Șoc la coafor

În urmă cu 26 de ani eram studentă, îndrăgostită și mai aveam cam o lună până să mă mărit, dar eu încă nu știam, deși fusesem amenințată adesea. Deși aveam părul scurt, rugbistul a insistat să fac un permanent. Era întâiași dată în viață, așa că am ales coafor cu ștaif, vis-a-vis de Cișmigiu.

Cam șase ore a durat așteptarea, plus manevrele necesare, timp în care, flăcăul a stat cuminte lângă mine, ascultând bârfele doamnelor. Ba ne-a servit cu cireșe, ba a mai spus și el câte un banc. La un moment dat, a ieșit să fumeze.

Clientele, la unison cu coafezele, pornite, m-au tăbărât să-mi explice:

-Fată, hăi! La coafor, această instituție, exclusiv feminină, nu s-a pomenit niciodată ca doamnele să fie insoțite de bărbații lor!

Cea mai stăruitoare era doamna Rodica, o persoană drăguță, care lucra la radio sau la televiziune.

-În 25 de ani, de când sunt măritată, eu n-am pomenit să vin cu soțul la coafor și nici pe altcineva n-am văzut!- interveni și o altă clientă, susținută de doamna Rodica.

-Ne-ai produs un șoc, ne-ai pus pe jar, aducând un bărbat aici! Bine c-a ieșit! Eu trebuie să-mi epilez mustața!-sări alta, la fel de inflamată.

Doamna Rodica m-a prelucrat cu cel mai mult tact.

Le-am explicat că sunt de acord cu poziția lor

-Înțeleg că doamnele nu vin însoțite la coafor. Nici mie nu mi se va mai întâmpla peste 25 de ani! Dar, nefiind o doamnă ci o… studentă îndrăgostită, precis, am voie!- am concluzionat eu.

Nu m-am ținut de cuvânt. Am rămas suspendată tot undeva, la statutul de studentă. Coafeza mea este și frizeriță, chiar profesoară de hair-styling, astfel că merg adesea cu rugbistul la coafor. Culmea, majoritatea doamnelor vin cu soțul. De exemplu, pe doamna psiholog T am întâlnit-o adesea cu soțul, domnul T, fiind un proiectant-constructor cunoscut în oraș. Doamna pentru manoperă mai dichisită, dumnealui pentru un tuns rapid.

Iată, că nu s-a răstoarnat lumea din cauza mea! Deși, ținând cont că faptele incriminate se petreceau în vara lui 1989, se poate spune că lumea chiar s-a răsturnat în acest sfert de veac!

PE CEAUŞESCU L-AU ÎMPUŞCAT EI!

În noiembrie-decembrie 1989 am fost internată la Spitalul studenţesc în Bucureşti. Salonul avea geamul spart şi erau -2 grade. Presiunea era atât de scăzută la gaze, încât mâncarea stătea toată noaptea pe plită şi  morcovii erau tot nefierţi.  Nefierţi şi necurăţaţi, dar asta deja nu mai era vina regimului. Seara plecam pe furiş să dorm în cămin şi dimineaţa, însoţită de soţul meu mă întorceam pe jos din Grozăveşti ca să prind vizita la 7,30. Zilnic, la şapte fără cinci, la Casa Radio  Ceauşescu venea în inspecţie la şantier. Zi de zi, n-a lipsit la nicio întâlnire. Ne cunoşteam deja şi ne făceam reciproc cu mâna. În naivitatea mea cât Casa Poporului mi-am luat inima în dinţi şi am traversat strada să-i spun de geamul spart de la spital şi de lipsa de presiune la gaze, de magazinele goale, de abuzurile de tot felul. Şi eram obsedată să-i spun că preşedintele nu se joacă cu sceptrul. Băiaţaşii care se joacă cu sceptru sunt regii! Paza de corp a dus mâna la buzunarul cu umflătura care arăta pistolul şi ca într-un film clasic cu Tom şi Jerry am făcut stânga-nprejur şi am întins-o spre spital, fără să mai privim în urmă. Brutal şi previzibil s-a încheiat o relaţie aproape amicală între mine şi preşedinte. Moartea regilor, bucuria nebunilor! Şi, totuşi, ascultam difuzorul din cameră aşteptând o minune: demisie, moarte naturală, era bună orice variantă! Dar aveam o grijă… Cine vine? Slugă de la Moscova sau vasalul Occidentului? După douăzeci de ani am numai răspunsuri trunchiate! Pe plan intern, că ne-a ţinut flămânzi, în întuneric şi în frig poate-l vom ierta! Dar că ne-a lăsat, nişte copii speriaţi, să fim zdrobiţi în labele Securităţii, niciodată! Dar dacă am putea uita vreo clipă fierea EPOCII DE AUR din ŢARA CARTOANELOR, Ceauşescu rămâne ultimul preşedinte care a făcut politică externă de la Bucureşti, centrat exclusiv pe interesul naţional. Documentele desecretizate recent de ruşi şi de CIA demonstrează acest lucru. Cât a avut nevoie de el, Occidentul l-a plimbat cu trăsura şi i-a oferit sute de medalii şi ordine onorifice. Când au văzut că nu este o simplă marionetă au trimis ucigaşii după el. O credeam pe regina Angliei dacă-i retrăgea titlurile în timpul grevei de la Braşov din 1987. Dar a făcut-o neconvingător abia după anunţarea execuţiei… La fel şi celelalte capete încoronate. Poporul Român a focut Revoluţia! La huiduit, a venit năvalnică şi curajoasă peste el şi l-a forţat să urce-n elicopter. Dar la Zidul de la TÂRGOVIŞTE l-au împuşcat ei: condamnat de Bush şi Gorby la Malta! Să ţineţi minte! De 20 de ani aud pe toţi neghiobii dându-şi cu părerea că noi, românii l-am împuşcat pe Ceauşescu! Din 3 decembrie 1989, toate deciziile legate de soarta României se iau în alte cabinete!

