am auzit una şi mai şi. Deci, se poate!   

Mugurel era prieten cu Andrei de când se ştiau. Grădiniţa, şcoala generală şi liceul le făcuseră împreună, la fel şi tabere, revelioane şi zile onomastice. Mugurel era frumosul, Andrei era vrăjitorul. Aveau deopotrivă succes la fete şi s-au însurat cam în acelaşi timp, Mugurel cu Liliana, Andrei cu Dana. Părinţii, mahări comunişti, le rostuiseră apartamente pe acelaşi palier într-un bloc ultracentral.

Într-o zi, Dana, bibliotecară la un liceu, l-a sunat pe Mugurel şi l-a rugat s-o viziteze la serviciu. Era nesigură, neliniştită şi plângea uşor:

-Mugure, nu am niciun dubiu! Andrei are pe altcineva! Spune-mi adevărul!

-Habar n-am!

-Te rog să nu mă minţi! M-am săturat să-l acoperi tot acoperi! Este un mizerabil! I-am găsit urme de ruj pe chiloţi!

-Zău, habar n-am! Singura femeie cu care l-am văzut în afară de tine este nevastă-mea!

-Amice, nu mă trata ca pe o idioată! Ştiu precis că are pe cineva şi tu trebuie să ştii, fiindcă sunteţi, nedespărţiţi: Dop şi Plop!

-Uite, am să încerc să vorbesc cu el şi dacă aflu ceva, mîine vin iar la tine şi discutăm. Dar nu mai plânge fiindcă ţi se ofilesc ochişorii! Bine?

Mugurel l-a luat pe Andrei la o bere dar n-a scos nimic de la el.

-Motane, n-o mai face pe nevinovatul, fiindcă este clar că ai pe cineva! Mie poţi să-mi spui, sunt ca şi fratele tău!

-Mugure, eşti beat! N-am pe nimeni şi dacă am ceva pe suflet mă duc la popă, clar? De când trebuie să mă spovedesc la un inginer?

-Andrei, să ştii că nu ai haz deloc! Dana suferă enorm din cauza ta! Cum poţi să fii un porc insensibil? Te rog să-ţi dai două palme în oglindă şi să-ţi vezi de casa ta!- îi spuse Mugur autoritar.

Pe la două merse la Dana la bibliotecă.

-Fată dragă, nu ştiu ce să-ţi zic! N-a recunoscut nimic dar agresivitatea lui m-a pus pe gânduri. Ăsta nu-i Andrei pe care-l cunosc eu de 24 de ani! Au mers la o cafea şi Mugur a sfătuit-o să se vopsească, să se dichisească, fiindcă dacă se lasă doborâtă de situaţie pierde partida definitiv. Lui Andrei îi plăceau femeile cochete în orice împrejurare.

Se mai întâlniră de câteva ori ca s-o încurajeze şi într-o dupamiază, Mugur întoarse cheia în uşa bibliotecii şi Dana nu-i opuse nicio rezistenţă.

Legătura lor, la început şovăielnică, se prelungi timp de mai multe luni.

Andrei îl evita după acea discuţie şi vinovăţia îl făcea şi pe Mugur să se ţină deoparte. Se mai întâlneau întâmplător pe scări, duminica luau micul dejun împreună după obicei, dar înstrăinarea era evidentă.

Într-o seară Andrei l-a aşteptat în parcare:

-Mugure, mă simt prost după discuţia de atunci. Hai, să facem pace! Vreau să ne îmbătăm cui şi când ne-om trezi să ne avem ca fraţii, ca pe vremuri!

-Andrei, mi-ar plăcea dar am de reparat un calculator la un client! Hai, s-o lăsăm pe altă dată! OK?

A doua zi, ajuns pe palier, auzi în apartamentul lui Andrei un scandal de zile mari. Dana urla de cădea varul de pe pereţi. Mugur împinse uşa şi rămase perplex: Andrei era în pat cu Liliana, nevastă-sa, şi Dana zbiera isterizată şi-i lovea cu pliciul de muşte. Puse mîinile în şolduri şi strigă răstit:

-Andrei, de câtă vreme mă înjunghii pe la spate, prietene?

-De patru luni, de când îţi neglijezi nevasta, craiule!

-Dana, nu mai zbiera la ei că noi am câştigat! Dacă vreţi să ştiţi, noi ne-o tragem de opt luni!

Au vândut apartamentele la mare urgenţă prin aceeaşi agenţie imobiliară.  Andrei a plecat cu Liliana în Canada, Mugur şi Dana au ales o ţară nordică. Ţin legătura pe mess şi se pare că timpul şi distanţa le-a diluat resentimentele.

Mugur încearcă marea cu degetul:

-Andrei, veniţi la noi în vacanţa de Paşte?

