Redacţia Formula AS la Brăila


           Cu siguranţă aşteptaţi cu nerăbdare o nouă povestire trăsnită dar în seara aceasta am avut un eveniment important la Brăila şi e musai să vă povestesc.

Împreună cu cele două blogeriţe, Ingrid şi Sabrina, am fost la Biblioteca Panait Istrati, unde a avut loc întâlnirea cu membrii redacţiei Formula AS.

           Deşi am avut o zi nebună, am reuşit să ajung la eveniment fără să întârzii, dar şi fără să ajung pe acasă ca să mă schimb. Am fost „sub acoperire”, cu faimoasa mea şapcă roşie. Acum, dacă Serafim a zis că-i bună la biserică, am zis c-o fi bună şi la bibliotecă.   

           Sala s-a umplut rapid şi au fost şi persoane care au stat în faţă, în picioare.

           Ca la un meci de handbal, unde antrenorul îşi adună în jur jucătorii pentru indicaţii finale, membrii redacţiei s-au adunat în jurul doamnei Sânziana Pop. Am simţit imediat că formează o echipă. Mă uitam după Adriana Bittel, Dia Radu şi Aurora Peţan dar am văzut că doamna Sânziana Pop este înconjurată de şase băieţi.

           Gândul m-a dus imediat la Cărtărescu. Vă amintiţi poate, că vara trecută, fiind la o întâlnire la biblioteca V.A. Urechea în Galaţi, l-am invitat pe Mircea Cărtărescu şi la Brăila dar m-a refuzat speriat: A, eu nu vin la Brăila, mi-e frică de cuţitari!

           Deci, îmi zic, uite că de frica vestiţilor cuţitari, doamna Sânziana a venit cu bodyguarzii!

           Dar m-am înşelat, cei şase băieţi erau chiar membrii redacţiei: Cătălin Manole, zis Parizianul, pui de brăilean, Valentin Iacob, brăilean dinspre mamă, Bogdan Lupescu, Alex, Cătălin Apostol şi un tânăr profesor de jurnalism racolat din Cluj al cărui nume îl scriu mâine, fiindcă uite, sunt bătrână şi mai uit.

           Din partea bibliotecii au fost prezenţi domnul director Dragoş Neagu şi domnul Aurel Furtună. Întâlnirea a fost moderată de domnul Claudiu Brăileanu, responsabilul cu relaţiile publice şi comunicarea în cadrul bibliotecii.

                     Doamna Sânziana Pop, cu vitalitatea cunoscută, a fost piesa tare a serii. A venit în mijlocul cititorilor să vadă ce doresc oamenii să citească, care sunt problemele care ar putea genera alte rubrici ale revistei. În luptă cu mediul online şi având un segmentul de cititori dinamic şi într-o continuă schimbare, Formula As este realizată cu un colectiv de 50 de jurnalişti prin multă alergătură şi documentare temeinică în teren. Este o publicaţie dinamică şi se adaptează continuu pentru a face faţă provocărilor viitoare.

          Brăilenii, iubitori de cultură, calzi şi logoreici, s-au antrenat într-un dialog viu cu ziariştii veniţi din capitală. Indiferent de vârstă, brăilenii au arătat că le pasă de limbă română, de soarta Roşiei Montana, de sănătatea fizică şi morală a acestei ţări. Patriotismul este un cuvânt desuet dar concetăţenii mei, fără să folosească fraze bombastice au demonstrat că încă simt româneşte. De la întâlnire nu putea lipsi patronul spiritual al Brăilei, inegalabilul Panait Istrati. Opera lui este un vast tratat de prietenie şi oamenii acestor meleaguri încărcate de legendă par născuţi sub zodia prieteniei.

           Pomenirea părintelui Arsenie Boca a fost un alt moment deosebit al serii.

           S-a discutat despre un program pilot care va fi iniţiat în liceele brăilene: timp de trei luni, un număr de 40 de ziare va fi distribuit gratuit elevilor, după care, la o masă rotundă aceştia să vină cu propuneri legate de conţinut editorial specific vârstei.

           Întâlnirea s-a finalizat cu intervenţia doamnei Valeria Ursan. Au urmat autografe, schimburi de numere de telefon, adrese de e-mail şi, bineînţeles, o fotografie de grup.

Redacţia Formula AS la Brăila

P.S. La final, doamna Sânziana Pop ne-a mărturisit că în sală se află şi Natasha Galche, brăileancă, excelent redactor şi membru de bază a redacţiei. Apare în fotografie în dreapta.

În fotografie, la masă se află domnul Aurel Furtună. Nu puteau lipsi Ingrid şi Sabrina.

P.P.S. Dacă n-am greşit la numărătoare, trei dintre cei şapte aşi ce o însoţesc pe doamna Sânziana Pop sunt chiar brăileni.