DESPRE IPOCRIZIA PROFESORULUI IUBĂREŢ…

Prin anii ’80, un profesor seduce o elevă de clasa a XII-a şi ghinion sau culmea neglijenţei o lasă însărcinată.  Ca să nu fie exclus din partid şi din învăţământ se căsătoreşte cu ea dar, nu o mai lasă să se înscrie la facultate  din două motive. Unul era că avea copil mic de crescut şi celălalt că nu prezenta încredere: doar era curvă dovedită, nu se măritase fată măre căci…  se culcase cu un profesor!

Importantul profesor trăieşte toată viaţa cu gustul amar că are o nevastă fără facultate, deci sub rangul lui, iar pe stradă el merge cu băiatul în faţă şi nevasta la doi metri în spate ca o fiinţă inferioară, nu? 

Cum, nu? Că doar n-are facultate şi mai e şi curvă pe deasupra!

Hai , să trăieşti profesore şi să treci repede la islamism ca să-ţi găseşti scăparea!

Că dacă oamenii au fost fraieri sau indiferenţi şi nu au dat cu pietre în tine, la judecata de apoi ţi-o iei! Ai un loc rezervat în primul rând la cazanul cu catran! 

Multă căldură, prietene şi belşug de cărbuni! Că dacă-ţi zic arde-te-ar focul de la obraz apare o întrebare… CARE OBRAZ?

AMINTIRI DIN BABILON

 Eram studentă, proaspăt căsătorită, cazată în Babilon (căminul B din Grozăveşti).

 Nişte amici mai bine situaţi financiar şi cu alt nivel de pretenţii legat de confort s-au mutat în oraş la un apartament închiriat gata mobilat.

         Cu un cadou de casă nouă am sunat la uşă.

         Gazdele, amabile ne-au tratat cu nişte corăbioare direct dintr-o cutie de pantofi primită din provincie de la părinţi. Ne-au expus toate motivele dezertării lor şi libertăţile nebănuite pe care le au în noua locuinţă şi spre o corectă înţelegere ne-au servit şi o mostră.

         -Camera este atât de spaţioasă., că uite, am loc să mă rotesc şi să închid lumina cu piciorul. În secunda următoare, după o figură stângace de karate, carcasa întrerupătorului era pe jos. Intervine şi nevasta cu mândrie:

         -Uite, toate întrerupătoarele le-a fărâmat dar, acum îi iese din prima! Şi lambadarul şi cuierul tot el le-a rezolvat! Poate vreţi şi nişte combot de vişini.

         -Nu se supără proprietarul că-i fărâmaţi casa?-întreb eu uimită şi fără chef de compot.

         -Ei, bravos! Cine-l mai primeşte? Am schimbat ambele încuietori din prima zi, zice el important şi apoi scuipă într-o vază. Scuze, am trecut pe Karelia şi îmi vine mereu să scuip!

         -De la Carpaţi-ul de Sfântu’ Gheorghe nu te-am auzit să te plângi?- zice soţul meu subţire.

         -Eram un amărât de căminist! Acum am apartament. Se numeşte evoluţie dar, cât stai în cămin eşti plafonat, n-ai cum să înţelegi!

         Asta este:  dacă n-ai şapte ani de-acasă, nu ţi-i dă nimeni!

         Dincolo de mitocănia efemerului nostru amic am învăţat o lecţie importantă: să am grijă pe cine primesc în casa mea dar, mai ales, pe cine primesc în sufletul meu.

           

De REVELION închideţi televizoarele!

Între bucuria că se încheie cel mai apăsător an din ultimii 20 şi teama pentru ziua de mâine, vom petrece Revelion 2010.

Dacă vreau să mă gândesc la ceva ce mi-a făcut plăcere în epoca întunecată, îmi rămâne chipul drag al educatoarei mele, doamna Apostolache, de care mi-e dor şi după 35 de ani la fiecare 15 septembrie şi la fiecare vacanţă de iarnă.  Şi, binenţeles… revelioanele. Minunatele emisiuni de revelion în care, în scheciuri pritocite şi meşteşugite Stela Popescu şi Arşinel ocoleau ce ocoleau regimul şi până la urmă tot îi mai înfigeau nişte bolduri în ureche. Revelion ’78 fără Toma Caragiu şi Revelion ’84 fără Nea Mărin şi Nichita Stănescu au fost singurele în care bucuria nu mi-a fost întreagă. Revelioanele maneliste anunţate de televiziunile comerciale anul acesta, ca şi în anii trecuţi m-au dezamăgit, pentru a câta oară?

Mă întreb dacă percepţia valorii şi simţul ridicolului a amorţit la toţi acesti realizatori de programe sau criza economică, bat-o vina, dictează şi aici.

La mulţi ani, doamnei Stela Popescu! Vă iubim!

