Vagabondul


În urmă cu 21 de ani, ca tânără profesoară de matematică, când școala era școală și încă se dădea admitere la liceu, încă din prima lună am identificat trei tipuri de elevi. Primii erau cei talentați și inspirați care puneau mâna pe pix și rezolvau problema, poate chiar prin două- trei moduri; am avut norocul să am doi astfel de elevi -Scarlat Petruș și Sbarcea Liviu care au confirmat, deși orfani și-au întemeiat familii, au copii, locuri de muncă și o viață normală. Aveam câțiva care puneau mâna pe pix și transpirau din greu, uneori le ieșea, alteori nu, ștergeau, tăiau dar căutau soluții. Mă vizitează încă mulți dintre ei și au ajuns oameni. A treia categorie și cea mai cuprinzătoare era a celor care priveau aiurea pe fereastră sau se jucau cu un titirez, o ață ori lâncezeau pur și simplu: aceștia nu știau să facă problemele și nici nu încercau. Am luptat cu ei să le demonstrez că este mai bine să gândești, chiar dacă uneori ești pe o pistă greșită, decât să nu gândești deloc. Sau cum spunea bunica mea, de frica ciorilor să nu mai sădești porumbul? De frica poleiului să stai în casă și să-ți moară vitele de foame? Îți pui cârpe pe tălpile ciubotelor, te ții de garduri, cazi și te ridici dar până la urmă găsești calea să-ți hrănești dobitoacele!

Oare ce este mai periculos? Să faci din nu știu o filozofie de viață și să trăiești senin, gândind că la toată barza chioară îi face Dumnezeu cuib?

Nu! Progresul omenirii n-a venit de la cei care zic nu știu fără să-și pună întrebări, fără să caute răspunsuri, fără să lupte pentru ideile lor, fără să se prăbușească și apoi să se ridice iar!

Să gândești, sau să nu gândești?- aceasta-i întrebarea ce și-o pune bunul meu prieten.

Nimeni nu este deținătorul adevărului absolut! Tot ce gândești, creezi și recreezi din indiciile și informațiile pe care le captezi! Minciuna reprezintă un adevăr nespus, un adevăr trunchiat sau, în valoare absolută, negarea adevărului!

M-am născut în 1968 și de atunci fără încetare minciuna a fost politică de stat. M-am revoltat și bunicile mi-au spus că de la 1902- 1903 tot așa au prins și ele și așa au prins și bunii lor. Minciuna vine din timpuri istorice. Televizorul minte, ziarele sunt antologii de minciuni, profesorii mint din comoditate, din oportunism, pentru că aceasta-i politica oficială, sau, poate, atât știu sau atât îi duce capul!

Trăim într-o lume în care albul și negrul au ajuns simple iluzii optice.  Cenușiul se așterne în dâre grele peste viața noastră, peste orizonturi, ne pleznește peste retină și ne scârțîie în dinți.

Să ne căutăm fiecare o sinecură și să ne adaptăm cameleonic fiecărui regim?

Capul plecat, sabia nu-l taie!

De ce mint oamenii?

De ce Sever Voinescu nu are curaj să le strige lui Cărtărescu, Pleșu și Liiceanu în față că se simte trădat, că e dezamăgit că intelectualii s-au lepădat de președinte?

De ce ura lui împotriva intelectualilor o maschează într-un atac la adresa dramaturgului Eugen Ionescu, academician și a lui Sam Beckett, laureat al Nobelului pentru literatură, într-o tentativă ridicolă de a-i micșora pe cei doi uriași. De ce trebuie să mintă că Sammuel Beckett a plecat ca și Eugen Ionescu din România?

Samuel Beckett român? Un român cu un astfel de nume nu poate fi decât un pârlit de evreu, ne sugestionează domnul Voinescu traducându-i numele Sami Berechet, formulă reluată chiar de două ori în textul articolului. Cu acest artificiu grosolan strădania de a-i tăvăli pe cei doi pare mai lesnicioasă dar nu e, așa cum cioara nu poate lupta cu vulturii!

Pentru știința tuturor semidocților,  Samuel Beckett este irlandez născut la Dublin iar Godot, personajul așteptat de cei doi vagabonzi la răscruce, cel care nu vine niciodată și de care-și bate joc domnul Voinescu este o metaforă a SPERANȚEI.

 Sub Ceaușescu, în toate caietele pe care compuneam rebusuri și poezii aveam scris pe prima pagină:  Te aștept, Godot! Eu tot mai sper să vii!

