Poveste cu turci, grase și pseudonime


Fiind zilele trecute din zori și până-n seară la târgul de carte de la Galați, sunt convocată de urgență la contabilitate, să mă pronunț asupra bilanțului firmei. Plicticos!

Strâng standul la orele 21, pornesc din Galați spre Brăila, la fix s-o deranjez pe contabila mea care muncise la bilanțuri toată ziua.

Amabilă, îmi întinde d listate. După o zi excelentă de târg, arunc hârtiile pe masă fără să le răsfoiesc. Urăsc birocrația! Doar n-o să îndrept într-un sfert de ceas alergătura sau, bătuta pe loc, de un an întreg! Alea jacta est! Prefer să glumesc cu ea, dacă tot am deranjat-o la ora imposibilă. Scriitorii nu-s bogați, așa că eu îmi plătesc contabila jumătate în bani, jumătate în natură, ca Sheherezada: îi spun povești. Contabila mea adoră proza afurisită!

Doamna are simțul glumei și o poveste mișto în manșetă, așa că încingem spontan un cenaclu umoristic. Îmi povestește despre o colegă din Combinat. Deși teribil de grasă, peste 150 de kile, rămasă văduvă, este curtată puternic de un maistru. O idilă care a făcut deliciul platformei industriale de la Chiscani ani de zile. Se miră ea de amorul înflăcărat al maistrului, așa cum se mirase o viață întreagă.

-O fi turc, doamna Jeni!- zic eu. Turcilor le plac grasele!

-Că bine ziceți, doamnă! Sunteți extraordinară! Nu m-am gândit niciodată! Nu știu cum îl chema, dar toți îi ziceau Turcul! 

-Ei, vedeți! Există o explicație! Precis era șalvaragiu! A, dar poveștilor le stă bine în pereche! Am și eu grasa mea!

Doamna Ionescu, fostă colegă de cancelarie, profă de mate, complexată că nu-și luase examenul de stat, deci, neîmplinită profesional, pitică și grasă era o figură. Greutatea ei: secret de stat! Dar, ca într-o glumă din revista Urzica, atunci când se urca pe cântar, acesta gemea: celelalte trei persoane să coboare, nu cântărim grupuri!

Ochii de aligator, două linii verzi ce se ițeau din faldurile de grăsime, permanentată și vopsită alb strălucitor, fulg de nea, rujată indrăzneț cu un ton de corai, lipoveanca  era când viforoasă, când ciripit de primăvară. Deși măritată cu un nene, cât era ziua de lungă, vorbea despre un alt nene, amantul ei. Numele lui era secret dar, Ioneasca îl alinta Arthur. Cu th, ținea să precizeze de fiecare dată. Fiind un pic peltică, se auzea un… Altul.

 Cancelaria era un fel de casă de nebuni. Directorul adjunct era pedofil și fura de la cantină câte 14 cofraje de ouă. Directorul Lăzărescu, de geografie, făcea orele în natură, în Bărăgan, ducând elevii să-i culeagă porumbul, lui și liderului de sindicat, Anghel. Profa de română, o tipă decentă, frumoasă la vremea ei, țipa până amețea, ca să-i acopere pe elevi. Ei țipau și mai rău, s-o acopere pe ea, fiindcă nu-i interesa gramatica și orele ei erau seci și nisipoase. Profa de rusă nu se deranja să predea, punea note de doi și trei celor care întorceau capul la colegul de bancă sau scăpau un creion din mână. Singura persoană normală era Jeni, profa de biologie, o frumusețe de reviste glossy, mamă a două fetițe. Când spunea Jeni- fetele mele– îmi stătea inima în loc. În acel moment îmi doream să am instant două fete! Soarta o lovise crunt, într-o zi de Crăciun, soțul și fratele, ofițeri amândoi, muriseră în accident de mașină cu o Dacie verde. Îmi aduc mereu aminte cu plăcere de ea: blândă, demnă și curajoasă. Așa trebuia să croiască Dumnezeu toți oamenii! Dar, EL, creator jucăuș, a experimentat, iar și iar, și a produs o mulțime de rebuturi…

Revenind la doamna Ionescu, grasa care se lăuda cu amantul ei, Arthur cu th, îmi venea cam cu sifon. Văzusem eu multe la viața mea, dar asta mi se părea cam gogonată.