ABUZURILE DEMOCRAŢIEI: ARESTAREA LUI VALENTIN, NICU ŞI ZOE CEAUŞESCU

Răspuns la provocarea de pe TOATE BLOGURILE.ro

PROVOCARE: Te-ai gândit vreodată că ceea ce scrii pe blog s-ar putea întoarce împotriva ta?

Istoria este rotundă şi se dă de-a rostogolul. În istoria României moderne dictatura şi democraţia au alternat zdrobind zeci de destine. Cât rău a făcut dictatura carlistă şi apoi comunistă este cunoscut.

Gheorghiu Dej şi Ceauşescu au i-au băgat cu uşurinţă pe oponenţii politici în puşcării fiindcă ei însuşi fuseseră în repetate rânduri în puşcării şi aşa li se părea firesc. Cât sânge şi ce valuri de lacrimi au însemnat firescul lor nu vom ştii niciodată cu exactitate dar, gândiţi-vă bine la cât vă necăjeşte o amendă de parcare şi cutremuraţi-vă!

Milioane de oameni şi-au pierdut rostul şi viaţa, scoşi în miez de noapte din casele lor, azvârliţi în puşcării sau mutaţi în D.O., domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Gândiţi-vă la disperarea ţăranilor cărora li s-a luat pământul în C.A.P. şi la soarta celor care au avut curajul să se opună deschis colectivizării.

Sigur, este aproape o axiomă să vorbeşti de abuzuri şi suprimare de libertăţi în dictatură. Dar în democraţie? Pentru că sistemele, faptele, deciziile înseamnă oameni. Nici democraţia nu a fost lipsită de abuzuri.

Cel mai elocvent exemplu de abuz în democraţie îl reprezintă arestarea lui VALENTIN, ZOE ŞI NICU CEAUŞESCU. Părinţii mănâncă aguridă şi copiilor li se sterpezesc dinţii!

La fel de nedreaptă, eronată, inutilă şi cicatrizantă este arestarea lui Ştefan Andrei sau Corneliu Mănescu. A avea opinii poate deveni o erezie dacă libertatea cuvântului şi libertatea de opinie va mai dispărea vreodată din această ţară şi, din nefericire, istoria a arătat că se poate. Pentru cine nu înţelege, nu faptul că avem aere condiţionate şi cuptoare cu microunde definesc bunăstarea unui popor, ci confortul de a putea spune ce gândeşti liber şi neîngrădit, având ca singură cenzură bunul simţ şi, evident, buna cunoaştere a subiectului despre care îţi dai cu părerea.

Scriind pe acest blog, m-am gândit că opiniile mele pot fii deranjante dar, mi-am asumat. Întotdeauna se găsesc indivizi cu interese obscure, deranjaţi că albu-i alb şi negrul-negru. Oamenii care acţionează în zona gri şi sunt mai caciorâţi la caracter se vor simţi atacaţi şi vor riposta: la vedere sau pe la spate!

Şi dacă vocea va fi înlocuită cu şoapta şi toleranţa cu îndârjirea, vai nouă şi copiilor acestei ţări!

ÎNTRE EUROPA LIBERĂ ŞI COLUMNA LUI TRAIAN

 

         O cetate antică, unică în lume prin lungimea ei -2 mile- este scufundată în lungul litoralului în dreptul Mangaliei. Suma necesară proiectului de investigare şi introducere în circuitul turistic prin realizarea unui muzeu subacvatic, respectiv plasarea unor pereţi de sticlă paraleli cu străzile pavate ale cetăţii scufundate ar costa 180.000 de euro.

DUPĂ 20 DE ANI

21 decembrie 1989 a fost o zi aşteptată şi dorită cu înfrigurare şi deznădejde: ziua dinaintea unei mari bucurii! A urmat entuziasmul inconştient. Aş vrea s-o întâlnesc pe fata care dansa în faţa coloanei de manifestanţi pe 22 decembrie pe podul Grozăveşti sau pe cei doi băieţi cu Dacie roşie care ne-au luat din faţa căminelor Grozăveşti pe 23 dec 1989, cu care am străbătut oraşul triumfal, cu patru steaguri decupate, până în Piaţa Dorobanţi. Noroc că nu ne-a împuşcat nimeni, eram o ţintă interesantă! După 12 ianuarie a venit amărăciunea şi încă mai simt pelin sub limbă! Dar, sunt conştientă secundă de secundă de libertatea câştigată, eu ştiu bine cum a fost înainte! Aşteptări? Să ne lase şmecherii planetei să ne vedem de viaţa noastră! Politicienii să fure mai puţin măcar de acum înainte, un guvern care să nu se bâlbâie, capabil să facă economia funcţională, o politică fiscală coerentă şi predictibilă, mult bun simţ şi Doamne păzeşte de calamităţi naturale, că ne ajunge RĂUTATEA LUMII!

CRĂCIUN CU URME FINE DE SÂNGE

Douăzeci de ani da la Crăciunul însângerat!
Nostalgicii vor citii poezii chinuite în Ghencea Militar. Gurmanzii vor face coadă la farmacii secând stocurile de Bicarbonat şi Colebil. OTV-ul va întreba poporul la care pom a făcut Cioacă pipi între Predeal şi Braşov şi fraierii vor trimite sms-uri. Avem maşini multe şi bengoase dar nu avem parcări. Avem copii dar, s-a dus pe apa sâmbetei învăţământul, avem boli dar, medici şi asistentele au emigrat.

