Un scenariu de milioane


În 2015 am publicat romanul Dragoste și ciocolată. Este povestea unui scriitor de primă mână, care trăiește într-o societate superficială. Nu ajunge cunoscut datorită celor opt romane excelente pe care le publicase, ci datorită unui filmuleț live pe… Facebook! Ei? Anticipare, frate!
Terente este un maestru al deghizărilor. În romanul Terente-zodia zmeilor, publicat în 2016, prima deghizare a lui Terente a fost în… călugăriță! Vi se pare cunoscut?
Cine a citit romanul Cafeaua de după, a avut deja un déjà vu urmărind evenimentele din noaptea de 4 spre 5 iulie. Mai tare decât Nostradamus, nu?
Am publicat 13 cărți și am participat la 68 de târguri naționale de carte. Prin umor și poveste bună, romanele mele au dat dependență. Pentru cei care încă nu s-au lămurit, eu dăruiesc zâmbete, nu bomboane!
Ambulanța pentru Literatură este un proiect cultural inedit. Oamenii inteligenți au zâmbit și l-au considerat genial, ceilalți s-au panicat, isterizat și și-au pus poalele-n cap.
Nu mi-am permis o autorulotă și mi-am achiziționat o ambulanță casată, datorită multiplelor facilități pe care le are, comparativ cu o dubă oarecare: izolație, capitonaj, webasto, aer condiționat în cabină și în dubă, prize la 12v și la 220v, dulapuri, rafturi, etc. După doi ani de turnee cu ambulanța alb-albastră, mi-am cumpărat altă ambulanță casată, ceva mai mare, ca să am loc să amenajez și un duș. În dimineața zilei de 4 iulie, cu cea de-a doua ambulanță, având numere provizorii de culoare roșie valabile, m-am prezentat la RAR București pentru o consultanță tehnică. Mașina a fost verificată de mai mulți ingineri. În a doua parte a zilei, ambulanța cu numere roșii a fost parcată pe bulevardul Dinicu Golescu, în proximitatea casei în care locuiește fiica mea, o garsonieră pe care o posed de aproape 20 de ani în zonă. La orele 23,15, pe site-ul Cancan a fost publicată știrea despre evenimentul ce avea să se declanșeze un sfert de ceas mai târziu. Am print-screen-uri și de la alți imprudenți care au anticipat evenimentele la 22,10, adică cu 70 de minute mai devreme. Ori s-a reactivat mama Omida, ori niște băieți isteți au pus la care un scenariu pe baza romanelor mele…
Vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați luat apărarea, mânați de logică, de bun simț și de omenie! Vestea bună este că România citește!
P.S. Cei care m-au atacat din prostie, ticăloșie sau la comandă, vor avea ocazia să se distreze în runda a doua la Parchet!
Reclame

Pentru cine mai crede în ambulanțe bau-bau


05 Iulie 2018Sursa: DGPMB

INFORMARE

Pentru clarificarea situației şi pentru corecta informare a opiniei publice, Direcția Generală de Poliție a Municipiului Bucureşti face următoarele precizări:

Ieri,  04 iulie 2018,  în jurul orei 23.30, o femeie a sesizat prin apel 112 faptul că a fost agresată de un grup de persoane,  pe o stradă din sectorul 1.

La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţişti ai Secţiei 3, iar din primele verificări s-a stabilit că femeia, care se afla într-o autospecială în culorile şi cu anumite însemne specifice ambulanţei, staţionată în faţa unui imobil de pe raza sectorului 1,  a suferit anumite vătămări.

Poliţiştii au identificat mai multe persoane  pe care  le-au condus la sediul subunităţii pentru audieri.

Persoana vătămată a primit îngrijiri medicale de specialitate, în incinta secţiei de poliţie, dar a refuzat transportarea la spital.

Cu privire la vehiculul  în  care se afla victima, s-a stabilit că este unul privat, nu aparţine sistemului de ambulanţă  şi nu are utilitate medicală.

La acest moment se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violente şi pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul şi tragerea la răspundere penală.

La nivelul Poliţiei Capitalei nu există în instrumentare cauze privind dispariţia vreunui minor în care să existe suspiciuni de răpire şi nici nu a fost activat sistemul de alertă răpire copil.

De asemenea nu există nicio sesizare cu privire la găsirea vreunui cadavru care să prezinte lipsa unor organe interne.

În situaţia în care o persoană are la cunoştinţă despre săvârşirea vreunei infracţiuni să informeze imediat poliţia, fie direct, fie prin sistemul 112.

Vă asigurăm că în situaţiile de interes public vă vom ţine la curent cu toate informaţiile necesare.

