Misionarii creştini au fost confruntaţi de-a lungul secolelor cu diverse provocări, uneori periculoase, alteori doar amuzante. Astfel, un misionar ajuns în China a reuşit să convertească la creştinism o comunitate destul de numeroasă. Munca de câteva luni a clericului urma să fie încununată de bucurie la slujba de Înviere, cea mai mare sărbătoare creştină de peste an.
Emoţionat, după ce avusese biserica plină toată Săptămâna Mare, spovedind de zor chinezii care respectaseră cu sfinţenie postul, preotul a îmbrăcat veşmântul alb de sărbătoare şi a aşteptat să-i vină proaspeţii enoriaşi la slujbă. Spre mirarea lui, chinezii băgau capul pe uşă, apoi, surprinşi şi înspăimântaţi ieşeau în grabă şi, pe-aci ţi-e drumul!
Un singur chinez i-a rămas alături în timpul slujbei de înviere, cel care-i era şi gazdă.
Amărât, părintele a ţinut slujba de Înviere şi Sfânta Liturghie, fără să înţeleagă de ce l-au părăsit toţi credincioşii.
Văzându-l necăjit, după terminarea slujbei, unicul lui enoriaş l-a însoţit să discute cu sătenii şi să afle pricina pocinogului. Aşa cum probabil ştiţi, la chinezi culoarea albă semnifică doliul. Văzându-l îmbrăcat în straie albe în noaptea de Înviere, proaspeţii creştini s-au gândit că Isus n-a mai înviat şi au plecat mâhniţi şi dezamăgiţi la casele lor. Preotul a scris la Roma şi a cerut dispensă să-şi facă straie portocalii, o culoare veselă, considerată de bun augur de către chinezi şi care să-i asigure succesul în convertirea unui număr cât mai mare de localnici.
Doina Popescu Brăila 
Hristos a inviat, Doinito! Linistea si iubirea sa va fie alaturi in aceste zi de sarbatoare! Cu bucluc pot fi si invierile de la noi… De exemplu, la biserica unde mergem noi, de obicei, sa luam lumina, a fost cam defecta sonorizarea si la un moment dat se auzea numai: „Doa” _ „mi” _ „oa” _ „ri”… Noroc ca l-am auzit in clar pe popa cand a strigat „Hristos a-nviat”!
Adevărat a înviat, artisto! Zile senine îţi doresc!
La ce poate duce lipsa de atenţie la detalii… şi, invers, cât de mult te poate ajuta atenţia la detalii…
Săraaaacul popă! Ce cătrănit trebuie să fi fost! 🙂
Avea şi motive dar după socoteala mea l-aş considera preot, nu popă!
După socoteala mea, popi sunt cei ce nu-ţi îngroapă mortul dacă nu decartezi corespunzător, cei cu poalele-n cap, funcţionăraşii cu sutană.
Probabil că ai dreptate dar, mă întreb : nu ar fi trebuit mai întîi, să se intereseze mai îndeaproape, de obiceiurile chinezilor ?
Câte o fi avut pe cap! Viaţa misionarilor a fost un fel de aventură şi mulţi au fost omorâţi de apărătorii religiilor locale. Trebuie să avem în vedere că întâmplarea se petrecea în urmă cu vreo 200 de ani: nu era net şi posibilităţile de informare erau restrânse. Stresul şi epuizarea unei călătorii din Europa în China nu sunt de neglijat. 😀
Iar ai dreptate! 😀
Nu-i musai să am dreptate… Dar, când mi-a povestit Ada această istorie pur şi simplu „am văzut-o”, a fost ca o proiecţie cinematografică, şi mi-a fost tare simpatic inimosul preot!
ce iti e si cu , culorile astea … mai sa fie , pai eu daca ar fi fost sa judec dupa culori , ramaneam si anume virgin, hahahahahahaha.
cu stima Jonathan !
Au!
Ce durere ai Doinişoară, hm ? 🙂
N-auzi ce era să păţească amicul Jonathan? Compătimeam împreună cu el, ca fire simţitoare ce mă aflu! 😛
Eh, nu văzuşi că a trecut cu bine peste ? 😛
🙂 Saracul misionar. Bine ca s-a dumirit in cele din urma. Inaltii prelati de la Roma au avut de a alege intre a fi foarte rigizi, chiar si in privinta codului vestimentar ori a fi maleabili in functie de uzantele si cultura populatiei pe care doreau sa o crestineze. E o lectie pe care si religia ortodoxa ar trebui sa o inteleaga. Eu am vazut o incrancenare si un conservatorism exacerbat refuzand sa inteleaga ca societatea a evoluat, si acum, se indreapta spre biserica avand alte asteptari.
Sunt oameni şi oameni. Eu am avut şansa să întâlnesc şi preoţi sfătoşi şi îngăduitori. Cumnatul meu este preot la BRNO şi este un tip formidabil. Iar dacă intri pe blogul lui Serafim vei fi încântată.
Şi dacă tot este o temă cu slujitori ai bisericii, să vă spun un banc :
Trei călugări flămînzi intră într-un han şi cer ceva de mîncare.
Hangiul, le aduce o ciorbă clocotită.
Primul călugăr gustă hămesit, se frige la limbă şi spune :
– Îflîsss, sus e cerul!
Al doilea călugăr gustă lacom şi spune :
– Uffpls, jos e pămîntul!
Al treilea călugăr gustă şi el şi spune cu năduf :
– Hmprlîîî, între cer şi între pămînt, ai dracu’ oameni mai sunt !
😀