Avem tot neamu-n Spania şi Italia, credite la bănci pentru şapte vieţi, necazuri o mie! 
Dar, am câştigat libertatea să avem opinii, să le rostim în gura mare, să avem bloguri, propria afacere, profesii liberale, să lucrăm în presă, să ne publicăm cărţile, să înjurăm guvernul şi preşedintele!
Bloggerii sunt incomozi, oameni cu păreri exprimate! Acum 20 de ani pentru ce scriem noi pe bloguri ajungeam în puşcărie! Delicvenţi, duşmanii poporului!
 Iubiţi şi preţuiţi libertatea pe care o avem, savuraţi-o secundă de secundă, fiindcă nemulţumitului i se ia darul! Am trăit în frig, în întuneric şi teroare fără o păpuşă sau un ursuleţ de pluş şi am învăţat fiindcă mi-a fost l-a îndemână şi şcoala a fost singura mea şansă! Dar, nu am uitat!

Uitarea face loc greşelii!

Dacă sunteţi tineri şi nu ştiţi sau aţi uitat, întrebaţi-vă bunicii sau părinţii!
 Dacă vă spune cineva că a fost bine ori vă minte ori e nebun ori a avut nişte privilegii pe care le regretă!
Să luptăm ca să ne recuperăm istoria, să fim mai atenţi cu familia şi mai eleganţi!
Cum nu mai avem aur cât să trezim ambiţiile unui Traian şi nici cantităţi relevante de petrol pentru maşina de război a unui Hitler,  să ne ferească Dumnezeu să mai fim daţi la zaruri pe mâna unui Stalin!

CUŢITARII DE LA BRĂILA

fragment din romanul ARDEI IUŢI

ISBN 978-606-92308-2-4

Eram prin clasa a patra şi mergeam pentru prima oară în tabără de vară la Albac. Eram o bună sportivă şi alergam în toate părţile ca un argint viu. Zilnic făceam drumeţii pe munte şi eram prima şi la urcat şi la coborât. Turiştii pe care-i întâlneam aveau nişte bastoane chic de care se ajutau, dar noi copii aveam fiecare un baston improvizat din câte o creangă mai zdravănă.

Într-o zi eram cap de coloană la coborât ca de obicei. În faţă, o viperă. Îi trag un retevei în cap şi încă unul şi aştept bucuroasă să vină trupa din spate să mă laud la toţi pentru voinicia mea. Ajunge şi comandantul taberei, un profesor localnic şi dă-i perdaf!
– Eşti o inconştientă! Din prima zi am înţeles că o să am probleme cu tine! Mă bagi în puşcărie, fato! Voi ăştia din Brăila, parcă a dat strechea-n voi! Nu-ţi dai seama ce-ai făcut?
Obrajii îmi plezneau de ciudă că în loc să mă aprecieze şi să se minuneze de vitejia mea aproape că a sărit la bătaie şi îi răspund îndârjită:
– Domnul nostru Tudor a spus că atunci când şarpele ne iese în cale

să-i zdrobim capul!

Cum domnul comandant era prof de sport, cu siguranţă n-a priceput cine-i Domnul Tudor şi ce-am vrut să zic, fiindcă s-a uitat la mine ca la un gândac şi şi-a continuat săpuneala până în tabără, explicând că de Domnul Tudor să ascult la Brăila, că în Ţara Moţilor el este stăpân. Ajunşi în tabără convoacă un careu lângă catarg şi mă scoate în faţă, făcându-mi morală zdrobitoare în faţa tuturor.

Se întoarce spre mine:
– Acum, zi-le tuturor ce mi-ai zis şi mie! Urechile-mi explodaseră de furie şi de umilinţă şi abia reuşind să mă abţin să nu izbucnesc în plâns, strig să se audă pe tot platoul:
– Domnul nostru Tudor Vladimirescu a zis că atunci câmd şarpele-ţi iese în cale să-i zdrobeşti capul! Eu am dat de două ori ca să fiu sigură!
Învăţătoarea care ne însoţise grupul, doamna Şerban, o femeie cu un simţ al umorului desăvârşit a ieşit în faţă şi a început să aplaude. Profesori şi elevi au aplaudat furtunos. Eram răzbunată! La masa de seară eram deja în centrul atenţiei. Simţeam că Petrişor, băiatul comandantului taberei mă plăcea, dar specific vârstei, încerca să se facă remarcat prin agresivitate. Eu fiind din Brăila, când trecea pe lângă mine şuiera: cuţitarii, cuţitarii…
Din Brăila eram toţi, de la mai multe şcoli, dar el numai cu mine avea o problemă. Devenită o mică vedetă, Petrişor se înverşunase şi mai tare: cuţitarii, cuţitarii…
Enervată îl împing şi îl ţintuiesc de bârna de lemn de pe terenul de sport şi îi spun: Ascultă şarpe! Înainte de apariţia elevatoarelor în schela Brăilei, încărcarea şi descărcarea grânelor în vapoare se făcea cu cârca hamalilor. Pentru legarea sacilor, hamalii purtau un ghem de sfoară şi un cuţit ca să-şi lege sacii la gură şi să-i poată ridica în cârcă fără să verse cerealele. Că seara mai mergeau în cârciuma din port şi se mai cafteau la băutură, asta se întâmpla în toate porturile lumii, nu numai la Brăila. Învaţă istoria, mucosule! Doar şi mama ta stă jumătate din zi în bucătărie cu un cuţit în mână tocând zarzavatul sau tranşând o găină şi eu nu zic că este cuţitară, fraiere! Şi găina o taie tăticu’ cu ditamai cuţitul, că l-am văzut cu ochii mei. Dar cuţitul cu care taie porcul de Ignat şi mielul de Paşte, ai? El tot cuţitar o fii? Petrişor tace…

Apare tatăl lui Petrişor, adică chiar bunul meu prieten comandantul…
Hopa, am sfeclit-o!

