Romanul Fericire la pret redus


fericire la pret redus 3Aveam demult în minte romanul Fericire la preț redus dar tot nu-mi găseam timp să-l aștern pe hârtie. Pornind de la trei sau patru crochiuri din blog, scrise prin 2010, într-o zi de decembrie 2014 am mai schițat câte ceva.Pe 1, 7 si 9 ianuarie m-am mai învrednicit cu câteva pagini, la fel și pe 15 mai. Pe 23 mai, după o întâlnire explozivă cu cititorii, m-a apucat regretul că vine târgul Alba Transilvana și mă prinde cu cartea nescrisă, așa că am încins laptopul și… gata! M-am încadrat în timp să am cartea la târg. Însumate, toate zilele de truda au fost exact 12 pentru scris romanul+ o zi de corectură, adică 13, număr care-mi cam tulbură nopțile, dar ca să mă încurajez, am folosit și font de 13. Am îmbătrânit și pentru mine 12 este prea mic, 14 este indecent de mare.

Un calcul simplu îmi redă optimismul: 1+3+1+3=8

Așa da, opt este numarul meu norocos. Adunat la cele 20 de capitole, rezultă 28, un numar pe care-l iubesc.

Devenind flăcau de 14 ani, Nițică, eroul meu danubian din Copilul Dunării, mai face una nefacută si fuge spre Brăila, să-și scape bunătate de spinare de furia popii.

Mai jos, un fragment de roman în care am dezvoltat un crochiu din blog.

Stăncuța, comună bogată de pe malul Dunării era tot un zumzet.

Se făceau pregătiri pentru nunta becherului Bebe Cocoș cu Nuți Pastramageoaica. Se tocmiseră lăutari tocmai de la Craiova, poloboacele de vin fură aduse de la Odobești, cașul de la Țăcău, telemeaua cu negrilică de la Gulianca, porcii din Balta Brăilei.

Nițică[1] își lustruia ghetele copleșit de senzațional.

Bulgăroaica[2] lucra o bluziţă de mână pentru ţăţica.

Scormoni prin cutia rotundă, în care cumpărase cândva de la Brăilă biscuiţi, cutie din tablă colorată, în care ţinea degetarele, acele, nasturii şi diversele mărunţişuri necesare lucrului de mână şi, negăsind ce căuta, îl strigă pe Niţică. Acesta isprăvind lustruitul botinelor se prinsese în joc, în mijlocul uliței. Lăsă cu părere de rău fripta cu ceilalţi puşti şi se prezentă la geam:

Ghiaurule, să dai fuguţa la comperativă să-mi cumperi nişte copci! Uite, că n-am mărunţiş! Îţi dau un pol! Să nu te-mpingă păcatul să sminteşti vreo părăluţă pe acadele că-ţi rup fundu’! Într-o clipă să alergi şi să te întorci cu restul paralelor, că altfel nu mai ai zile bune cu mine! Te-nchid în beci în ziua nunții!

Temând grozava amenințare, copilul luă banii şi alergă spre cooperativă repetând în gând ca să nu uite: copci, copci, copci

De când veniseră comuniştii la putere, prăvăliile se uniseră într-una singură, de-i zicea cooperativă. Aici găseai şi zahăr, și untdelemn, şi chibrituri, şi fier de coasă, gaz, gumari ori mărunţişuri de pasmanterie. Nevasta gestionarului, tanti Nela, se ţinuse cu mulţi bărbaţi din sat dar, de când veniseră comuniştii era persoană importantă în partid şi de aici i se trăgea mare fudulie şi, vai de acela ce se ducea cu gândul în trecut şi indrăznea vreo aluzie cât de neînsemnată!

Cum fusese în ajun zi de bani la CAP, lumea era în păr la prăvălie ca să-şi cumpere cele trebuincioase.

