Harap Alb și Cenușăreasa


De câte ori se discută despre împărțirea bugetului, miniștrii mai grei ori mai orientați pun mâna pe grosul banilor uitându-se mereu de chestii minore precum învățământul ori sănătatea. De cultură nu prea mai încape vorbă, zice-se că ar fi un fel de Cenușereasă. Păi dacă tot e Cenușăreasă, atunci este musai să ortografiem cu literă mare:  Cultura!

Eu pot fi de acord cu această comparație doar din perspectiva magiei care însoțește basmul Cenușăresei și a poveștii de dragoste care se înfiripă în timpul dansului. Apoi mă impresionează tenacea căutare a iubitei, destul de democratică, fără a ține cont de condiția socială a fetei și finalul fericit în care dragostea triumfă. Astfel privind lucrurile, sunt de acord că poți compara Cultura cu Cenușăreasa.

Mica mea afacere presupune o legătură permanentă cu clienții, astfel că nu-mi permit să închid telefonul nici noaptea. Singurul loc unde îl închid este teatrul, pentru a nu deranja actorii dar, mai ales, pentru că nu vreau să las nimic să-mi tulbure bucuria. În anii adolescenței, mai mult decât acum, n-am ratat niciun vernisaj și nicio lansare de carte din urbea mea, iar cărțile mi-au fost tovarăși siguri și de mare ajutor în toate timpurile.

Florin Piersic

Florin Piersic

Ieri, de ziua iubitului nostru artist Florin Piersic, privind o înregistrare cu Harap Alb, m-am gândit la toate momentele de mare bucurie pe care le-am trăit urmărindu-l în filme, în piese de teatru, în scheciuri și am zis:

-Doamne, cu sufletul și cu talentul acestui om poți să faci scară la cer!

Dacă fiecare dintre noi am putea să dăruim semenilor măcar o fărâmă din toată bucuria pe care o primim de la marii actori, dacă toată înțelepciunea și învățătura pe care o întâlnim în cărți ne-ar mai înălța un pic, dacă toată căldura din tablori și toată armonia muzicii am pune-o în voce când ne-am adresa celorlalți, am trăi într-o lume aproape perfectă sau, poate, am reclădi Raiul pe Pământ.    

Oameni buni! Traseismul politic al celor 22 de ani de zisă democrație ne-a arătat că acolo nu-i loc de fecioare, nici de onestitate, nici de mari speranțe și nici de Alba ca zăpada!

Lăsați politicienilor hoțiile și Distonocalmul și, pentru a răzbi în aceste vremuri grele, întoarceți spatele dușmăniilor și redescoperiți cărțile, înlocuiți zgomotul cu muzica, îndrăzniți să vă umpleți viața de culoare!

Dar, mai ales, nu uitați că artiștii sunt la fel de valoroși ca munții, aerul, pădurea, apa de izvor! Artiștii sunt tezaure vii, dar vai, nu sunt veșnici!

Dragii mei, cât mai suntem, cât mai sunt, mângâiați-i pe artiști!

Poporul și-a făcut datoria


Oamenilor le-a ajuns cuțitul la os și nu mai înghit gogoși politicianiste. Tăcerea prelungită a președintelui a fost un semnal că jucătorul și-a epuizat resursele. Anunțatul discurs din această seară a mai dat speranțe că președintele a identificat soluții.

18,15  începutul intervenției prezidențiale: o țară întreagă a ascultat dezamăgită un discurs de campanie electorală. Președintele cunoaște durerile și problemele românilor, știe că partidele sunt vinovate-toate partidele-apoi tristul monolog continuă lung, plicticos, inutil. Simt lacrima din vocea președintelui, este acolo, pregătită să spele ecranul televizorului dar rămâne suspendată.