– Ce se întâmplă aici, Petrişor? Parcă ai centură neagră la karate! Te bate o fată?
Îi spun tăticului din ce ne-am luat, îl duc şi pe el pe la Brăila, îi explic cum e cu uneltele hamalilor din portul Brăilei şi cum o poveste greşit înţeleasă de la 1900 ne aduce etichete nedrepte, nouă brăilenilor, când meseria hamalilor a dispărut şi odată cu ea legendarele cuţite. Comandantul pare că a înţeles speţa şi îi întinde un măr lui Petrişor.
– Hai, karatistule, mai toceşte la istorie! Fata asta ne dă cu istoria în cap la amândoi… Uite, rupe mărul ăsta şi împarte-l cu fata în semn de împăcare!
Petrişor se străduieşte, dar mărul nu se dă rupt. Săritoare, scot un frumos briceag chinezesc, tai mărul cu dexteritate şi-i întind lui Petrişor o jumătate.
Directorul rămâne stupefiat. Ar vrea să zică ceva, dar nu-şi găseşte cuvintele de consternare.

Explic cu seninătate:

– Ei, ce-i? N-aţi mai văzut un briceag chinezesc? Am dat la schimb pentru el o unghieră chinezească şi o serie de timbre! Am un hobby cu bricegele…

PENTRU TINE

NORMALITATEA JAPONEZILOR

Răspuns lui  Teo Negură
Dictatura normalităţii poate glisa spre dictatura mediocrităţii! La coş cu dictaturile dar, nu-i uitaţi pe dictatori! Răul se multiplică cel mai uşor!
Marcată de CEI TREI MUŞCHETARI şi DUPĂ 20 DE ANI ai lui Dumas, am simţit întotdeauna că 20 de ani este o perioadă relevantă pentru sinusoida istorică.

Te sfătuiesc să ignori clasa politică!  O radiografie a celor 20 de ani scurşi de la revoluţie îţi pot crea depresie ! Caragiale este mai actual ca oricând iar când citesc articolele lui Eminescu din ziarul TIMPUL am impresia că tratează teme prezente. Dar, dacă privim spre individ, remarcăm o formidabilă evoluţie personală! Descătuşarea de comunism ne-a adus paşaportul, libertatea de exprimare şi de opinie, bunăstarea personală. Ne rămâne să ne păzim de lăcomia băncilor, de cinismul corporaţiilor şi de incompetenţa politicienilor!

Japonezii  şi-au reconstruit ţara prin muncă dusă la fanatism, cinste, onoare şi disciplină.

Oare japonezii or fi normali?

ELICOPTERUL LUI DUMNEZEU

Peste şase ore se împlinesc 20 de ani de la cel mai important zbor de elicopter din ISTORIA ROMÂNILOR! Români, dormiţi liniştiţi! România s-a reîntors în istorie cu bune şi rele!

Cum ar fi arătat viaţa noastră fără acel zbor de elicopter? Cei care erau adulţi sau măcar adolescenţi înainte de 1989 ştiu cu siguranţă despre ce vorbesc! Ceilalţi să se bucure de libertate şi să se gândească bine ce fac cu ea! Sunt multe lucruri rele-n ţară, nu trăim bine şi iarna nu-i ca vara! Dar, ferească Dumnezeu de mai rău!
Am aşteptat cu disperare să se întâmple ceva în timpul Congresului, să-şi dea demisia sau să i-o ceară cineva! Am aflat de fuga Nadiei! Se zvonea că a fost ajutată de Nicu Ceauşescu să fugă şi speram într-o minune! Aşteptam un semn! Începând cu 16 decembrie la Casa de cultură a studenţilor rulau filme celebre cu Claudia Cardinale, Marcelo Mastroiani, filme regizate de Fellini şi alţi grei. Un murmur surd printre studenţi… şi un semn roşu deasupra CASEI POPORULUI, chiar deasupra steagului ferfeniţă. Semn roşu de amurg strident, desenat de un pictor stângaci… Semne au fost multe dar, abia când s-a ridicat elicopterul la cer am înţeles că suntem izbăviţi! Bucuria a fost scurtă… a început să se tragă şi spaima că vor profita ruşii şi vor intra peste noi ca să ne dea o lecţie pentru 1968 m-a bântuit până pe 28 când au tăcut armele!
Să mă contrazică cine-o vrea! Oamenii au avut curaj şi au ieşit în stradă eroic scandând: Nu vă fie frică, Ceauşescu pică! Jos dictatorul! Jos tiranul!
Că agenturile străine şi-au făcut numărul, că s-au dat arme în mod haotic la populaţie, că Bucureştiul era plin de mașini Lada cu număr rusesc, că au existat terorişti îmbrăcaţi cu uniforme similare celor de gărzi patriotice şi de armată dar vătuite, din materiale calitative, cu nişte cusături mai ferme cu aţă groasă, că s-a tras în populaţie voit, ca să se creeze haos, teroare, consternare, manipulare este adevărat!
Dar să nu uite nimeni că Dictatorul a fugit speriat că era huiduit şi că mulţimea, valul forţa intrarea în C.C. ! Era conştient de intrările masive de agenţi străini în ţară dar, a chemat poporul la miting, crezând cu naivitate şi inconştienţă că îl apără mulţimea! Văzând că a pierdut poporul a încercat o mituire jalnică! Vă dau 100 de lei… Era zgârcit Ceauşescu!
Huiduit, izolat, speriat de mulţime a pierdut nordul şi s-a lăsat convins să urce în elicopter. Dacă intra în buncăr… nu vreau să mă gândesc ce măcel ar fi fost!
Să nu uite nimeni că noi românii am făcut REVOLUŢIA, noi l-am izgonit pe Ceauşescu, că tinerii au murit pe străzi strigând libertate! Ei l-au împuşcat pe Ceauşescu, pentru că istoria se repetă, este ciclică şi totul se plăteşte…pe Pământ sau în Cer!