Într-o zi, madama povestește că Arthur îi va face cadou un televizor color. Era prin 1992-1993, când toți eram în goana după știri cu trandafiri ori papioane în culori. Să crape fierea-n toți în cancelarie, când vine Arthur cu th, cu televizorul color în brațe, marca Kitt! Îl oferă grasei adorate, asortat cu un speech poetic și substanțial.

-Țațo, mor!– a suspinat decenta profă de română, prima care s-a dezmeticit.

Arthur cu th, să fi avut vreo 75 de kilograme. Era de o eleganță egală lorzilor din filmele englezești, cu pălărioară din fetru cu boruri mici și o mustăcioară a la Clark Gable!

Bârfele au încetat după multe săptămâni, cu o concluzie general acceptată: unii bărbați sunt pur și simplu tâmpiți!

Ei, am spus contabilei mele povestea Ioneascăi dar, mi-a stat pe creier că nu mi-am amintit numele ei mic. Ioneasca și atât. Am ajuns acasă și, jumătate din noapte m-am forțat să-mi amintesc cum o cheamă pe această norocoasă amantă, la propriu, o femeie cu mare greutate. A doua zi, la stand, autografe, cititori, aglomerație, eu cu Ioneasca-n gând: cum o chema Dumnezeule, pe femeia asta? Ionescu și mai cum?…

Vine un frumos cu ochii albaștri, sosia unui coleg de liceu cu care am admirat un răsărit de soare pe malul Dunării în primăvara lui 1988.  Puștiul cumpără Comisia Zurich și Dumnezeu era-n vacanță. În ochii lui văd răsăritul acelei dimineți, de parcă n-ar fi trecut un sfert de veac. Până să mă întorc cu picioarele pe pământ și coatele pe masă, îi bâlbâi dedicația. Dar, înțeleg imediat! Primo: timpul a zburat, am deja o fată, studentă, cam de vârsta puștiului! Secundo: Arthur nu avea mustăcioara lui Clark Gable ci a lui… Kemal AtaturkDrace! De aceea avea numele secret! De aceea îi plăceau grasele! Era turc! Arthur cu th era turc! Dacă noi am fi aflat, nu ar mai fi fost niciun miracol! Nu puterea ei de seducție era la baza relației lor ci preferința turcului pentru grase! Și, totuși, cum o mai chema pe madam Ionescu? Ca de obicei, la târguri, între orele 14 și 17 lumea pleacă la masă. Cumpărători… ioc! Este momentul când apar cei ce-și spun povestea vieții lor, sperând să-i prind la insectar, eroi în romanele mele viitoare. Se apropie timid un domn cu soția lui. Intrebările lor mă lămuresc. Și el și ea repetă obsesiv: Întâlnirea noastră nu este întâmplătoare!

-Evident, ați scris o carte!- zic eu.

-Da!- recunosc ei în același glas. Mă lămuresc pe larg, cartea a scris-o domnul, roman politic. Scos într-un tiraj mic la o editură dar, insuficient promovat, consideră ei.

Eu am întâlnit această editură la o mulțime de târguri în țară, la Alba Iulia având stand chiar pe lângă mine. Editură serioasă dar, sub vremi! Este un adevăr că în țara noastră marketing-ul cultural este foarte subțire, nu există agenți literari, sistemul de difuzare de carte este defect spre inexistent, critica de întâmpinare a dispărut, criticii se laudă între ei sau își laudă nevestele, amantele și gașca la care sunt arondați. Așa cum am mai spus, televiziunile vin la târgurile de carte să vâneze vreo celebritate, Andreea Marin, Cărtărescu, mai nou Iohannis, sau să se cazeze la standurile de cafea, în intimități cu vânzătorii sau luând interviuri patronilor de cafenea.

