Instantanee în zori

Într-o noapte, mi-am dat seama cu uimire că deși am sărit de 40 de ani, am văzut sute, mii de apusuri de soare, stând pe treptele din fața casei și privind cum se retrage soarele la asfințit pe strada Republicii, fostă Regala, astăzi Eminescu. Sute, mii de apusuri și doar un singur răsărit… Este drept aveam 18 ani și eram împreună cu cel mai chipeș băiat din liceu și, poate, pentru oricare dintre colegele mele, ar fi echivalat cu mii și mii de răsărituri. Nici eu nu l-am uitat…

Dar, cum se întâmplă destul de des să mă prindă zorile scriind, mi-am dat seama că este suficient să deschid ușa la terasă, ca să urmăresc nașterea soarelui în toată măreția sa. M-am uitat la ceasul de pe telefon: 6,44. Răsăritul urma să aibă loc la 7,06.

Am deschis ușa la terasă. Am rămas în prag fiindcă zăpada era de 70 de cm și am început să fac fotografii din minut în minut de la 6,45 până la 7,02. Mâinile mi-au înțepenit atât de tare la -11 grade Celsius, încât am fost nevoită să mă retrag în dormitor. Îmi părea rău că am capitulat înainte de marele eveniment dar gerul a fost mai tare. Am intrat în scutece încercând să mă încălzesc câteva minute ca să mai fac o fotografie exact la 7,06. La 7,05 a intrat rugbistul în cameră:

-Mamei i-a fost rău toată noaptea, i-au înțepenit umerii și a avut frisoane.

-Și de ce nu m-ai chemat mai devreme?

-Nici eu n-am aflat decât acum, când am intrat la ea în cameră. A lăsat să răsară soarele fiindcă nu a vrut să ne deranjeze. Știi cum e mama…

Am alergat pe scări, am chemat Salvarea și, chiar dacă eu n-am mai apucat să fac acea fotografie, sâmbătă, 18 februarie 2012, Soarele a răsărit conștiincios la 7,06.

Alfa mea a avut o scamă la încuietori din cauza gerului. Am urcat în tancul rugbistului, am făcut câteva fotografii la parbrizul înghețat cât s-a încălzit motorul, apoi am plecat în urma Salvării.

În această dimineață, scăpată de sub supravegherea Adei, mama a comis-o: o tavă de cartofi la cuptor absolut delicioși. Îi spun mereu că muncește prea mult, dar ce să-i faci, vai de părinții care n-ascultă de copii!

Această prezentare necesită JavaScript.

Poate nu este o întâmplare că în viață am fost cu ochii pe Apus. Lumina vine de la Răsărit  ne-a pleznit peste retină și ne-a sleit  vreme de cincizeci de ani.

Conflictul între generaţii

Revoluţionar la tinereţe, reacţionar la bătrâneţe, zicea papaşa. Timpul trece şi unora le vine tot mai greu să înţeleagă generaţiile care vin după.

Eu m-am revoltat în adolescenţă împotriva minciunii şi ipocriziei adulţilor, astfel că am rămas blocată emoţional undeva pe la 17 ani. Aşa se face că ajungând la catedră m-am trezit mai aproape de elevi decât de colegii din cancelarie şi adesea m-am transformat în avocata lor.

Timpul a trecut şi cum copii fac copii, am şi eu două puştoaice. Sabrina îmi face pachetul dimineaţă şi aleargă după mine să se convingă că l-am luat, Ingrid învaţă bine ca să-mi demonstreze că se poate descurca prin forţe proprii, fără meditaţii. Doar când e vorba de actorii mei preferaţi, fetele îmi spun zâmbind cu îngăduinţă că Alain Delon şi Rob Huston sunt nişte băieţi prăfuiţi cu freză demodată.

Dar în această seară am avut parte de o surpriză: fetele mele se uită pentru a doua oară la „Dirty dancing”, filmul adolescenţei mele. Şi atunci mă întreb: kakaia conflict între generaţii?