Niţică șezu cuminţel la rând, chit că era ştiut pentru firea zglobie și fără astâmpăr. În spatele lui era chiar  tovarăşul  învăţător ce se mânia din orice şi-i umfla palmele micuţe cu nuiaua, aşa că nu zicea nici breau. Când ajunse în faţă întinse polul dar nu reuşi să-şi aducă aminte ce anume trebuia să ceară. Repetase de-atâtea ori şi totuşi uitase cuvântul chiznovat.

Tanti Nela, mieroasă, îl întrebă:

–Ei, Niţă, nu mai eşti un mucos! Ia uite ce de bani ai la tine! Ce vrei tu, flăcău, de la tanti Nela?

Fâstâc în gaură!- zise Niţică repezit.

Sătenii, cunoscând bine trecutul cu năbădăi al Nelei izbucniră în râs. Vânzătoarea sări ca muşcată de şarpe:

–Neobrăzatule! Aici eşti la prăvălie, nu la tractir!  Tovarăşu’ învăţător, ce educaţie îi daţi la şcoală?

La şedinţa de partid o să vă aduc în discuţie şi pe dumneata şi pe tac’su și pe bulgăroaică! Este inadmisibil!  Împieliţatu’ ăsta cu muci la nas trebuie pedepsit!

Cum hoţul strigă cel mai tare hoţii, cei care erau la rând şi se bucuraseră ani de zile de nurii Nelei, acum erau cei mai înverşunaţi de neobrăzarea copilului şi strigau şi ei că trebuie musai pedepsit.

Neliniştită c-a dat atâta bănet pe mâna lui Niţică, Bulgăroaica, porni val-vârtej la cooperativă, ca nu cumva să prăpădească ghiaurul polul pe halviță.

Intrată în prăvălie, găsi lume roată şi pe Niţică la mijloc, urechiat temeinic de învăţător.

–Ai venit la țanc, bulgăroaico, să vezi ce educaţie ai dat pramatiei de Niţă!-strigă Nela.

–Ruşine, bulgăroaico! Rușine! Huo!-strigau și alții.

–Dar ce-ai făcut, drace?- întrebă Dobriţa pe copilul care se zguduia de plâns cu urechile văpaie.

–În văzul tovarășilor, îmi face propuneri ruşinoase, dumnealui!- zise Nela viforoasă.

–Ba nu! Ba nu! Minte! Minte! Toți mint! Io am cerut numai fâstâc în gaură!-strigă copilul.

–Fă Nelî, dă fă nişte copci încoaci şi nu te mai prosti, că fac nişte bluzițe la ţăţici şi-am rămas fără copci! Ce-o hi în mintea ta? Ai stat capră la tot satul şi-acu ai vrea să strici şi ţâncii, fa? Cum ai auzit de gaurî, cum te-a mâncat între chiceri!

Femeile din rând, care-şi ştiau bărbaţii trecuţi printre picioarele Nelei, zvântând parale bune, prinseră ocazia să se răcorească:

–Fă, Nelî, cum ai văzut un pol în mâna copchilului, cum s-a trezit târfa din tine! Ce ciorili ţi s-a urcat  tovărăşia la cap, fă, că tot curva satului zghiarî-n tini!

Preoteasa, care prinsese drag de năzdrăvanul bălai și pirpiriu îl încurajă:

–Lasă Nițică! Șterge-ți lacrimile și, hai la mine acasă, să-ți dau niște gogoși tăvălite prin zahăr vanilat, cum îți plac ție!

Copilul își frecă urechile înroșite și se veseli brusc, că cine mai făcea gogoși în sat mai bune decât coana preoteasa?!

Intrând în curte, băiatul observă vreo zece coți de frânghii cu rufe, dar nicio izmană și nicio haină bărbătească.

–Coană preoteasă, dar părințelu’ Lisandru nu-și scoate niciodată sutana?

–Ei, cum s-o scoață? Să-i vază oamenii coada și copitele?- zise femeia râzând.

