Vagabondul


În urmă cu 21 de ani, ca tânără profesoară de matematică, când școala era școală și încă se dădea admitere la liceu, încă din prima lună am identificat trei tipuri de elevi. Primii erau cei talentați și inspirați care puneau mâna pe pix și rezolvau problema, poate chiar prin două- trei moduri; am avut norocul să am doi astfel de elevi -Scarlat Petruș și Sbarcea Liviu care au confirmat, deși orfani și-au întemeiat familii, au copii, locuri de muncă și o viață normală. Aveam câțiva care puneau mâna pe pix și transpirau din greu, uneori le ieșea, alteori nu, ștergeau, tăiau dar căutau soluții. Mă vizitează încă mulți dintre ei și au ajuns oameni. A treia categorie și cea mai cuprinzătoare era a celor care priveau aiurea pe fereastră sau se jucau cu un titirez, o ață ori lâncezeau pur și simplu: aceștia nu știau să facă problemele și nici nu încercau. Am luptat cu ei să le demonstrez că este mai bine să gândești, chiar dacă uneori ești pe o pistă greșită, decât să nu gândești deloc. Sau cum spunea bunica mea, de frica ciorilor să nu mai sădești porumbul? De frica poleiului să stai în casă și să-ți moară vitele de foame? Îți pui cârpe pe tălpile ciubotelor, te ții de garduri, cazi și te ridici dar până la urmă găsești calea să-ți hrănești dobitoacele!

Oare ce este mai periculos? Să faci din nu știu o filozofie de viață și să trăiești senin, gândind că la toată barza chioară îi face Dumnezeu cuib?

Nu! Progresul omenirii n-a venit de la cei care zic nu știu fără să-și pună întrebări, fără să caute răspunsuri, fără să lupte pentru ideile lor, fără să se prăbușească și apoi să se ridice iar!

Să gândești, sau să nu gândești?- aceasta-i întrebarea ce și-o pune bunul meu prieten.

Nimeni nu este deținătorul adevărului absolut! Tot ce gândești, creezi și recreezi din indiciile și informațiile pe care le captezi! Minciuna reprezintă un adevăr nespus, un adevăr trunchiat sau, în valoare absolută, negarea adevărului!

M-am născut în 1968 și de atunci fără încetare minciuna a fost politică de stat. M-am revoltat și bunicile mi-au spus că de la 1902- 1903 tot așa au prins și ele și așa au prins și bunii lor. Minciuna vine din timpuri istorice. Televizorul minte, ziarele sunt antologii de minciuni, profesorii mint din comoditate, din oportunism, pentru că aceasta-i politica oficială, sau, poate, atât știu sau atât îi duce capul!

Trăim într-o lume în care albul și negrul au ajuns simple iluzii optice.  Cenușiul se așterne în dâre grele peste viața noastră, peste orizonturi, ne pleznește peste retină și ne scârțîie în dinți.

Să ne căutăm fiecare o sinecură și să ne adaptăm cameleonic fiecărui regim?

Capul plecat, sabia nu-l taie!

De ce mint oamenii?

De ce Sever Voinescu nu are curaj să le strige lui Cărtărescu, Pleșu și Liiceanu în față că se simte trădat, că e dezamăgit că intelectualii s-au lepădat de președinte?

De ce ura lui împotriva intelectualilor o maschează într-un atac la adresa dramaturgului Eugen Ionescu, academician și a lui Sam Beckett, laureat al Nobelului pentru literatură, într-o tentativă ridicolă de a-i micșora pe cei doi uriași. De ce trebuie să mintă că Sammuel Beckett a plecat ca și Eugen Ionescu din România?

Samuel Beckett român? Un român cu un astfel de nume nu poate fi decât un pârlit de evreu, ne sugestionează domnul Voinescu traducându-i numele Sami Berechet, formulă reluată chiar de două ori în textul articolului. Cu acest artificiu grosolan strădania de a-i tăvăli pe cei doi pare mai lesnicioasă dar nu e, așa cum cioara nu poate lupta cu vulturii!

Pentru știința tuturor semidocților,  Samuel Beckett este irlandez născut la Dublin iar Godot, personajul așteptat de cei doi vagabonzi la răscruce, cel care nu vine niciodată și de care-și bate joc domnul Voinescu este o metaforă a SPERANȚEI.

 Sub Ceaușescu, în toate caietele pe care compuneam rebusuri și poezii aveam scris pe prima pagină:  Te aștept, Godot! Eu tot mai sper să vii!

În primele zile de facultate am scăpat un astfel de caiet la cantina studențească și un student care mă curta insistent a deschis caietul, apoi mi l-a înapoiat trist:

– Eu te iubesc de când te-am văzut la înscrierea pentru examen dar se pare că n-am nicio șansă! Tu ești cu gândul la Godotu, ăsta!

Numai până crapă Ceaușescu!- gândeam eu cu naivitate.

Nu spui nimic, nu? – mă întreba el acuzator, băgându-mi caietul în față.  Sper că nu-i student străin! De fapt, la câți studenți străini sunt în Grozăvești… poate mă trezesc dracului în beci la Securitate! Nici măcar nu te cunosc prea bine! Din acel moment am scăpat de insistențele lui. După terminarea facultății cărările nu ni s-au mai încrucișat niciodată dar avea profilul perfect pentru un politician de Dâmbovița.

