Comerț indecent

Comerț indecent

M-am dus la capelă, la o biserică de cartier, să duc flori unei soacre de cuscru vitreg. Era trecut de orele 15, zăpușeala alungase creștinii: pustiu! În laterala bisericii o ușă deschisă. Înaintez cu prudență în încăperea întunecoasă: în mijloc, un sicriu supradimensionat, acoperit de catifea neagră cu găitane; decor ireal, regal. Privesc cu mirare, doamna fusese crâșmăriță, nicidecum amiral! Nu era vorba de bani ci de sofisticare: prea somptuos, prea în stil mare!

Inima îmi bubuia, trăgându-mi frâna de mână, mintea curioasă îmi da brânci!

Curentul unduia o perdea, probabil catifea grea. Smucită brusc, ca o cortină, o neagră arătare se ivi mormăind nearticulat, încleiat, poate într-o limbă neștiută. Nu vedeam bine, dar plescăia ca din ciorbă. O rază de soare strecurată prin ușa larg deschisă, răsfrântă în sclipire de argint, îmi desluși: sorbea dintr-un pocal. Ridicând ochii, arătarea tresări, repezindu-se cu turbare. Invocă Iadul, înjură, spurcă, răsturnă un scaun, țâșni sălbatic. Spaima îmi dădu brânci în stradă: mintea încerca să priceapă, dar picioarele știau doar să fugă. Zăduful îmi lua suflul. Încă un salt, smulgând portiera, am urcat în mașină: demarez… Privind în retrovizoare, mă dumiresc: un popă, nădușind, alerga greoi, amenințând cu pumnul ca în tabloul răsculatului de la 1907. Un drac îmi ridică piciorul de pe accelerație dându-i vitezomanului speranță. Când îl simt proptit de portbagaj, o calc: 120 de cai mă smulg de sub osânda popii!

Mai merg cale de două străzi și sun:

-Finule, finule! Unde ești, pretenaș, că era să mă cotonogească părintele?!

-Păi, cică fără masă și scaune n-o îngroapă! Cică-i musai!

-Aha! S-a schimbat protocolul la înmormântare! Vezi că se vând în Piața Mare, lângă ăia cu linguri cioplite!

-Nu merge-așa! Mi-a dat adresa unui tâmplar care știe modelul!

Stabilim să ne întâlnim după ora șase p. m.

Fac un duș, mă schimb, bag gel în păr, ca să-mi schimb look-ul, și la ora fixată ajung la biserică. Trag de ușă: închis! Sun la mobil și primesc indicații; străbat curtea și găsesc câțiva bărbați la țigară. Intreb de capelă și-mi indică o ușă cam șuie. Termenul de capelă era un moft, era un fel de magazie; lume multă, fum… Dau cu ochii de mort: un bărbat foarte slab!

Puteam să jur că fusesem în urmă cu ceva ani la înmormântarea bătrânului. Acum trebuia să fie pe năsălie nevasta lui. Eram năucă, umbre nesigure lingeau mai multe capace de sicrie aliniate ca într-un shop funerar. Se bocea sincopat, strident, dar neconvingător. Cețos, greoi, damful lumânărilor părea întețit cu ardei iuți. Întorcând capul am un șoc: încă un copârșeu cu proprietarul la orizontală… Mi se înmoaie planetarele. Închid ochii, mă abțin să nu urlu, apoi îi deschid și mai văd încă unul! Coșmarul se multiplică, prin fumul puturos apare încă unul și încă unul… în total șapte! O identific pe soacra finului,  pun florile, aprind lumânările și-mi fac loc spre ușă, ciocnindu-mă de ginerele răposatei.

Am ieșit în curte… Aveam nevoie de aer!

-Ce capelă-i asta frate? A dat cu bomba-n cartier?

-A fost cel mai ieftinl ! Sub 5000 nu te primește nicăieri! Aici am găsit cu 1200! Capetele și coliva sunt incluse! – s-a scuzat el.

-Dar la cealaltă? La capela de lux, cât o fi?

-Asta-i singura! – a fost el  ferm.

L-am dus prin curte să i-o arăt. La ușa cu pricina, preotul relata unui tânăr cum i-a intrat o femeie în altar, să-i spurce sfintele taine!

Patru ani mai târziu, la priveghiul unei mătuși, aceeași îmbulzeală de mușterii: comerț horror, indecent, dar profitabil!

Povestea-i veche, antepandemică.