În primele zile de facultate am scăpat un astfel de caiet la cantina studențească și un student care mă curta insistent a deschis caietul, apoi mi l-a înapoiat trist:

– Eu te iubesc de când te-am văzut la înscrierea pentru examen dar se pare că n-am nicio șansă! Tu ești cu gândul la Godotu, ăsta!

Numai până crapă Ceaușescu!- gândeam eu cu naivitate.

Nu spui nimic, nu? – mă întreba el acuzator, băgându-mi caietul în față.  Sper că nu-i student străin! De fapt, la câți studenți străini sunt în Grozăvești… poate mă trezesc dracului în beci la Securitate! Nici măcar nu te cunosc prea bine! Din acel moment am scăpat de insistențele lui. După terminarea facultății cărările nu ni s-au mai încrucișat niciodată dar avea profilul perfect pentru un politician de Dâmbovița.

În dimineața de 22 decembrie pe la 11 dimineața l-am zărit pe Godot, ca să dispară iar din viața mea pe 12 ianuarie 1990. În ’96 a venit iar pentru câteva zile dar a fost alungat de algoritm, POCOCO și COPEPE. De atunci Godot s-a mai apropiat de câteva ori dar politicienii l-au izgonit!

Godot e un proscris iar eu sunt vagabondul care-l mai așteaptă încă!

 http://dilemaveche.ro/sectiune/ce-lume-traim/articol/intilnirea

Reclame

FMI păpuşarul


Blestemul poporului nostru este că nu-şi cunoaşte istoria, nu-şi cunoaşte eroii şi nu-şi bănuieşte nici duşmanii. Lumea se dă cu roţile în sus, 23 noiembrie 2011 ar putea veni cu un cataclism financiar şi acest articol scris de Sabina Fati – fundamental pentru înţelegerea istoriei româneşti din ultimii 40 de ani – ar putea trece neobservat.

Când România era scufundată în beznă, caloriferele erau sloi şi ne călcam în picioare pentru un kil de zahăr, îl înjuram de zor pe Ceauşescu, când, de fapt FMI-ul era sinistrul păpuşar al tragediei noastre.

FMI a vrut să-i sărăcească pe români înainte de ’89, pentru a-i scoate în stradă

Annely Ute Gabanyi argumentează, bazându-se pe cercetările şi analizele pe care le-a făcut, că regimul Ceauşescu nu ar fi vrut să-şi plătească datoriile la băncile occidentale, aşa cum scriu istoricii români, ci a fost obligat să o facă. Astfel, de pildă, FMI i-a propus României în perioada 1982-1983 un acord stand-by prin care datoriile ţării să fie re-eşalonate şi, în schimb, guvernul să aplice măsuri de austeritate extrem de drastice. Gabanyi explică mai departe că, sub presiunea Occidentului, România a fost nevoită să dea înapoi banii împrumutaţi în anii ’70, chiar cu preţul înfometării populaţiei. În acest fel, cancelariile vestice mizau pe două efecte: recuperarea banilor şi ieşirea în stradă a românilor umiliţi. Citiţi continuarea articolului în România Liberă.

Dar, dacă economic am fost încălecaţi de străini şi „agenturili” şi-au făcut treaba pe teritoriul ţării, dacă am învăţat la lumânare, dacă am cules şi-am depănuşat porumb în Insula Mare a Brăilei an de an până la mijlocul lui decembrie, dacă ne-am călcat în picioare la cozi ca să apucăm nişte gheare de găină- celebrele tacâmuri- niciun analist şi niciun cercetător nu mă va putea convinge că petrecerea vacanţei pe stadion pentru a repeta scrierea lozincilor mincinoase din cartoane a avut vreo justificare.

Minciuna stringentă din ziare şi de la televizor, cultul personalităţii practicat frenetic, sistematic şi obscen, cenzura şi teroarea Securităţii au fost ingredientele tiraniei, iar cei ce spun cu seninătate „comunismul a fost bun dar a fost rău aplicat” să-şi ia nişte pastile de lecitină şi să tacă!

Experiment pervers, importat pe filieră ruso-evreiască, a distrus fibra poporului nostru, a omorât oameni şi a distrus destine; comunismul nu este scuzabil!

Leşul comunismului este în pubela istoriei şi acolo trebuie să rămână!

Secretul lui Alexandru cel Mare


Nici blugii nu mai sunt ce-au fost! Pe 1 iunie mi-au cedat blugii de bătrâneţe, aşa că de Ziua Copilului mi-am luat alţii. Mulaţi, elastici, chinezeşti…

Zi lumină la volan, başca uneori şi nopţile, pe la Sfânta Maria erau tăiţei. Colega lui Ingrid, fiică-mea, s-a entuziasmat: „Ce de gaşcă-i maică-ta, poartă blugi moderni! Şi eu am vrut să-mi cumpăr o pereche de blugi rupţi dar nu m-a lăsat mama!”

