ŞUETĂ CU UN CRITIC LITERAR


fragment din romanul ARDEI IUŢI

ISBN 978-606-92308-2-4       

 Căpitanul îşi bea cafeaua visător. Din micuţa cafenea observa discret intrarea în redacţie. Îi plăcea interiorul intim. Imediat după revoluţie venea aici să mănânce cremwurşti şi să bea punch. Când se privatizase şandramaua prin metoda Mebo, jurista întreprinderii se cuplase cu liderul de sindicat şi, într-o cârdăşie profitabilă, pusese mâna pe grosul acţiunilor. Stăpână pe situaţie, se debarasase de liderul de sindicat în favoarea unui deputat cu perspective de anvergură. În prăvălie renunţase la cremwurştii peisani, redecorând localul după o cafenea din Frankfurt care-i căzuse cu tronc cu ocazia unei excursii deghizate în misiune economică în martie 1990. Cafeaua era bună, nimic de zis, chelneriţa sexoasă şi amabilă dar căpitanul nu-şi putea lua gândul de la cremwurşti şi se întreba de ce s-or apuca unii să repare lucruri care nu sunt stricate…

        Un tip înalt, grizonat, cu alură de ştab sigur pe funcţia lui, costum englezesc de firmă, ceva de la  1000 de para în sus, pantofi lustruiţi impecabil, viră  gălăgios spre masa lui.

         -Ave, Sherlock! Ţii în lanterne selectul meu cartier?

         -Dacă nu ai avea costumul ăsta orbitor de scump, aş zice că eşti colegul meu de bancă dintr-a şaptea. Bengescule, întinereşti, amice! Care-i secretul?

         -După 15 ani de plictiseală-n dormitor, mi-am luat valiza şi m-am mutat la o puştalină. Apoi am pus mâna pe un viloi la preţ de chilipir şi mi-am luat şi două muze să-mi ţină de urât! E destul de obositor dar fac faţă cu brio! Viaţa ta care mai este, Sultane?

         -Rutină… Îmi trag sufletul la o cafea…

         -Aha, eşti de voie! Şi eu care credeam că eşti prins în vreo anchetă palpitantă. Dacă ai un subiect tare, te cinstesc, mon cher! Caut o idee de roman poliţist.

         -Demetrius Bengescu, acidul critic literar din sferele înalte ale literaturii, vrea să scrie un roman poliţist? Stai jos, suflete, şi ia o cafea, că mi se mişcă linia orizontului! Parcă detestai această… subspecie literară?! Scuză-mă, frate, dar snobismul tău ce zice? Nici dacă treceai la islamism nu eram mai bulversat.

         -Eşti în afara istoriei, amice! Romanul meu, Criminal din întâmplare, a fost cel mai mare succes autohton. Delir, Sultane! În 24 de ore m-a scos din foame şi m-a propulsat în topul celor mai vânduţi scriitori din toate timpurile! Tirajul aproape s-a epuizat din ziua lansării! Am semnat imediat un contract de reeditare şi o editură franceză mi-a trimis un draft de contract pentru a-l traduce simultan în patru limbi.   

         -Adică tu eşti acel Dem Bengescu? Parcă acum două zile a fost lansarea…

         -Exact! Taifun, Sultane! Am rupt gura târgului!

         -Amice, mă contrariezi peste măsură. În şcoală făceai crize de nervi dacă nu ţi se rostea numele întreg, exact şi concis. Când domnişoara Liuba, profa de rusă, ţi-a zis Mitruş, te-ai agăţat de lustră! Iar nouă, că ne era mai la îndemână Dem, ne-ai interzis cu desăvârşire să-ţi zicem altfel decât Demetrius. Ai abandonat chiar toate idealurile şi principiile adolescenţei, mon cher?