-Mă crezi prost? Vrei să-mi f*ţi nevasta?- se oţărî Andrei.

-Nu te-nţeapă niţeluş inima fiindcă eu am avut-o primul?- întrebă Mugur şugubăţ.

-Nu uita că eu ţi-am prezentat-o pe Liliana. Ne-am cunoscut în spital când m-am operat de apendicită.

-Cuuuum, te-ai culcat cu Liliana înaintea mea, ticălosule?

-Nu! Şi te rog să-ţi ei ticălosul înapoi!- zise Andrei voios.

-Atunci care-i poanta, ce dacă v-aţi cunoscut în spital?- întrebă Mugur mirat.

-Poanta e că Liliana a intrat peste mine în rezervă când mi-o trăgeam cu maică-ta!- zise Andrei jubilând.

-Minţi, pervesule!- strigă Mugur

-Dacă vrei să afli adevărul, poţi s-o întrebi ori pe maică-ta, ori pe Liliana… – sugeră Andrei.

-Ştii ce, amice? Te înţeleg şi te iert! În fond toată colpilăria am fost îndrăgostit de maică-ta dar n-am putut concura cu banii şi farmecul lui taică-meu!- aproape că strigă Mugur.  

-Adică taică-tu şi cu mama…- îngăimă Andrei.

-Da, boule! În toamnă, înainte să moară, tata mi-a spus că suntem fraţi, na!- zise Mugur cu veselie!

-Zău? Întotdeauna mi-a plăcut de taică-tu mai mult decât de taică-miu!- zise Andrei nostalgic. Acum ce facem, ne luăm fiecare nevestele înapoi?

 

  

  

Ceasul biologic

Aveam vreo 16 ani şi eram în Berceni, în vizită. Discuţiile despre sex erau tabu în acele vremuri, dar nu şi în casa Vasilescu unde eram invitată. Ca de obicei, nu eram singura musafiră, printre altele îmi amintesc două fete cuminţi, cu aspect de căprioare, singurele virgine din cartier, cunoscute drept cele două fecioare. Mihaela ne ţinea la curent cu ultimele bârfe din lumea bună. Subiectul era Prinţişorul şi clanul Niculescu-Mizil. Discutam în şoaptă, fiindcă subiectul era sensibil. Any, mama Mihaelei, care se dichisea în baie, deschise uşa şi ne invită acolo, ca să audă ce discutăm. La un moment dat se bagă şi ea în vorbă:

-Fetelor, Ceauşeasca asta e nebună! Nicio femeie nu-i suficient de bună pentru fii-su! După ce l-a despărţit de Donca, acum o ţine în şuturi şi pe Daniela Vlădescu, ca s-o facă să-l părăsească! Ce-o fi vrând nebuna? Ditamai bărbatu’ să ajungă să facă laba?

-Ce înseamnă laba?- întreabă prompt una dintre fecioare.

Any o privi cu îngrijorare:

-Vai, am auzit că eşti virgină, dar nici atâta lucru să nu ştii? Am s-o cert pe maică-ta! Laba e atunci când tipul ia p**a în mână şi o freacă!

După primul moment de stupefacţie zic pierită:

-Se poate Any? Suntem minore, virgine! Nu este igienic pentru urechile noastre să auzim aşa ceva! Unde mai pui că e şi Mihaela de faţă! Ce va gândi despre tine?!

-Ho, că Mihaela nu mai e virgină! Şi-a pus-o săptămâna trecută!- zice Any cu nonşalanţă, ca şi cum faptul că fiica ei de 16 ani făcea amor era un fapt banal.

Eu şi restul fetelor ne întoarcem surprinse spre Mihaela, o frumuseţe cu păr lung şi gene arcuite, 170 din care picioarele erau piesele de rezistenţă.

Mihaela mă priveşte şugubăţ:

-Tu trebuia să ştii, Doina! Ţi-am povestit cu amănunte în ultima scrisoare! A, te-am prins, domnişoara perfecţiune! Nu ţi-ai ridicat scrisorile de la post-restant! Te rog, fără privirea aia plină de reproş, că nu-i vina mea că n-ai citit!

-A, nu fac tumbe că nu m-ai anunţat, dar mă întreb ce-a fost în capul tău să faci amor de la 16 ani?!

-Tu ştii că toţi avem un ceas biologic care face tic-tac, tic-tac…- zice Mihaela.

-Mda… admit eu încă bulversată.

-Ei bine, uite că dintr-o dată ceasul meu biologic s-a dereglat şi tic-tac, tic-tac s-a transformat în sex, sex, sex...

Fotbalist carismatic

Eram într-o tabără la Iaşi şi mai aveam doar o zi până la final. Deşi mâncarea era puţină predominând peştele congelat şi balastul: orez plin de pietriş fin, ne distrasem bine şi eram cam necăjiţi că se termină dar, cum se cam subţiaseră şi banii de cheltuială ne supuneam soartei.