Tot era ziua mea, mi-am luat blugi noi. Tot chinezeşti…

Ieri, în faţa Casei Memoriale „Costache Negri”, în comuna cu acelaşi nume, când să urc în maşină: tragedie! Pârrrr! Şi blugii mi s-au rupt în… tur!

Abia azi pe la orele 19 am reuşit să-mi fac timp să fug de la birou la cumpărături dar, prăvăliile erau închise. Am străbătut tot oraşul şi singurele magazine deschise erau cele de… pompe funebre. Deschise, bine luminate şi cu câte doi-trei vânzători vioi.

După ce trec pe lângă al treilea mort-shop îmi vin dracii.

-Uite-i, Ada, pe ticăloşii ăştia cum tropăie aşteptând să crăpăm ca să-şi facă planul la vânzări! Ce comerţ satanic este acesta, să faci comerţ cu moarte şi nefericire! Căci, nu-i aşa, când îmi fac o socoteală la negustoria mea, zic cam aşa: luna aceasta trebuie să vând 500 de ştampile ca să-mi scot cheltuielile cu salarii, curent, rate, chirii, combustibil. Ăştia cum zic, dom’le? „Cinci morţi chiria, şapte-salariile, doi-curentul, trei-profitul, cu 17 bucăţi mi-am făcut planul!”

Ada leşină de râs:

-Ai uitat că negoţul cel mai profitabil ori e cu sexul ori cu moartea?

La ăştia mai scapi cu un sicriu de criză de 150 de roni, dar ce te faci dacă popa-ţi cere 1500 pentru îngropăciune? Acolo e durerea! Dacă lumea ar lua în serios pilda lui Alexandru cel Mare, multe nelegiuiri n-ar mai avea lor!

Alexandru a cerut să fie îngropat cu mâinile afară, să vadă toată lumea că el, cel mai mare împărat n-a luat nimic cu el!

S-a întrebat cineva care a fost secretul lui Alexandru, stăpânul celui mai mare imperiu?

Dacă nu v-aţi gândit până acum, vă spun eu: genialul lui dascăl, Aristotel!

Dacă onor guvernanţii nu vor înţelege că educaţia este motorul naţiunii, vom avea drept standard cultural maneaua şi toată lumea se va înghesui să vândă copârşee-profit garantat. Şi dacă se-nteţeşte criza-n Europa, ni se vor întoarce acasă şi centuristele şi ciorditorii fără frontiere! Atunci să te ţii!

A nimerit orbul Brăila


Se spune că a nimerit orbul Brăila… Şi ce-i cu asta?- veţi spune… Este, căci a consolidat gaşca cerşetorilor locali!Majoritatea cerşetorilor sunt paşnici şi îţi mulţumesc recunoscători pentru un bănuţ, alţii mai colţaţi te apostrofează când le dai doar mărunţiş. Eu nu-i bag în seamă pe cerşetorii profesionişti dar am o slăbiciune pentru bătrâni şi pe aceştia nu-i pot refuza fiindcă este clar că nevoia stringentă i-a scos în stradă. În ultima vreme, în pieţe apar tot mai des bătrâne care nu îndrăznesc să ceara dar te privesc flămânde şi disperate. Nu-mi este greu să le reperez, nu lipsesc din nicio piaţă şi pentru ele cumpăr câteva portocale şi le dau câţiva lei.  În schimb, mă enervează să văd cerşind flăcăi buni de muncă.

Un ţigan de vreo 25 de ani, cerşetor cu ştate vechi acţionează imprevizibil şi dacă-i dai şi dacă nu! Mărunt, cu o privire urâtă, murdar pe faţă şi cu părul îmbâxit, îmbrăcat jerpelit şi mirosind insuportabil te opreşte pe stradă sau dă buzna în magazine cerând bani, de regulă femeilor. Cei ce-l refuză sunt îmbrânciţi şi scuipaţi până intervine vreun bărbat cu statură impunătoare şi-l pune pe fugă. Cu vreo patru ani în urmă am văzut cum o tipă a deschis geanta şi i-a întins nişte bani. El i-a tras câţiva pumni şi-a doborât-o la pământ, apoi a fugit cu geanta. Fata a avut nevoi de vreo trei săptămâni de îngrijiri medicale. De atunci l-am văzut bruscând foarte multă lume. Nu-i ştiu nici numele, nici porecla dar îl evit pe cât posibil.

Săptămâna trecută cerşetorul acesta violent a deschis uşa la firmă şi a cerut bani.

