Instantanee în zori


Într-o noapte, mi-am dat seama cu uimire că deși am sărit de 40 de ani, am văzut sute, mii de apusuri de soare, stând pe treptele din fața casei și privind cum se retrage soarele la asfințit pe strada Republicii, fostă Regala, astăzi Eminescu. Sute, mii de apusuri și doar un singur răsărit… Este drept aveam 18 ani și eram împreună cu cel mai chipeș băiat din liceu și, poate, pentru oricare dintre colegele mele, ar fi echivalat cu mii și mii de răsărituri. Nici eu nu l-am uitat…

Dar, cum se întâmplă destul de des să mă prindă zorile scriind, mi-am dat seama că este suficient să deschid ușa la terasă, ca să urmăresc nașterea soarelui în toată măreția sa. M-am uitat la ceasul de pe telefon: 6,44. Răsăritul urma să aibă loc la 7,06.

Am deschis ușa la terasă. Am rămas în prag fiindcă zăpada era de 70 de cm și am început să fac fotografii din minut în minut de la 6,45 până la 7,02. Mâinile mi-au înțepenit atât de tare la -11 grade Celsius, încât am fost nevoită să mă retrag în dormitor. Îmi părea rău că am capitulat înainte de marele eveniment dar gerul a fost mai tare. Am intrat în scutece încercând să mă încălzesc câteva minute ca să mai fac o fotografie exact la 7,06. La 7,05 a intrat rugbistul în cameră:

-Mamei i-a fost rău toată noaptea, i-au înțepenit umerii și a avut frisoane.

-Și de ce nu m-ai chemat mai devreme?

-Nici eu n-am aflat decât acum, când am intrat la ea în cameră. A lăsat să răsară soarele fiindcă nu a vrut să ne deranjeze. Știi cum e mama…

Am alergat pe scări, am chemat Salvarea și, chiar dacă eu n-am mai apucat să fac acea fotografie, sâmbătă, 18 februarie 2012, Soarele a răsărit conștiincios la 7,06.

Alfa mea a avut o scamă la încuietori din cauza gerului. Am urcat în tancul rugbistului, am făcut câteva fotografii la parbrizul înghețat cât s-a încălzit motorul, apoi am plecat în urma Salvării.

În această dimineață, scăpată de sub supravegherea Adei, mama a comis-o: o tavă de cartofi la cuptor absolut delicioși. Îi spun mereu că muncește prea mult, dar ce să-i faci, vai de părinții care n-ascultă de copii!

Această prezentare necesită JavaScript.

Poate nu este o întâmplare că în viață am fost cu ochii pe Apus. Lumina vine de la Răsărit  ne-a pleznit peste retină și ne-a sleit  vreme de cincizeci de ani.

Reclame

8 gânduri despre &8222;Instantanee în zori&8221;

  1. Hei, chestia asta:”vai de părinții care n-ascultă de copii!” este marcă înregistrată de mine.
    Şi nu te mai alinta. Stai să vezi cum este să treci pragul celor 60. Apooooi, mai vorbim. Bine? 🙂

  2. In fiecare dimineata imi pun secundarul in functiune cu o raza de soare ! Si numai asa pot „functiona” inclusiv pe vreme rea!

    \

  3. Cele mai frumoase răsărituri le prind pe autostrada soarelui , alături de prietenul meu Fănel , când alergăm de „nebuni” să nu ne ocupe cineva locurile preferate pe balta minunată a viselor noastre pline de stufărişuri , răţuşte şi crapi uriaşi ….Cănd apare discul solar , tangent cu orizontul , ne dau lacrimile de bucuria de a mai prinde încă odată naşterea unei zile mult aşteptate , din nou împreună .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s