Străjerul şi fregata

Primul popas important în concediul nostru din acest an- primul din 2008 încoace- a fost în Bucovina, la Pojorâta. Din curtea pensiunii Bianca admiram cele două vârfuri muntoase, Adam şi Eva, făcând presupuneri: Eva era cea grasă, ceva  mai scundă iar Adam înalt şi svelt, ori… invers. Localnicii nu ne-au lămurit, contrazicându-se şi ei, aşa că am abndonat subiectul încercând să aflăm de unde vine numele aşezării. Plauzibile erau etimologiile pornind de la pojar, ori de la a pogorî dar Iulian, soţul gazdei ne-a explicat că pojor pe vremea tătarilor însemna străjer care urmărea semnalele celorlalţi străjeri şi făcea foc la rândul lui spre a semnaliza cu fum venirea turcilor, a tătarilor, a leşilor ori a altor prădători. Astfel, Pojorâta era un hotar supravegheat şi păzit de străjeri, majoritatea localnicilor purtând şi în ziua de azi numele de Străjer Ion, Străjer Petru ori Străjer Vasile, fiind urmaşi ai străjerilor Bucovinei.

– Ei, pui de străjer, cred că v-au rămas multe poveşti de la bătrâni!- îmi încerc eu norocul pe lângă străjerul Iulian. 

-Au murit bătrânii şi poveştile s-au pierdut…- zise Iulian precaut.

-Dar măcar una trebuie să ştii!- nu m-am lăsat eu.

-Pe vremuri toată valea în care suntem noi era un lac natural, secat cu timpul iar munţii din jur erau uniţi. Sus în munte era un drum ce venea din Moldova numit Drumul Tătarilor şi când străbătea munţii se îngusta atât de tare, cât să treacă doar un cal. Străjerul a venit rupt de muncă de la coasă şi biruit de somn a adormit. Spre crucea nopţii s-a trezit în tropot de cal. Tătarii erau la o zvârlitură de suliţă, dar el nu văzuse semnalele de fum ale celorlalţi, nici nu mai avea timp să semnalizeze pojorilor pericolul de la hotar aşa că nu-i rămase decât să se aşeze la pândă şi cum apărea un tătar să-l împungă cu suliţa ori să-l taie cu sabia. Şi cum veneau tătarii unul câte unul, străjerul nostru împunse tătar cu tătar până în zori, făcând o stivă de stârvuri cu care blocă trecătoarea. Cum hanul îşi împărţise hoarda în două, ca să atace prin învăluire, abia în zori când socoti că ar fi trebuit să-şi întâlnească oastea biruitoare înţelese că ceva nu-i în regulă cu oamenii lui se întoarse găsindu-şi toţi oştenii tăiaţi.

Aceasta este povestea spusă de Iulian, urmaşul străjerilor şi, dacă am mai înflorit-o pe ici pe colo, de vină nu-i decât fregata.

Cum ce-i fregata? Băutura aceia dulce din frăguţe ce plutesc în ţuică fiartă de două ori, cum n-o să găsiţi decât la Pojorâta.