Copilul, care știa că popa nu-l suferă[3] și că n-ar privi cu ochi buni prezența lui, înfulecă degrabă ca să scurteze vizita dar farfuria de gogoși parcă nu se mai golea.

Preoteasa bănui motivul ce-l apăsa pe puști și-i puse gogoșile în traistă, fiind ora când părintele trebuia să apară.

Nițică, gândind că nimeni în neamul lui nu-l trata așa bine precum coana preoteasa, sărută mâna femeii și se lăsă mângâiat pe cap ca un motan.

Neavând copii, adesea preoteasa gândea că așa un copil vesel și isteț și-ar fi dorit, chiar dacă părintele nu-l suferea pe năzdrăvan. E drept că nici copilul nu încerca să-i intre popii la inimă, ba s-ar zice că lucra înadins să-i otrăvească acestuia zilele.

Că era nuntă ori înmormântare, mare minune să nu-i facă Nițică un pocinog.

Se zguduise satul în hohote de râs, atunci la înmormântarea lui Cristache, când din vina pocitaniei, fu prins părintele cu izmenele-n vine pe lângă văduva mortului[4]. Ca semn că așa ceva chiar de se iartă, nu se uită, sătenii îl botezaseră Părințelul Făcăleț.

Veni și mult-așteptata zi a nunții.

Toată suflarea era strânsă la Căminul Cultural, nunta Pastramageoaicei fiind evenimentul anului.

Pe pereți, cam la doi coți distanță una de alta, lămpi cu petrol lampant luminau încăperea. Flăcările, aruncând sclipiri complice păhărelelor de vișinată rubinie și țoiurilor de prunișoară cu licăriri de citrin, sporeau veselia în ochii nuntașilor.

Grijind să nu mai facă bestia bălaie altă drăcovenie, părintele Lisandru îi porunci să stea la masă la dreapta dumnealui, să-l potolească c-un dos de palmă la nevoie.

Nițică, având și pe coana preoteasa alături, nu suferi prea tare, ba se-ncurajă gândind că pe lângă popă va primi cele mai dulci bucate.

Niciun scaun nu era de-ajuns pentru bucile dolofane ale popii, așa că Sfinția Sa porunci să i se aducă jilț încăpător din biserică. Și unde să pui așa un jilț împărătesc decât în capul mesei?! Șezând alături, copilul se simțea privit de toată lumea, motiv să-și umfle pieptul cu importanță și să-și înfoaie chica, să pară mai înalt.

De altfel, după destăinuirea preotesei era leșinat să vadă copitele dumnealui și să-i pipăie coada, așa că începu să clocească planuri, cum să-i scoată popii sutana.

Cum în sat se punea mare preț pe băutură, mâncarea fiind lăsată mai la urmă, deși masa se întinsese de vreo două ceasuri, bucatele întârziau să apară. O cercetare adâncă ar putea scoate la iveală că la Stăncuța s-a inventat vorba de duh ce zice că mâncarea-i fudulie, băutura-i temelie! Mesenii, golind paharele nu se sinchiseau, dar pe popă îl răzbi foamea, așa că-l trimise pe Nițică să zorească pe bucătărese s-aducă bucate măcar în dreptul sfântului burdihan.

La cuhnii, cumetrele se omeneau cu vișinată și plăcinte calde. Cu povesti de când era bunica fată mare, uitară de grija mesenilor. Nici cu pregătirea bucatelor nu prea se grăbeau, rostind domol: Ei, ce-i a face, ce-i a coace! Ia, mai dă o litră-n coace!

Băiatul li se alătură, îndopându-se cu plăcintă cu brânză și ștrudel de mere, ba rupse și dintr-un cozonac, atrăgând ocara unei babe mustăcioase.

Cum sătulul nu crede flămândului, Nițică nu se sinchisi de foamea părințelului și ieși mulțumit din bucătării, fără să sufle o vorbă.

Se întoarse spre locul lui la masa popii.