În urmă cu patru ani, eu ii scriam o dedicație la Copilul Dunării dragului nostru actor național, Florin Piersic, el îmi scria mie o dedicație la cartea pe care o lansa, Toby și Omul cu două nasuri, scrisă de regizorul și scriitorul Andy Kessler. Reporterii de la răposatul TVR Cultural îl întrebau pe Florin Piersic când a băut prima cafea în viața lui. Consternat, Florin îi apostrofează:

-Mai terminați cu Maestre! Nu știți să purtați un interviu, nu sunteți pregătiți și-o țineți cu Maestre! Mie mi-ați luat deja interviu! Aici sunt sute de scriitori, mii de editori și voi alergați tot după mine, să vă spun când am băut prima cafea? Ce importanță are când am băut prima cafea? Penibil! Și te rog să nu oprești camera! Inregistrează tot și spune asta pe post! Terminați cu maneliștii și cafegii și ocupați-vă de cultură! Intervenția actorului a fost ceva mai lungă, dură și foarte bine articulată.

Întorcându-ne la standul de la Galați, concluzia este că domnul scriitor avea dreptate! Muncise ani de zile la roman, trecuse prin emoții până văzuse manuscrisul acceptat de o editură, se publicase, în sfârșit! Aștepta ecouri de la roman, dar se așternuse o tăcere asurzitoare. Nici o revistă literară nu catadixise s-o semnaleze, nici un critic nu scrisese niciun rând, editorul era cam nemulțumit că vânzările sunt subțiri!

Domnul scriitor cumpără Fericire la preț redus și-l întreb cum îl cheamă.

-A, vreau să rămân în umbră! Am publicat sub pseudonim!

-Pentru autograf…- îl liniștesc eu.

Șoptește numele dar insistă că vrea să rămână anonim. Apoi clar și răspicat:

Constanța Ionescu!

Bingo! Constanța Ionescu! Constanța! Constandina! Dina! Dida! Pe grasa mea, iubita lui Altul, Arthur cu Th, o chema Constanța Ionescu și Arthur o alinta Dida! Îmi venea să-l pup pe domnul scriitor, dar m-am abținut! Era cu nevasta! Mă recuperez, o las pe grasa de matematică într-un pliu al scufiței, și-l întreb pe scriitor:

-Constanța Ionescu? Care-i treaba cu această Constanța Ionescu?

-E pseudonimul meu!- se scuză el.

-Zău? Constanța Ionescu? Roman politic, scris de un bărbat și-l semnați Constanța Ionescu?! Și mai ziceți că-i editorul de vină! Cine citește Comisia Zurich, cumpărând cartea de pe internet ori din librărie, se tot întreabă de ce un roman puternic și masculin este semnat cu nume de femeie! Iar dumneata, bărbat, semnezi un roman politic cu nume banal de femeie?

-Este numele mamei!- se apără el încă o dată.

Întâlnirea noastră nu este întâmplătoare!– recunosc și eu, întrebându-mă dacă acest bărbat este fiul acelei… Constanțe Ionescu. Dar, mă înțelegeți și dumneavoastră! Puteam să-l întreb? Domnule coleg, grasa de mate, amanta elegantului Arthur cu th este mama dumneavoastră?

N-am întrebat fiindcă n-am angajat bodyguard! Dar, cu siguranță, este doar o coincidență de dimensiune cosmică între mama scriitorului și Ioneasca, grasa de mate.

Dar, sper că v-am făcut curioși și, dacă întâlniți într-o librărie o carte semnată Constanța Ionescu, vă sfătuiesc să o cumpărați. Fiindcă este un roman politic și, văd că în zilele noastre, romanele politice au mare căutare! Sigur că un drac îmi tot suflă în ureche:

-Cam câte exemplare ar fi vândut domnul Iohannis ca simplu profesor de fizică?