         -Băi, Sherlock! Scriu mult. Îmi apar două, trei volume pe an. Pedalez pe critică fiindcă mi-e mai uşor să dau cu tineretul de pământ. De altfel n-am nicio jenă nici cu cei mai vârstnici. Îmi place să-i am pe toţi la degetul mic, mă distrează să-i văd transpiraţi, hipertensivi, cerşindu-mi un cuvânt binevoitor. Şi sunt necruţător! Se scrie prea mult în ţara asta şi, în genere, mediocru! Mă enervează, înţelegi? Nu, domnule, nu! Să rumege ani întregi un subiect, să băltească de transpiraţie, să sufere, să tremure de frica criticii şi să scoată o capodoperă! Indulgenţa încurajează obscurul, maculatura, mediocritatea! Sunt consilier editorial la o editură pe strasse. Casă mare, cu pretenţii! Evident, e o formă de mituire deghizată. Tot eu sunt cel care le aprob subvenţiile de la Ministerul Culturii unde sunt şeful comisiei. Din treizeci de cărţi citite ca şi consilier editorial, propun spre editare două. Una o taie serviciul financiar din lipsă de buget. Se publică una. Şi, uite-aşa, într-o complicitate tacită cu detestaţii contabili sunt, de fapt, chirurgul de geniu al literaturii române.

         -Şi, totuşi, nu mi-ai explicat de ce roman poliţist şi, mai ales, de ce Dem?

         -O studentă sexy şi talentată mi-a adus un roman poliţist să-i fac o prefaţă. Am fost consternat de genul abordat şi am refuzat-o abrupt, ba chiar i-am tras un perdaf pe cinste. Timp de o oră am făcut-o arşice… Când am tăcut, mi-a zâmbit imperturbabilă şi mi-a spus că trebuie să mă culc cu ea. Aşa o ocazie nu se ratează şi biroul meu auster a scârţâit dar a rezistat. La ţigara de după, mi-a spus franc: Maestre, la Operă te duci cu savanta de nevastă-ta la braţ dar în pat vei tânji întotdeauna după una ca mine! Şi în literatură e la fel! O să scrii eseu după eseu despre Balzac, ca să te poleieşti un pic din gloria lui. Din lipsă de subiecte fierbinţi, o să reîncălzeşti supa cu Cehov. Dar dacă vrei să te simţi bine cu adevărat, pui mâna pe Rodica Ojog-Braşoveanu sau Chandler şi ingeniozitatea policier-ului te face să te simţi viu. Am făcut efortul să-ţi citesc cărţile, maestre! Părerea mea este că te-ai apucat de critică cu muzica strungului în urechi. Înainte de Revoluţie erai adorator de unelte agricole, mare iubitor de seceră şi ciocan, iar după, ai devenit un artizan al banalului. Într-un volum de proză admirabil de… mediocră, ai un singur paragraf măreţ. Nu revin niciodată asupra textelor mele. Nu simt nevoia să le recitesc sau să schimb măcar o virgulă. Dau cartea la corectură şi apoi o trimit direct la editură. Aşa am procedat cu toate cărţile mele! -Sigur maestre… Nu le citeşti din două motive: unu, că ai muri de plictiseală; doi, că o târzie zvâcnire de bun simţ te-ar face să o arunci la coş, acolo unde arunci în fiecare lună zeci de cărţi, majoritatea ceva mai bune ca ale tale.

         Fata asta m-a făcut marţ! Am zis că e timpul să am şi eu succes rapid şi fulminant şi m-am pus pe treabă. Şi studenta a avut dreptate: scriind roman poliţist chiar mă simt viu!  Acum ai înţeles şi care e treaba cu Dem. Dă bine la piţipoancele nostime cu care ies prin cluburi şi stă bine şi pe coperta unui roman poliţist. Demetrius Bengescu a rămas OK pentru activitatea de critic.

         -Nu te înţeleg… Dacă ai succes cu romanele poliţiste, vorba studentei, de ce mai reîncălzeşti supa asta cu critica?

