GREA MESERIA DE MAMĂ…


Răspuns la provocarea de pe toateBLOGURILE.ro Pentru că subiectul era prea incitant, evident cele 1000 de caractere mi-au fost insuficiente şi am ales să dezvolt subiectul aici.

PROVOCARE Care este funcția și locul de muncă pe care-l visezi și vizezi pe termen mediu? Care este slujba, cea mai puțin plăcută, pe care ai accepta-o după mai multe luni de șomaj și în condițiile în care piața de muncă este în criză? Care sunt meseriile pe care crezi că nu le-ai fi putut practica niciodată, dar pe care le respecți?

Fetele din ţara asta se visează lipsite de griji ca Monica Columbeanu, blonde cu greutate ca Elena Udrea sau, dacă iubesc iarba şi Bruxelles, de ce nu , simplu, Eba.

Eu rămân ce-am fost: un spirit liber.

La catedră, în presă sau în publicitate am muncit pe brânci şi am avut satisfacţii pe măsură. Orice meserie este ok dacă o faci cu plăcere şi nu ai un şef cretin să-ţi mănânce ficaţii.

Aştept ziua când se va putea trăi din scris în România.

Ce meserie nu aş face? Politician, fiindcă am gura mare şi stomacul subţire!

Ce meserie iubesc şi respect? Cea de pilot. Am făcut 6 ani pilotaj sportiv dar, la vremea aceea nu au fost locuri pentru fete la şcoala de aviaţie şi a trebuit să fac matematica fiindcă îmi trecea făina prin traistă.

După terminarea facultăţii am sperat că vor fi scoase la concurs şi locuri pentru fete dar, n-a fost să fie, şi m-am apucat de a doua facultate.

Nu puteam îmbătrâni aşteptând un tren care se încăpăţâna să nu vină aşa că mi-am luat gândul şi mi-am văzut de viaţă. Mi s-a părut de bun simţ să nu stau cu mâinile în poală aşteptându-l pe Godot.

Îi respect pe chururgi dar, nu mă pot întâlni zilnic cu suferinţa umană. Doctorul Irinel Popescu probabil este trimisul lui Dumnezeu pe Pământ. Şi ca el foarte mulţi. Dar, ca să fii cu adevărat un medic bun, nu-i suficient să fii bun la învăţătură: trebuie să ai un dar aparte. Meseria de mamă mi se pare grea şi nu o pot practica dar o respect. De ce nu-mi e la îndemână meseria de mamă? Fiindcă sunt prea bună prietenă cu fetele mele. Şi ce prietenă ar accepta să-ţi dai aere de mamă cu ea?

AMINTIRI DIN BABILON


 Eram studentă, proaspăt căsătorită, cazată în Babilon (căminul B din Grozăveşti).

 Nişte amici mai bine situaţi financiar şi cu alt nivel de pretenţii legat de confort s-au mutat în oraş la un apartament închiriat gata mobilat.

         Cu un cadou de casă nouă am sunat la uşă.

         Gazdele, amabile ne-au tratat cu nişte corăbioare direct dintr-o cutie de pantofi primită din provincie de la părinţi. Ne-au expus toate motivele dezertării lor şi libertăţile nebănuite pe care le au în noua locuinţă şi spre o corectă înţelegere ne-au servit şi o mostră.

         -Camera este atât de spaţioasă., că uite, am loc să mă rotesc şi să închid lumina cu piciorul. În secunda următoare, după o figură stângace de karate, carcasa întrerupătorului era pe jos. Intervine şi nevasta cu mândrie:

         -Uite, toate întrerupătoarele le-a fărâmat dar, acum îi iese din prima! Şi lambadarul şi cuierul tot el le-a rezolvat! Poate vreţi şi nişte combot de vişini.

         -Nu se supără proprietarul că-i fărâmaţi casa?-întreb eu uimită şi fără chef de compot.