Sau, câte exemplare vindea Adriana Săftoiu, dacă nu promitea să arate românilor chiloții Elenei Udrea, cocoțați pe biroul piratului?

Nu vă spun numele cărții. Constanța Ionescu nu este mulțumită de titlul actual, ales de editură. Dorește să reediteze un alt tiraj sub alt titlu gen O damă și patru ași. N-a putut să recunoască, v-am spus că era nevasta de față dar, deși n-am citit cartea, din două vorbe am înțeles că era O damă la cinci ași! Nimic nu este întâmplător, domnule scriitor!

Anunțuri

Cititoare jucăușă


Targ de Carte Galati 2015

Targ de Carte Galati 2015

Festivalul Național de Carte Axis Libri plaseazăși în 2015 Galațiul pe harta culturală a României. Miercuri a fost o zi excelentă, gălățenii venind cu avânt cultural și buzunarele pline. Ritmul a fost excelent, târgul a fost viu, colorat, dinamic, cu vânzări foarte bune. Evenimentul notabil al acestei ediții a fost că, în premieră, scriitorii gălățeni au venit în număr mare să mă felicite și să-mi cumpere cărțile încă din prima zi.

Doar joi, în a doua zi de târg, norii ne-au cam enervat, vântul mi-a umflat și smuls roll-up-urile, mi-a răvășit cărțile și-a alungat clienții. O domnișoară, totuși, s-a fixat la standul meu și nu s-a lăsat dusă, complimentându-mă insistent că povestesc frumos. O rafală de vânt i-a umflat rochia, ridicând-o până la urechile duduii. Ea nici n-a clipit, eu mi-am văzut de povestit. Chiar mă întrebam dacă nu cumva am hipnotizat-o, când, a strigat râzând:

-Te-am văzut! Te-ai uitat!

-Mă gândeam că e ceva de văzut, de-ți lași poalele agățate de cercei! De altfel, dacă vântul nu se lăsa păgubaș, abandonând textila în seama gravitației, parcă n-aveai niciun gând!- nu mă las eu intimidată.

-Am citit starea vremii pe net! Mi-am luat rochia de vara trecută, dar până acum n-am picat încă pe vremea potrivită, nici pe eveniment! E de senzație, nu? Marilyn!

-Da, admit eu!

-E și televiziunea pe aici, nu?- se interesează ea.

-Nu cred, n-am văzut! E doar un festival cultural! Nu prea interesează! Dar, la următoarea rafală de vânt, te filmez eu cu mobilul și te pun pe Facebook.

-Nu-i același lucru!- zice ea puțin dezamăgită. Ai o carte care să mă excite?

-Încearcă romanul Ardei iuți!

-L-am citit anul trecut! Sunt cu temele la zi! Iau Pisica cu papion! Îmi scrii în dedicație că sunt cea mai sexi cititoare?

-Îți scriu o dedicație cuminte dar, voi scrie despre ochii tăi frumoși!

-Un roman?

-Nu, un rând într-o postare pe blog!

Promisiune îndeplinită!

Dar, draga mea cititoare! Prima femeie inginer din lume a fost o româncă, la fel și prima femeie  avocat. Prin inteligență și ingeniozitate, femeile au pătruns în marile universități și institute de cercetare din lume! Să încerci în 2015 să obți un ce, cât de neînsemnat, cu fusta? Este adevărat că multe din persoanele cu care m-am intersectat în viață au devenit personaje în cărțile mele. Dar, trebuie să ai o poveste puternică! Ceva mai mult decât o rochie din mall și un scenariu banal. Rolul principal se obține greu! Știu că citești aceste rânduri și nu vreau să fiu dură!  Dacă ai vrut doar să te joci un pic și să mă amuzi, da, ai reușit! Dar, atenție la jocurile cu fusta! Riști să rămâi figurantă în propria ta viață!