Facem apel la calm şi vă rugăm să ne sprijiniţi în transmiterea informaţiilor reale, verificate şi probate pentru a nu lăsa loc unor speculaţii şi reacţii ce pot crea, fără nicio justificare, panică şi care pot conduce la evenimente nedorite.

https://b.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/informare

Tuică și caviar


Cu ani în urmă, în casă la tanti Cici şi unchiu’ Laurenţiu Popescu, un inginer din Drumul Taberei, am cunoscut-o pe Olga, soacra inginerului. Olga nu cântărea mai mult de 40 de kilograme cu rochie, mărgele şi cercei, bătând bine de 90 de ani. Nu ştiu dacă era şi surdă, dar în general era apatică. Era minunatul an 1988 şi stăteam la poveşti, mâncând zacuscă cu ghebe şi încălzindu-ne cu ţuică de Piteşti. Olga intervenea rar în discuţii şi atunci povestea privind în zare:

-Muuuzică, daaans, fuuumul ţigărilor în cazzzinouri, rrruuuletă, baccarat… nimiiiic nu s-a lipit de mine!

-Se vede, Olga, se vede!- o tachina inginerul.

Unchiu’ Laurenţiu era un povestitor neîntrecut. Probabil că dacă s-ar fi apucat de scris, Sadoveanu rămânea de poveste. Cele mai palpitante erau relatările despre luptătorii din munţi dar şi despre legionarii care, sub conducerea lui Zelea Codreanu deschideau cantine pentru bătrâni şi săraci, plantau pomi şi erau patrioţi. Pentru mine, crescută cu istoria predată în şcolile comuniste, poveştile lui erau picante, dar ciudate. Când venea vorba de Căpitan, Olga prindea culoare-n obraji şi ochii-i străluceau de lacrimi. Îşi făcea curaj să zică ceva, suspina, apoi se răzgândea şi, parcă obosită, se retrăgea iar în lumea ei tăcută. Tanti Cici o încuraja să spună ce doreşte, dar unchiu Laurenţiu îi punea mâna blajin peste mâna ei:

-Las-o! Este deja pe o bancă la Nisa, contemplând un superb felinar din veacul trecut! De ce-o deranjezi? Ca să revină în acest apartament meschin din Drumul Taberei?

Într-o zi, Manuel, cel care mă aducea în vizită la această minunată familie a plecat la chioşc ca să cumpere muştar, tanti Cici s-a repezit în bucătărie să mai facă sandwich-uri şi unchiul Laurenţiu a fost nevoit să răspundă la telefon, în hol.

Am rămas singură cu Olga. M-a atins pe mână:

-Ce năstruşnică este fata mea! Ai văzut cum pune pe acelaşi paltou tartine cu icre de crap, zacuscă şi caviar? Auzi… Să nu bei ţuică la caviar! E un sacrilegiu! Te otrăveşti! Să deschidă o şampanie! El e inginer şi îşi permite! Ehei, a fost şi director la uzină! Dar, ce să-i faci… n-are pic de stil!

O ascultam amuzată. Inginerul era o mare figură. Era greu să spui despre el că n-are stil!

Dintr-o dată, Olga tresări:

-Parcă-l văd pe cal aalllb! Frumoooos! Frumoooos!

-Cine?- întreb eu nedumerită.

Olga mă ignoră. Probabil nu vorbeşte cu mine ci cu propriile năluci:

-Ce bărrrbat! Doamne! Ce bărrrbat!

-Cine, Olga?

-Era bărbat! Era singurul bărbat adevărat!

-Nu mă ajuţi deloc!- zic eu. Nu ştiu despre cine vorbeşti!

-Cel mai drept şi cel mai chipeş! Un prrrinţ!

-Iar visezi la Căpitan?- întreabă oncle Laurenţiu intrând în cameră voios.

Am mâncat zacuscă cu caviar şi de nevoie am băut şampanie Zarea, că ţuica o isprăvise Manuel cât am stat noi la poveşti.

doina champagne_001

Cum se face un copil


 