Eram patru fete şi patru băieţi în grup şi ne plimbam prin oraş ca să mai vedem încă o dată atracţiile locului. Toţi aveam în jur de 15-16 ani, cu excepţia lui Fane, un fotbalist care împlinise 17 ani. Căutam o cofetărie să bem un suc şi poate dădea norocul peste noi să găsim şi-o prăjitură. Pentru cei care au prins cofetăriile comuniste în perioada ’82-’89 este cunoscut că acestea aveau doar bragă borşită şi corăbioare uleioase, iar rafturile şi vitrinele erau pline de creveţi vietnamezi care în principiu nu erau răi dar- de unde ulei ca să-i prăjeşti?- fiindcă uleiul era raţionalizat pe cartelă.

Până la urmă intrăm în centru în self Unirea, un cafe-bar pustiu cu ofertă limitată la ness, rom Havana, coniac albanez, Bem-Bem şi un singur tip de sandwich. Punem toţi banii pe masă, facem socotelile şi ne hotărâm pentru câte o felie de franzelă prăjită cu unt şi muşchi ţigănesc, Bem-Bem pentru fete şi câte 50ml de rom Havana pentru băieţi.

Imaginaţi-vă, la cât eram de flămânzi, ce impresie a făcut asupra noastră platoul de pâine prăjită cu unt proaspăt şi muşchiul ţigănesc pe care-l vedeam doar prin filme la televizor şi, imaginaţi-vă dezamăgirea profundă că s-a isprăvit imediat, fiecăruia revenindu-i doar o singură feliuţă, adică doi dumicaţi. Aproape ne venea să plângem de necaz. Fane, care era un brunet înalt, bine legat şi frumos la chip, dar şi un posnaş fără pereche, fiind şi mai mare, era un fel de lider pentru noi. Zise:

-Ştiţi ce? Eu mai am nişte bani în dormitor. Dau o fugă până în tabără ca să-i aduc, poate mai ajunge să luăm cîte un rând. Beţi încet din băuturi ca să nu rămâneţi cu paharele goale; mă tem că dacă terminaţi consumaţia vă dă chelnerul afară. Pleacă.

Spunem bancuri şi aşteptăm plini de nădejde întoarcerea fotbalistului. Spre surprinderea noastră, se întoarce mult mai repede decât ne aşteptam. Pune banii pe masă şi socotim că am putea să mai luăm cîte două sandwich-uri de fiecare. Chelnerul se mişcă repede şi ne aduce comanda. Bucurie mare dar ne era sete şi nu mai aveam bani nici de sămânţă. Îl rugăm pe chelner să ne aducă apă de la chiuvetă dar acesta, arogant, ne atrage atenţia că suntem într-un bar şi nu la o cantină muncitorească. Ne întoarce spatele dar nu reuşeşte să ne şteargă bucuria. Plecăm pe străzi sperând să nimerim o ţâşnitoare de apă.

Ajungem pe Podul Roşu şi Fane ne cere să mergem înainte. Rămâne pe loc şi îl privim de la distanţă. Ţinea capul puţin aplecat pe un umăr, îşi stâlcise o mână şi îşi trăgea un picior. Două femei s-au oprit şi şi-au deschis poşetele. Cum cerşetorii erau foarte rari la vremea aceeia, şi oamenii erau mai filotimi:

-Dragul de tine, uite ce băiat chipeş şi curat îmbrăcat şi ai ajuns să cerşeşti. Cred că eşti de vârsta băiatului meu. În câteva minute Fane a strâns 25 de lei, suficient pentru un suc de 3 lei la opt inşi. Noi, fetele, consternate, am refuzat sucurile.

Fane a vorbit grav:

-Uite ce e: noi suntem copii şi nu avem nicio vină că trăim în comunismul ăsta blestemat, că părinţii noştrii muncesc de cad pe jos pentru nişte lefuri de mizerie şi nu ne permitem un suc! Ştiţi ce diferenţă este între sandwich-urile pe care le-aţi mâncat fără să ştiţi de unde sunt banii şi sucurile pe care nu le beţi acum deşi sunteţi fripte de sete? Atunci eraţi fericite şi frumoase iar acum sunteţi nişte moraliste afurisite. Nu sunt un derbedeu, mă cunoaşteţi şi n-am dat în cap nimănui! Aţi putea să mă îmbrăţişaţi pentru că am făcut asta ca să vă văd zâmbind. Şi vă asigur că şi acele femei s-au simţit fericite să-mi dea câţiva bănuţi din portofelele lor doldura!

Ne-am băut sucurile şi posnaşul de Fane a început să meargă pe lângă noi trăgându-şi un picior. Era o mare figură şi am izbucnit toţi în râs.