Provocare: EU NU MĂ PLICTISESC ÎN ROMÂNIA!

Pe toateBlogurile.ro am găsit următoarea provocare:

Te-ai gândit vreodată serios să emigrezi din România? Ai alege o metropolă agitată sau o insulă liniștită? De ce o metropolă? De ce o insulă?

Răspunsul meu în 1000  de caractere:

Eu rămân în România chiar dacă pleacă toţi şi rămân singură! Ţara asta, cu bune şi rele este a mea! Poate i-ar fi fost mai uşor bunicului să emigreze, decât să lupte în două războaie mondiale dar, şi-a apărat ţara ca eu să-mi cresc copiii în limba română, în vreme de pace. Am colindat Europa, niciodată mai mult de 30 de zile, căci dorul apăsat m-a ţinut cu gândul acasă. Ambuteiajele din Paris le-am întâlnit şi-n Bucureşti, iar cine are nevoie de linişte, să se ducă-n Maramuraş la Casa Zan şi o s-o găsească! Başca nişte bucate tradiţionale udate cu horincă, cum nu găseşti pe o insulă liniştită. Ce-i omul? O punte între moşi şi copii! O punte sudată din spirala sângelui: ADN-ul, spirala limbii împletită între şoapta de alint a mamei şi porunca lui Ştefan cel Mare şi spirala conştiinţei că aparţinem unui popor străvechi, dârz şi statornic. Ce am simţit, cât am iubit, ce am văzut şi ce am citit, atât suntem şi nimic mai mult!

Ce curvă-i viața! Ne-am născut în vremuri de ipocrizie și nedreptate socială și trăim ca victime ale unui jaf nesfârșit, un viol fatal al justiției corupte, al statului ineficient, neputincios și lacom. Ori trăiești la tine acasă, încălecat de sistem, ori duci dorul şi amarul prin străini! Sistemul te învinge, oriunde ai încerca să răzbești!

Pentru că mi s-au terminat cele 1000 de caractere m-am oprit acolo dar, continui aici!

Unii au  plecat pentru amăgirea unei pâini mai albe, alţii poate pentru o durere în suflet. Eu nu judec pe nimeni şi imi cer iertare dacă am adus atingere unor oameni greu încercaţi. Cine poate şti?  Poate acel ceva atât de puternic care mă ţine pe mine legată de glie, i-a mânat pe alţii în pribegie!

Dar, nu am nici o înţelegere şi nici o simpatie pentru cei ce au moştenit gena de vântură-lume de la legionarii romani care se justificau cu UBI BENE, IBI PATRIA!

Iar cei ce sunt urmaşii migratorilor, au fost oricum vremelnici pe pământurile noastre!

Şi-au luat calul şi au plecat mai departe. Pagubă-n ciuperci!

Lume bună, lume rea!

Lumea on-line este aproape perfectă… dar, fără lumea reală şi fără imensa RĂUTATE A LUMII nu ar mai fi subiecte picante pentru blog, iar lumea on-line şi media în general ar deveni mai puţin palpitantă.

OPERA ŞI APROZARUL

fragment din romanul ARDEI IUŢI

ISBN 978-606-92308-2-4

Să pleci din România într-o excursie peste hotare era aproape o himeră. Cu şpagă şi pile grele, abia dacă te lipeai de o excursie prin O.N.T. în vreo ţară socialistă prietenă. Eu fiind marinar, văzusem lumea de la un capăt la altul şi în concedii voiam să simt pământul patriei sub picioare. Dar, te pui cu dracul de nevastă?  Ajung în port la Constanţa şi mă întâmpină nevasta cu un vecin cu maşina, că de, eram persoană importantă, venisem cu buful. Aşa era ritualul! Când veneam din voiaj eram întâmpinat în port şi luat cu maşina mică, când plecam în voiaj luam trenul singurel. Până să despachetez în bătătură, nevastă-mea îmi ia ligheanul de apă în care-mi băgasem picioarele şi zice:

– Bărbate, lasă mărunţişurile că mâine la trei dimineaţa tre’ să fim în Bucureşti, că avem bilete în excursie la PRAGA. Până să mă dezmeticesc, vecinul, săritor şi speculant ne ia în Dacie şi ne repede în Bucureşti. Ajungem la timp şi nevastă-mea este îmbarcată într-un autocar care pleacă imediat. Mi se spune cu nonşalanţă că s-a produs o încurcătură şi că eu sunt planificat la un alt autocar care pleacă peste trei ore. Ghidul îmi face pişicher cu ochiul şi zice:

– Marinare, să dai un whisky că te-am scăpat de matracucă. Uite, de consolare o să stai cu doamna doctor inginer Armăşescu, o doamnă fină, intelectuală de mare clasă, nevasta savantului Armăşescu. Nici dacă ai călători cu Stela Popescu, Tamara Buciuceanu şi Draga Olteanu Matei la un loc nu te-ai distra atât de bine!

