Harap Alb și Cenușăreasa


De câte ori se discută despre împărțirea bugetului, miniștrii mai grei ori mai orientați pun mâna pe grosul banilor uitându-se mereu de chestii minore precum învățământul ori sănătatea. De cultură nu prea mai încape vorbă, zice-se că ar fi un fel de Cenușereasă. Păi dacă tot e Cenușăreasă, atunci este musai să ortografiem cu literă mare:  Cultura!

Eu pot fi de acord cu această comparație doar din perspectiva magiei care însoțește basmul Cenușăresei și a poveștii de dragoste care se înfiripă în timpul dansului. Apoi mă impresionează tenacea căutare a iubitei, destul de democratică, fără a ține cont de condiția socială a fetei și finalul fericit în care dragostea triumfă. Astfel privind lucrurile, sunt de acord că poți compara Cultura cu Cenușăreasa.

Mica mea afacere presupune o legătură permanentă cu clienții, astfel că nu-mi permit să închid telefonul nici noaptea. Singurul loc unde îl închid este teatrul, pentru a nu deranja actorii dar, mai ales, pentru că nu vreau să las nimic să-mi tulbure bucuria. În anii adolescenței, mai mult decât acum, n-am ratat niciun vernisaj și nicio lansare de carte din urbea mea, iar cărțile mi-au fost tovarăși siguri și de mare ajutor în toate timpurile.

Florin Piersic

Florin Piersic

Ieri, de ziua iubitului nostru artist Florin Piersic, privind o înregistrare cu Harap Alb, m-am gândit la toate momentele de mare bucurie pe care le-am trăit urmărindu-l în filme, în piese de teatru, în scheciuri și am zis:

-Doamne, cu sufletul și cu talentul acestui om poți să faci scară la cer!

Dacă fiecare dintre noi am putea să dăruim semenilor măcar o fărâmă din toată bucuria pe care o primim de la marii actori, dacă toată înțelepciunea și învățătura pe care o întâlnim în cărți ne-ar mai înălța un pic, dacă toată căldura din tablori și toată armonia muzicii am pune-o în voce când ne-am adresa celorlalți, am trăi într-o lume aproape perfectă sau, poate, am reclădi Raiul pe Pământ.    

Oameni buni! Traseismul politic al celor 22 de ani de zisă democrație ne-a arătat că acolo nu-i loc de fecioare, nici de onestitate, nici de mari speranțe și nici de Alba ca zăpada!

Lăsați politicienilor hoțiile și Distonocalmul și, pentru a răzbi în aceste vremuri grele, întoarceți spatele dușmăniilor și redescoperiți cărțile, înlocuiți zgomotul cu muzica, îndrăzniți să vă umpleți viața de culoare!

Dar, mai ales, nu uitați că artiștii sunt la fel de valoroși ca munții, aerul, pădurea, apa de izvor! Artiștii sunt tezaure vii, dar vai, nu sunt veșnici!

Dragii mei, cât mai suntem, cât mai sunt, mângâiați-i pe artiști!

Cu Adrian Păunescu într-o cameră de hotel


La venirea Cenaclului în oraș, mulţi se duceau la Traian[1] să-i ceară lui Păunescu butelie, apartament ori dreptate de la autorităţile comuniste. O vecină i-a sugerat să-ncerce.

–Lui Păunescu îi plac femeile! – zise ea. Tânără eşti, frumoasă eşti, te-ai întins cu destui! Culcă-te cu Păunescu, să-ţi facă pensie pentru băiat!

Urmând sfatul, Maranga marșă, fiind pe terenul ei. Cu o rochie neagră, aproape cuminte dacă ignorai șlițul extravagant, s-a dus la Traian. În barul hotelului era de-a casei. L-a rugat pe barman s-o ajute. Tânărul a luat actele medicale, intrând în biroul directorului.  S-a întors rapid cu răspunsul: Deseară la unsprezece vii la etajul 12, în apartamentul prezidenţial.

