Criza la purtător

Marţi eram în Bucureşti în discuţie cu un furnizor când, sună telefonul:

-Ai văzut ce prăpăd e pe bursele din străinătate? Şi la Bucureşti e jale! -Era sora mea mai mare.- Ai o soluţie? Ce-i de făcut?- îşi continuă tirul de întrebări.

-Soro, de regulă am idei, dar salvatorul planetei nu sunt! Vorbim mai târziu fiindcă sunt ocupată. Închid.

Mai schimb două vorbe cu furnizorul meu şi din senin acesta mă întreabă:

-Ei, ce facem cu căderea asta pe bursă?… Ce-o să faceţi acum?

-Domule, dacă vine apa, caut un colac de salvare, dacă e cutremur mă bag sub tocul uşii, dar pentru un tsunami financiar nu am cum să am soluţii. „Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război!” Eu fac ce-am învătat, muncesc şi învăţ în continuare, îmi strâng baierele pungii dar, să pun umărul să opresc căderile de pe bursă nu-s în stare!

-Dar, totuşi, o să vină o criză nouă, nu?- nu se lasă furnizorul meu.

-Zău? Nou-nouţă? Eu am încă în stoc din aia veche!- o dau pe glumă.

-Totuşi, haideţi să găsim o soluţie!- zice el frecându-şi mâinile.

-Ca să mă scoateţi din criză? Sigur: termen de plată 90 de zile, reduceri de preţ, dublarea discounturilor, sunt deschisă la orice formă de ajutor ca să scap de criză!- zic eu voioasă.

-Haideţi, că vă ţineţi de glume! Eu vorbesc serios de criză şi mă luaţi peste picior!

-De altfel, eu sunt aici în calitate de client! În vânzări e şi contraproductiv să discuţi despre criză fiindcă cel din faţa ta va fi mai puţin dispus să încheie un contract ori va alege un pachet mai anemic de produse. Gata, mulţumesc pentru cafea, nu mai achiziţionez nimic!- zic eu spre stupoarea interlocutorului.

Între timp angajata lui îmi aduce facturile, le semnez şi omului îi vine inima la loc abia după ce încarc produsele.

M-am întors în Brăila şi cum munca în vânzări mă pune în contact cu zeci de persoane zilnic, toată lumea îmi serveşte acelaşi refren:

-Ce facem domnule cu bursa asta?

-Aveţi bani în acţiuni?- întreb eu.

-Nu, dar e o chestie care ne afectează pe toţi!

-Este adevărat, cursul o ia razna, dobânzile cersc, la nivel macro ne afectează pe toţi dar, decât să ne pierdem câte 10 minute ca să „vorbim vorbe”, mai bine ne vedem fiecare de muncă, fiindcă este singura soluţie şi pe ploaie şi pe vreme bună şi pe criză!

Un calcul simplu îmi arată că dacă ne jeluim câte 10 minute pe zi în discuţia cu 20 de colaboratori, deja bursa începe să ne afecteze direct şi imediat, pentru că trei ore de muncă s-au dus pe apa sâmbetei. Prefer ca în cele zece minute să-i spun clientului un banc, să-l cuceresc şi să-mi semneze contractul relaxat, cu zâmbetul pe buze.

Oameni buni! Lăsaţi criza duşmanilor şi haideţi la treabă! Mai că-mi vine să zic că peste holera asta de criză mondială, criza şi-o mai face şi omul cu gura lui!