         -Ei, ăsta e un drept câştigat, mon ami! Imaginează-ţi un şef de la Garda Financiară, învăţat să aibă control absolut şi drept discreţionar asupra unui judeţ întreg. Chiar dacă îşi pierde funcţia sau i se limitează fief-ul, nu va trece niciodată în rândul plebeilor, aliniindu-se fraierilor controlaţi. Cunoaşte mecanismele, simte imperfecţiunile sistemului şi se repoziţionează în aparatul de control. Cam aşa e şi cu această armă numită critica. Acum am o putere pe care nu ţi-o poţi imagina! Cunosc sistemul şi jonglez în interesul meu. Mereu mai apare o agenţie guvernamentală, un institut cultural la care se creează posturi de referenţi, consilieri, chiar directori. Din colaborările astea pică o grămadă de bani. Un lup tânăr, la care nu prea mai ajungeau decât aşchii de ciolan, situat diametral opus pe eşicherul politic faţă de mine, mă ataca într-o foaie vulgară, strigând isteric că am anexat cultura la gaşca noastră. Dintr-un anumit unghi, dobitocul chiar avea dreptate. Sunt o serie de privilegii la care nu renunţă nimeni de bunăvoie. Şi, în definitiv, de ce aş face-o? Doar nu sunt tâmpit! Dar, prietene, tu mă asculţi doar cu o ureche: mături din priviri intrarea redacţiei! Ziarul ăsta de scandal supără pe mulţi. Mă mir că nu găsiţi o cale să-i dresaţi. Sunt convins că aveţi în continuare suficiente mijloace. Doar sunteţi aceeaşi Mărie cu floare la pălărie…

         -Parcă era aceeaşi Mărie, cu altă pălărie.

         -Ei, bravo, acuma, Sultane! Parcă, dacă v-aţi făcut din Miliţie, Piliţie, s-a schimbat o laie!

         -Nu e Piliţie, ci Poliţie! Două litere din şapte, reprezintă deja o schimbare de 28 la sută. Şi suntem în plină tranziţie. Poporul nu mai are încredere în schimbări radicale, artificii peste noapte! Nu conferă stabilitate…

         Dem asculta cu gura căscată.

         -Sultane, combaţi bine, băiatu’! Aşa balet printre scaieţi mai rar. Eşti bun de politician de linia întâi! După două talk-show-uri o să fii cerut la preşedinţie.

         -Bengescule, politica nu-i de mine! Nu-s croit pentru asta. Ştii că… de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere!

         -O faci pe elegantul dar ştiu ce-i în capul tău! Te cunosc de prea multă vreme! Dar ai dreptate, Sherlock: în fond, dacă te amesteci cu tărâţele, te mănâncă porcii! Dar să-ţi zic o vorbă, mon cher: te invidiez sincer! Trebuie să fie foarte palpitant să fii ofiţer criminalist. Nu mi-ai povestit niciodată cum a fost prima misiune!

         -Dumnezeule, a fost o misiune traumatizantă!

         -Îmi închipui: cadavre, sânge, maţe împrăştiate!

         -Ba a fost chiar mai rău! Suporţi să-ţi povestesc?

         -Hai, zi, că am Xanax în buzunar!

         -Eram emoţionat! Era prima misiune şi tipul pe care-l urmăream a intrat într-un bloc. Fusesem avertizat de poziţia apartamentului pe care-l frecventa, situat la parter. N-aveam încă mandat şi n-am putut intra după el dar am lăsat un ta’ major să supravegheze intrarea şi eu, care cunoşteam zona, am ocolit blocul şi m-am postat pe cealaltă parte, dincolo de terenul de joacă al copiilor, ca să supraveghez apartamentul printr-un binoclu. Nu mă aşteptam să am norocul porcesc ca respectivii să nu aibă jaluzelele trase şi ce să vezi!

         -Crima s-a desfăşurat sub ochii tăi şi nu ai putut să intervii!

         -Ai puţină răbdare!