Spre final o invitație către societatea civilă de bună calitate, să se alăture conducerii societății fiindcă altfel locurile vor fi ocupate de alții lipsiți de valoare. Prea târziu pentru astfel de invitații chiar dacă sunt sincere și bine intenționate: mișeii de partid, din orice partid, sunt prea bine înșurubați. Iar cei bravi, care chiar ar voi să o facă sunt împiedicați de… scutierii de partid și de stat, cu bastoane de 70 de cm și armuri de soldați universali. Să fi uitat președintele că a supraimpozitat cultura, că scriitorii, de pildă, deși plăteau impozite pe drepturile de autor au mai fost cocoșați de încă un rând de biruri în timp ce parlamentarii nu și-au pierdut niciun privilegiu, n-au cunoscut reduceri de salarii ori sume forfetare și s-au plimbat senini în excursii cu destinații exotice decontate de stat?

La sfârșit, perla prezidențială care trebuia scăpată musai, ca să nu ne imaginăm că președintele a trimis o clonă, s-a propagat strident în difuzorul televizorului: poporul și-a făcut datoria! A ezitat, apoi a repetat înlăcrimat: poporul și-a făcut datoria!

Sigur, poporul și-a făcut datoria, poporul poate să moară!  Camarila prezidențială poate să-și vadă de propriile afaceri pe mai departe apărată de scutieri.

Poporul și-a făcut datoria! Poporul și-a făcut datoria!- și îndrăgitul actor Emil Hossu a murit la ora 19 și 13 minute împlinind sentința nerostită de președinte într-o tragică sincronizare.

Florin Piersic. Cum să nu-l iubeşti?!


În 1984 am cunoscut o adolescentă din Titan, Ana, care a încercat să se sinucidă. Mi-a spus că-l iubea atât de mult pe Florin Piersic încât nu putea trăi fără el. I-am explicat că pe el îl iubesc şi fetele, şi doamnele şi babele şi că dacă s-ar sinucide toate ar rămâne bărbaţii singuri şi ar muri şi ei ori de plictiseală ori de foame;  ar rămâne ţara nepopulată de ni s-ar stinge neamul!
Am dus-o pe Ana la o îngheţată la cofetăria Bucureşti şi i-am explicat cât s-ar mâhni Florin de gestul ei, aşa că s-a potolit.
Cu Ana am pierdut legătura de vreo 20 de ani dar astăzi, ziua norocoasă, la târgul de carte Gaudeamus, Florin Piersic, actorul inimilor noastre a venit să lanseze cartea lui Andy Kesller, Toby şi omul cu două nasuri.
Andy Kesller este scenaristul care a scris celebrul moment umoristic Crastavetele, jucat antologic de Florin Piersic.
Ei bine, aşa cum ne-am aşteptat toţi, Florin Piersic a făcut o lansare de zile mari. Acest om este regele umorului. Cum să nu-l iubeşti?!
Dar, după ce a provocat cascade de hohote de râs, discursul artistului s-a încheiat cu o lacrimă: a fost în vizită în Ungaria, la Ana Szeleş, fosta lui soţie şi la un magazin scria mare pe un panou, în limba română: NU FURAŢI! Nu în italiană, nu în franceză ori cehă ci doar în română!

Un blogger şi-o criză


Duminică, Rugbistul le-a promis fetelor un film la Multiplex- fetele la noi în casă sunt în număr de cinci- dar în final s-a dat rănit şi m-a trimis pe mine, în calitate de şofer şi sponsor. Urăsc să fac kilometri prin Mall printre cocalari în şlapi şi piţipoance stridente, dar nu puteam s-o dezamăgesc pe Sabrina; m-am dus cam fără voioşie.  Cum pe vremea mea biletul la cinema era 3 lei, apoi s-a scumpit la 6; n-am ştiut că trebuie să aştept chenzina ca să mă aventurez la un film. Dezastrul era total, taman ce trecusem pe la pompă şi băgasem benzină nesimţit de scumpă şi mai aveam doar vreo 20 de lei în buzunar. Am mai fost recent la Vacanţă de la căsnicie– filmul acela indecent pe care vă sfătuiesc să-l vedeţi cu minorii, ca să-şi ia puştii toate răspunsurile despre sexualitate şi astfel să scăpaţi de întrebări incomode. Atunci au plătit fetele şi n-am luat seama ce sume se vehiculează. Am scos cardul, îl folosesc rar, mare minune că am mai ştiut pin-ul, apoi Sabrina şi-a luat un tomberon de popcorn, tapându-mă şi de cei 20 de lei cash şi am intrat în sală. Rula Larry Crowne, un film cu Tom Hanks şi Julia Roberts. Subiectul, foarte cunoscut: criza. Film cu buget redus, ne-a adus în prim plan doi grei ai ecranelor fără fard şi fără retuşuri, pe fundalul unor realităţi mizerabile.