Reclamă la Iphone

Deşi eram obişnuită să văd fotbalişti ori vedete sexi făcând reclamă la telefoane mobile, trebuie să recunosc că şi acesta este un vizual reuşit. Dar dacă Papa s-a apucat să promoveze Iphone, cred că este timpul ca Biserica ortodoxă să facă reclamă la Htc DesireHD, în fond, un telefon mai serios. Asta dacă nu se găseşte Dalai Lama ori vreun rabin fotogenic să se bage pe fir. Publicitatea este totuşi o piaţă cu o concurenţă sălbatică.

Scuze calpe

Am primit pe e-mail acest mesaj:

Stimata doamna Popescu,

Stiu ca in trecut anumite incidente nefericite la a caror desfasurare nu
pot sa nu imi recunosc cinstit partea mea de vina au creat o prapastie
intre noi.

Totusi, ingaduiti-mi sa va cer iertare pentru cuvintele nelalocul lor din
anul ce-a trecut : sa-l lasam sa treaca, si sa incepem unul nou. Poate
veti gasi in inima dvs larga intelegere pentru ratacirea de moment daca va
voi marturisi ca fain@polimedia este ca un copil pentru mine. Fara
indoiala inima dumneavoastra de mama va intelege ca uneori dragostea
pentru copii te poate impinge la acte necugetate. Este din nefericire
blestemul barbatului sa nu judece prea limpede influenta femeilor in viata
lui decit dupa ce s-a scurs un timp, adesea iremediabil.

Agregatorul nu mai este acelasi fara dumneavoastra, din pacate.
Activitatea a scazut incet-incet, la inceput credeam ca-i vorba de ceva
temporar dar nici vorba : se vede clar o absenta, ca si gingia din care
lipseste dintele.

Binevoiti sa va reluati locul de frunte, si aveti marinimia sa treceti
peste tulburari de moment.

Cu ginduri bune,
Mircea Popescu

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Ei bine, Mircea Popescu, să fii sănătos, dar nu mă interesează niciun dialog cu tine şi nici să îmi reiau locul pe agregatorul tău cu roboţei. NICIODATĂ! Mie nu mi-a scăzut traficul după renunţarea la agregator. Nu mă mai deranja cu mailuri despre concursuri şi premieri stupide fiindcă nu mă interesează. Nu mai mima că te scuzi, fiindcă ştiu că nu eşti capabil de un comportament onest. Falsitatea ta este stridentă. Nu te pot suspecta de bună credinţă sau de intenţii onorabile.

Şi voi afla şi ce pui la cale, fii fără grijă!

Up-Date

Ei bine, misterul este rezolvat.  Când vrea să se bage în seamă, Mircea Popescu se ia de câte cineva. A terminat-o cu Zoso şi Eugen Simion şi de la 1 octombrie a făcut o obsesie pentru mine. S-a dat rotund la  membrii de pe fain că mă poate aduce înapoi în agregator, ba se pare că a fost în discuţie şi un pariu.

Văzând că nu m-a păcălit cu mesajul lui de scuze sforăitor-patetice a lăsat un comment pe fain, uzurpând numele şi avatarul meu, comment în care pare că i-am acceptat scuzele. 

În termeni penali, această manevră se numeşte furt de identitate.

NU AM COMENTAT EU PE FAIN ŞI NU MĂ INTERESEAZĂ NICIO COLABORARE CU ACEST INDIVID FRUSTRAT ŞI MISOGIN. NICI ACUM, NICI ÎN VIITOR!.

Pentru aplaudacii idioţi de pe fain, care au pus botul la această cacealma, le atrag atenţia că MP mi-a furat în primele zile din octombrie cele peste 7000 de puncte de karmă şi  manipulând agregatorul după bunul plac, mi-a băgat o karmă negativă de -10000.

 Conform regulilor stabilite de MP, ai nevoie de  +25 puncte de karmă ca să poţi comenta, DECI, EU NU AVEAM CUM SĂ COMENTEZ PE FAIN.

Pamflet cu babe

Eugenia Vodă şi-a luat o leapşă cu lopata fiindcă în cadrul interviului celebru cu Ion Cristoiu nu a asigurat pluralitatea opiniilor şi nu a asigurat şi posibilitatea exprimării unei opinii contrare.

Cei ce vor să ia apărarea Eugeniei Vodă vor spune că interviul presupune prezenţa realizatorului emisiunii şi a invitatului, deci prin formatul emisiunii nu puteau fi mai multe persoane în platou. Greşit! De faţă este cel puţin un cameraman, chiar doi pentru a lua diverse unghiuri, deci este evident că Eugenia Vodă avea cui să ceară păreri contrare.

Adică, Mircea Badea nu-i întreabă pe cameramani?

