Ştrengăriţa


Pe seară, împreună cu Sabrina şi Minerva am ieşit la o plimbare pe Faleza Dunării. Toate terasele servesc mici de Metro şi de Selgros dar, Ionelia, veche negustoreasă, ştie să-ţi lase impresia că ai ei sunt cei mai buni. Şi cu siguranţă sunt, fiindcă atunci când pui suflet se cunoaşte. Nu se sfieşte să spună că berea de Azuga m-a făcut pe mine om!-şi are darul să glumească şi să-şi mulţumească toţi clienţii, astfel că la standul ei este coadă, în timp ce la alte terase grataragii se bat de muscă, zece metri mai la deal ori mai la vale. Ne-am mâncat micii pe îndelete, apoi am decretat că-i prea mult fum de mici şi prea multă vânzoleală, aşa că am virat-o spre Grădina Mare, să ne bucurăm de parfumul teilor.

Sabrina a vrut să ne jucăm cu mingea şi-am alergat după minge ca acum 30 de ani. Minerva a rămas o vreme pe bancă, până când mingea a ajuns la picioarele ei:

-Ia uite ce minge isteaţă! Şi ce sare! Şi ce uşoară e!-zice Minerva bătând mingea cu chef. Până la urmă i-am cedat locul şi s-a jucat cu Sabrina încă vreo oră. Am plecat spre casă dar Minerva încă nu se îndura să se lipsească de minge.

A, cred că am uitat s-o prezint pe Minerva: este mama, mea şi în mai a împlinit 72 de ani dar, buletinul care ar putea s-o dea de gol este bine pitit prin şifonier şi, adesea, se poartă ca o ştrengăriţă zvăpăiată.

10 gânduri despre &8222;Ştrengăriţa&8221;

  1. Proabil terasa cu „pricina” va înlesni cea mai tare adunare dintre scriitori, gazetari sau blogări! Cred cu tărie că oamenii cu iniţiativă şi spirit nu-şi doresc de la viaţă luxul material ci fericirea de a întîlni oameni creativi. Un pahar de vin bun nu-şi va arăta valoararea decît în compania unui prieten adevărat că doar valoarea lui nu stă în tărie ci în… profunzime! Şi cum poţi înţelege vechimea unei relaţii dacă nu în gradele înţelepciunii.

    Cu alte cuvinte îmi pare bine că te-am cunoscut! 🙂

    • Bună, Meneopol!
      E musai să ne întâlnim la un vin bun dar, mă gândeam că următoarea reuniune va fi la Galaţi.
      Ar fi o ocazie excelentă să arătăm politicienilor că lupta dintre Brăila şi Galaţi nu este decât o luptă a lor, pentru a-şi păstra scaunele şi privilegiile, şi că la nivelul omului de bună credinţă prietenia poate învinge barierele moştenite de pe vremea lui Constantin Dăscălescu.
      P.S. N-am uitat de rugămintea ta dar lucrez la un proiesct epuizant: am avut trei săptămâni de alergătură şi mai am încă pe atât.

      • Inca de cand eram mic si corijent la geoagrafie n-am fost niciodata, tot uitandu-ma pe harta la cat de aproape sunt Galatiul si Braila, ma tot intrebam cat o sa mai treaca pana cand or sa se unieasca intr-un megapolis. Acum cu regionalizarea asta ar fi o sansa. Cati km mai sunt intre frontierele in expansiune ale celor doua municipii de la Dunare? Ca sa calculam cat mai e pana se pupa. Drama o sa inceapa cand o fi sa fie ales numele ori Gabrila ori Braglati? Sau poate Galati-Braila, ca Drobeta Turnu Severin sau Cluj-Napoca.

      • Se zice ca multi majori (mai cu noroc) nu s-au maturizat niciodata, pacalind aparentele prin aceea ca au ramas copii dar au invatat cum sa mimeze felul de a fi al adultilor. Sper sa fiu in starea sa bat mingea pana la sfarsit si sa rad la desenele animate asa cum fac acum si cum am facut intotdeauna.

        La multi ani mamei tale si succes la joaca tuturor. Pofta sa aveti.

  2. Mie-mi plac oamenii care pastreaza tineretea in suflet si in priviri. Sunt oameni calzi si plini de viata si nu se lasa marcati de notele gri ale vietii. Sa te bucuri de amandoua stregaritele, de Sabrina si de Minerva, zile si ani intr-o insiruire cat mai lunga.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s