Morala este una singură: deşi am îndurat lăcomia băncilor şi valul de scumpiri timp de trei ani, criza ce ne-a zgâlţâit pe noi, românii, a fost apă de trandafiri pe lângă cataclismul american.

Mesajul în schimb este ferm: dacă înveţi, dacă evoluezi, dacă munceşti, dacă economiseşti, dacă ai mintea deschisă şi te pliezi pe situaţiile favorabile, vei depăşi greutăţile şi viaţa ta va fi exact cum îţi doreşti.

Vai, să nu uit esenţialul: Sabrina m-a convins să merg la film povestindu-mi ceva despre un blogger. Într-adevăr, soţul Juliei Robert era blogger: un parazit întreţinut de nevastă, obsedat de pornografie şi uşor alcoolic. Vă vine să credeţi au ba, blogger-ul este personajul cel mai antipatic din film.

Iubesc bloggerii, dar nu pe toţi!

Tocmai pentru că este foarte diferit de formatul clasic de film american, filmul merită văzut.

Fănuş- copilul de geniu al Bărăganului


Plecând pe drumul ce leagă Brăila de Râmnicu Sărat, să deschizi bine ochii, călătorule, fiindcă Bărăganul îşi are taine fără număr. Culturile de grâu, rapiţă şi floare vorbesc de oameni gospodari: ori fi italieni, or fi turci?  Cai albi şi fântâni cu ciubăr hârbuit şi cumpănă vei întâlni la tot pasul.

Întâi ar fi să te opreşti la Movila Miresii, unde cele patru lacuri sărate şi nămolul virgin au remarcabile proprietăţi terapeutice. Ajungând la Şuţu, de te vei plimba pe uliţele satului, vei constata cu uimire că păşeşti într-o Brăilă în miniatură. Planul urbanistic este aidoma cu al oraşului Brăila, astfel că străzile sunt în arc de cerc: pornesc şi se închid pe cursul Buzăului, ce-i drept, un arc mai strâns decât în cazul oraşului port la Dunăre. Secretul este că bătrânul logofăt Şuţu, ce deţinea moşii întinse în zonă a profitat de prietenia cu generalul Kiseleff şi a sistematizat satul ce-i poartă numele după planuri urbanistice similare cu ale Brăilei. Pe segmentul de la Şuţu şi până la satul Custura, Buzăul devine când nehotărât, când năbădăios, dantelându-şi malurile cu o râvnă ce nu o mai întâlnim nicăieri pe tot cursul lui, de la izvoare şi până vărsarea în Siret. Tot aici, în Pădurea Şuţeşti, Buzăul croieşte o ciubotă uriaşă, singura insulă atât de mare pe tot cursul său.

După ce laşi moşia logofătului Şuţu în urmă, să nu apeşi prea tare pe acceleraţie fiindcă imediat ce treci apa Buzăului o să dai de satul Grădiştea, veche aşezare geto-dacă. Cum treci de primărie, cea mai cochetă din judeţ de altfel, coteşti pe prima uliţă la stânga, apoi faci dreapta şi iar stânga şi gata, ai ajuns!  În curtea cu nuc şi casă bătrânească să intri cu băgare de seamă, fiindcă gospodarul nu-i acasă: s-a dus  colo sus, în ceruri, să  povestească îngerilor despre caii albi ai Bărăganului, despre meşteşugul vinului şi despre  poveştile ce au rămas nescrise când timpul a încremenit.