         -OK, tac, Sultane!

         -Cum ziceam, tipul se sărută cu o blondă, genul curvet de soi şi, după ce o ţine lipită de frigider o vreme, o ia de mână şi ies din bucătărie stingând lumina. Îi dau prin staţie lui ta’ major să crescă vigilenţa şi în momentul următor cei doi intră în dormitor şi se sărută prelung, în picioare. Credeam că o s-o facă pe uşă. Îmi slăbesc cravata, arunc sacoul pe bancheta din spate şi rămân cu ochii pe ei. Tipi se opresc brusc din sărut şi încep un balet ciudat deasupra patului. Ei bine, reuşesc să înţeleg în sfârşit ce fac: amorezii strâng pătura în doi, atenţi să o plieze impecabil, şi o aşează pe un scaun. Repetă figura cu cearşaful, apoi scot un alt cearşaf din şifonier şi îl întind atenţi şi tacticoşi pe pat!

         – Să sară banul, ca la armată!

         -Exact, Bengescule! Fiecare începe să se dezbrace aşezându-şi hainele pe câte un umeraş apoi el îşi pune pijamalele şi ea o cămaşă de noapte.

Până să se întindă pe pat, băieţii noştri dau buzna şi-l imobilizează pe tip, fiindcă între timp venise căpitanu’ Săraru cu mandatul de arestare. 

         -Bun, şi care-i poanta?

         -Cum, care-i poanta? Păi nu-ţi dai seama că ţicniţii ăia în loc să şi-o tragă vârtos au purtat grija albiturilor? Mai rămânea să şteargă praful şi să dea cu aspiratorul!

         -Invers!-zise Bengescu serios.

         -Invers, ce?- întreabă căpitanul uimit.

         -Întâi se dă cu aspiratorul şi pe urmă se şterge praful! Ce naiba, e elementar!

         – Habar n-aveam! Dar nu ţi se pare o nebunie?

         -Nu, dacă erau amândoi fecioare!

         -Ei, draci? Virgini, vrei să zici?

         -Nu, amice! Chiar fecioare vreau să zic! Eu sunt din zodia fecioarei şi nu suport cearşafuri mototolite! Şi dacă mai târăşti picioarele şi mi-ai dat doi ciucuri de la covor peste cap, probabil te şi dau afară din casă! Maniile fecioarei sunt mai importante decât sexul!

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

10 gânduri despre “ŞUETĂ CU UN CRITIC LITERAR

  1. Doino, am citit, mi-a placut, ai acel ceva care tine cititoru pe vine, din pacate sfirsitu a fost cam chinuit, s-a vazut ca ai obosit si la sfirsit ai dat rasol din dorinta de a vedea opera terminata. Mai muta concentrare, cred ca pori, daca vrei ti-as scrie eu un sfirsit sa aiba efectu aha!

  2. Am văzut acest fragment postat, acum două zile.
    Ştiind despre ce carte superbă este vorba, am tăcut pentru că am vrut să văd şi alte opinii.
    La capătul acestor două zile, am văzut cele două opinii exprimate.

    Doinişoară dragă, nu ai de ales : trebuie să mergi înainte în pofida tăcerii celor care nu te-au citit şi mai ales, în pofida celor care habar nu au ce înseamnă o carte bună, deci o miştocăresc în modul cel mai grobian posibil.

  3. Între 11 şi 15 Mai 2011 amatorii de PROZĂ AFURISITĂ se pot întîlni la Iaşi la Sala Polivalentă cu Doina Popescu – Brăila şi cu superbele sale cărţi.
    Toţi cei care se vor afla în această perioadă la Tîrgul de carte Librex Iaşi se vor putea delecta cu literatura Doinei şi vor fi trataţi cu doze de umor sănătos şi cu autografe.
    Nu rataţi prilejul! 🙂

  4. Pingback: Blogmeet la Brăila| Pavel Ionuţ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s