-Mâine!-a tunat rugbistul şi tipul s-a retras grăbit. M-am bucurat că a fost rugbistul de faţă, fiindcă altfel nu ştiu pe unde scoteam cămaşa. Ieri ţiganul a venit iar:

-Vreau bani!- a strigat intrând pe uşă. Fiind vineri, pe la sfârşitul programului, eram doar cu Ada. Tragedie! Ada are prostul obicei să înşire mulţi cerşetori la portofelul ei şi dacă ducea mâna la poşetă ne puteam aştepta la ce e mai rău. Am căutat o potenţială armă din priviri şi dintr-un salt eram cu mâna pe instinctor. Nu eram hotărâtă dacă-i dau cu instinctorul în cap sau îl spăl pe individ cu spumă dar eram gata de atac. 

Atunci o aud pe Ada zicând autoritar:

-Mâine!- şi tipul a ieşit imediat pe uşă.

-Ce-a fost asta?- întreb eu uluită că am scăpat aşa de uşor. 

-Ce, nu-l ştii pe Mâine? De câte ori deschide uşa la firmă şi cere bani, rugbistul îi spune: mâine şi el pleacă mulţumit. Dacă la Rugbist merge de fiecare dată, acum am încercat şi eu şi uite că a ţinut!

Pieton pe Calea Dudeşti


Aşa cum aţi observat toţi, am acumulat o mulţime de absenţe în hiperspaţiu dar motivat: am muncit ca să plătesc un pogon de facturi la furnizori, impozite nesimţite la stat şi taxe locale, ca să-mi pot trage sufletul şi să am sărbătorile liniştite. Dar cum socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg, liniştea mi-a rămas agăţată în minunatul Bucureşti.

Lumea zice că este periculos să zbori şi, în tinereţe, când pilotam avioane, se găseau destui care să-mi ţină predici despre viaţa periculoasă pe care o duc. Şi acum şofez o maşină sport cu pedala de acceleraţie cam lată şi-mi mai aud vorbe. Dar, nimic nu se compară cu o plimbare lejeră pe Calea Dudeşti.

Miercuri de pildă, în plină zi, mergând pe trotuar pe Calea Dudeşti, mă trezesc lovită năpraznic în dreapta spate, în fizicul meu robust de pieton. O Skoda argintie, B-98-VJN, un model gen combi, cred că Roomster îi zice, plecând vijelios cu spatele fără să se asigure, m-a izbit voiniceşte din plin. Fiind un model drept în spate şi format destul de înalt, stâlpul spate al maşinii m-a izbit pe toată suprafaţa corpului de la gambă până la umăr. Tânărul de la volan a râs amuzat de boroboaţă şi muşcând din sandwich mi-a spus că nu m-a văzut, apoi şi-a făcut loc în trafic mâncând liniştit.

Am gândit că tipul parchează în zonă şi se întoarce să mă ducă la spital dar după o vreme, lămurită că tipul a şters-o definitiv de la locul accidentului, m-am aşezat la mine în maşină până m-am mai liniştit, apoi, sperând că nu-i nimic rupt în mine, mi-am văzut de drum. Noaptea m-am zvârcolit de durere, aşa că a doua zi, în stadiul de şniţel, m-am dus la Urgenţă la Floreasca. Concluzia este că dacă ai zile scapi, dacă nu, să nu-ţi pui vreo speranţă în sistemul sanitar de urgenţă bucureştean. Ar fi multe de povestit, pornind de la lipsa de compasiune până la plictiseala afişată şi dezinteresul făţiş al unor cadre medicale.

 Aşa că, dragilor, acum mă gândesc la un leasing ca să-mi iau avion, fiindcă pe trotuarele patriei mi se pare cam periculos să mai circul.

Doar o babă fesenistă


Pe vremea comunismului trăiam la periferia istorie, în locul în care nu se întâmpla niciodată nimic. „Unitatea de monolit în jurul partidului”, expresie la modă în limbajul de rumeguş, era susţinută de eficienta Securitate care prin şantaj şi brutalitate te făcea să-ţi ţii pliscul ori, după interesele lor, să-ţi scuipi măselele prin birourile sordide.

Apoi a venit Revoluţia şi toţi am răsuflat uşuraţi. Oportuniştii s-au îmbulzit în partide fiindcă era ştiut că numai membrii de partid îşi împart ciolanele. Din punctul acesta de vedere nu s-a schimbat nimic nici în prezent.