-Auzi, mă, tu ai piscină cu aligatori?

sau

-Mă, da tu de ce n-ai avion personal?

Mă rog, chestii de-astea! Ooops! Cred că am ales greşit exemplul cu Mircea Badea! El încasează cele mai multe amenzi de la CNA.

Bun! Am să fac eu o demonstraţie de cum trebuie purtată o discuţie legată de personaje istorice controversate.

Cu ani în urmă, în casă la tanti Cici şi unchiu’ Laurenţiu Popescu, un inginer din Drumul Taberei, am cunoscut-o pe Olga, soacra inginerului. Olga nu cântărea mai mult de 40 de kilograme cu rochie, mărgele şi cercei, bătând bine de 90 de ani. Nu ştiu dacă era şi surdă, dar în general era apatică. Era minunatul an 1988 şi stăteam la poveşti, mâncând zacuscă cu ghebe şi încălzindu-ne cu ţuică de Piteşti. Olga intervenea rar în discuţii şi atunci povestea privind în zare:

-Muuuzică, daaans, fuuumul ţigărilor în cazzzinouri, rrruuuletă, baccarat… nimiiiic nu s-a lipit de mine!

-Se vede, Olga, se vede!- o tachina inginerul.

Unchiu’ Laurenţiu era un povestitor neîntrecut. Probabil că dacă s-ar fi apucat de scris, Sadoveanu rămânea de poveste. Cele mai palpitante erau relatările despre luptătorii din munţi, dar şi despre legionarii care, sub conducerea lui Zelea Codreanu deschideau cantine pentru bătrâni şi săraci, plantau pomi, alte chestii… Pentru mine, crescută cu istoria predată în şcolile comuniste, poveştile lui erau picante, dar ciudate. Când venea vorba de Căpitan, Olga prindea culoare-n obraji şi ochii-i străluceau de lacrimi. Îşi făcea curaj să zică ceva, suspina, apoi se răzgândea şi, parcă obosită, se retrăgea iar în lumea ei tăcută. Tanti Cici o încuraja să spună ce doreşte, dar unchiu Laurenţiu îi punea mâna blajin peste mâna ei:

-Las-o! Este deja pe o bancă la Nisa, contemplând un superb felinar din fier forjat din veacul trecut! De ce-o deranjezi? Ca să revină în acest apartament meschin din Drumul Taberei?

Într-o zi, Manuel, cel care mă aducea în vizită la această minunată familie a plecat la chioşc ca să cumpere muştar. Tanti Cici s-a repezit în bucătărie să mai facă sandwich-uri şi unchiul Laurenţiu a fost nevoit să răspundă la telefon, în hol.

Am rămas singură cu Olga. M-a atins pe mână:

-Ce năstruşnică este fata mea! Ai văzut cum pune pe acelaşi paltou tartine cu icre de crap, zacuscă şi caviar? Auzi… Să nu bei ţuică la caviar! E un sacrilegiu! Te otrăveşti! Să deschidă o şampanie! El e inginer şi îşi permite! Ehei, a fost şi director la uzină! Dar, ce să-i faci… n-are pic de stil!

O ascultam amuzată. Inginerul era o mare figură. Era greu să spui despre el că n-are stil!

Dintr-o dată, Olga tresări:

-Parcă-l văd pe cal aalllb! Frumoooos! Frumoooos!

-Cine?- întreb eu nedumerită.

Olga mă ignoră. Probabil nu vorbeşte cu mine ci cu propriile năluci:

-Ce bărrrbat! Doamne! Ce bărrrbat!

-Cine, Olga?

-Era bărbat! Era singurul bărbat adevărat!

-Nu mă ajuţi deloc!- zic eu. Nu ştiu despre cine vorbeşti!

-Cel mai drept şi cel mai chipeş! Un prrrinţ!

-Iar visezi la Căpitan?- întreabă oncle Laurenţiu intrând în cameră voios.

Atunci era ’88 şi nu ştiam normele CNA-ului, aşa că am mâncat liniştită zacuscă cu caviar şi de nevoie am băut şampanie Zarea, că ţuica o isprăvise Manuel cât am stat noi la poveşti.

Ce aş face acum, că am luat la cunoştinţă de legile patriei şi dispoziţiile CNA? Evident, aş avea grijă să asigur pluralitatea de opinii şi să mă asigur că se exprimă şi poziţii contrare. Aşa că n-aş mai lăsa-o pe Olga să bată câmpii precum Cristoiu şi aş chema grabnic pe cineva. Într-un bloc în Drumul Taberei cel mai lesne e să găseşti două babe.

Deci, scena ar decurge cam aşa: 

Dintr-o dată, Olga tresare.