Viaţa lui Dinu avea două coordonate: poliţişti şi şoferi. Pe scurt, taică-său, un miliţian feroce, cu şapte clase făcute pe islaz, păscând vacile învăţătorului, era doar un văcar cretin şi needucat şi-i mâncase zilele. Dinu ar fi fugit de acasă, dar gândindu-se s-o lase pe firava lui mamă la bunul plac al satrapului, învăţă cum să-l fenteze pe bătrân şi scăpă adesea cu fuga din lopeţile lui, cât inima lui Stalin! Maică-sa era o făptură elegantă şi gingaşă; se potrivea lângă tablagiu ca o zambilă lângă un rahat de câine. Acrit de viaţa de-acasă, la 15 ani o luă pe maică-sa cu el şi fugiră la Galaţi, la un văr al mamei. Pentru că bătrânul îi ura pe şoferi, acesta fiind singurul mod în care-şi înţelegea meseria, Dinu se simţi în drept să se facă musai şofer. Ce-i drept… zece clase i se păreau destule şi nevoia urgentă de bani cântărea mai mult decât sfaturile profesorilor care-l considerau capabil chiar s-ajungă la facultate. Faptul că era roşcovan îi adusese destule glume proaste şi suferinţe-n şcoală; se lepădă bucuros de ea la schimb cu şoferia care-i era dragă. Şi-ar fi dorit un copil pe care să-l ocrotească şi astfel să repare toate nedreptăţile pe care le trăise-n copilărie, dar era chiar el un copil şi gândul acesta era ca un bondar ce-i dădea târcoale, apoi se pierdea grăbit în zare.

După primele lefuri, mâncând temeinic în toate zilele, fără să-i numere scârba de tac-su dumicaţii, i se aşeză carnea pe oase şi- din… radiografie de bărbat- se trezi un flăcău chipeş şi căutat de dame. Cu bani la teşcherea, bine îmbrăcat şi mutră fercheşă, lesne îşi găsi să se încurce când cu una, când cu alta, fără să facă prea mulţi purici în niciun aşternut, căci era jurat să nu se însoare înainte de 40 de ani!…

Dar, după un stol de târfe pasagere, când ba rămânea fără ceas, ba îi furau bani din buzunar, după ce rămase fără puloverul gri din lână moale, englezească, se hotărî: avea să vâneze doar neveste de miliţieni. Erau cinstite, neglijate de soţi- în genere agresivi -şi se mai şi răzbuna pentru amenzile de circulaţie.

Steluţa, soţia unui văr, dactilografă la miliţie, a râs de el dar după două zile i-a prezentat o amică, Crina, nevastă de poliţist. Se antrenă ani buni în sportul acesta şi, ca un făcut, cu cât îşi trecea mai multe neveste de poliţist în răboj, parcă cu atât se înteţeau amenzile… Era un tablagiu, Oprică Săndel, un brunet cu ochi albaştri şi fălci de buldog, care-l amenda de-l zvânta.

O casieriţă de la Alimentara se îndrăgosti nebuneşte de Dinu şi se hotărî chiar să divorţeze, dar acesta nu era pregătit să se-nsoare. De altfel, îşi făcu o socoteală că la învârtelile ei de casieră şi la leafa babană a căpitanului, covoarele de iută şi sobele de rumeguş, cu burlane scorojite, arătau ori că-i risipitoare, ori că-i toantă şi nu ştie să-şi folosească banii ca să-şi înfrumuseţeze viaţa. Casieriţa nechibzuită se destăinui soţului de amorul ce-o pârjolea, dar începuse  deja marea criză de zahăr şi ulei şi căpitanul o iertă repejor; o nevastă casieriţă la Alimentara nu se găsea chiar pe toate drumurile!…

Dinu trecu şofer pe autobuz şi nu şi-ar fi schimbat volanul nici cu sceptrul lui Ceauşescu!

Găsise în pod la un vecin romane ieftine din colecţia 15 Lei şi o mai… subţiase şi cu amantlâcurile! Cărţile le simţea uşurele, dar purtau în ele parfumul altor epoci şi chiar dacă erau previzibile şi lipsite de consistenţă, lectura lor îl ducea în altă lume, fără cozi la alimente şi fără cartele.

Într-o zi se trezi scos din traseu şi trimis la o şcoală, să îmbarce copii pentru munci agricole. Încercă o audienţă la director, fiindcă autobuzul lui era cel mai nou şi, uneori, făcea transporturi speciale şi pentru judeţeana de partid, dar directorul nu-şi pierdu vremea cu el.

