Cum ne furăm căciula

La 18 ani votam pentru prima oară în această secție,  mândră de pălăria mea roșie asortată la pardesiul elegant, bleumarin. Am crezut că se v-a prăvăli cabina de vot peste mine dar nu era decât un nene, cocoțat peste cabină, care se asigura conștiincios că nu dau m**e la tovarăși pe buletinul de vot. Dar toate acestea se întâmplau în urmă cu 25 de ani.

Acum, urcând treptele secției de votare, doi cunoscuți oameni de afaceri, partenerii unui general foarte influent, abonat la DNA, care le-a asigurat constant contracte babane cu statul, m-au strigat să-mi  sugereze cu cine să votez.

Am intrat în secție și m-am îndreptat spre puștiul cu cioc și coadă care gestiona listele cu votanții de pe bulevardul meu.

Avea un tic la ochi dar mi-a zâmbit prietenos și n-am avut nici un motiv să nu-i întorc zâmbetul.

M-a căutat pe liste, apoi mi-a întins nonșalant o ștampilă și cinci buletine de vot, din care două pentru CJ.  Am clătinat din cap dezaprobator și mi-am înfipt ostentativ mâinile în buzunare.

-De ce nu ziceți nimic?-m-a certat el în șoaptă retrăgând buletinul buclucaș.

-Așteptam să văd ce ai de gând!

-Vreți să mă băgați în bucluc?- m-a întrebat alb.

Am semnat pe listă și m-am dus în cabina de vot. M-am enervat foarte tare, fiindcă de data aceasta nu mă mai supraveghea nimeni cocoțat peste cabină, iar eu îmi uitasem pixul pe masa celor din biroul electoral. Aveam de scris un cuvânt foarte scurt în dreptul unui candidat și am ratat. Păcat!

N-am aflat în solda cui era puștiul dar este clar că la alegeri încă se fură! Ne furăm cel mai dureros căciula!

Coincidențe și chiloți de campanie

Aveam de gând să nu scriu nimic legat de năstrușnica noastră clasă politică în această perioadă fiindcă începe campania electorală și spectacolul va fi asigurat de combatanți. Dar cum să te abții, când domnul primar Onțanu, general al Armatei, își începe campania electorală în Bamboo cu o prezentare de modă de… chiloți bărbătești? Probabil că  magia chiloților marca Botezatu ar trebui să șteargă din mintea celor 3500 de doamne pierderile salariale de 25%, invitatele fiind funcționare din primărie și cadre didactice din sectorul 2 al capitalei. După ce, acei streapperi musculoși, bronzați și uleioși, echipați doar cu chipie de aviatori și chiloți au încins sângele doamnelor, s-ar putea ca domnul Onțanu să aibă surpriza că primar în sectorul 2 să fie votat… Botezatu.

Și dacă tot ziceam de salariile bugetarilor, deși tehnic suntem în recesiune, după cum declară domnul Drăgoi, ministrul de finanțe, preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, în Parlament, că puterea are datoria de a găsi soluţii ca în jurul datei de 1 iunie să fie „reîntregite” salariile bugetarilor.

Ca de obicei, grăbit să nu scape ocazia, Oltean ne ia de proști încă o dată : “Reîntregirea salariilor în luna alegerilor este o coincidenţă cerească”

Tehnic vorbind, cerească este, dar nu-i coincidență ci voință!  Fiind voința lui Zeus, evident că e cerească!

 

Fragilitatea sentimentelor la electoratul român

De vreo 15 ani, în jur de zece dimineata trece beat şi paşnic prin faţa biroului meu. Nu pare să aibă mai mult de 45-48 de ani, dar de ani buni semnează doar condica din Piaţa Săracă la cârciumile care vând vodcă Târâş. Ieri era cu chef şi striga cât îl ţineau bojocii:

-Y love you, Băsescuuuu! Y love you, Obamaaaa! Y love you, Băsescuuuu! Y love you, Obamaaaa!

Vânzătoarele de la Bingo şi de la covrigi, sătule de monotonia străzii se privesc complice: se lasă cu bâlci, soro! Muncitorii care fărâmă trotuarul turnat acum trei ani îşi lasă târnăcoapele bucuroşi şi-şi aprind câte-o ţigară.

-Y love you, Băsescuuuu! Y love you, Obamaaaa! Y love you, Băsescuuuu! Y love you, Obamaaaa!

-Da’ ce ţi-a făcut bre, deocheaţii ăştia doi, de te-a apucat dragostea?- îl întreabă o bătrână.

-Obama-l ţine-n braţe pă Băse, fa! El e girantu’!

-Nă zău? Şi cu Băse ce-ai? Vă ţineţi ouăle în aceeaşi clocitoare?

-Băse-mi dă ajutor social, fa! Mic-mic, da bun!

-Da’ prost eşti, mamaie! Ajutoarele sociale le dă primaru’ nu Băselu!

-Ei, pă dracu’!… Vorbeşti serios?

-Da cum?! Crezi că minţ?

-Primaru’! Primaru’!- confirmă muncitorii într-un glas.

-Y love you, Băsescuuuu! Y love you, Primaru’! Y love you, Băsescuuuu! Y love you, Primaru’!

-Eşti beat, mamaie! Du-te de te culcă! Băsescu e cu ăilalţii, nu-i cu primaru’!- nu se lasă baba, dovedindu-şi temeinica pregătire politică. 

-Y love you, Primaru’! Jos Băsescuuuu! Jos Băsescuuu! Y love you, Primaru’!

-De Obama nu mai zici nimic?- îl întărâtă un trecător.

-Muie, Obamaaaa! Jos Băsescuuuu!

Cetăţeanul turmentat este un personaj clasic în peisajul societăţii româneşti, dar odată cu pălăria şi bastonul, acesta a abandonat şi manierele, rămânând un ins trivial, dispus să-şi vândă votul la preţ meschin, pentru o găleată de plastic ori o chiflă şi doi mici mânjiţi cu… muştar.

Dacă electoratului român îi putem reproşa fragilitatea sentimentelor, vă reamintesc că nici politicienii nu-s mai breji, mituind masa de manevră a electoratului şi aruncând toate promisiunile roz-bon-bon la coş, imediat după victoria în alegeri.