 

 

O derogare, două derogări…

Într-o stranie coincidență, cu excepția Australiei, țară greu încercată de incendii și a Argentinei, toate membrele grupului G20 sunt sub asediu Covid 19.
O sarabandă a informațiilor, recomandărilor urmată de negări, reinterpretări și contraziceri te fac să te întrebi ce salată de ciuperci consumă unii oficiali pandemici. Academiile lumii discută sexul Covidei, marii savanți trag cu ochiul la catrenele lui Nostradamus ducând totul în derizoriu, până și Teoria relativității lui Einstein. Trendul în afaceri nu mai este dat de cotațiile la bursă ci de rata de multiplicare a industriei videochat.
Medici, psihologi, sociologi și matematicieni abordează subiectul, individual sau în laborator, încearcând să dezlege misterul acestui inamic planetar. Este clar că autopsiile sunt cheia pentru a înțelege câmpul tactic al Covidului, dar OMS-ul se opune, alimentând teorii conspiraționiste.
De vreo 30 de ani limbajul de lemn a fost înlocuit de cel de plastic. În modă, afaceri sau politică se discută despre modele fluide și adesea discutabile. În derută, lipsite de cultură, rebuturi ale sistemului șchiop de educație, elevele își abandonează studiile sperând să devină amante de fotbaliști. Este modelul maxim de succes în viață promovat de știriștii televiziunilor autohtone, traficanți de emoții acoperiți c-o foaie de plăcintă…
Dar modele sunt multe… Pentru responsabilitatea în siguranța construcțiilor și prevenția seismică, un model de urmat este Peru. Și Covidul lansează hiturile sale. Coreea de Sud pare că gestionează exemplar sistemul medical, având și capacități de export pentru materiale de luptă covidică. Criza de sistem generată de pandemie a scos încă o dată în față modelul suedez, reper pentru pentru toleranță, educație, calitatea vieții facilitată de orientarea autorităților spre binele public. Fără panică, având încredere în autorități, suedezii au păstrat economia funcțională, restaurantele deschise, calendarul cultural și-a urmat cursul. Au pierdut bătălia în azilele de bătrâni, urmând trendul G20, dar punctează maxim la nivel economic.
Pe noi, tunurile trase de profitorii pandemici ocrotiți de cururi înalte ne aduce în discuție ca antimodel, la fel și Șparanghelionul. În țara-pușcărie înghesuiala de la aeroportul din Cluj s-a făcut cu derogare înaltă, dar neasumată.
Vă amintiți ce emoție s-a stârnit când domnul Raed Arafat a jurat pe Constituție, refuzând și Biblia și Coranul?
După ce 1200 de români, victime ale pandemiei, nu musai ale virusului, au fost îngropați goi, în doi saci de plastic, cu participarea a opt persoane dintre care unul a fost preotul, altul dascălul, în cazul mitropolitului Pimen s-a făcut încă o derogare, de peste 1000 de persoane.
Acum aflăm din gura domnului Raed Arafat că pentru dulăi nu există Constituție!
„Este solicitarea personală a Mitropolitului Moldovei și Bucovinei. E foarte greu să refuzi când e vorba de așa ceva…”
Ei bine, în timp ce televiziunile vă țin ocupați cu Marghioala de la Clejani, eu vă dau o știre care să vă pună pe gânduri: grupul de Fb de peste 5600 de persoane cu numele ”Susțin Raed Arafat” și-a schimbat numele în ”Jos dictatura sanitară!”

De unde mai furăm?

De unde mai furăm? Coronacash 2020

Se pare că aceasta este întrebarea ce-i frământă permanent pe politicieni, păpușarii care ne afundă vârtos în crize cu repetiţie.

Am găsit o schiță în blog, nepublicată în 2011. Dar, întrebarea din titlu, de unde furăm, este foarte actuală, li se asortează tuturor celor ajunși la clape. Astăzi, în 2020, ni s-a servit o criză beton cu Covidul cel nou. Eu am botezat-o Coronacash. La semnalul BNR-ului, că românii s-au relaxat și au pus un ban deoparte, politicienii au clocit o ordonanță cu amenzi de 4200 de euro, aplicate voios băbuțelor cu pensia de 150 de euro. Adică dacă tot scapă de Covid, să le crape inima de la amenzi, să ne facem și noi planul la decese coronacash, că am ajuns codașii Ioropei! 

Astăzi, CCR-ul le-a arătat cartonașul galben guvernanților și a declarat ordonanța neconstituțională. Dar, cine-a plătit, are de luptat în instanțe pentru recuperarea banilor. La cele 200.000 de procese anuale ce sufoacă instanțele, se vor adăuga cele 300.000 pentru anularea amenzilor.

Mai jos, vechiul articol, să vedeți cum se ciordea din buzunarul românului în urmă cu nouă ani.

Croind legi halucinante, în 21 de ani politicienii au pus la punct o maşină performantă de spoliat populaţia. Ca să ţină în viaţă CET-urile falimentare dar excelente surse de jefuit bani publici, doi bondari parlamentari, nu le-am reţinut numele şi nici nu-mi bat capul să-i caut pe net, vor să impună o taxă pe centralele de apartament. Borbely bate din pinteni bucuros, arătând că-i musai, că vrea şi UE o astfel de taxă, pedeapsă pentru cei ce au posibilitatea să-şi ia căldura centralizat dar îndrăznesc să plătească doar cât consumă prin centralele proprii.