 

axis libri 2015

 

Angajez bodyguard


De miercuri, 27 mai până duminică, 1 iunie, se desfășoară a VII-a ediție a Festivalului Național al Cărții- Axis Libri, pe Aleea Teilor din Galați, patronat de biblioteca V.A. Urechea, prin staful său condus de domnul director Zamfir Ilie și Editura Eikon Cluj, prin domnul Valentin Ajder, editor ,manager cultural dar și un foarte talentat chitarist.

Vineri la ora 12,30 îmi voi prezenta publicului gălățean a șasea mea apariție editorială, romanul Fericire la preț redus.

Prima mea participare la acest târg de carte a fost în 2010 când aveam doar două romane, Comisia Zurich și Dumnezeu era-n vacanță.

Două doamne elegante, ținându-se la braț, se opresc în dreptul standului meu și întreabă important:

-Mi-a spus un domn ziarist că dumneavoastră ati scris cărțile. Sunteți un scriitor clasic?

-Am doar două cărți publicate! Sunt debutantă, doamnă!

-Noi citim doar scriitori clasici!- îmi aruncă dumnealor peste umăr și pleacă grăbite.

Nu le înjur, că sunt o doamnă, dar încerc să le asasinez cu privirea. Nu-mi reușește, individele supraviețuiesc!

La ediția de anul trecut, 2014, aveam deja cinci titluri pe tarabă, vânzările mergeau mult mai bine… când ne lăsa ploaia! Nu-ș cum se face, dar, la Galați, că e în mai ori în iunie, la Festival cam plouă!

La un moment dat, încep să-mi dea târcoale vechile mele cunoștințe, cele două cititoare de clasici. Se duc, se întorc… După două zile de foială se apropie și mă întreabă:

-Am aflat că dumneavoastră sunteți autoarea! Sunteți un scriitor clasic?

Zic în gândul meu: iar au venit astea să mă înjure! Să le zic un ba p-a mă-tii? Nu, că sunt o doamnă! Apoi cu voce tare, gravă și sonoră:

-Da, doamnelor! Am scris zece cărți din care am publicat cinci și voi mai scrie! Cu voia dumneavoastră și a posterității, în veacul următor retragerii mele printre stele,  în galaxia noastră sau în alte galaxii, există o probabilitate de a se spune despre mine că sunt un scriitor clasic! Dar, care este, de fapt, definiția scriitorului clasic? Așa cum bine zice un personaj de-al meu în romanul Comisia Zurich, Rose, vestită librăreasă la Geneva, se spune despre un scriitor că este clasic atunci când cei ce nu i-au citit cărțile pretind că le-au citit! Ori, doamnelor, în cazul meu, pot să vă enumăr zeci de amici, politicieni și alte persoane care au un interes vis-a-vis de mine și, care, în ciuda faptului că nu mi-au citit cărțile, pretind că le-au citit! Deci, mă încadrez perfect în definiția scriitorului clasic!

-Excelent!- zice doamna aplaudând. Eu cumpăr două cărți și doamna care este cu mine tot două! Pentru autograf plătim în plus?- se interesează ea emoționată.

-Doamnelor, plătiți doar cărțile, autograful este gratis!- zic eu uluită de întorsătura discuției. Le încasez banii, să nu se răzgândească și le scriu autografele.

În ultima zi, la final de târg, căram mesele și roll-up-urile la mașină.

Doamnele se apropie fără să le bag de seamă și, când le observ, era deja prea târziu! Îmi luaseră aerul și toată lumina, cum zice un personaj al meu.

-Doamna scriitoare! Doamna scriitoare! Romanul Dumnezeu era-n vacanță este extraordinar! Și prietenei mele i-a plăcut Ardei iuți dar, a avut o problemă…

Mă întorc spre cealaltă…

-Am roșit la un cuvânt!- recunoaște femeia sfioasă. În mod normal, n-aș fi putut să trec de acel cuvânt, dar fiindcă sunteți o scriitoare clasică…- se scuză ea.