În funcţie de puterea de înţelegere a fiecăruia, ori după nevoi, chiar dacă nu s-au înscris în partide, oamenii au început să simtă fiorii pluralismului politic. Astfel, soacrele partizane ale FSN-ului şi-au urât şi mai straşnic nurorile liberale, s-au certat naşi cu fini şi soţi cu soţii. Papionul elegantului domn Raţiu, expresie a democraţiei pentru unii, a fost asociat cu infantilismul de la Titu până la Calafat şi de la Jimbolia la Cacica.

Pentru toate gospodinele zeloase, se profilau noi idoli: Iliescu zâmbăreţul, Petrică virilul şi FSN, un fel de biserică apărată de arhanghelii cu lămpaşe. 

Acum, când istoria României se scrie în mod ilar şi tragic în stenograme şi mai nou în telegrame, asist cu stupoare la turnătoria politicienilor, indivizi care se întâlnesc de bună-voie cu ofiţerii ambasadei SUA la un whisky şi o gargară. Fără să fie ameninţaţi, şantajaţi ori brutalizaţi, aceşti indivizi care au votat legea lustraţiei pentru socrii şi bunicii lor au acum o pasiune nouă: turnătoria asortată la costumul Armani. Pe vremuri divăniţii turnau la Înalta poartă, apoi nomenklaturiştii ciripeau la ambasada URSS. Acum e cool să deversezi la americani. Uimitor este că nu m-a dat nimic pe spate, toate-s vechi şi nouă toate iar americanii iau notiţe cu o naivitate „remarcabilă”.

Dar trebuie să recunosc că dintre toate insemnările de doi lei, marca Can-can, una m-a lovit în plex: în ’90 americanii au fost şi ei fani FSN şi nu prea şi-au deranjat metabolismul democratic când au fost devastate sediile partidelor istorice şi când monseniorul şi ceilalţi „pensionari” au fost oleacă închesuiţi, oleacă altoiţi ori zdravăn caftiţi. 

Când un diplomat cu vechime din ’56 şi experienţă în spaţiul sovietic ca Jack Matlock e doar o babă fesenistă mă întreb dacă nu cumva WikiLeaks face un admirabil joc de glezne, fiind una din agenturile sub acoperire ale departamentului de stat ori chiar o unitate specială CIA. În fond, dezinformarea şi războiul psihologic reprezintă strategii şi arme de elită după vremea lui Sun Tzu.

Chilipir rusesc


mig 39 la  5 dolari bucata

mig 39 la 5 dolari bucata

Adesea pic pe câte un subiect trăznet. Mă reped să-l postez pe blog apoi îmi trag frâna de mână. Zic: draga mea, asta-i atât de gogonată, că te compromiţi dac-o scrii. Uneori risc, fiindcă sunt situaţii când e musai să te compromiţi,  alteori consider că-i mai igienic s-o  las baltă. Rămâneţi în zonă!

Nemţii şi americanii preferă  păpuşile gonflabile. Da. Fetiţele se joacă cu păpuşile iar ruşii, bărbaţi adevăraţi, manevrează… tancuri: tancuri gonflabile!

Este o glumă? Nu este o strategie pentru derutarea inamicului. Fiind alimentate cu aer cald au aceeaşi amprentă termică, deci pot fi lesne confundate de radarele inamicilor. Pe de o parte sunt ieftine şi pot fi amplasate în număr mare cu scop de intimidare, pe de altă parte inamicul îşi va irosi forţele ca să distrugă tancuri gonflabile sau rachete gonflabile, timp în care adevăratele care de luptă sunt protejate.

Dar, astfel de jucării, eficiente sub raport costurilor sunt totuşi mult mai scumpe decât un avion Mig 39 Foxhound la care a fost superofertă! M-am înverzit de ciudă! Am ratat ocazia să-mi cumpăr un avion mişto. La momentele acestea de criză mă gândesc de două ori dacă iau o shaorma dar, un avion sau două mi-aş fi luat. Preţul? Fix pe buzunarul meu: 5 dolari bucata! Parol! Nu bat câmpii absolut deloc. Suntem iar protagoniştii episodului 8888888888 din serialul „Viaţa bate filmul în mod grosolan”.

În sfârşit, am ratat ocazia fiindcă oficialităţile ruse au iniţiat o anchetă şi s-a tăiat macaroana. Doar patru Mig 39 Foxhound (atenţie, nu erau gonflabile ci fortăreţe zburătoare,!!!) s-au vândut la acest preţ minunat, pe care mi-l permiteam şi eu. Acum preţul a redevenit 3,7 milioane de dolari. Ce mai este de făcut?

Zâmbesc şi-mi iau o shaorma!

http://www.descopera.ro/dnews/5822089-avioane-mig-31-foxhound-vandute-cu-5-bucata