Eurovision-victime colaterale

Dincolo de păruielile dâmbovițene, Eurovisionul are o tradiție a scandalurilor, e drept, mai sonore pe România, Ukraina, Bielorus unde corupția și arbitrariul politic dau în clocot.

Dar, la Baku, orașul care va găzdui Eurovizionul în mai, și care începe să se apropie de strălucirea Dubaiului, acest eveniment înseamnă disperare pentru câteva sute de familii. Locul pe care se construiește grandioasa sală de spectacole este proprietatea unor familii cărora li s-au dărâmat casele fără niciun preaviz și fără posibilitatea de-a-și recupera lucrurile. Și pe măsură ce lucrările avansează, proiectul se ajustează din mers și alte case și blocuri intră în malaxorul șantierului. Deja alte blocuri au fost debranșate de la rețeaua de gaze, apă și curent pentru a-i izgoni pe proprietari.

 Întrebați de BBC de ce nu iau atitudine, cei de la Eurovision au răspuns cu cinism că sala va fi folosită și pentru alte evenimente viitoare.

Și atunci ce? Responsabilitatea față de victime se diminuează împărțindu-se la numărul de evenimente ce se vor desfășura în viitor? Nu! Eurovizionul, proprietarul clădirii, firma constructoare și autoritățile sunt părtașe la nenorocirea acelor oameni!

Și Ceaușescu i-a scos pe oameni din casele lor pentru construirea socialismului, dar măcar i-a mutat în apartamente noi. Bune sau proaste nu discut, dar n-a aruncat pe nimeni în stradă! 

Așa ajung oamenii să zică comunism, capitalism, tot un drac!

Doar că nici noi, nici azerii n-avem parte de capitalism. Noi avem baroni, moguli și căpușe, ei au aroganță cu miros de petrol. 

Eurovisionul? O afacere tot mai jenantă de la an la an!  

http://www.bbc.co.uk/news/world-europe-16223311

Coincidențe și chiloți de campanie

Aveam de gând să nu scriu nimic legat de năstrușnica noastră clasă politică în această perioadă fiindcă începe campania electorală și spectacolul va fi asigurat de combatanți. Dar cum să te abții, când domnul primar Onțanu, general al Armatei, își începe campania electorală în Bamboo cu o prezentare de modă de… chiloți bărbătești? Probabil că  magia chiloților marca Botezatu ar trebui să șteargă din mintea celor 3500 de doamne pierderile salariale de 25%, invitatele fiind funcționare din primărie și cadre didactice din sectorul 2 al capitalei. După ce, acei streapperi musculoși, bronzați și uleioși, echipați doar cu chipie de aviatori și chiloți au încins sângele doamnelor, s-ar putea ca domnul Onțanu să aibă surpriza că primar în sectorul 2 să fie votat… Botezatu.

Și dacă tot ziceam de salariile bugetarilor, deși tehnic suntem în recesiune, după cum declară domnul Drăgoi, ministrul de finanțe, preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, în Parlament, că puterea are datoria de a găsi soluţii ca în jurul datei de 1 iunie să fie „reîntregite” salariile bugetarilor.

Ca de obicei, grăbit să nu scape ocazia, Oltean ne ia de proști încă o dată : “Reîntregirea salariilor în luna alegerilor este o coincidenţă cerească”

Tehnic vorbind, cerească este, dar nu-i coincidență ci voință!  Fiind voința lui Zeus, evident că e cerească!

 

Armă neletală

Femeile sunt sarea și piperul într-un cuplu, elementul firav, gingaș, minunat!  Pentru femei s-au scris capodopere, s-au pornit războaie și regi au renunțat fără regret la tron. Dar, cum totul are un preț pe lume, când îți iei consoartă limbută, acel până când moartea vă va despărți poate echivala cu o eternitate și viața poate deveni nesuferită. Da, oricâte calități ar avea, o femeie poate fi uneori cam vorbăreață.

Pentru că suntem în era progreselor, ca divertisment sau pur și simplu pentru a-și recăpăta liniștea sub propriul acoperiș, savanții japonezi au proiectat și construit o armă non-letală, un pistol care să-i potolească pe limbuți. Fiind dotat cu un dictafon și microfon unidirecțional, jucăria își atinge scopul, neutralizându-l doar pe cel spre care este îndreptată.Funcționează simplu, înregistrează fraza vorbărețului și i-o retransmite imediat, realizând un bruiaj supărător și eficient.

Oamenii sunt încă năuciți de criză, facturi și rate la bancă și nu știu dacă își permit acest gadget numit SpeechJammer dar dacă află politicienii de el, să te ții distracție prin parlament și pe la talk-show-uri. Îi și văd pe aleși că nu se mai scarpină în urechi, nu mai joacă Solitaire, nu mai vizitează site-uri porno ci se urmăresc cu atenție ca să se poată bruia unii pe alții.

Un ghiocel

Fetelor, să aveţi forţa şi tenacitatea acestui ghiocel, dar şi gingăşia lui.

