Un preafericit, înalţii şi un preşedinte fericit

Aparatul foto a devenit accesibil oricui dar nu toţi suntem fotografi de geniu. Să prinzi unghiurile cele mai potrivite şi să realizezi o fotografie de senzaţie nu este la îndemâna oricui, aşa cum, toţi cunoaştem sensul cuvintelor dar nu toţi suntem capabili să le îmbinăm cu inteligenţă şi talent încât să devenim poeţi ori romancieri.

Am văzut azi pe net o imagine care probabil îl va face celebru pe realizatorul ei, Sebastian Marcovici

Un preafericit şi un preşedinte fericit

de la Mediafax.

Fotografia în care Traian Băsescu face o baie de episcopi este spectaculoasă, dar m-a aruncat într-o mare dilemă: de ce râde preşedintele de unul singur iar dumnealor, înaltele feţe bisericeşti, zâmbesc subţire ori rămân taciturni ?

 

 

 

 

 

 

a) înalta faţă bisericească din dreapta şefului statului, ce pare că şopteşce ceva, îi spune un banc porcos preşedintelui,

b) vreun şugubăţ de popă din vecinătate l-a gâdilat ori l-a ciupit de fund pe dumnealui, il presidente, 

c) preşedintele le sugerează episcopilor să-şi doneze pietrele preţioase de pe mitre şi crucioaiele de aur de la gât, ca să achite datoria externă a României şi să scoată ţara din criză 

Recensământ cu potenţial periculos

Am fost vizitată în lipsă de fetele responsabile cu rencensământul pe bulevardul meu, astfel că am găsit un răvaş în cutia poştală. M-am grăbit să le sun ca să fixez o întâlnire. Am aflat de la ştiri că dacă nu eşti găsit acasă recenzorul va obţine informaţiile de la preot şi am vrut să evit musai o asemenea periculoasă întâmplare. La mine în casă soneria se aude numai din cele două camere de la stradă, astfel că n-am fost niciodată pe fază când a venit părintele Cătălin cu Crăciunul ori cu Boboteaza. Şi cum prin curte patrulează Carla, un rotweiller cu statură impunătoare, părintele n-a insistat niciodată. Dar, cum am avut-o pe Sabrina la grădiniţa păstorită de domnia sa, am discutat adesea cu părintele Cătălin, cunoscător de motoare şi maşini puternice despre Alfa mea, un coupe-sport frumos şi nervos. Şi din vorbă în vorbă, părinţelul nu a pierdut ocazia să-mi spună că ştie din sursă sigură că eu şi rugbistul lucrăm în… spionaj. Am zis eu că nu, dar părintele… ştia. Aşa că acum ideea ca formularele despre rencensământ să fie completate pe informaţiile părintelui mi s-a părut… nesănătoasă. Ca să nu mă trezesc spion oficial în scripte, le-am sunat pe recenzoare şi le-am invitata la ceas de seară în sufrageria familiei Popescu.  Toată tevatura a durat cam cinci minute. N-a durut!

Am fost arondată pe lista unor fete isteţe. În afară de nume şi CNP nu prea le-a interesat nimic. Au dedus că sunt româncă, ortodoxă, fără nevoi speciale, posesoare de budă, gaze şi apă curentă. Tot ele ştiau şi anul construcţiei casei. Ştiau destul de multe… Au socotit rapid că pentru cât muncesc eu n-au rubrică disponibilă şi m-au încadrat la 99 de ore săptămânal fiindcă atât permite formularul. La rugbist cu doar 60 de ore n-au fost probleme.

Singura noutate cu ocazia acestui rencensământ a fost pentru mine: aceste fete foarte informate sunt chiar vecinele mele, locuiesc după primul colţ. Propun ca următorul rencensământ să fie organizat sub formă de şezătoare ca să am ocazia să-mi cunosc toţi vecinii fiindcă în cei opt ani de când locuiesc aici nu-i ştiu decât pe cei de pe proprietăţile tangente.

Mă tot întreabă cunoscuţii dacă sunt de acord să dau CNP-ul recenzorului.

Acum, vorba românului: unde merge mia merge şi suta! Dau CNP-ul la bancă, la firma de asigurare, la bibliotecă, la medicul de familie, la farmacie şi la laboratorul de analize- sunt obligată de lege să-l scriu pe fiecare factură emisă- mare brânză că-l dau şi recenzorului!