Îmi dau seama că este momentul ca în dialogul nostru să intervină cele două babe, pentru a asigura pluralitatea opiniilor.

Olga: Parcă-l văd pe cal aalllb! Frumoooos! Frumoooos!

Două Babe: Ba era pe cal negru! Urât! Urât!

Eu(nedumerită): Cine?

Olga mă ignoră. Probabil nu vorbeşte cu mine ci cu propriile năluci:

Olga: Ce bărrrbat! Doamne! Ce bărrrbat!

Două babe: Ce femeie! Drace! Ce femeie!

Eu: Cine, Olga?

Olga: Era bărbat! Era singurul bărbat adevărat!

Două babe: Era femeie! Erau mai multe femei şi erau false!

Eu: Nu mă ajuţi deloc! Nu ştiu despre cine vorbeşti!

Olga: Cel mai drept şi cel mai chipeş! Un prrrinţ!

Două babe: Ba era strâmb şi era slut! Un cerşetor!

Iar visezi la Căpitan, zice unchiul Laurenţiu intrând în cameră.

Pentru cine nu ştie despre ce-i vorba în propoziţie iată decizia CNA:

„Decizia privind somarea SOCIETAŢII ROMÂNE DE TELEVIZIUNE
Calea Dorobanţi nr. 191, sector 1, BUCUREŞTI pentru postul de televiziune TVR 1