În dimineața de 22 decembrie pe la 11 dimineața l-am zărit pe Godot, ca să dispară iar din viața mea pe 12 ianuarie 1990. În ’96 a venit iar pentru câteva zile dar a fost alungat de algoritm, POCOCO și COPEPE. De atunci Godot s-a mai apropiat de câteva ori dar politicienii l-au izgonit!

Godot e un proscris iar eu sunt vagabondul care-l mai așteaptă încă!

 http://dilemaveche.ro/sectiune/ce-lume-traim/articol/intilnirea

Reclame

15 gânduri despre &8222;Vagabondul&8221;

  1. Memoria îmi joacă feste: parcă era cocopo şi cocopa. În fine.

    Apoi. Cine este Godot? Habar-n-am de ce îl mai aşteaptă, unii!

    Spui:
    „Să gândești, sau să nu gândești?- aceasta-i întrebarea ”

    Just! Eu am ales, să nu mai gîndesc. Ce rost mai are?

    După cum bine vezi, cei care priveau alene pe fereastră, au cîştigat. Deci? 🙄

    • Are importanță dacă-i cocopo sau momoco? Niște găști de râsu-plânsu’.
      Eu îl aștept pe Godot fiindcă am copii și sper să am și nepoți.

      “Să gândești, sau să nu gândești?- aceasta-i întrebarea ”
      Singurul bun al unui matematician este capul. Eu mă simt vie atâta timp cât gândesc.
      N-am certitudini: mă gândesc, mă răzgândesc, pun informațiile cap la cap, fac slalom printre minciuni, încerc să n-am un punct de vedere ci un orizont întreg.
      Știu și calea ușoară dar cred că nu mi-a fost scris să merg pe ea.

  2. Singura chestie complicată dragă Doinişoară, este cum percepem jaloanele printre care trebuie să navigăm. Fiecare dintre noi, percepe aceste jaloane, în mod diferit deşi, jaloanele sunt aceleaşi. Mai vb.

  3. Jaloanele-s aceleași poate prin Canada. Politicienii autohtoni driblează aceste jaloane după bunul plac.
    Poți să mai crezi într-un politician care-l românizează pe irlandezul Samuel Beckett în Sami Berechet doar ca să-i iasă șotronul politic?

    Ar mai fi o ipoteză pentru Sami Berechet. Poate este președintele Norvegiei.
    Sau ar mai fi o ipoteză pentru Sever Voinescu: poate-i doar un Vanghelie

  4. De ce n-a spus că intelectualii sunt supraevaluați când erau de partea președintelui.
    Tu ești un tip cinstit, Tibi. În afară de cel care a fost gonflat prin politică de stat, mai știi vreun intelectual gonflat?
    Cercetătorii cu salarii de 1200 de lei, artiștii de teatru cu 900 de lei, muzeografii cu 800-1000 de lei, cine sunt intelectualii gonflați?
    Pictorii care n-au bani de pânze și vopseluri? Scriitorii? Niciodată n-a fost atât de jos statutul scriitorilor ca în ziua de astăzi, spunea domnul Manolescu într-un interviu.

    • Nu Doina, nu ştiu prea mulţi intelectuali gonflaţi.
      Mă bate gîndul acum, să mă gîndesc la „cap de cauciuc” – aka ştii tu: ăla care a denumit Piaţa Universităţii din 1990, drept „pegră”.
      În rest, mai putem vorbi. E maaare inflaţie de gonflaţi.
      Intelectuali veritabili? HA! Cine a auzit de ei? Chiar dacă sunt, cine să-i promoveze?
      – – –
      ps. Te rog să lăsăm jaloanele din Canada. Sunt şi acolo destule probleme. Ştiu prea bine, ce spun.

  5. ‘Neata, Doina!
    Vezi aici e clue-ul un intelectual inclinat spre partea umanista nu are certitudini.
    Dar multi dintre acestia sunt si romani si impartiali! 🙂

    „Impartialitatea Romanului
    In perioada in care Octavian Goga a fost prim ministru nu exista televiziune. Aparate de radio erau putine. Deasemenea, si ziare erau putine. Asa ca oamenii nu-i prea cunosteau pe politicieni.
    Demnitarii nu aveau masina cu sofer. Pentru deplasari foloseau taxiul, apoi se faceau decontarile.
    Primul ministru Octavian Goga urma sa vorbeasca la radio. A luat un taxi pana la Casa Radio. Ajuns acolo,l-a rugat pe sofer sa-l astepte. Soferul i-a spus ca nu poate sa-l astepte pentru ca se grabeste sa ajunga acasa sa-l asculte pe primul ministru care urmeaza sa vorbeasca la radio.
    Atunci Octavian Goga i-a dat un bacsis gras. Vazand bacsisul, soferul i-a spus primului ministru:
    „Il bag in p**** ma-sii pe primul ministru! Eu va astept pe dumneavoastra!”
    Intamplarea a povestit-o chiar Octavian Goga.”

  6. Cred ca si soferul taxiului care-l dusese pe Goga la Casa Radio il astepta si el pe Godot de fapt ! Nu pe primul ministru . Noi o sa-l mai asteptam mult si bine , pe noul ” Goga” …Sa avem „rabdarea pietrelor ” ! O sa facem muschi , de vom sta pe loc ! Dar nu vom sta ! Nu ne vor muri animalutele de foame ori de sete , ca nu mor cainii cand vor stapanii !!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s