Era cam nervos fiindcă ţinea la autobuz şi se temea că… dracii de copii vor face prăpăd, dar n-avea încotro!…

Îi supraveghea în oglinda retrovizoare şi, din fericire, dincolo de larmă nu făcură nicio prostie. Remarcă zâmbind că cel mai cuminte era un… roşcovan. L-ar fi remarcat oricum fiindcă era ca un far. A doua zi copilul îi zâmbi prietenos. Îl invită să stea pe lădiţa de scule, la el în cabină, spre invidia colegilor. Îl chema Toni şi avea 12 ani. Timp de cinci săptămâni, puştiul îi intră la inimă şi, bondarul care-i dădea târcoale în tinereţe, reveni insistent. Acum, neavând decât legături pasagere cu femei măritate, regretă că a refuzat-o pe casieriţă: îşi dorea un copil! O dorinţă vie, răscolitoare. Apoi înţelese că peste o săptămână muncile agricole aveau să se termine şi pe Toni nu-l va mai avea lângă el. Cărţile din colecţia 15 Lei nu mai aveau nicio importanţă. Se îmbrăcă atent şi, pentru prima dată-n viaţă, ieşi la agăţat pe bulevard. Se simţea stupid şi zâmbetul lui forţat nu convinse pe nimeni. Bătu cofetăriile, terasele de vară amenajate ca mustării şi se întoarse acasă umilit. Pentru prima dată singurătatea îl înspăimântă. Se simţi singur pe lume, un bărbat folosit de femeile plictisite-n căsnicie şi nimic mai mult!… A doua zi făcu avansuri unei profesoare de sport, care glumise insistent cu el zilele trecute, dar tipa nu marşă; se simţi ca ultimul idiot!

Treaba lui era doar şoferia şi, cât culegeau copii mere el citea, dar cum nu avea stare, se duse la Toni şi-l ajută să-şi facă norma. Copilul avea o fire veselă, deschisă şi Dinu era cucerit, dar îl bântuiau tot felul de gânduri.

Puştiul se plânsese adesea de severitatea tatălui şi Dinu se gândi să fugă amândoi, să trecă Dunărea la sârbi şi să se piardă-n lumea largă.

Se linişti imediat: Toni nu ştia să înoate! Doamne, ce tată cretin! Cum să nu înveţi un flăcău de 12 ani să-noate?

Seara luă cartea de bucate să gătească ceva dulce pentru Toni. Făcu un salam de biscuiţi cu multă cacao şi rahat; aproape nu dormi deloc de surescitare. A doua zi îi dădu puştiului pacheţelul frumos ambalat. Aşteptă cu emoţie ca acesta să-l deschidă. Nu-şi dădea seama dacă şi Toni este emoţionat, fiindcă băieţelul adunase tot soarele-n obraji şi era tot timpul rumen. Toni zâmbi stânjenit: era alergic la cacao!

Doamne! Cât de complicaţi sunt copiii! Alergic la cacao! Cine s-ar fi gândit? Muncise toată noaptea de nebun!

Timpul zbură şi se trezi vineri, adică exact cu o zi înainte de încheierea muncilor agricole. Luă leafa şi se hotărî: îi va lua un ceas lui Toni!

Sigur, visa să îl ducă la un bijutier şi să-i graveze ceva în interior, dar părinţii copilului puteau interpreta greşit şi putea fi considerat un nenorocit de pedofil. Cu siguranţă, nu putea face o astfel de imprudenţă!

Cumpără un ceas Doxa cu brăţară de piele şi plăti aproape tot salariul. Cumpără şi două cutii de ness, la bişniţă, pentru dirigintele băiatului. Era singura pistă de a se mai apropia de Toni în viitor, fiindcă orice apropiere de băiat ar fi putut fi greşit interpretată.

Îl iubea pe Toni din toate fibrele sufletului lui dar curat, părinteşte! Nu voia să facă nicio greşeală care să întineze sentimentele lui. Uneori se uita la Toni şi-şi zicea că, de fapt, nu pe Toni îl iubeşte, ci pe micul Dinu. Undeva lucrurile se amestecau în mintea lui şi el ştia că-şi doreşte un fiu în mod dramatic şi imediat. Cinstit, îl dorea pe Toni ca fiu, dar ştia că nu se poate. Era dispus să facă un copil imediat dar nu prea avea cu cine!

A doua zi, ceasul din buzunarul de la haină îl ardea la piept, dar se hotărî să-l dea băiatului în prezenţa dirigintelui, seara, la despărțire.

Pe drum la întoarcere făcu pană şi se murdări pe mâini schimbând cauciucul, başca faptul că pierdu şi vreo jumătate de oră. Prinse două bariere şi ajunse în oraş pe înnoptat. Părinţii copiilor erau isterizaţi. Singura care-şi păstrase calmul era o brunetă elegantă: mama lui Toni. Roșcovanul ţopăi ca un ied:

−Mami, mami! El este prietenul meu de care ţi-am povestit! Vreau să-l invit la ziua mea!

−Cred că ne cunoaştem!− zise mama lui Toni fără zâmbet.