Vremea crizelor şi a crizantemelor

Această prezentare necesită JavaScript.

În acest week-end Primăria Brăila a continuat tradiţia târgurilor de flori organizate în fiecare toamnă în Grădina Mare. Pe scenă au evoluat copiii talentaţi ai Brăilei cântând live iar elevii de la Şcoala Populară de Artă şi-au expus picturile. Brăilenii s-au pus bine cu nevestele cumpărându-le cu mare dărnicie flori de criză: crizanteme. La eveniment a participat şi primarul Brăilei. I-am testat umorul cu o epigramă. A reacţionat bine: încă nu mi-a rupt niciun picior!

N-am ratat ocazia să mă întâlnesc cu cititorii la un vin fiert. Ada a vândut cărţi, eu am dat autografe. Cei care mi-au citit deja toate cărţile au venit să vadă ce-am mai scos. Urmează „Despre sex în gura mare” dar mai am de lucru la corectură. Sper s-o scot până la Gaudeamus.

Ziua de duminică, cea mai frumoasă din tot week-end-ul a fost excelentă şi pentru plimbat câinii. Un cuplu cu un Shi Tzu haios a dat târcoale cărţilor, apoi preţ de vreun sfert de ceas l-a lăudat pe ăla micu’: 1000 de lei, adică 10.ooo.000 de lei vechi a costat micuţul, achiziţie de la Mall dar, merită bănuţ cu bănuţ!- zice doamna. Sigur, din prima zi au început cheltuielile: vaccinuri, buletin, jucării, mâncare scumpă pentru juniori– completează şi dumnealui.

Tipul se decide pentru Comisia ZÜRICH dar nevastă-sa strigă ca arsă:

-Mielule, 20 de lei înseamnă 200.000, nu 20.000! Cum să dai atâta bănet pe o carte?!

-Iartă-mă mami, ştii că încă nu m-am obişnuit cu banii noi!- spune tipul spăşit. Apoi către mine:

-Căţeluşul ăsta ne zvântă de bani! De unde să dăm atâta bănet pe-o carte?!

Braila Blogmeet pe Dunăre

Această prezentare necesită JavaScript.

Dunărea a hrănit Brăila, i-a dus fala mai departe în epocile de mărire şi i-a şters lacrima în timpuri grele. Apele Dunării au stins incendiile atunci când Ştefan cel mare ori Ioan Vodă cel cumplit şi, nu numai ei, au incendiat-o. Dunărea a întreţinut marile mituri ale Brăilei şi pe malurile Dunării s-au ţesut legende. Nu poţi descoperi farmecul Brăilei fără să asculţi ţipătul pescăruşilor şi povestea valurilor. Am călătorit adesea pe Dunăre şi de fiecare dată bucuria mi-a fost la fel de mare. Nici eu n-am fost de fiecare dată aceeaşi, fiind mânată de alte gânduri, de alte frământări, de alte bucurii, dar nici fluviul nu m-a întâmpinat de fiecare dată la fel. În lunga sagă europeană, adună alte reziduri industriale, alte suspine de îndrăgostiţi, alte speranţe, apele altor ploi, alte trupuri de nefericiţi ce se lasă păcăliţi de unde ori îşi caută conştient marele sfârşit. Valurile Dunării spală malurile Brăilei contaminând-o cu un amestec de mister, energie, bunăstare şi violenţă.

Nava Mureş

Capitania Portului

Al doilea blogmeet brăilean a început cu o plimbare pe Dunăre. La prima numărătoare am înregistrat 34 de bloggeri dar lumea era în mişcare şi poate-am mai pus „doi la primărie, doi la prefectură…”. Ne-am adunat 34 de bloggeri, bloggeri jurnalişti ori doar jurnalişti, personaje interesante cu personalităţi bine conturate dar, aşa cum veţi observa şi în fotografii, marea vedetă a fost Dunărea. Am profitat de vremea frumoasă ca să trag cât mai multe cadre. Nu m-am uitat la ceas dar probabil că ne-am plimbat cam o oră. Au venit bloggerii de la primul blogmeet dar şi feţe noi. După discuţiile de încălzire de pe vaporaş am continuat şueta pe un ponton.

Se pare că după primul blogmeet ne-am lăudat destul cât să-i facem curioşi şi pe bucureşteni, focşăneni şi gălăţeni, astfel că astăzi putem vorbi de SUD-EST BLOGMEET. Discuţiile au continuat până pe la 16,30 când norii îngrămădiţi la orizont s-au îmbulzit peste noi şi ne-au trimis acasă. Eu am nimerit direct în scutece.