Nu trec două ore şi simpatica mea vecină de scaun îmi explică franc: a dat şpagă pentru mine şi vrea un companion vesel şi care să se descurce lejer în limbi străine. Fiind marinar eram singurul corespunzător din listele O.N.T.-ului şi aveam şi poză mişto, color.

Uit repede de pierduta mea nevastă şi mă distrez copios în compania acestei doamne. Strajnică muiere! Dacă eram oleacă mai şcolit şi nu un pârlit de marinar îmi încercam norocul şi o ceream de nevastă. Timpul trece în veselie şi ajungem la Praga. Ghidul îmi explică vesel că nu e cazul să-mi caut nevasta, că a îmbarcat-o în autocarul de Karlovy-Vary şi ne vom reîntâlni în România. Pagubă-n ciuperci!

Bat oraşul voios cărând sacoşile cu suveniruri ale Armăşeascăi, îmi tocesc pingelele prin palate şi prin toate muzeele. În restaurante şi cafenele, doamna plăteşte şi îi umple de bacşişuri pe ospătari. Se opreşte în faţa unui afiş şi zice: Amigo, sper că ai frac la tine, că deseară mergem la operă! Şi închide gura că-ţi strălucesc piuliţele ca la bulibaşă şi ne jefuiesc ăştia pe aici.

– Sărut mâinile, madam, da’ io n-am decât blugi, slip şi trening la mine şi n-am fost în viaţa mea la operă îi zic.

– Atunci trebuie să mergem negreşit. Închiriem imediat un smoking. Eu mi-am cumpărat o rochie splendidă şi la Bucureşti o fac geloasă pe Ceauşeasca dacă o îmbrac. Acum am ocazia şi vreau să profit din plin. O să vezi- o s-o concurez pe CARMEN!

La hotel madam m-a vizitat oleacă prin cameră, că de: cine era să-mi puie papionul şi na, că am întârziat la operă!

Opera începută… O cucuană înfoiată ca un curcan îşi prinsese pesemne mâna la uşă, că ţipa de te umplea mila. Sala plină ochi. Plasatoarea ne spune să stăm în picioare lângă pereţi până la pauză, dar doamna Armăşescu vede în mijloc o lojă mare absolut goală şi zice: Hai că avem noroc!   Eu care n-am mai fost la operă eram mai sfios, dar ea zice: Dragă, doar

n-am dat o mie de dolari pe rochia asta ca să rezem pereţii cu ea! Hai la lojă că asta-i de nasul nostru!

Loja… lucru boieresc! Covoare moi, fotolii împărăteşti, pluşuri, un tablou uriaş cu un încruntat într-o poză color, steaguri crucişe, ciucuri, fireturi, tot ce vrei. Cât căscam eu ochii uimit de atâta frumuseţe, artista cu mâna prinsă la uşă se opreşte din cântat, zice ceva în ceaha-păsărească şi toată sala se ridică în picioare şi începe să aplaude întoarsă spre noi. Uşa la lojă se deschide şi o duduie aduce un coş mare de flori. Eu muream de ruşine, dar madam Armăşescu era dea dreptul fericită. Făcea bezele şi reverenţe de parcă era de la curtea lui Napoleon. Mie mi se cam zbătea un ochi şi nu-mi mirosea a bine, că prea era ca într-un basm cu zâne. Dă domnul şi iau ăştia reflectorul de pe noi şi spectacolul merge mai departe. La pauză acelaşi circ, tot poporul cu geana pe noi, că nici la budă nu ne-am putut duce de atâtea aplauze. Madam Armăşescu se cam săturase de zâmbit şi zice:

Marinarule, când sting ăştia lumina o virăm la toaletă, că altfel le fac un pocinog şi fac pipi aici în lojă în vasul cu flori. Dă Domnul şi începe actul următor şi plecăm la budă. Sala iar în picioare ne aplaudă un sfert de oră. Ne vedem cu chiu cu vai la toalete, dar ca un drac, nu le găsim decât pe cele de bărbaţi. Doamna Armăşescu zice că nu importă şi intrăm amândoi la bărbaţi. La ieşire suntem înconjuraţi de un grup de urâţi în costume ponosite, conduşi de un  ciudat cu ochii albaştri, negricios şi pirpiriu care venise cu noi în autocar. Din două vorbe pricepem că este securistul grupului şi mârâind periculos ne bagă într-o maşină. Doamna protestează că vrea să vadă finalul operei, dar negriciosul e de bronz. Ajungem la ambasada României şi ambasadorul împreună cu securiştii ne încolţesc.