Ieri, 2 iulie, la 40 de zile de la moartea lui Fănuş Neagu, căsuţa în care a copilărit scriitorul, renovată cu fonduri de la Consiliul Judeţean Brăila şi amenajată prin eforturile Muzeului de Istorie Brăila a intrat în circuitul caselor memoriale, alături  de Casa Memorială Perpesicius, Casa Memorială Panait Istrati şi Centrul Cultural „Nică Petre”.

Anita Jianu, fiica scriitorului,  a avut alături pe scriitorul Viorel Coman autorul volumului „Fănuş Neagu-Povestirile magice” dar şi numeroşi prieteni, membrii familiei, săteni şi oficialităţi: Gheorghe Bunea Stancu- preşedintele CJ, Aurel Simionescu- primarul Brăilei, Ionel Cândea, directorul Muzeului Brăila, Zamfir Bălan, directorul adjunct al muzeului şi director al editurii Istros, Ion Rotaru- senator, Ioan Marian- arhitect şef al Brăilei şi Petre Andrei- primarul Comunei Grădiştea.

Preşedintele Academiei Române, criticul Eugen Simion, a amintit în speach-ul său că a venit însoţit de trei academicieni dintre care l-am reperat doar pe  D.R. Popescu. Dintre colegii de redacţie de la „Literatorul” i-am întâlnit pe scriitorii Nicolae Grigore Mărăşanu, Răzvan Voncu, Nicolae Iliescu, Lucian Chişu, Grigore Traian Pop.  Actorul Ion Besoiu a fost o prezenţă discretă în timp ce doctorul-scriitor  Dan Claudiu Tănesescu a debordat de energie. În mulţime i-am descoperit pe poeţii brăileni Constantin Gherghinoiu şi Aurel Buricea alături de scriitorul Corneliu Antoniu, preşedintele USR Galaţi-Brăila.

Cei prezenţi au avut în piept câte un spic de grâu copt şi un crâmpei de tricolor, ca şi când se adunaseră la o nuntă: o nuntă tragică la care, vai, mirele nu era acolo!

Fănuş Neagu a lăsat moştenire opera sa, dar personalitatea sa ingenuă şi în acelaşi timp copleşitoare va lipsi cu siguranţă prietenilor săi. Ca şi Panait Istrati, Fănuş a avut vocaţia prieteniei şi mărturie ne stau Cartea cu prieteni şi A doua carte cu prieteni. 

De câte ori veţi întâlni un cal alb ori o fântână cu cumpănă, să vă amintiţi de Fănuş- copilul de geniu al Bărăganului!

Minunaţii actori ai copilăriei mele


Numeroasele lipsuri materiale şi necazuri ale copilăriei mele au fost astupate de cărţi şi de minunaţii actori ai generaţiei de aur: Ştefan Bănică, Dem Rădulescu, Toma Caragiu, Stela Popescu, Draga Olteanu Matei, Tamara Buciuceanu, Rodica Popescu-Bitănescu, Rodica Tapalagă, Octavian Cotescu, Silvia Dumitrescu-Timică, Iurie Darie.
De prea puţini ne mai putem bucura astăzi. Unii au plecat la stele, alţii au fost exilaţi într-o existenţă meschină de legi nedrepte, de ignoranţa şi lipsa de preţuire arătată de guvernanţi şi de politica susţinută împotriva tuturor valorilor naţionale.
Astăzi ne luăm rămas bun şi de Rodica Tapalagă, tonică şi genială actriţă de comedie.

Ce e val, ca valul trece…


   GLOSSA 

 Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?…
Tu asaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.

Continuă lectura