Ca în fiecare an în noiembrie, vă dau întalnire la târgul de carte Gaudeamus. Anul acesta mă găsiți tot pe bulevardul Marconi, inelul 3, zis și nivelul 7.7, adică nivelul cel mai de sus, la buget redus. Mă găsiți la standul 313 al editurii Torent Press.
Duminică 23 noiembrie, ora 13,30 vă aștept la lansarea romanului Pisica cu papion, tot pe inelul 3, la spatiu pentru evenimente Mircea Sântimbreanu. Invitat de onoare este criticul literar Aureliu Goci.
.
O problemă urgentă mă scoate din casă seara, pe la opt, la -16 grade. Trebuia să ajung musai la Mall dar fiind în câmp, în afara orașului și foarte aproape de Dunăre, în parcarea arhiplină erau -21 de grade. Intru, nu găsesc ce-mi trebuie și ies în cinci minute. Telecomanda de la mașină mă trădează. Mă lămuresc că n-am altă soluție și-l sun pe rugbist să-mi aducă telecomanda de rezervă. Mă întorc în galerie, casc puțin gura, apoi calculez că am timp suficient pentru o înghețată de ciocolată belgiană la cornet. Da, știu, e ianuarie și afară-s -21 de grade dar am și eu slăbiciunile mele. Achit înghețata și sună telefonul:
-Iubito, sunt în parcare și ți-am încălzit deja mașina!- zice rugbistul.
Având într-o mână sacoșele de la un magazin naturist și în cealaltă înghețata renunț să mă mai închei la haină și dau buzna spre ieșire. În parcare un vânt vârtos; până să ajung la mașină mă oprește o doamnă bine înfofolită:
-Vă cunosc de undeva? Da’ ce faceți, mâncați înghețată la vremea asta? A, știu, cred că v-am recunoscut… ne-am întâlnit zilele trecute,… sunteți cumva scriitoarea…
În câteva clipe gerul intrase pe sub haina descheiată, mâna îmi înțepenise pe cornet și limba se lipise de înghețată. Doamna se căuta în poșetă, probabil căutând un pix pentru autograf. Dar dacă e vreo poetă care voia să-mi citească ultimele producții? Mi se întâmplă des. În urmă cu două săptămâni mâncam o șaorma în birou. A venit o poetesă și până să înțeleg ce dorește a început să-mi recite:
Belșug
Deschid ușa la cămară
Pe raftul îmbrăcat în hârtie milimetrică
Capetele pergamentoase ale foștilor mei iubiți
Îmi zâmbesc cu tandru reproș…
O opresc ferm:
-Doamnă, încercați ușa de-alături, la șaormărie! Noi nu procesăm carne aici!
În parcare gerul se întețea. Aș fi vrut să-mi închid haina dar având mâinile ocupate m-am lăsat păgubașă. Tipa se căuta frenetic în poșetă. Ce era de făcut? Să fug, făceam impresie proastă! Să stau? Mă căptușeam cu o răceală! Zic precipitat:
-A, nu, nu sunt scriitoarea. Ne mai confundă lumea: eu sunt doar unul dintre personaje. Pe Scriitoare o găsiți mâine la birou, la Torent, de la 9 la 18. Vă doresc o seară călduroasă!
Inspirat, rugbistul scoate mașina din parcare și frânează lângă mine. Eu mă instalez în locul lui la volanul Alfei și rugbistul pleacă spre Meganul lui.
Lângă doamna care privește după mine apare o veche colaboratoare de-a mea.
-Salut, Doina! Se întoarce spre aceasta: Doina e scriitoare! Scrie mișto! V-ați cunoscut?
Îi răspund resemnată:
-Nu, doar eu m-am compromis nițel !
Povestea e clasică. Toate fetele visează la venirea lui Făt-Frumos pe cal alb, cum altfel, ca să le smulgă din cenuşiul vieţii, să le ducă în zbor până ating cu tâmpla streaşina de nori trandafirii!
Trăiam în afara istoriei, în ţara în care nu se întâmpla nimic. Presa era un consum inutil de masă lemnoasă pentru a tipări, într-un servilism imbecil, ode din lemn în care schizofrenia de stat era îndelung aplaudată. Cum în plan social orizontul era îngheţat, Continuă lectura
Doamna Letiţia era italiancă, refugiată de copil în timpul războiului la Brăila, alungată de prigoana lui Mussolini. Cei doi fraţi fuseseră luaţi în lagăr şi aflase după război că fuseseră torturaţi şi lăsaţi să moară de foame.
Prin 46′ au avut ocazia să se repatrieze dar întâlniseră oameni îngăduitori şi de ajutor la Brăila şi având o viaţă mai bună decât în Italia rămaseră pe loc.
Am cunoscut-o când aveam opt ani, era colegă de serviciu cu mama şi îi pusesem o etichetă pe loc: gură mare şi inimă de aur!
Cum avea urechea fină, italianca m-a auzit şi Continuă lectura
Doina Popescu Brăila 