Nici Senatul nu şomează, pe pledoaria lui Borbely, un ministru tot mai greţos, scoate la interval altă alba-neagra cu taxa auto ca să-i jumulească şi pe cei care au cumpărat maşini înainte de 2007. Taxe retroactive după patru ani? Este ilegal, imoral dar perfect asortat lăcomiei guvernanţilor!

Să plătească fraierii biruri vechi şi noi pentru forfetarele lor, pentru indemnizaţiile de şedinţe- şedinţe la care chiulesc voios- pentru lefuri babane, vile, maşini, curve de lux şi vacanţe exotice.

Am oprit maşina la Hanu Conachi şi am cumpărat pere şi struguri de la un ţăran. Avea o găleată cu pere cu mănerul rupt.

Îl tachinez:

-Lasă bre, ce să dai bani pe altă găleată, că vine campania electorală şi vă aduc ăştia găletuşe nou-nouţe de toate culorile!

-Pe primar îl votez iar, că-i merge bibilica şi ţine cu satu’ da’ când or veni lupii ceia cu blană de oaie cu autobuzele ca să ne mânjească cu un kil de undelemn şi-un carici, să ne prostească să le dăm voturile îi dăm pă Siret.

Covidul, Vidma și turbinca

Pe 1 Aprilie 1878, Ion Creangă publica în revista Convorbiri Literare, năzdrăvana poveste, Ivan Turbincă.
Atenție, în contextul Cocovirusului, povestea revine în actualitate cu sensuri adânci.
Întors din război, Ivan dăruiește celor doi cerșetori, aflați la capetele unui pod, singurele două carboave ce le avea asupra sa. Filotimia lui îi mișcă inima lui Dumnezeu, căci el era deghizat în primul cerșetor, cel de-al doilea fiind Sfântul Petru, și se oferă să-i facă rusului un hatâr. Ghidușul Ivan nu dă în lăcomie, cerând doar ca turbinca lui să devină temniță la purtător pentru oricine nu-i este pe plac. Cu așa armă strategică bagă spaima-n draci, îl trage de barbă pe Scaraoțchi, devine invincibil…
Generos Creangă cu aliatul… Să nu uităm scrisoarea Marelui Duce Nicolai către principele Carol: „Turcii, adunând cele mai mari mase de trupe la Plevna, ne zdrobesc. Rog să faci fusiune, demonstrațiune și, dacă se poate, să treci Dunărea cu armata după cum dorești…”
Dar să revenim la poveste:
Ivan nu deprinsese încă năravul ceasurilor, căutând doar tabacioc, vodcă, lăutari și femei. Pentru că nu le găsește în Rai, se cazează vremelnic în Iad unde află belșugul. Turbinca lui Ivan bagă boala-n draci și doar Talpa Iadului, cu o psihologie brici, speculează rutina soldatului. Muma dracilor confecționează o darabană dintr-o piele de câine întinsă peste o putinică și, la auzul trâmbiței ostășești, muscalul se lasă ademenit. Pierzând huzurul Iadului, pleacă la Poarta Raiului să se pună în slujba lui Dumnezeu.
În audiență la Atotputernicul, se înființă însăși Moartea, evident, pe persoană fizică.
-Pașol na turbinca, Vidma! – poruncește el hâdei, apoi merge la Dumnezeu.
„— Doamne, nu știu dacă ai la știință ori ba, dar eu slujesc la Poarta Raiului de multă vreme. Și acum vine Moartea și întreabă ce mai porunciți.

— Spune-i, Ivane, din partea mea, că poruncesc să moară trei ani de zile de-a rândul numai oameni bătrâni, așa ca tine… zise Dumnezeu, zâmbind cu bunătate.

— Bine, Doamne, zise Ivan, uitându-se cam lung la Dumnezeu. Mă duc să-i spun cum ai poruncit.

Și, ducându-se el, scoate Moartea de la închisoare și-i zice:

— Dumnezeu a poruncit ca să mănânci trei ani de zile de-a rândul numai pădure bătrână; de cea tânără să nu te-atingi! Înțeles-ai? Hai, pornește și-ți fă datoria!

Moartea, atunci, pornește prin codri, supărată ca vai de ea, și începe a roade la copaci bătrâni, de-i pocneau fălcile.”
După 142 de ani, povestea lui Creangă revine în actualitate cu adânci semnificații… geopolitice și geostrategice.
Și dacă cele două carboave v-au dat frisoane, ca să nu vă scadă imunitatea, înlocuiți, pur și simplu, cu parai, coco, yoani, lire sterline sau ruble!
Iar Vidma, s-a învârtoșat, mănâncă pădure tânără cu colți din oțel austriac, dar mușcă și din bunicii noștri.