Am revenit în ’91 în Brăila ca tânără profesoară de matematică. Rugbistul lucra în Bucureşti la Fabrica de ciocolată şi era printre primii din ţară care folosea un PC. Nebunia era că voia să părăsească Bucureştiul, pentru că băuse apă din Dunăre şi era hotărât să devină brăilean dar, la acel moment, septembrie ’91, nicio firmă sau instituţie din urbea noastră nu avea încă PC.
Eu îmi găsisem mai multe alternative de job în capitală şi-mi sfârâiau călcâiele să mă reîntorc, însă el insista să ne stabilim la Brăila.
Imaginându-mi că o bancă ar trebui să aibă computer, am intrat la BRD. Mi s-a indicat biroul directorului şi am călcat apăsat spre zona indicată. Intrând într-un mic holişor întunecat, un tip m-a luat în braţe şi mi-a spus „Bau!”.
În momentul următor l-am izbit de perete şi l-am imobilizat. Năstruşnicul necunoscut era chiar directorul băncii, Constantin Ferdinalis.
-Vă rog să mă scuzaţi, v-am confundat cu o ziaristă!
-Pe mine vă rog să mă scuzaţi, fiindcă pentru un „bau!” inofensiv era să vă rup mâna!
M-a invitat la o cafea, mi-a ascultat necazul cu slujba soţului şi timp de vreo trei ore a sunat la toate instituţiile din oraş încercând să dibuiască P.C.-uri. În 2011 poate părea absurd dar atunci, singurele locuri unde se punea problema să le vină PC-uri în următoarele 2-3 luni erau Inspectoratul Şcolar, SRI-ul şi Banca Ţiriac.
Atunci am văzut pentru prima dată un fax:
-Vai, dar ce telefon aveţi! Face şi cafea?
-A, nu, acesta este un fax! În curând toată lumea va folosi faxul. Este o piesă obligatorie într-un birou.
M-a lăsat să mă joc la fax, am transmis, am recepţionat şi l-am sunat pe rugbist la Bucureşti.
-Motane, te rog să nu zici nicio prostie fiindcă te sun după faxul unui director de bancă şi e pus pe speaker.
-Ei, foarte bine, atunci să afle şi directorul de bancă că teeeeee iuuuuuuuuubbbbbeeeeeeeessssssccccc şi că mor de dorul tău, a răcnit el din rărunchi.
Am închis rapid, gândind că rugbistul l-a speriat pe dom’ director dar acesta nu numai că nu s-a supărat dar de atunci ne-a purtat o caldă afecţiune.
În scurt timp am început să lucrez în presă. Îl întâlneam pe domnul director la toate inaugurările, nu ştiu cum se întâmpla, dar săptămânal se mai inaugura câte o firmă cu sobor de preoţi, discursul primarului şi chermeză cu icre negre după.
Spunea şugubăţ:
-Ai văzut că radarele mele au detectat ziarista din tine? Apoi strâmbându-se prefăcut: oh, ce mă doare umărul!
-Pe viitor să investiţi într-un bec de 60 de watti. Doar sunteţi bancă, vă permiteţi! Vă scuteşte de surprize!- râdeam eu.
Prin 2003 aveam nevoie urgent de 145 de milioane. M-am dus la bancă să văd ce şanse am să-l primesc. Domnul Ferdinalis m-a văzut baletând pe la ghişee şi m-a invitat în birou. M-a servit cu un whiskey, a chemat o inspectoare care mi-a cerut buletinul şi mi-a dat să semnez nişte formulare, apoi am discutat vreo oră despre piaţa imobiliară care dădea semne de dezgheţ, dar şi despre devalizarea Pal-ului, un mare producător de mobilă demolat în plină glorie de excrocul care-l cumpărase, zice-se, mare investitor.
La un moment dat, inspectoarea a venit cu o sacoşă de plastic pe care a pus-o lângă birou.
Ne-am luat rămas bun şi la plecare directorul zice:
-Sacoşa nu o ei ?
-Păi, nu-i a mea!
-Acolo ai banii de credit!
Am plecat uluită de rapiditatea procedeului şi câteva luni mai târziu am returnat toţi banii.
Prin septembrie trecut, domnul director era grav bolnav dar încă pe baricade, director la o bancă comercială. Aflase de la un avocat despre mizeriile pe care mi le-a făcut Banca Transilvania şi m-a chemat să vadă dacă mă poate ajuta cu ceva. În conjunctura de atunci nu am profitat de oferta făcută şi probabil am greşit.
Discutam de vremurile în care m-a servit cu acel credit expres.
-Ştii care este culmea? Normele bancare de atunci îmi permiteau. Am dat mai multe credite instant, aşa cum ţi-am dat şi ţie. Am avut un excelent radar la oameni: niciunul dintre cei care au primit astfel de credite nu au abuzat şi nu m-a pus în ipostaze dificile. De-a lungul timpului am avut probleme doar cu credite date pe analize contabile, scoring-uri şi proceduri. Omul îşi poate cosmetiza o balanţă, să dea bine la bancă, dar când îl priveşti în ochi îl vezi dacă este om de onoare ori ba! Dacă aş fi patron în propria mea bancă aş lucra şi acum ca şi atunci. Să privesc omul în faţă şi să decid dacă risc ori ba! Nici eu, nici tu nu ne-am schimbat dar s-au schimbat vremurile. La vremuri noi, stăpâni noi!
-Dar despre credite cu buletinul în magazine de mobilă sau electrocasnice ce părere aveţi?
-Nu ştiu ce cretin a pus la cale acea mare tâmpenie a creditelor cu buletinul, când practic s-a dat drumul la furat. Dar cu siguranţă a făcut parte din plan!
Săptămâna trecută domnul director Ferdinalis a murit. Mulţi brăileni au pierdut un prieten şi un bancher serios.
Doina Popescu Brăila 