Înviere cu bucluc


Misionarii creştini au fost confruntaţi de-a lungul secolelor cu diverse provocări, uneori periculoase, alteori doar amuzante. Astfel, un misionar ajuns în China a reuşit să convertească la creştinism o comunitate destul de numeroasă. Munca de câteva luni a clericului urma să fie încununată de bucurie la slujba de Înviere, cea mai mare sărbătoare creştină de peste an.

Emoţionat, după ce avusese biserica plină toată Săptămâna Mare, spovedind de zor chinezii care respectaseră cu sfinţenie postul, preotul a îmbrăcat veşmântul alb de sărbătoare şi a aşteptat să-i vină proaspeţii enoriaşi la slujbă. Spre mirarea lui, chinezii băgau capul pe uşă, apoi, surprinşi şi înspăimântaţi ieşeau în grabă şi, pe-aci ţi-e drumul!

 Un singur chinez i-a rămas alături în timpul slujbei de înviere, cel care-i era şi gazdă.

Amărât, părintele a ţinut slujba de Înviere şi Sfânta Liturghie, fără să înţeleagă de ce l-au părăsit toţi credincioşii.

Văzându-l necăjit, după terminarea slujbei, unicul lui enoriaş l-a însoţit să discute cu sătenii şi să afle pricina pocinogului. Aşa cum probabil ştiţi, la chinezi culoarea albă semnifică doliul. Văzându-l îmbrăcat în straie albe în noaptea de Înviere, proaspeţii creştini s-au gândit că Isus n-a mai înviat şi au plecat mâhniţi şi dezamăgiţi la casele lor. Preotul a scris la Roma şi a cerut dispensă să-şi facă straie portocalii, o culoare veselă, considerată de bun augur de către chinezi şi care să-i asigure succesul în convertirea unui număr cât mai mare de localnici.

Anunțuri

Pieton pe Calea Dudeşti


Aşa cum aţi observat toţi, am acumulat o mulţime de absenţe în hiperspaţiu dar motivat: am muncit ca să plătesc un pogon de facturi la furnizori, impozite nesimţite la stat şi taxe locale, ca să-mi pot trage sufletul şi să am sărbătorile liniştite. Dar cum socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg, liniştea mi-a rămas agăţată în minunatul Bucureşti.

Lumea zice că este periculos să zbori şi, în tinereţe, când pilotam avioane, se găseau destui care să-mi ţină predici despre viaţa periculoasă pe care o duc. Şi acum şofez o maşină sport cu pedala de acceleraţie cam lată şi-mi mai aud vorbe. Dar, nimic nu se compară cu o plimbare lejeră pe Calea Dudeşti.

Miercuri de pildă, în plină zi, mergând pe trotuar pe Calea Dudeşti, mă trezesc lovită năpraznic în dreapta spate, în fizicul meu robust de pieton. O Skoda argintie, B-98-VJN, un model gen combi, cred că Roomster îi zice, plecând vijelios cu spatele fără să se asigure, m-a izbit voiniceşte din plin. Fiind un model drept în spate şi format destul de înalt, stâlpul spate al maşinii m-a izbit pe toată suprafaţa corpului de la gambă până la umăr. Tânărul de la volan a râs amuzat de boroboaţă şi muşcând din sandwich mi-a spus că nu m-a văzut, apoi şi-a făcut loc în trafic mâncând liniştit.

Am gândit că tipul parchează în zonă şi se întoarce să mă ducă la spital dar după o vreme, lămurită că tipul a şters-o definitiv de la locul accidentului, m-am aşezat la mine în maşină până m-am mai liniştit, apoi, sperând că nu-i nimic rupt în mine, mi-am văzut de drum. Noaptea m-am zvârcolit de durere, aşa că a doua zi, în stadiul de şniţel, m-am dus la Urgenţă la Floreasca. Concluzia este că dacă ai zile scapi, dacă nu, să nu-ţi pui vreo speranţă în sistemul sanitar de urgenţă bucureştean. Ar fi multe de povestit, pornind de la lipsa de compasiune până la plictiseala afişată şi dezinteresul făţiş al unor cadre medicale.

 Aşa că, dragilor, acum mă gândesc la un leasing ca să-mi iau avion, fiindcă pe trotuarele patriei mi se pare cam periculos să mai circul.