−Toni, cred că prietenul tău nu se va simţi bine deloc printre puşti de 12 ani! Rămâi sănătos, Dinu! Şi plecă cu paşi repezi cu Toni de mână.

Dinu îl strigă pe Toni, alergă după el şi-i dădu cutia cu preţiosul ceas. Băiatul nu mai apucă să spună nimic fiindcă maică-sa îl smuci.

Dinu rămase uluit: Crina fusese iubita lui cu  vreo 12-13 ani în urmă şi, după două luni, dispăruse subit din viaţa lui. După toate socotelile…

Merse acasă şi făcu un duş, se îmbrăcă cu dichis şi se duse acasă la diriginte. Acesta luase un şpriţ în nas şi cele două cutii de ness îi sporiră veselia şi cheful de vorbă.

Toni era băiat bun dar avea un tată dur, un miliţian colţuros. Foarte ataşat de mamă, o tipă salon. Un băiat cuminte, isteţ la învăţătură, cam al şaselea din clasă. Peste o săptămână avea să fie ziua lui şi invitase toată clasa, semn că miliţienii se mai învârteau de păpică şi-şi mai permiteau… 36 de guri! Dacă le dai numai câte-un suc şi-un pişcot, tot nu-ţi ajunge chenzina de profesor!

Dinu aflase destul. Plecă spre casă. Îşi dădu seama că nu-l întrebase pe diriginte ce fel arăta miliţianul colţuros. Că dacă era tot roşcat îşi făcea speranţe deşarte… Ajuns în dreptul porţii, o umbră se desprinse de nucul vecinului şi înaintă spre el: miliţianul cu ochi albaştri şi fălci de buldog!

−Moşule, să păstrezi distanţă, că băiatul este al meu!− mârâi Săndel Oprică, căci el era.

−Ba faptul că eşti acum, aici, arată clar că-i al meu!

−Asta-i moşule! În viaţă nu poţi să le ai pe toate! În liceu și în armată am fost cel mai mişto tip. În şcoala de subofiţeri făceam pârtie. Crina-i doctoriţă dar, de frumos ce eram, nu s-a mai uitat că n-am facultate: a vrut să facă copii superbi cu mine! Ştiindu-mă frumos am fost un arogant. Mi-am luat un şut în cur de la Dumnezeu de nu m-am văzut! După trei ani de căsnicie minunată, m-am trezit că nu pot face copii. I-am dat voie Crinei să se descurce dar – neavând stofă de curviştină – n-a fost în stare s-agaţe nimic! Başca că voiam un copil deosebit, nu făcut cu orice golan… Am aflat de la Steluţa, colega mea de serviciu că are un văr chipeş şi băiat de caracter, dar oleacă ţăcănit, care vrea să se culce cu neveste de miliţian. La început m-am distrat, apoi mi-am zis: de ce nu! Aşa că am rugat-o pe Steluţa să vă facă cunoştinţă!…

−Ascultă! Nu te-a deranjat să ai copil roşcat?

−Într-un fel îmi era insuportabil gândul c-o trimit pe nevastă-mea să se culce cu altul, aşa că am preferat să nu ştiu cine eşti, ca să nu te strâng de gât! Habar n-am avut că eşti roşcovan! Nevastă-mea, ştiind că este aranjamentul meu, a crezut că eu te-am ales, aşa şi n-a comentat. Cum eram cam mutroşi şi situaţia era penibilă, eu mi-am luat o detaşare de trei luni la Râmnicu Vâlcea. Mă temeam că-mi voi pierde minţile şi voi veni peste voi să fac moarte de om! Aşa că n-am discutat nimic şi, când s-a născut băiatul, am amuţit. De 12 ani sunt batjocura tuturor neamurilor, care nu ştiu de aranjament! Ne persiflează că intrăm în Cartea Recordurilor: din doi bruneţi cu ochi albaştri, a ieşit un roşcat cu ochii negri!

−Totuşi ceva-ceva ştiai! Nimeni nu m-a mai zvântat cu amenzile cum ai făcut-o tu!

−După ce s-a născut băiatul, te-am văzut o dată cu Steluţa în centru, la cofetărie. Ce-s tâmpit? Am priceput imediat!

−Totuşi, m-aţi folosit şi mi-aţi furat copilul! De ce mă duşmăneşti?

−Moşule! Să-şi fie clar! Copilul ăsta-i al meu! Tu eşti doar nenorocitul care mi-a regulat nevasta!

* Fragment din romanul Pisica cu papion, publicat inițial pe blog cu titlul Viață de șofer.

 PISICA CU PAPION FINAL FOTO COPERTA