         -Ei, bravos! Cine-l mai primeşte? Am schimbat ambele încuietori din prima zi, zice el important şi apoi scuipă într-o vază. Scuze, am trecut pe Karelia şi îmi vine mereu să scuip!

         -De la Carpaţi-ul de Sfântu’ Gheorghe nu te-am auzit să te plângi?- zice soţul meu subţire.

         -Eram un amărât de căminist! Acum am apartament. Se numeşte evoluţie dar, cât stai în cămin eşti plafonat, n-ai cum să înţelegi!

         Asta este:  dacă n-ai şapte ani de-acasă, nu ţi-i dă nimeni!

         Dincolo de mitocănia efemerului nostru amic am învăţat o lecţie importantă: să am grijă pe cine primesc în casa mea dar, mai ales, pe cine primesc în sufletul meu.

           

ELVEŢIA-secretul bunăstării


Continuă lectura

ABUZURILE DEMOCRAŢIEI: ARESTAREA LUI VALENTIN, NICU ŞI ZOE CEAUŞESCU


Răspuns la provocarea de pe TOATE BLOGURILE.ro

PROVOCARE: Te-ai gândit vreodată că ceea ce scrii pe blog s-ar putea întoarce împotriva ta?

Istoria este rotundă şi se dă de-a rostogolul. În istoria României moderne dictatura şi democraţia au alternat zdrobind zeci de destine. Cât rău a făcut dictatura carlistă şi apoi comunistă este cunoscut.

Gheorghiu Dej şi Ceauşescu au i-au băgat cu uşurinţă pe oponenţii politici în puşcării fiindcă ei însuşi fuseseră în repetate rânduri în puşcării şi aşa li se părea firesc. Cât sânge şi ce valuri de lacrimi au însemnat firescul lor nu vom ştii niciodată cu exactitate dar, gândiţi-vă bine la cât vă necăjeşte o amendă de parcare şi cutremuraţi-vă!

Milioane de oameni şi-au pierdut rostul şi viaţa, scoşi în miez de noapte din casele lor, azvârliţi în puşcării sau mutaţi în D.O., domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Gândiţi-vă la disperarea ţăranilor cărora li s-a luat pământul în C.A.P. şi la soarta celor care au avut curajul să se opună deschis colectivizării.

Sigur, este aproape o axiomă să vorbeşti de abuzuri şi suprimare de libertăţi în dictatură. Dar în democraţie? Pentru că sistemele, faptele, deciziile înseamnă oameni. Nici democraţia nu a fost lipsită de abuzuri.

Cel mai elocvent exemplu de abuz în democraţie îl reprezintă arestarea lui VALENTIN, ZOE ŞI NICU CEAUŞESCU. Părinţii mănâncă aguridă şi copiilor li se sterpezesc dinţii!

La fel de nedreaptă, eronată, inutilă şi cicatrizantă este arestarea lui Ştefan Andrei sau Corneliu Mănescu. A avea opinii poate deveni o erezie dacă libertatea cuvântului şi libertatea de opinie va mai dispărea vreodată din această ţară şi, din nefericire, istoria a arătat că se poate. Pentru cine nu înţelege, nu faptul că avem aere condiţionate şi cuptoare cu microunde definesc bunăstarea unui popor, ci confortul de a putea spune ce gândeşti liber şi neîngrădit, având ca singură cenzură bunul simţ şi, evident, buna cunoaştere a subiectului despre care îţi dai cu părerea.

Scriind pe acest blog, m-am gândit că opiniile mele pot fii deranjante dar, mi-am asumat. Întotdeauna se găsesc indivizi cu interese obscure, deranjaţi că albu-i alb şi negrul-negru. Oamenii care acţionează în zona gri şi sunt mai caciorâţi la caracter se vor simţi atacaţi şi vor riposta: la vedere sau pe la spate!

Şi dacă vocea va fi înlocuită cu şoapta şi toleranţa cu îndârjirea, vai nouă şi copiilor acestei ţări!