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 9 decembrie 2010, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia monitorizare, în baza reclamaţiei înregistrate la CNA cu nr. 15530/29.11.2010 privind emisiunea „Profesioniştii”, difuzată în data de 13 noiembrie 2010, începând cu ora 22.45, de postul de televiziune TVR 1.Postul TVR 1 aparţine SOCIETĂŢII ROMÂNE DE TELEVIZIUNE (licenţa audiovizuală nr. TV 340/03.11.2005 şi Decizia de autorizare nr. 1268.0/15.03.2007).În urma analizării raportului de monitorizare şi a vizionării înregistrării emisiunii respective, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE a încălcat dispoziţiile art. 71 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.Potrivit dispoziţiilor invocate:“ART. 71
(1) În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială şi culturală, trebuie să respecte următoarele principii:
a) asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică;” În fapt, postul public de televiziune TVR1 a difuzat în data de 13.11.2010, începând de la ora 22.45, emisiunea „Profesioniştii”, realizată şi prezentată de Eugenia Vodă. Invitat în emisiune a fost jurnalistul Ion Cristoiu, care a făcut o serie de afirmaţii la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu.Redăm din raportul de monitorizare:Ion Cristoiu: (…) Sunt proiecte. Am vrut să fac o carte despre Corneliu Zelea Codreanu. Am început-o, am muncit vreo doi ani, am lăsat-o pe la jumătate.
Eugenia Vodă: A, da? Să rămânem puţin aici, Corneliu Zelea Codreanu. Ai abandonat cartea, de ce?
Ion Cristoiu: Mi-am dat seama că nu voi termina niciodată documentarea pentru cartea asta. Corneliu Zelea Codreanu a fost condamnat pe baza Codului Penal al lui Carol al II-lea. Pentru asta, om serios ce eram, m-am dus să citesc Codul Penal al lui Carol al II-lea, de acolo m-am dus la Carol al II-lea, de la Carol al II-lea m-am dus la istoria României, de la istoria României la istoria universală, nu mai termin niciodată. Am această…
Eugenia Vodă: Păcat.
Ion Cristoiu: Mă documentez atât de serios, încât am de scris un articol.
Eugenia Vodă: Bun, dar după doi ani de lucrat cu această substanţă chimică, privită de multă lume ca o substanţă explozivă, Corneliu Zelea Codreanu, doi ani ai citit despre?
Ion Cristoiu: Da.
Eugenia Vodă: Îl vezi ca pe un personaj interesant, ca pe-un personaj pozitiv, mai mult negativ, malefic, benefic?
Ion Cristoiu: Eu îl văd ca pe-un personaj tragic şi cred că este o greşală. Toţi cei care-l judecă pe Corneliu Zelea Codreanu după formula: ce-ar fi fost dacă? Corneliu Zelea Codreanu nu a fost niciodată la putere.
Eugenia Vodă: Deci, după tine era un om de bună-credinţă?
Ion Cristoiu: Da.
Eugenia Vodă: Sau era un fanatic?
Ion Cristoiu: Nu, era un om de bună-credinţă. În dosarele de la Siguranţă, 24 le-am citit şi le-am şi tras la xerox, nu există nici o notă în legătură cu corupţia lui şi ăia căutau. Deci, nu există nimic, nimic, nimic din ceea ce ar putea să, să arate că a fost corupt sau că a fost tentat şi în al doilea rând a fost singurul politician român care n-a fost manevrat de Carol al II-lea, deoarece nu voia puterea. Carol al II-lea i-a manevrat pe toţi, inclusiv lideri ţărănişti, liberali.
Eugenia Vodă: Dar ce voia de fapt el?
Ion Cristoiu: Cred că se temea să ia puterea, ca să spun eu ca, adică îmi dau eu seama că, chiar şi atunci când în 37 putea s-o ia, n-a vrut. Cred că prefera puterea pe care i-o dădea făgăduiala că va face mare lucru, s-a temut. Probabil că avea intuiţia aceasta că ajungând la putere ar fi dezamăgit şi ar fi compromis tot ce afirma el.
……
Eugenia Vodă: Deci, citind despre Zelea Codreanu concluzia ta e că?
Ion Cristoiu: Că el a fost doar o necesitate într-o lume interbelică în care politicianismul ajunsese să dezguste pe tineri. Succesul lui uriaş la tineri.
Eugenia Vodă: Şi la tineri de calitate. Asta-i foarte uşor.
Ion Cristoiu: Au fost mari intelectuali. Păi da, de ce erau seduşi acei mari intelectuali? Pentru că venea un om într-o lume în care toţi liderii politici erau învârtiţi pe degete de Carol al II-lea, erau în stare de orice compromis pentru a ajunge la putere. Da? Şi a venit un om care a zis: mă interesează onoarea.Analizând conţinutul emisiunii, în speţă, punctul de vedere şi caracterizarea făcută de domnul Ion Cristoiu lui Corneliu Zelea Codreanu, precum şi modul în care s-a desfăşurat discuţia dintre invitat şi realizatoare, membrii Consiliului au apreciat că ediţia din data de 13 noiembrie 2010 a emisiunii “Profesioniştii” a fost difuzată cu încălcarea dispoziţiilor legale privind asigurarea echilibrului şi imparţialităţii informaţiilor şi favorizarea liberei formări a opiniilor.Membrii Consiliului au apreciat că abordarea subiectului privitor la fostul lider al extremei-drepte naționalist creștine din România interbelică, al partidului Garda de Fier sau al Legiunii Arhanghelul Mihail (Mișcarea Legionară), personaj acuzat de implicarea în asasinate şi manifestări antisemite, impunea respectarea principiului echilibrului informaţiei prin prezentarea unei pluralităţi de opinii.Astfel, având în vedere faptul că în emisiune a fost atins un subiect controversat („o substanţă explozivă”, după cum îl caracterizează realizatoarea), membrii Consiliului au considerat că, în cadrul acesteia era necesar ca, alături de opinia laudativă a invitatului despre Corneliu Zelea Codreanu, să fie prezentat şi un alt punct de vedere aflat în opoziţie, astfel încât publicul telespectator să-şi poată forma în mod liber o opinie, având la dispoziţie o pluralitate de opinii, pro şi contra.Consiliul a mai apreciat că nici atitudinea realizatoarei nu a fost de natură să aducă echilibru şi imparţialitate informaţiei puse la dispoziţia publicului, situaţie în care, în faţa unei opinii singulare, monocolore, percepţia publicului cu privire la faptele prezentate a fost afectată, influenţată.Redăm spre exemplificare din raportul de monitorizare:Eugenia Vodă: Te-am întrebat: Zelea era un fanatic sau nu? Ai fi scris biografia unui fanatic, sau nu?
Ion Cristoiu: Dar, nu era un fanatic al ideilor legionare, iar o greşală. Era un fanatic al ideii de onoare, de demnitate, era un fanatic al altor idei. Cred că era un personaj mai aparte, poate mai romantic din acest punct de vedere.
Eugenia Vodă: Te-ai îndrăgostit de Zelea Codreanu, ţi-a căzut cu tronc citind?
Ion Cristoiu: Da, pentru că nu am găsit nimic din ce fac politicienii de-acum şi politicienii interbelici: n-a făcut compromisuri, n-a fost corupt. Una este faza Horia Sima, nici nu mă interesează, adică acolo chiar că au fost catastrofali, chiar au fost criminali. Deocamdată vorbim de un personaj care n-a ajuns la putere. De asemenea, având în vedere faptul că invitatul l-a prezentat pe Corneliu Zelea Codreanu într-o lumină pozitivă, favorabilă, caracterizându-l ca pe un personaj romantic, ce nu a fost corupt, fanatic al ideii de onoare, de demnitate, Consiliul a apreciat că, la editarea emisiunii, radiodifuzorul trebuia să ţină cont şi de prevederile art. 47 din Codul audiovizualului, care interzic prezentarea apologetică a crimelor şi abuzurilor regimurilor totalitare, a autorilor unor astfel de fapte.În temeiul dispoziţiilor art. 91 alin. (2), şi cu respectarea prevederilor art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice SOCIETĂŢII ROMÂNE DE TELEVIZIUNE pentru postul de televiziune TVR 1 şi dispune intrarea de îndată în legalitate.Potrivit dispoziţiilor art. 93^1 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 333/2009, aveţi obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text:„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune TVR 1, cu somaţie publică, întrucât, în cadrul emisiunii „Profesioniştii”, din 13 noiembrie 2010, în care a fost abordat un subiect controversat, nu a fost asigurată pluralitatea ideilor şi a punctelor de vedere, fiind încălcate principiile echilibrului şi imparţialităţii informaţiilor şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prevăzute de legislaţia din domeniu.”Am găsit decizia şi pe site-ul CNA dar am preferat să le iau de aici. 