Mulţumesc organizatorilor, Marian şi Diana fiindcă mi-au oferit un cadou superb de ziua mea!

Îi salut pe toţi participanţii: Cati Lupaşcu, Pavel Ionuţ, Sabrina, Daniel, Starwars, Baltazar72, PatoBazil, Braila.net, VirtualKid, Florin Dediu, Andrei Cismaru, Cosmin Zodilă, Tudor, Tiberiu Molnar, Florea Cristian, Sorin Patrichi, Ştefan Patrichi, Gina Bahor, efemeride.ro.

Îi rog pe toţi cei care nu s-au regăsit în listă să-mi lase datele de contact la comisiazurich@yahoo.com sau link-ul în comment.

Ardei Iuţi la Palatul Şuţu

De miercuri am uşchit-o în Bucureşti fiindcă joi, pe 6 octombrie a început festivalul „Carte şi Arte” la Palatul Şuţu în Capitală unde am avut un mic stand. „Dirijorul” festivalului a fost energica doamnă Lucia Ovezea, directorul editurii Vox şi preşedinte al ADEPC. Palatul Şuţu a găzduit în trecut cele mai răsunătoare petreceri ale protipendadei, şi era cunoscut că nu te puteai înfiinţa la palat decât în caleaşcă. Grandoarea palatului a fost completată de de un blazon monumental pe frontonul clădirii, blazon ce era apropiat de cel domnesc, având şi vulturul muntean şi bourul moldovean, pricină de enervare pentru domnitorul Cuza care i-a trimis vorbă să-l dea jos. Postelnicul Grigore Şuţu a refuzat cu aroganţă iar domnul a trimis pompierii într-o noapte şi l-au fărâmat. Postelnicul nu l-a iertat pe Cuza fiind unul dintre uneltitori cu rol important în abdicarea domnitorului. Urmaşii postelnicului obţin aprobarea regelui Carol I să-l pună la loc, regele venind cu regularitate la banchetele de la palatul Şuţu.

Ei bine, sub blazonul familiei Şuţu mi-am vândut eu „Ardeii iuţi!” Joi şi vineri au fost două zile subţirele pentru un târg de „Kilometru zero”, venind prea puţină lume, mai mult bătrâni cu chef de socializare şi cu portofelul gol. Sâmbătă pe la două, toamna s-a instalat hotărâtă în capitală printr-o ploaie rece şi pătrunzătoare şi, cum standul era în aer liber, am strâns şi ne-am luat „piua”. Duminică la 11,30 în holul monumental al Palatului Şuţu aveam o masă rotundă cu tema Romanul poliţist din România după care era programată lansarea romanului poliţist”Ardei iuţi”. Pe afiş erau scriitoarea Eliza Roha, şi criticul literar Aureliu Goci. Pe măsură ce ne apropiam de ora 11,30 ploaia se înteţea şi mă întrebam dacă şi-o uda cineva ciubotele ca să vină la lansarea unui roman poliţist. Surpriza plăcută a fost că s-au ocupat toate scaunele, ba au fost şi vreo 20 de persoane în picioare.

Criticul literar Aureliu Goci nu s-a oprit doar la romanul „Ardei Iuţi” ci a făcut o radiografie de anvergură romanelor mele. 

Nu mi-am pregătit un discurs, pun mai mare preţ pe spontaneitate decât pe regie şi auditoriul s-a lăsat prins de stilul meu afurisit.

Sala m-a răsplătit cu aplauze insistente dar show-ul abia începea.

Artista Doina Ghiţescu, într-o interpretare fără egal, a citit câteva pagini

Lansarea romanului Ardei Iuţi la Palatul SuTu

de umor bubuitor din romanul „Ardei iuţi”. Sala s-a prăbuşit în hohote de râs şi nimeni nu şi-a cruţat palmele când a aplaudat. 

Criticul literar Aureliu Goci a recuperat microfonul adăugând:

„Faptul că Doina Popescu-Brăila scrie bine nu-i o întâmplare! Doina Popescu vine din tradiţia puternică a scriitorilor brăileni, de la Nae Ionescu, Panait Istrati şi Fănuş Neagu. Doina Popescu calcă cu siguranţă şi vigoare pe Strada Mare a prozei româneşti!”