DUPĂ 20 DE ANI


21 decembrie 1989 a fost o zi aşteptată şi dorită cu înfrigurare şi deznădejde: ziua dinaintea unei mari bucurii! A urmat entuziasmul inconştient. Aş vrea s-o întâlnesc pe fata care dansa în faţa coloanei de manifestanţi pe 22 decembrie pe podul Grozăveşti sau pe cei doi băieţi cu Dacie roşie care ne-au luat din faţa căminelor Grozăveşti pe 23 dec 1989, cu care am străbătut oraşul triumfal, cu patru steaguri decupate, până în Piaţa Dorobanţi. Noroc că nu ne-a împuşcat nimeni, eram o ţintă interesantă! După 12 ianuarie a venit amărăciunea şi încă mai simt pelin sub limbă! Dar, sunt conştientă secundă de secundă de libertatea câştigată, eu ştiu bine cum a fost înainte! Aşteptări? Să ne lase şmecherii planetei să ne vedem de viaţa noastră! Politicienii să fure mai puţin măcar de acum înainte, un guvern care să nu se bâlbâie, capabil să facă economia funcţională, o politică fiscală coerentă şi predictibilă, mult bun simţ şi Doamne păzeşte de calamităţi naturale, că ne ajunge RĂUTATEA LUMII!

Provocare: EU NU MĂ PLICTISESC ÎN ROMÂNIA!


Pe toateBlogurile.ro am găsit următoarea provocare:

Te-ai gândit vreodată serios să emigrezi din România? Ai alege o metropolă agitată sau o insulă liniștită? De ce o metropolă? De ce o insulă?

Răspunsul meu în 1000  de caractere:

Imagine avatar.Eu rămân în România chiar dacă pleacă toţi şi rămân singură! Ţara asta, cu bune şi rele este a mea! Poate i-ar fi fost mai uşor bunicului să emigreze, decât să lupte în două războaie mondiale dar, şi-a apărat ţara ca eu să-mi cresc copiii în limba română, în vreme de pace. Am colindat Europa, niciodată mai mult de 30 de zile, căci dorul apăsat m-a ţinut cu gândul acasă. Ambuteiajele din Paris le-am întâlnit şi-n Bucureşti, iar cine are nevoie de linişte, să se ducă-n Maramuraş la Casa Zan şi o s-o găsească! Başca nişte bucate tradiţionale udate cu horincă, cum nu găseşti pe o insulă liniştită. Ce-i omul? O punte între moşi şi copii! O punte sudată din spirala sângelui: ADN-ul, spirala limbii împletită între şoapta de alint a mamei şi porunca lui Ştefan cel Mare şi spirala conştiinţei că aparţinem unui popor străvechi, dârz şi statornic. Ce am simţit, cât am iubit, ce am văzut şi ce am citit, atât suntem şi nimic mai mult!

Ce curvă-i viața! Ne-am născut în vremuri de ipocrizie și nedreptate socială și trăim ca victime ale unui jaf nesfârșit, un viol fatal al justiției corupte, al statului ineficient, neputincios și lacom. Ori trăiești la tine acasă, încălecat de sistem, ori duci dorul şi amarul prin străini! Sistemul te învinge, oriunde ai încerca să răzbești!

Pentru că mi s-au terminat cele 1000 de caractere m-am oprit acolo dar, continui aici!

Unii au  plecat pentru amăgirea unei pâini mai albe, alţii poate pentru o durere în suflet. Eu nu judec pe nimeni şi imi cer iertare dacă am adus atingere unor oameni greu încercaţi. Cine poate şti?  Poate acel ceva atât de puternic care mă ţine pe mine legată de glie, i-a mânat pe alţii în pribegie!

Dar, nu am nici o înţelegere şi nici o simpatie pentru cei ce au moştenit gena de vântură-lume de la legionarii romani care se justificau cu UBI BENE, IBI PATRIA!

Iar cei ce sunt urmaşii migratorilor, au fost oricum vremelnici pe pământurile noastre!

Şi-au luat calul şi au plecat mai departe. Pagubă-n ciuperci!