Mai fusese c-un iubit într-o cameră, dar ideea de-al întâlni pe Păunescu în apartamentul prezidenţial o intimida. Deşi era permanent dichisită şi parfumată, se toaletă cu grijă şi, emoţionată foc, plecă la hotel cu vreo oră mai devreme, deşi locuia la trei minute de centru oraşului, unde se afla hotelul.

Urcă cu liftul, hotărâtă să-i lase poetului o amintire ca de la Tanti Elvira. Ciocăni la uşa apartamentului şi intră, scoţându-şi eşarfa cu gest teatral. Poetul o invită să se aşeze, dar Dori înţepenise în mijlocul camerei: în jur erau vreo 20 de persoane. S-a aşezat, în sfârşit, la insistenţe. Le-a rezolvat problemele unora, dar în cameră intrau mereu alţii. I-a venit şi ei rândul. Poetul i-a înmânat un set de acte: Ţine decizia pentru o pensie: 700 de lei pentru copil! Și, nu dispera! Ştiinţa avansează! Poate, în viitor, medicii vor putea să reprogrameze creierul copilului tău. Felicitări! Deții un sentiment matern admirabil de intact!

S-a întors acasă cu lacrimi în ochi. Pentru prima dată, în complicata ei viață, un bărbat a tratat-o ca pe o mamă şi nu ca pe o curvă.

–Cum a fost? Te-ai culcat cu el? – o întrebă vecina.

–M-aș fi culcat cu el, dar cum era să-i dau afară pe cei 20-30 de inşi care voiau casă sau butelie?

Nu puteai să aștepți până la sfârșit?

–Care sfârșit? Unu ieșea și doi intrau! Coada era pe scări până la etajul trei!

Prima dată în viață, mulțumi unui bărbat cu altă monedă decât era învățată: îi puse o lumânare la Biserica Greacă.

[1] Hotelul Traian.

http://octaviansoviany.wordpress.com/2010/11/05/la-plecarea-lui-adrian-paunescu/

Păunescu: cel mai mare poet al limbii române în ultima jumătate de veac


Dinu Săraru: „De la Goga nu am avut un glas mai puternic în poezia civică până astăzi”
 
„A fost cel mai mare poet al limbii române în ultima jumătate de veac, o personalitate culturală covârşitoare, un mare gazetar, un mare polemist, o mare conştiinţă civică. A reuşit încă de foarte tânăr să se impună, astfel încât să poată vorbi în numele celor mulţi şi celor obidiţi, cu o forţă extraordinară, aşa cum a făcut-o până în ultima clipă. A fost omul care a răspândit numai bine în jurul lui. Continuă lectura

Sfinxul poeziei româneşti s-a mutat în cer


Sfinxul poeziei româneşti s-a mutat în cer.

Omul a murit, poetul a intrat în nemurire.

Este momentul când cei ce l-au iubit îl vor plânge neconsolaţi, cei care l-au uitat îşi vor aduce aminte de el, este momentul când cei ce l-au ignorat îşi vor da seama că poporul român a rămas orfan.

Adrian Păunescu a urcat la stele lăsându-ne mai trişti şi mai disperaţi. 

Plângeţi, români, pentru că a murit ultimul patriot!  

Adrian Paunescu – Analfabetilor


Adrian Paunescu – Analfabetilor

V-am spus ca sunt un om periculos
Si nu mi-ati luat avertismentu-n seama.
V-am spus s-aveti pentru persoana mea
Un plus de-ngrijorare si de teama.

V-am spus ca fac teribil de urât
De sunt calcat putin pe libertate.
V-am spus ca sunt osteanul credincios
Dar care doar cu inamici se bate.

V-am spus sa va astâmparati si voi,
Cenzori capriciosi ai vremii mele,
C-o sa va coste scump maruntul moft,
De a ne face noua zile grele. Continuă lectura

Adrian Păunescu, Sfinxul poeziei româneşti


Februarie 1984.  Eram îngheţată şi mă-ncerca o vagă depresie. De ore întregi băteam oraşul căutându-mi ghete. Aceleaşi ore pe care le pierdeam zilnic de câteva luni. Vânzătoarele îmi priveau adidaşii sărăcuţi şi ridicau din umeri:

Continuă lectura