Popă de poveste

Ada era clasa a VII-a şi era foarte conştiincioasă, inclusiv la ora de religie. Având colegi penticostali în clasă, preotul nu scăpa ocazia să-i faulteze pentru credinţa lor. Astfel, părintele explică întregii clase că pocăiţii sunt nişte tâmpiţi, că ţin prima zi a săptămânii Duminica dar, Ada simţea că Biblia e de partea pocăiţilor. Că doar mironosiţele, neavând voie să parcurgă mai mult de 1000 de paşi în zi de Sabbat, purceseră cu mir la Mormânt abia ziua următoare, zisă în Cartea Sfântă ca prima zi a săptămânii. Că aşa se zicea atunci: prima zi a săptămânii, a doua zi a săptămănii… Numai păgânii îşi denumeau zilele după zeii lor: luni după Lună, marţi după Marte, miercuri după zeu Mercur, joi după Jupiter şi aşa mai departe.

Ada ţinea la pocăiţi fiindcă erau cuminţi şi învăţau bine şi în mod deosebit o simpatiza pe Flori, fată bună şi blândă ce sărea în ajutor tuturor colegilor la nevoie şi nu înţelegea asprimea pe care o arăta preotul acestor copii, pe care nu-i prigonea deschis dar nici bine nu-i vedea, atacându-i cu meşteşug, ba spunându-le adesea că preferă să nu-i aibă la ore.

Timpul a trecut, Flori a ajuns o doctoriţă fără de arginţi, Ada a făcut Facultatea de Teologie şi Asistenţă Socială iar preotul, ajuns paznic la un butoi de miere, s-a lins oleacă pe degete, ridicându-şi o vilă invidiată de şefii poliţiei şi de alţi cetăţeni oneşti care au asudat din greu să-şi ridice case falnice dar care s-au trezit concuraţi de „hărnicia” popii. 

De la 1 ianuarie 2011 calendarele ortodoxe au reconsiderat Duminica, aşa cum era şi în trecut, ca prima zi a săptămânii.  

O avea părinţelul vreo ezitare când va merge cu Boboteaza pe le foştii lui elevi? Presimt că Ada îl aşteaptă cu nerăbdare pentru că la facultatea de teologie s-a lămurit că baterea de câmpi era talentul de bază al părinţelului… 

   

Meditaţie pentru examen

Părinţii erau disperaţi. Deşi nu se hazardaseră către un liceu de elită, la care admiterea era dificilă şi, la sfatul dirigintei, se orientaseră către un liceu modest, Fănica picase şi risca să rămână neşcolarizată. În disperare de cauză, prin intermediul unei cunoştinţe apelară pentru meditaţii la doamna Dincă, profesoară de română în jur de 50 de ani, talentată, cunoscută pentru tact şi apropierea faţă de copii.

Cum nu era toantă, fata începu să prindă rostul gramaticii dar doamna profesoară avea o apăsare. În toate propoziţiile pe care le forma, Fănica făcea trimitere la cimitir.

-Fănica, te rog să formezi o propoziţie cu subiect şi predicat:

-Eu am fost în cimitir.

-Hai să mai încercăm una…

-Eu am fost cu Ionică în cimitir.

-Acum vreau să alcătuieşti o propoziţie folosind o enumeraţie:

-Am cumpărat biscuiţi, cola şi gumă de mestecat şi am fost cu Ionică în cimitir!

-Mda… Haide să vedem o propoziţie introdusă prin „şi”.

-Şi am fost cu Ionică în cimitir!

-Ştii… ai o gândire cam morbidă pentru vârsta ta. Ai 15 ani împliniţi?

-Nu, am 14…

-Cred că eşecul de la admitere te-a afectat. N-aş vrea să faci o prostie! Cred că ai nevoie de consiliere…

-De ce spuneţi asta?

-Pentru că în toate propoziţiile foloseşti cuvântul cimitir. Acest fapt mă determină să cred că te preocupă exagerat de mult.

-Sigur! Şi eu şi Ionică stăm cu părinţii! Singurul loc unde putem să ne-o punem e în cimitir!