Sub lupă-penele gânsacului Toderaş


Copilul Dunării

Copilul Dunării

Astăzi am primit o carte prin poştă: Dincolo de vitralii de Gheorghe A. Stroia.

A ajuns la fix fiindcă eram la birou într-un rar moment de respiro cu o cafea în faţă şi am deschis-o la întâmplare pe la pagina 133. Ca să vezi întâmplare, protagonista eram chiar eu, alături de Niţică şi jupânul Toderaş. Ia te uită îmi zic: s-a găsit un critic literar să-i numere penele drăguţului de Toderaş!

DOINA POPESCUBRĂILA: Copilul Dunării

sau

 „ Despre valenţele paradigmatico-sintagmatice ale unui stil inovator – premisele reuşitei literare”

Doina Popescu, semnată pe aproape fiecare carte „Doina Popescu Brăila, mândră de locul său de baştină, este creatoarea unei specii literare noi şi anume „proza afurisită”. Dacă sar încerca o definiţie a acestei proze afurisite, atunci ar suna cam aşa: „episod epic, cu derulare intermitentă, secvenţială şi relativ restrânsă ca arie temporală, populată din abundenţă şi colorată ostentativ de personaje literare hâtre, creatoare ale unor inedite situaţii tragi-comice, de cele mai multe ori cu valenţe oximoronice. Toate cărţile Doinei Popescu-Brăila sar încadra în această sumară definiţie a prozei afurisite, începând chiar cu romanul său de debut: „Comisia Zürich, apărut în 2009.

            Născută la 16 octombrie 1968, la Brăila, profesor de matematică, pilot, jurnalist, scriitor şi om de afaceri de succes, Doina Popescu surprinde „breasla” prin apariţia în anul 2010 a trei titluri noi de carte: romanul „Dumnezeu era-n vacanţă”, romanul poliţist Ardei iuţi” şi nuvela „Copilul Dunării”, toate editate de Torent Press (tot o creaţie a efervescentului şi neobositului literat brăilean). Cu toate că unii critici literari s-au cam „grăbit” să eticheteze „prozele afurisite” ca „bune pentru presă şi nu de adunat într-o carte”, opinia generală a cititorilor săi reconfirmă dictonul: „degustibus non disputandum” –făcând din aceste „proze afurisite” unele dintre cele mai savurate scrieri ale momentului.

Deşi este o cartemărturisire, a unui personaj volubil, isteţ, frumuşel şi dotat cu o stare de agitaţie permanentăspecifică vârstei, „Copilul Dunării” (o „epopee”structurată în 28 de „cânturi”) respectă„canoanele” prozei afurisite, o lucrare atipică despre un timp atipic. Personajul principal –Niţă aminteşte, întro oarecare măsură, de Nică al „Amintirilor din copilărie”. Şturlumbatic, neastâmpărat, uneori egoist şi răzgâiat, dar dotat cu o inimă mare, milos şi cu un deosebit spirit de justiţiar, Nică este al doisprezecelea copil al Dobriţei şi al lui Constandin. Născut într-o familie numeroasă, el „vede” multe, „ştieşi mai multe, şi participă la diverse acţiuni ale luptei de rezistenţă împotriva nemţilor. Iată cum îl descrie autoarea: „Niţă, născut sub zodia Scorpiei, era un drac de copchil blond, cu ochii albaştri, mai pricăjit decât copiii de vârsta lui, însă iute de picior şi săltăreţ la minte”. În aproape fiecare carte a autoarei brăilene una dintre constante este prezenţa armatei germane cu al său Wermacht: ranguri, onoruri militare dar şi comportamentul specific cotropitorilor, care sfârşesc prin a fraterniza cu cotropiţii”. Ce spune autoarea despre ea-însăşi? Era o vorbă: ce legătură are baba cu mitraliera! Vă spun imediat. Am rămas fidelă viselor din copilărie şi am realizat tot ceea ce miam propus în viaţă: să trăiesc după propriile reguli, să pilotez avioane, să mă mărit din dragoste, să fac nuntă americană, să am o fetiţă Ingrid (dar, Dumnezeu mi-a trimis-o şi pe Sabrina, sămi fie bucuria deplină), să scriu.”. Prin analogie, deşi la o altă scară şi probabil întro altă dimensiune temporală, această descriere i s-ar potrivi de minune şi lui Niţă, pe care autoarea la „înzestrat” cu o fire rebelă ori greu de supus, care face lucrurile doar după bunul său plac şi care-şi urmează complice visele, duse până la absurd. Acest „Nică”– localizat de autoare în timpul celui de-al doilea război mondialeste „în stare” să lege prietenii adevărate cu „cotropitoriinemţibucătarul cel gras, Hans – cu care pune la cale multe episoade amuzante, pedepsite de comandant, dar răsplătite în ascuns cu ciocolată fină. Niţă mai este în stare să fure inimilor nobile ale unor personaje din altă categorie socială, în special prin devotament şi onestitate.

