În noiembrie 2009 nu se uscase cerneala pe Comisia ZÜRICH că a început Gaudeamusul. Coperta creată de Ingrid şi marketingul fantastic al Adei au făcut ca romanul meu de debut să stârnească interes şi să se vândă foarte bine.
Un tânăr doctorand, fermecător de altfel, m-a ţinut o vreme de vorbă apoi mi-a cerut adresa.
-Poate vrei adresa Adrianei, eu sunt oleacă măritată!- zic, gândind că-mi dădeam bacalaureatul când el încă mai făcea la oliţă.
Râde.
-Nu adresa de acasă. Râde iar… Adresa blogului, mă luminează frumuşelul…
-Aha, asta-i altceva, zic eu mai relaxată. N-am!
-N-ai? Nu pot să cred! Cum? Scrii atât de bine şi ţii doar pentru tine? Îţi trebuie un blog ca să ieşi în lume!
-OK. Îmi fac după târg, admit eu.
-Hai să facem schimb de adrese de e-mail să-ţi trimit nişte template-uri pentru blog şi apoi să-mi trimiţi adresa blogului. Trece zilnic pe la stand încântat de Comisie. Discutăm multă istorie dar after save-ul în exces rămâne în stand multă vreme după plecarea lui. După târg am fost ocupată cu lansarea la Brăila aşa că abia pe 20 decembrie mi-am făcut blogul. Noua jucărie m-a sedus rapid. Când am înţeles că am intrat pe un făgaş periculos era prea târziu: blogul este cel mai mare hoţ de timp! Legea compensaţiei a funcţionat şi aici, mi-a furat timp dar mi-a vândut cărţile şi proza mea afurisită mi-a adus o mulţime de prieteni la care ţin. Cu unii m-am întâlnit şi în off-line la o şuetă cu alţii mă conversez pe mess sau pe e-mail.
Între timp am publicat cărţile Dumnezeu era-n vacanţă, Ardei Iuţi şi Copilul Dunării şi blogul mi-a făcut o promovare excelentă. Cât voi mai scrie pe acest blog? Dacă aş şti răspunsul la această întrebare precis aş şti şi numerele de duminică de la 6 din 49.
Doctorandul? Deşi teoretic este tatăl spiritual al acestui blog a fost primul banat şi aici şi pe e-mail. Nu, nu sunt o tipă nerecunoscătoare dar tipul mi-a trimis pe e-mail o fotografie de sub duş. Başca că era tâmpit: când vrei să impresionezi damele nu te pozezi făcând duş cu apă rece!
Dedic această postare Brânduşei- „Gepetto, mai spune o poveste!”- şi nepotului meu de văr de capră, Domnul Goe.
Doina Popescu Brăila 
Sarumâna tanti. Faina dedicatie. De mult n-am mai primit asa un dar de ziua mea. Dar si mai de fala este ca intareste legenda personala a blogului (blog de scriitor care-i mai mult decat un blog), cu fapte istorice si cu un gag de zile mari (cel cu seducatorul tâmpit sup dus). Acuma daca tot este vorba despre carti si prieteni si despre utilitatea lor mai vin si eu fin cu un exemplu practic: AICI. Rog sa fie primit.
Nu zău? Şi tu Goe? Mâine-i ar fi fost şi ziua lui Niţică dacă nu-şi dădea întâlnire cu Talpa Iadului pe Dincolo.
Deci eşti pui de scorpion, coane! Să ne trăieşti şi să ne cinsteşti!
Rogu-te, AICI mă lasă tot aici. Mai bagă încă o dată link-ul, dacă te lasă inima. 😛
Acesta era link-ul despre utilitatea cartilor si prietenilor (una din utilitati) AICI – la KM
P.S. Nu-s mai scorpion decat altii. Ziceam ca-i ziua mea pentru ca ziua d-lui Goe e in fiecare zi. Incolo nu.
Bine, bine! Îmi iau scorpionul înapoi. 😀
P.S. Dar nu te bucura că… poate ţi-l strecor altă dată.
Aha, abia acum înţeleg de ce profele de română îmi spun că nu peste mult timp Comisia ZÜRICH va ajunge o carte de căpătâi. 😛
P.S. Ca ati pus \”i\”-ul sub punct, mai treaca mearga, dar n-am inteles trucul cu spatiile rezervate la finalul \”Hotului de timp\”, care se incheie (apoteotic) prin punerea caciulii pe \”î\”. Vine iarna… 🙂
Ce să fie domnu’ Goie: frămituri de la prăjituri. Mereu mă ceartă rugbistul că mănânc deasupra tastaturii. 😀
Mai sus de „î” era şi-un „z” dar se pare că a scăpat vigilenţei arcaşe!!!
Văzuşi nene, c-am făcut haiducie? L-am luat pe neisprăvitul de „i” de acolo şi ţi l-am dat mata. Ca să ai, că poate meriţi!
Merit, merit 😉 Merci. P.S. \”Dumnezei mami lui de articol hotårât plural\” Hai sa te vad daca te tii cu haiducia dupa mine.
Eiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii, domnu’ Goie, dacă meriţi, meriţi!
Si eu iti spun sar’ma-na tanti Doinuta! 🙂
Eu iti daruiesc un mic tratat despre viata cu trei povesti in cerc! 🙂
„Stay foolish, stay hungry” 🙂
„Când vrei să impresionezi damele nu te pozezi făcând duş cu apă rece!”
Hai bre ca poate era caldă și atâta era tot. Nu privi chiar totul prin prisma lui Terente 🙂
A fost un punct de vedere generos. 😛 Da, brăilencele au mai multe şanse să fie dezamăgite: sindromul Terente e de vină.
Poate era dusul prea mic si-l strangea! :))
😉
ce sa zic ma gandesc ca am muncit ca un fraer , puteam sa fiu interlop si sa mor fericit , asa tragi Batore ,
Reorientează-te! 😛