Fotbalist carismatic


Eram într-o tabără la Iaşi şi mai aveam doar o zi până la final. Deşi mâncarea era puţină predominând peştele congelat şi balastul: orez plin de pietriş fin, ne distrasem bine şi eram cam necăjiţi că se termină dar, cum se cam subţiaseră şi banii de cheltuială ne supuneam soartei.

Eram patru fete şi patru băieţi în grup şi ne plimbam prin oraş ca să mai vedem încă o dată atracţiile locului. Toţi aveam în jur de 15-16 ani, cu excepţia lui Fane, un fotbalist care împlinise 17 ani. Căutam o cofetărie să bem un suc şi poate dădea norocul peste noi să găsim şi-o prăjitură. Pentru cei care au prins cofetăriile comuniste în perioada ’82-’89 este cunoscut că acestea aveau doar bragă borşită şi corăbioare uleioase, iar rafturile şi vitrinele erau pline de creveţi vietnamezi care în principiu nu erau răi dar- de unde ulei ca să-i prăjeşti?- fiindcă uleiul era raţionalizat pe cartelă.

Până la urmă intrăm în centru în self Unirea, un cafe-bar pustiu cu ofertă limitată la ness, rom Havana, coniac albanez, Bem-Bem şi un singur tip de sandwich. Punem toţi banii pe masă, facem socotelile şi ne hotărâm pentru câte o felie de franzelă prăjită cu unt şi muşchi ţigănesc, Bem-Bem pentru fete şi câte 50ml de rom Havana pentru băieţi.

Imaginaţi-vă, la cât eram de flămânzi, ce impresie a făcut asupra noastră platoul de pâine prăjită cu unt proaspăt şi muşchiul ţigănesc pe care-l vedeam doar prin filme la televizor şi, imaginaţi-vă dezamăgirea profundă că s-a isprăvit imediat, fiecăruia revenindu-i doar o singură feliuţă, adică doi dumicaţi. Aproape ne venea să plângem de necaz. Fane, care era un brunet înalt, bine legat şi frumos la chip, dar şi un posnaş fără pereche, fiind şi mai mare, era un fel de lider pentru noi. Zise:

-Ştiţi ce? Eu mai am nişte bani în dormitor. Dau o fugă până în tabără ca să-i aduc, poate mai ajunge să luăm cîte un rând. Beţi încet din băuturi ca să nu rămâneţi cu paharele goale; mă tem că dacă terminaţi consumaţia vă dă chelnerul afară. Pleacă.

Spunem bancuri şi aşteptăm plini de nădejde întoarcerea fotbalistului. Spre surprinderea noastră, se întoarce mult mai repede decât ne aşteptam. Pune banii pe masă şi socotim că am putea să mai luăm cîte două sandwich-uri de fiecare. Chelnerul se mişcă repede şi ne aduce comanda. Bucurie mare dar ne era sete şi nu mai aveam bani nici de sămânţă. Îl rugăm pe chelner să ne aducă apă de la chiuvetă dar acesta, arogant, ne atrage atenţia că suntem într-un bar şi nu la o cantină muncitorească. Ne întoarce spatele dar nu reuşeşte să ne şteargă bucuria. Plecăm pe străzi sperând să nimerim o ţâşnitoare de apă.

Ajungem pe Podul Roşu şi Fane ne cere să mergem înainte. Rămâne pe loc şi îl privim de la distanţă. Ţinea capul puţin aplecat pe un umăr, îşi stâlcise o mână şi îşi trăgea un picior. Două femei s-au oprit şi şi-au deschis poşetele. Cum cerşetorii erau foarte rari la vremea aceeia, şi oamenii erau mai filotimi:

-Dragul de tine, uite ce băiat chipeş şi curat îmbrăcat şi ai ajuns să cerşeşti. Cred că eşti de vârsta băiatului meu. În câteva minute Fane a strâns 25 de lei, suficient pentru un suc de 3 lei la opt inşi. Noi, fetele, consternate, am refuzat sucurile.

Fane a vorbit grav:

-Uite ce e: noi suntem copii şi nu avem nicio vină că trăim în comunismul ăsta blestemat, că părinţii noştrii muncesc de cad pe jos pentru nişte lefuri de mizerie şi nu ne permitem un suc! Ştiţi ce diferenţă este între sandwich-urile pe care le-aţi mâncat fără să ştiţi de unde sunt banii şi sucurile pe care nu le beţi acum deşi sunteţi fripte de sete? Atunci eraţi fericite şi frumoase iar acum sunteţi nişte moraliste afurisite. Nu sunt un derbedeu, mă cunoaşteţi şi n-am dat în cap nimănui! Aţi putea să mă îmbrăţişaţi pentru că am făcut asta ca să vă văd zâmbind. Şi vă asigur că şi acele femei s-au simţit fericite să-mi dea câţiva bănuţi din portofelele lor doldura!

Ne-am băut sucurile şi posnaşul de Fane a început să meargă pe lângă noi trăgându-şi un picior. Era o mare figură şi am izbucnit toţi în râs.

Reclame

Reclamă la Iphone


Deşi eram obişnuită să văd fotbalişti ori vedete sexi făcând reclamă la telefoane mobile, trebuie să recunosc că şi acesta este un vizual reuşit. Dar dacă Papa s-a apucat să promoveze Iphone, cred că este timpul ca Biserica ortodoxă să facă reclamă la Htc DesireHD, în fond, un telefon mai serios. Asta dacă nu se găseşte Dalai Lama ori vreun rabin fotogenic să se bage pe fir. Publicitatea este totuşi o piaţă cu o concurenţă sălbatică.