Deşi sâmbătă aveam o întâlnire la Galaţi, la târgul de carte, am contramandat şi am virat-o spre ArtCafe, locul stabilit pentru prima ediţie a blogmeet-ului bloggerilor brăileni. Locuiesc în zonă şi cum circul rar perpedica, dar tot în mare viteză, am ajuns înaintea celorlalţi. Pe blogul lui Ionuţ, unul dintre organizatori, se cam bâlbâia data, ba 4 iunie, ba 4 iulie şi cum şi Ingrid şi Sabrina sunt bloggeriţe m-au însoţit, măcar să am cu cine bea o cafea dacă ceilolţi vor uita să vină.
Chelnerul mi-a spus senin că pentru întâlnirea bloggerilor s-a rezervat o masă de 4-5 persoane… Mişto, noi eram deja trei… Ne-am aşazat strategic la altă masă şi am comandat.
Pe partea cealaltă a străzii a apărut o veche cunoştinţă, Marian Sabo, ce-şi anunţase şi el venirea pe blogul lui Ionuţ .
-Curaj, Marian!
-A, eu am întâlnire cu nişte tipi pe care nu-i cunosc!- zise el cam nesigur, totuşi se aşeză.
Discutăm de una de alta şi observ că 3-4 tipi se adună la masa rezervată. Marian nu se prinde că noi suntem venite tot pentru întâlnire şi se mută la masa celorlalţi. Îl lăsăm câteva clipe, apoi ne mutăm şi noi lângă ceilalţi lăsându-l cu gura căscată. Depăşind cele mai optimiste pronosticuri ne-am adunat 14 bloggeri: 13 brăileni cu vârste cuprinse între 10 şi 48 de ani şi un gălăţean simpatic între. A absentat motivat Cati Lupaşcu, astfel că am fost 4 fete şi 10 băieţi.
Astfel au răspuns prezent Geo, Giolly, Ionuţ, Cosmin, Meneaopol, Sabrina, Ingrid, Marian, Teo, Angelo, Pato Basil, Florin şi evident, cu voia dumneavoastră ultima pe listă cum zicea Iliescu la revoluţie, eu. Dacă vă apucaţi să număraţi, ies 13. Bloggerul cu numărul 14 să ţipe să-l bag în listă, fiindcă eu nu mai sunt chiar tânără şi mi se mai întâmplă să uit. Aha, mi-am amintit, tipul care a stat lângă Angelo şi care nu prea a găvărit… Nu i-am reţinut numele dar parcă a zis că n-are blog…
Discuţiile au curs firesc, relaxat, pornind de la motivaţia fiecăruia de a scrie pe blog până la discuţii politice şi propunerea de a se modifica buletinele de vot prin adăugarea unei noi căsuţe: nu am cu cine să votez! Concluzia a fost că toţi scriem de plăcere, dar toţi avem ceva de spus, toţi avem spre cine să arătăm cu degetul, deci, nimeni nu s-a apucat de scris de bine, ci fiindcă a observat că lucrurile nu merg şi a simţit nevoia să pună umărul!
Meneapol, fotograful evenimentului şi administratorul blogului Pioneza dintre fese ne-a vorbit despre unitate pornind de la exemplul roşiilor de la Matca, un adevărat brand susţinut de comunitatea adventistă din zonă.
În loc de concluzie voi spune că întâlnirea a fost o reuşită, bloggerii prezenţi fiind oameni de calitate. Discuţiile în contradictoriu au demonstrat că ştim ce vrem, că avem argumente dar şi eleganţa de a acepta şi părerile celorlalţi.
Până pe la 19 când am plecat eu, deci în circa trei ore s-au consumat sucuri, ceaiuri, cafele şi două beri. Ca primă observaţie: suntem cuminţi, domnule! Mult prea cuminţi!
- Doina Popescu-Braila- intâlnirea bloggerilor
- Doina Popescu-Braila- intâlnirea bloggerilor
- Doina Popescu-Braila, Sabrina şi Ionuţ
Nu stiu de ce, dar a treia poza chiar imi place, si mie mi s-a parut o intalnire reusita, ma bucur că am avut onoarea sa te cunosc
În final „Blogger la muncă” s-a transformat în „Blogger la cafea”… 😛
Şi eu mă bucur că te-am cunoscut. Apreciez iniţiativa ta şi a lui Giolly.
cel care a stat langa mine a fost Alex, varul meu. a venit la invitatia mea de pe twitter. intalnirea a fost o reusita.
Ok! Îl aşteptăm şi data viitoare pe Alex. 😀
Buna Doina…Nu am mai trecut demult pe la tine…Te rog sa ma ierti… Astazi insa, am trecut te-am vazut, salutat, si citit…
Toate cele bune, tie si familiei tale…
cu prietenie,
andrei
Bine-ai venit, Andrei! Chiar îmi era tare dor de tine şi de DulceDeea.
hehehe… eu am fost baiatul obraznic:)) cu berea! dar daca am vazut ca nu-i rost m-am dat si eu de partea voastra si am comandat o Cola
Eu am venit special fără maşină dar… la aşa băieţi cuminţi, m-am gândit să nu vă stric educaţia din prima. 😛
Am intrat in joc… oricum berea ingrasa si trebuie sa imi pastrez constitutia, fiindca vine vara! Sa vina vara sa mancam pepeni, aia sunt si sanatosi si gustosi si nici nu ingrasa!
Oricum berea îngraşă, dar Cola nuuuu…
Cu pepenii sunt de acord, dar să văd eu cârciuma care ne primeşte să mâncăm pepeni. 😛
pepenele e o delicatesa deci mergem la cel mai de fita restaurant cu „harbuzul” in traista/desaga… il mancam cu lingurita:D
În ’92 am mâncat un soi de pizza într-o cârciumă ungurească. Nu ne-au dat furculiţe, fiindcă eram români şi probabil s-au temut că plecăm cu ele în traistă.
Aşa că… poate e bine să ne aducem şi linguriţele în desagă… 😛
Sunteți de invidiat. Mi-ar place și mie o astfel de întâlnire.
Nu ne rămâne decât să te invităm şi pe tine la următoarea întâlnire. Facem bogmeet naţional… 😀
Ma bucur ca ne-am intalnit. A fost o intalnire relaxanta. Mi-ar placea sa se mai intample chiar daca voi pleca pana in ianuarie. Sper sa devina o obisnuinta.
În ianuarie se schimbă treaba: ne întâlnim la o ţuică fiartă ca să ne încălzim! 😛
Buna ziua! Bravo imi place , Ingrid iti seamana!
Pe Cati nu o mai astepta ca e indragostita lulea , de barbatul ei , hihihihih
screie dastea cu verdeata cu castane , ce mai … Dragoste la zero grade!
Imi pare rau ca am lipsit , muncesc mult , motanitele mele vor si iar vor ….
ai stofa de lider , profa de mate ce mai , nu va iubesc deloc , da ce sa fac tu imi iesti simpatica , o zi buna
J onathan cel mai vasnic motan,
Salut, Motane!
Tot năstruşnic ai rămas!
Te aşteptăm data viitoare… 😉
Scuze de Spam
Salut, am DaNuTTz BLoG- http://blog.danuttz.ro , sunt brailean si vreau sa facem un banner/link exchange, adica sa reconstruim blogosfera braileana alaturi de alti bloggeri braileni. Mailu meu este dan.comsa@yahoo.com
Bună Danuttz. S-a făcut! Chiar vreau să inaugurez un blogroll al brăilenilor.
Echipa Clanway te invita sa participi la un concurs de provocari.Te asteptam!Pentru mai multe detalii intra aici