Pentru a-şi justifica acţiunile, scăpând de pedepse ori de suspiciuni –întemeiate, de altfel –Niţă devine proprietarul unui gâscan minunat, Toderaş, care „dezvăluie multe secrete”, aşa încât ajunge temut de foarte multă lume.

Acest personaj animalier îl însoţeşte pe Niţă pe tot parcursul acţiunii, ajutândul să scape din multe încurcături. Dincolo de episoadele cărţii, în care cuplul de norocoşi băiat-gâscan” dezleagă mistere ori pun la cale tot felul de matrapazlâcuri (unele adresate chiar „ţaţelor”surorile de măritat ale lui Niţă), descoperim o înşiruire logică a acţiunii, un fir epic bine structurat, presărat cu un vocabular insinuant-umoristic – în speţă, cu aromă locală, specifică ţinuturilor danubiene.

Pe fundalul acţiunii în sine, ori a firului epic, minuţios construit, Doina Popescu Brăila, prezintă caracteristicile morale ale societăţii acelor vremuri, frământate de al doilea război mondial, în care fiecare zi era o nouă luptă pentru supravieţuire. În devălmăşia generală, creată de război, dintrun spirit justiţiar şi de opunere a rezistenţei, se nasc figuri legendare de haiduci (chiar dacă nu în înţelesul strict clasic), care jefuiesc trupele nemţeşti şi împart prada celor asupriţi. Un astfel de haiduc este Manole (haiducul bălţilor), un bun prieten de-al lui Niţă, care întreprinde multe acţiuni „corective” asupra nemţilor şi a celor îmbogăţiţi pe nedrept. Acţiunea cărţii este însoţită permanent de o doză de umor de circumstanţă, ceea ce-i face lecturarea uşoară şi plăcută, în acelaşi timp. De unde atâta umor? Poate, din firea naturală a autoarei, care se confesează: „Îmi place să mă joc, să râd. Îmi place umorul bun, nebun, leşinător. Îmi place să discut cu oamenii: învăţ mereu în egală măsură de la copii de patru ani şi de la adulţi. Am prieteni de toate vârstele. Îmi place să visez îndrăzneţ şi apoi muncesc cu încăpăţânare să-mi realizez visele. Sunt o balanţă atipică, cu dragostea pe un taler şi cu prietenia pe celălalt. Aşa mă echilibrez eu”. Prin maniera originală în care este scrisă, o astfel de carte îl acaparează încă de la început pe cititor, fiindu-i imposibil acestuia s-o abandoneze, succesul lecturării „cap-coadă” şi „dintr-o suflare” fiind mai mult decât garantat. De foarte multe ori, cititorul este pus în situaţia de a intui acţiunea, de a face oarecare predicţii asupra modului de derulare al scenariului, ceea ce conferă cărţii o consistentă doză de interactivitate. Pe lângă modul „îndrăcit” de a scrie, se distinge în carte un lirism subtil, manifestat pregnant în descrierile pe care autoarea le face Dunării ori vecinătăţilor acesteia, cu un deosebit simţ estetic. În deplină concordanţă cu una dintre mărturisirile autoarei, care afirma: „Mi-au plăcut lucrurile fine, dichisite, cu design…

Similitudinile unor pasaje ale cărţii cu „Împărăţia apelor”, ori „Câmpia Bărăganului” sunt atributele unei erudiţii literare, manifestată printr-un demers creator echilibrat şi valoros. Se exprimă, astfel, regretul pentru o inocentă vârstă a copilăriei, pentru frumuseţea irepetabilă a acesteia. Deşi, aparent prinsă în cochilia dură a unei stridii –„zămislitoare de perle”, Doina Popescu are un simţ artistic special, bine conturat, armonios canalizat, în limitele unei discipline corecte şi neinvazive, dictată de formaţia sa pur realistă. Autoarei nui place să divagheze, să evadeze într-o lume a imaginarului, ci stăpâneşte cu destulă eleganţă o lume a concretului, pe care o construieşte– în scris – cu o precizie de ceasornic elveţian.

Detalierea evenimentelor cărţii, nu ar fi niciodată suficientă pentru a reconstitui complet firul epic al acesteia. De aceea, plăcerea – de a „degusta” voracitatea unei astfel de scrieri –trebuie lăsată cititorului, care s-o descopere pas cu pas. Numai el trebuie să decidă dacă va deveni un pasionat al scrierilor Doinei Popescu sau nu. Dintre punctele forte ale cărţii, enumerăm, fără a avea pretenţii asupra exhaustivităţii unei astfel de înşiruiri: logica intrinsecă a scrierii, tabloul clinic aproape complet al societăţii şi familiei româneşti din perioada celui de-al doilea război mondial, galeria diversă de tipologii şi personaje umaneNiţă/Nică, arhetip al unei vârste universale (maturizat poate prea devreme de duritatea războiului), stilul literar insolit –care denotă pasiunea pentru arta scrisului (stil natural, lipsit de elemente artificiale, cu un vocabular firesc, adaptat perioadei evocate).

