Copiii cuminți nu sunt buni…

• 

În mai 1996, de ziua fetiţei mele, Ingrid, ne-am nimerit prin Bucureşti. Ingrid era un copil exagerat de cuminte, care nici măcar nu prea plângea de mică, aşa cum obişnuiesc alţi copii, şi eram teribili de mândri de comportamentul ei impecabil.

Cum mergeam în vizită la soacră-mea şi, cum de fiecare dată, Vidma presupunea că suntem deja mâncaţi şi nu catadixea să ne pună la masă, trebuia să ne oprim pe la un restaurant, să nu se lungească copilului urechile de foame. Ne îndrumă cineva pe lângă Piaţa Romană la un restaurant italian. Preţurile erau ucigătoare, de parcă aveai de plătit şi scaunul şi vesela în preţul supei, pastele aveau şi ele preţ prohibitiv. Am avut inspiraţia să întreb dacă supa este de pui. Tipa zice că se uită pe plic, dacă are şi de pui că parcă a văzut o vacă desenată.