– Ce-aţi căutat în loja prezidenţială, bă, caraghioşilor? V-aţi ras pe bot! Nu mai vedeţi paşaport în veci! Tu marinarule o să mai navighezi în cadă! Iar tu madam, care eşti capul răutăţilor ai terminat-o cu shopping la Paris! I-ai tăiat macaroana şi lu’ bărbac-tu! Nu mai pleacă la nici un congres! Kaput!

– Ia ascultă, obrăznicătură, în fond ce acuze mi se aduc?  Am plătit bilet în mod corect şi mi-am pus fundul pe un scaun! Unde-i crima?

– Ce-ai căutat madam în loja oficială?

– Da de unde să ştiu eu suflete că aia-i loja oficială?

– Păi n-ai văzut tabloul preşedintelui?

– Ei, aş! La noi, tabloul lui tovarăşul este pus şi la aprozar!

Înţepenesc toţi. Pe mine mă trec toate năduşelile. Adio voiaje! Adio libertate! Ambasadorul scoate o batistă mare cât o faţă de pernă, îşi şterge chelia transpirată şi ne dă roată ca la nişte animale de circ.

Sună telefonul.

– Să trăiţi tovarăşe secretar general. Da! Exact cum aţi auzit! A făcut bezele din loja oficială!

– ….

– Da? N-a scăpat nici un ambasador de întâlniri în miez de noapte cu tovarăşa Armăşescu? Nu, n-am făcut încă infarct, dar nici mult nu mai am!

– ….

– Da! A căzut şi pe capul meu tâmpita asta!

– ….

– Cum? Nu-i tâmpită, e doar simpatică? Am înţeles, să trăiţi!

– Tovarăşă Armăşescu! Tovarăşul secretar general Nicolae Ceauşescu aştepta cu mare interes să vadă ce boroboaţă faci în Praga, fiindcă i s-a raportat că ai exasperat toţi ambasadorii pe unde ai fost! Mi-a spus să vă transmit urări de bine şi un sejur plăcut. Nu pot totuşi să mă abţin să-ţi sugerez ca pe viitor să foloseşti toaleta pentru femei. Nu ştiu ce înseamnă asta pentru tine, dar eu îţi urez totuşi o seară liniştită!

PENTRU TINE

CE SE NAŞTE DIN PISICĂ, ŞOARECI MĂNÂNCĂ!

 

fragment din romanul în curs de apariţie ARDEI IUŢI

ISBN 978-606-92308-2-4

Un amic de-al meu, inginerul Tănase Năsturel era însurat cu Sorina şi avea două fete: Alina şi Corina, gemene.Tănase din curvă nu o scotea, iar ea se apăra că amicu-i impotent. După o îmbrânceală acasă şi o sârbă la tribunal cei doi au divorţat, Sorina păstrând fetele. Tănase a plecat pe şantierele patriei, fetele au crescut ajungând în prag de treapta a doua. Cum mai era de bătut câte un cui la casa fetelor, un alt amic de-al lui Tănase, maiorul Ţurlică s-a transformat în vizitator permanent. Fetele au remarcat frecvența neobişnuită cu care le vizita maiorul, dar cum omul venea la o cafea, stătea o oră şi pleca, nu li s-a părut nimic în neregulă. În curând şi arhitectul Holban, alt amic al lui Tănase a început să frecventeze casa fetelor. O cafea şi pe aici ţi-e drumul! Cum pe vremea aia intratul la liceu se făcea cu un examen dur, meditaţiile erau en vogue şi aproape obligatorii pentru reuşita odraslei. Spre surpriza fetelor care duceau un trai auster, mama le trimise la meditaţii la matematică, chiar la profesorul lor. Cum Alina şi Corina erau gemene, efortul financiar era evident dublu. Într-o zi, în toamna lui 1986, Alina, care-şi uitase caietul de chimie, vine acasă pe neaşteptate şi o găseşte pe maică-sa în pat cu profesorul de matematică. Sorina, prinsă cu mâța-n sac se acuză cu aplomb: De unde să am bani de meditaţii? Pentru voi mă sacrific! De atunci, fetele au învăţat să bată la uşa mamei evitând momentele delicate.

Timpul trece şi fetele ajung în prag de facultate. Întorcându-se acasă într-o zi, Alina, ştiind că maică-sa e la serviciu, se gândeşte să facă o incursiune în camera acesteia, ca să mai captureze ceva trufandale: ori o linguriţă de ness, ori o ţigară sau o tabletă de ciocolată. Corina, temând că Alina o să bage singură bunătăţile pe sub nas vine repede din urmă. Halt! Mama în pat cu maiorul Ţurlică.

După momentul de surpriză, Sorina îşi bagă textul: Ei, mamă, pentru voi mă sacrific! La care Corina sare ca arsă: Eu la armată nu mă duc nici moartă! Ai greşit omul! Pentru mine trebuia să te sacrifici cu arhitectul Holban, că ştii bine că eu dau la arhitectură şi acolo aş avea nevoie de o pilă.  Alina se bagă şi ea în vorbă: Mamă, te-ai sacrificat destul atâţia ani! Pentru mine te rog să nu te mai sacrifici, că de vreo lună mă sacrific singură şi cu profu’ de mate şi cu profu’ de fizică!

Dacă Tănase era sau nu impotent n-am aflat, dar Sorina era cu siguranţă curvă!

Hello world!

Welcome  to doinapopescu.wordpress.com! My story’s for you! Come here!