Mulţumesc pentru informaţiile oferite care sunt cuprinzătoare. Am scris şi editurii din Braşov, dar va dura cel puţin o săptămână până voi primi un răspuns dacă e cazul să le trimit 20 de pagini pentru a vedea dacă doresc să o tipărească, însă editura respectivă nu are multe cărţi editate deşi fiinţează de ceva timp şi nici nu prea am văzut să fie multe cărţi de genul celei pe care o am eu, aşa că nu îmi fac prea mari speranţe în privinţa asta.
În momentul de faţă nu dispun de bani pentru editare şi nici de sponsorizare. Mă gândeam ca editura să suporte cheltuielile, eu neavând nici o pretenţie financiară până la acoperirea completă a acestora (pentru această carte).
Manuscrisul meu este scris în format word, tipul de scris Bookman Old Style, scris de 12, în format A4. În total sunt 91 de pagini cu tot cu cea pe care se găseşte titlul, aşa că nu ştiu în acest moment câte pagini ar putea ieşi la un format mai mic. Este tehnoredactată de mine şi corectată în general, dar unele persoane care au citit-o mi-au spus că mai sunt mici greşeli de dactilografiere aşa că va trebui să o mai verific o dată. Aşa că ar putea fi dată spre tipărire la începutul săptămânii viitoare dacă e cazul.
Aş dori să ştiu dacă în afară de internet mai aveţi şi alt tip de difuzare, de genul librăriilor.
Cartea trebuie paginată şi corectată profesionist, altfel o tipăreşti degeaba. Nu e vorba numai de mici greşeli de ortografie. Punctuaţia este delicată şi corectitudinea paragrafelor trebuie verificată de cineva de meserie. Să nu te încânte vreo tipografie să ţi-o tipărească oricum. Difuzarea prin librării este o chestiune delicată. Librăriile plătesc pe măsura vânzării şi nu poţi să umbli prin ţară să verifici stocurile, deci eşti la mâna lor. Mai dau faliment, se mai desfiinţează. Ai grijă…
Zic, doina popescu: Acu’ vaz ca e in Braila!! N-ati dat faliment?
Da’ ce are Brăila cu falimentul, puişor? Lumea asociază Brăila cu tanti Elvira, cu Terente. Altă lume se Gândeşte la Fănuş, Mihu Dragomir, Mihail Sebastian, Panait Istrati
Şi la pod la Brăiliţa,
Mi-au furat hoţii căruţa,
Şi mi-au dus-o la Obor,
Şi-au vândut-o pe un pol!
Las’ s-o vândă cine-o vrea
E căruţa altuia
Hoţii, hoţii, măi…
Aşa cum mă aşteptam, editura din Braşov m-a tratat cu o indiferenţă liniştitoare. Aş putea să vă trimit materialul pentru a vedea dacă mă puteţi ajuta la publicarea lui? Şi dacă da, care ar fi condiţiile de publicare? Mulţumesc
Dacă materialul este bun, costurile vor fi similare cu cele pe care le-am avut eu. Dar, atenţie la distribuţie!
Ziua buna!
Cand aveti timp, daca nu va deranjeaza, ati putea schimba Going To End to Vlad Olteanu? M-am mutat recent in casa noua.
Multumesc frumos!
Sigur, văd că ai trecut la numele de vedetă. Felicitări pentru premiu! Să-mi spui cum ai procedat dpv tehnic şi dacă trecerea ţi-a adus ceva scame, fiindcă mă bate un gând să-mi cumpăr domeniu.
Sarbatori fericite tie si intregii familii! Dumnezeu sa va daruiasca liniste si bucurii!
Sărbători fericite, Ciprian!
Buna ziua,sunt administratorul site-ului de desene animate desene-tari.ro , si va scriu acest comentariu pentru a incheia un parteneriat de tipul link exchange,daca sunteti deacord treceti-ma cu titlul desene animate online si trimite-ti mi codul dvs. la e-mailul parteneri[@]desene-tari.ro,va multumesc.
Te invit să-ţi înscrii blogul în lista blogurilor brăilene:
http://brailablog.info/despre-braila-blog/
Invitaţia este valabilă pentru toţi brăilenii care au blog.