Cu siguranţă, prin tot ceea ce scrie, Doina Popescu se dovedeşte un literat valoros şi original. Oricare carte a sa poate furniza cititorului stări unice: de beatitudine, de bunădispoziţie, de relaxare. Doina Popescu-Brăila scrie „afurisit”, ca urmare a revoltei pe care o simte, atunci când observă în jur etalate cu nonşalanţă aspectele care o deranjează cel mai mult: inechitatea, cenzura, necinstea, nepotismulpromovarea nonvalorii. Prin proza sa „afurisită”, autoarea brăileană îşi refulează energiile. Modalitatea în care o face este, însă, elegantă şi productivă, constructivă şi afectiv- emoţională. Rafinatul psiholog furnizează cititorului său, cu inteligenţă şi în doze neletale, cantităţi de bunădispoziţie, ce creează dependenţă. De multe ori, autoarea foloseşte în prozele sale incursiuni în proverbiala gândire populară. Unele fraze capătă, pentru cititor, semanticile unor adevărate litote. Prin stilul literar inovator abordat, autoarea se dovedeşte cu mult mai presus decât mulţi scriitori (unii chiar „literaţi de profesie”) lipsiţi de orice talent. Datorită formaţiei sale profesionale – aceea de matematician – scriitoarea dobândeşte o autodisciplină, prin careşi educă voinţa de a urmări logicitatea firului epic. Dovadă stau şi notele de subsol, prin care se dau anumite detalii asupra unor evenimente, locuri sau explicaţii ale vocabularul utilizat. Se poate concluziona că, în peisajul cultural contemporan, cărţile de „proză afurisită” capătă o din ce în ce mai mare căutare. O căutare motivată– în principal –prin lectura lor agreabilă. Cu siguranţă, vocea inovatoare a Doinei Popescu va fi auzită din ce în ce mai des, va căpăta o rezonanţă din ce în ce mai puternică. Un scriitor valoros, care şia câştigat publicul prin stilul său direct, dar mai ales printr-o modestie excepţională, ca rezultat al respectului pe care i-l acordă cititorului. Fiecare carte a scriitoarei brăilene este un eveniment cultural, ce merită a fi semnalat. Un motiv în plus, pentru continuarea acestui drum, în ascensiune, către un loc merituos, în galeria scriitorilor contemporani de valoare. Iată crezul omului şi, prin extensie, al scriitorului Doinei Popescu, spus pe un ton cât se poate de „afurisit”: „N-zice niciodată: n-am să fac asta! Când ai aroganţa să spui: eu niciodată nu voi face asta, parşiva de viaţă îţi trage preşul de sub picioare şi te vezi trântit la pământ.

Gheorghe A. Stroia

Adjud – 22 iunie 2011

About Doina Popescu-Brăila

Cât deschizi ochii, cât iubeşti şi cât citeşti, atât eşti şi nimic mai mult! Dar, dacă ai copii şi dacă scrii, mai ai o şansă. Am publicat nouă cărți dintre care șapte romane: Comisia Zurich, Dumnezeu era-n vacanță, Ardei iuți, Pisica cu papion, Fericire la preț redus, Dragoste și ciocolată, Terente-Zodia zmeilor și volumul Copilul Dunării apărut în anul 2015 și în varianta bilingvă, în traducerea Sabrinei Popescu, elevă, având 14 ani și jumătate la comiterea isprăvii.
Galerie | Acest articol a fost publicat în COPILUL DUNĂRII, GURA LUMII, ZÂMBETE și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Sub lupă-penele gânsacului Toderaş

  1. Mno 2Niţă, iată şi o veste foarte bună! La mai multe.🙂

  2. Marian Sabo spune:

    Felicitari Doina!

  3. Multumesc, Marian. Poate ne intilnim sa-mi povestesti despre intilnirea de la Galati.

  4. Bun articol, imi place acest blog. Un pic off-topic: va supun atentiei site-ul FILME1.NET – un site gratuit de filme online subtitrate in limba romana, fara reclame (!), rapid si foarte bun. Eventual, poate va intereseaza si un schimb de linkuri. Va multumesc anticipat!

  5. kolector spune:

    Pentru ca nu am citit cartea, am avut curiozitatea si rabdarea sa parcurg intreg textul. E timpul sa felicit scriitoarea si scriitura: la cat mai multe recenzii favorabile!

  6. Mulţumesc, Kolector. Rîmâi în zonă fiindcă în zona Mediaş am fotografiat o colecţie de excepţie şi urmează o postare legată de.

  7. Marian Sabo spune:

    Pe 15 octombrie, 2011, orele 12,00, are loc Blogmeet la Braila!
    Ne intalnim la primarie, in fata statuii „E. Teodoroiu”!
    Da si tu, te rog, anuntul mai departe!
    http://mariansabo.com/invitatie-la-blogmeet-braila/

  8. Pingback: Festivalul florilorv de la Brăila, ediţia de toamnă| Pavel Ionuţ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s