LA MULŢI ANI!

ghiocel

Sandale de lux

În urmă cu aproape 30 de ani comerțul socialist intrase în criză. Mama trebuia să meargă la o nuntă. Săptămâni întregi a colindat magazinele de încălțăminte fără spor: șlapi, teniși de Drăgășani, șoșoni de casă și gumari. Pierzându-și nădejdea, a început să bată centrele de comenzi ale cooperației meșteșugărești, dar modelele oferite, cu bot de rață și tocuri groase, pătrate de 3-4 centimetri erau mai potrivite pentru înmormântări decât pentru ocazii fericite. La un cizmar bătrân pe care-l știa de foarte mulți ani, mama își încercă norocul:

-Vă dau târcoale de ceva vreme, dar aveți numai modele sobre, pentru contabile și învățătoare de țară. Vreau ceva elegant, pentru o nuntă. Dacă vă aduc eu modelul, îl puteți realiza?

-În două săptămâni vă fac orice model, dar numai din lac fiindcă alte materiale pentru fețe n-am.

Mama a luat o pereche de sandale din lac roșu și negru de la sora ei și i le-a dus meseriașului, cerând să-i inverseze culorile, partea roșie s-o facă neagră și invers, dar i-a desenat și mici modificări fiindcă mama era foarte talentată la desen și avea o înclinație nativă pentru eleganță, din fericire, moștenită și de fetele mele.

Peste două săptămâni sandalele erau gata și mama, îmbrăcată cu o rochie pe care și-a desenat-o și a cusut-o singură, și-a reconfirmat renumele din tinerețe, când era considerată cea mai elegantă fată din oraș.

Această lecție pe care am învățat-o de la mama în copilărie mi-a fost de mare ajutor într-o afacere de acum zece ani. Aveam de făcut o lucrare de 55000 de dolari, prima de acest fel din viața mea, era un domeniu nou și puțin cunoscut pentru toată lumea, dar cum în câteva săptămâni prețul materialelor a crescut între 8 și 10%, Europa era sub ape și transportatorii mergeau pe rute ocolitoare, astfel că transportul se și dubla uneori. Bașca era august și majoritatea furnizorilor erau în concediu, deci posibilitățile de achiziție erau limitate. Și, ca dezastrul să fie complet, euro a basculat practic dolarul, luându-i locul, și m-am trezit că importând din Grecia anumite repere aș fi pus câteva mii de dolari din buzunar, mai precis vreo 18000 de dolari. Iar să denunț contractul era imposibil, penalitățile de întârziere erau de 7% pe zi și, cine a făcut afaceri cu Herr Dobrița, personajul meu din Comisia Zurich, știe că acesta era maestru să-și îngroape colaboratorii. Practic, așa cum era contractul făcut, din cele 35 de repere pe care trebuia să le aduc în 12 zile, măcar cu unul dacă întârziam, calculând penalități de 7% pe zi la toată suma, în 14 zile de întârziere însemna să aduc toată marfa gratis. Am renunțat să mai import din Grecia, apelând la un reprezentant local al unui furnizor din Anglia. Acesta a acceptat să-mi debiteze din fabrică materialele exact la dimensiunea solicitată de mine, ceea ce nu accepta niciun alt furnizor european la acea dată, astfel că la același preț unitar am eliminat pierderi de 33%. Pentru niște profile de aluminiu care erau 4,6 euro pe ml în Grecia, am proiectat o matriță pe care am comandat-o în Germania pentru un cost de 500 de euro și am extrudat în țară aluminiul cu 0,5 euro pe ml. La 2500 de ml a meritat. Am comandat și anumite garnituri în țară, astfel că, chiar dacă am plătit anumite matrițe fiindcă produsele erau atipice, costul a fost mult mai mic în comparație cu prețul de import. Astfel, am reușit să salvez acel contract care părea să mă îngroape și am făcut și un profit modest, dar suficient cât să dau o raită prin Europa- un circuit de 30 de zile. Este drept, am profitat de o invitație și o săptămână am huzurit pe cheltuiala unei firme colaboratoare, din altă sferă de activitate.

Două probleme, o singură soluție- tenacitatea- indiferent dacă îți dorești sandale de lux, un hectar de policarbonat, profile de aluminiu sau chedere atipice de 60 de mm.

 Astăzi am văzut sandale în dulapul mamei și nu m-am putut abține să nu le admir încă o dată, apoi le-am făcut și un set de fotografii. Tenacitatea și simplitatea prin care și-a câștigat mama dreptul la eleganță în cenușiul comunist a fost pentru mine o lecție, să  amân depresiile și disperările și să pun mâna la treabă pentru a identifica soluții și a rezolva probleme.  Oare mai există în țară cizmari care să știe meserie și să realizeze astfel de bijuterii? Pentru că într-o țară de filozofi și de vedete, oricum se vor schimba timpurile, pe lângă eternele clase privilegiate, pe lângă moștenitorii de partid și de stat vor rezista și cei capabili să producă ceva, cu mintea și cu mâinile lor. Ar fi bine să mai existe meseriași pricepuți în această țară, pentru că dacă atelierul lumii, China, va da faliment la un moment dat, să nu rămânem desculți și în… turul gol!

Această prezentare necesită JavaScript.