-Pe mine m-a atras Dumnezeu era-n vacanță din prima zi de târg! Îmi spusese și o nepoată că este un roman foarte bun, dar am ezitat atât de mult s-o cumpăr, fiindcă mă temeam că nu sunteți o scriitoare clasică!- ciripi și doamna mai vorbăreață.

Dacă pun la socoteală că la altă ediție a târgului de la Galați un fanatic ultraortodox de rit vechi, un lipovean cu barbă până la brâu, a sărit să mă bată datorită titlului romanului Dumnezeu era-n vacanță, că anul trecut o individă a venit zilnic să-mi propună în gura mare… partide de sex ( dacă-mi amintesc bine și față de scriitoarea Monica Ramirez și-a declinat interesul), cred că este oportun să iau în calcul angajarea unui bodyguard.

Mai ales că nu pot să prevăd reacția cititoarelor mele cu apetență pentru clasici, după ce au citit despre popa Lisandru prins cu… izmenele-n vine.

Lansarea romanului Pisica cu papion


 

Lansarea romanului Pisica cu papion

Lansarea romanului Pisica cu papion

La inițiativa domnului director Ilie Zanfir, joi, 3 aprilie 2014, ora 17, Biblioteca VA Urechia din Galați, sala Mihai Eminescu, găzduiește o seară literară brăileană moderată de domnul Theodor Parapiru.

La Salonul Axis Libri vor fi prezenți invitați de soi.

Se vor lansa și ceva cărți:  „Citadela de fier”, de Adrian Buzdugan; „Provincia Magna”, de Viorel Coman şi „Serata crăiţelor”, de Valentin Popa, etc

Mă duc și eu să le arăt pisica! Nu, nu pe acea mâță afurisită, Frederick cel Mare, motanul meu albastru de Rusia, ci le arăt ceva proză afurisită.

Pe scurt, eu eram acel etc două paragrafe mai sus: lansez romanul Pisica cu papion!

După Comisia Zurich, Dumnezeu era-n vacantă și Copilul Dunării, romanul Pisica cu papion continua saga ziaristului Bar din Ardei Iuți.

Bloggeri, dealeri de droguri, colecționari, popi, rechini imobiliari, judecători corupți, inocenți și ticăloși le încurcă ancheta celor doi copoi- comisarul Sultanu  și năzdrăvanul său subaltern, Bubuici.

Criticul literar Dem Bengescu, parintele Cutitaru și sexi_preoteasa condimenteaza actiunea si in acest roman.

Invitat special: actorul Florin Chirpac, directorul Teatrului de copii Cărăbuș din Brăila.

Cine are chef, timp și plăcere este așteptat cu drag!

Și cu prăjiturele, evident!

roman politist

romanul Pisica cu papion

romanul Pisica cu papion

Dacă


Dacă

Dacă eşti calm, cînd toţi se pierd cu firea
În jurul tău, şi spun că-i vina ta;
De crezi în tine, chiar cînd Omenirea
Nu crede, dar îi crezi şi ei cumva;
De ştii s-aştepţi, dar fără tevatură;  
De nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;  
De nu răspunzi la ură tot cu ură
Şi nici prea bun nu pari, nici prea-nţelept;

Dacă visezi – Continuă lectura

Scrisul ca formă de rezistenţă


Popescu, Doina. Comisia Zürich. Brăila : Torent Press, 2009

Dumnezeu era-n vacanţă. Brăila : Torent Press, 2010

Literatura poliţistă şi de suspans este prolifică în întreaga lume având deja un public fidel. În România numărul autorilor de gen este nesemnificativ probabil din cauza lipsei unor surse reale de inspiraţie, dar, după cum remarca George Arion, şi datorită lipsei de încredere pe care acest gen îl inspiră criticilor literari. Pe acest teren arid Doina Popescu ne surprinde cu două romane antrenante, de suspans, a căror acţiune se desfăşoară în vest, într-o lume mult mai credibilă desfăşurării conflictului. Doina Popescu este în primul rând, după cum singură se caracterizează, un spirit liber. Acest fapt poate fi constatat şi prin Continuă lectura