Preoteasa era ieșită cu treburi muierești, așa că Nițică găsi la fix momentul să cerceteze copitele dumnealui. Chipurile, se împiedică de piciorul unui mesean și, până a prinde nefericita victimă de veste, năzdrăvanul agăță lampa de gaz din perete și-o repezi în poala popii. Vâlvătaia prinse sutana, ca o gură de Iad. Sătenii, aproape beți și neavând strop de apă la îndemână, că doar era nuntă, nu botez, aruncau cu țoiurile de țuică, întețind focul și disperarea popii.

Părințelul, fugind în mijlocul ogrăzii, își lepădă cu greu sutana, pârlindu-și părul de pe mâini și din sprîncene. Rămas în sfintele izmene din flanel, în culoarea bobului de fasole sau alb-murdar, cum ar zice răutăcioșii, dansa țonțoroiul pe sutana în flăcări.

Nițică se holba cu mirare că popa n-avea nici copitele la dânsul și nici coada! Dar nu era vreme de mirări! Malacul în izmene smulse o stinghie din gard și se porni spre el cu grabă mare.

Flăcăul se puse pe fugă voinicește, gândind cu groază că, la alergat, botinele nu prea-i erau prietene.

Nici părințelul nu se lăsa, dar nici Nițică nu-și putea lăsa bunătate de spinare în furia popii.

Era care pe care și tot satul lăsase nunta să vadă de partea cui o fi câștigul.

Furia popii ar fi rostogolit un munte dar tinerețea îl scoase biruitor pe Nițică. La marginea satului, cu toată suflarea pe urme, părințelul se lăsă păgubaș.

Se întoarse la nuntă, să nu piardă ospățul, nu înainte de a tocmi o ceată de bătăuși să-l aștepte pe nelegiuit la hotar.

Socotind că făcuse toate nefăcutele și trai bun nu va mai găsi printre ai săi, Nițică lăsă satul în spate și porni spre meleag mai prietenos.

*

 Gloria de odinioară a orașului port atrăsese venetici din peste 20 de nații.

Unii veneau pentru comerț cu grâne, alții interesați de piei, berbecuți, petrol, sârmă ori cherestea.

Aventurieri, curioși, proscriși, entuziaști, armatori, antreprenori și salahori își legaseră destinul de Brăila, trăind, iubind și îngrășând inevitabil țărâna primitorului  meleag.

Îmbogățindu-se aici, sporiseră și avuția orașului, ridicând adevărate palate pe bulevardele urbei ce încep și se sfârșesc la fluviu.

Ridicat pe cel mai înalt promontoriu al Dunării, cu urme de așezări omenești de peste 7000 de ani, locul cunoaște măriri și decăderi, dar ziduri și pietre nu înseamnă nimic fără oamenii și poveștile lor  pitorești.

Brăila a fost arsă în nenumărate rânduri, asediată, demolată piatră cu piatră, asemeni legendarei Troie, dar s-a reclădit mereu eroic și s-a reinventat, sporindu-și farmecul și misterul.

Măsura importanței strategice a Brăilei este dată de faptul că în decursul istoriei a fost râvnită de trei mari imperii.

Nu este o exagerare, armatele imperiului otoman, habsburgic și țarist s-au bătut pentru supremația asupra Brăilei.

Străvechiul fluviu hrănește orașul, îl ocrotește, îi spală malurile și-i poartă secretele, păcatele și legendele.  Orient și Occident s-au întâlnit pe străzile orașului să rescrie normele, să dea un nou sens normalității.

   Aici totul este exagerat, si averile și sărăcia, și frumusețea femeilor și curajul tâlharilor, trăirile oamenilor și firile lor.

Totul se petrece sub semnul senzaționalului, exoticului, incredibilului.

Meleagul dunărean seduce, fascinează, ridică sau doboară. Unii și-au clădit aici mari averi, tot aici alții și-si risipit toată avuția. Brăila a înfruntat istoria sub zodia excepționalului.

                                     

                                                                                  *

Guraliv, pirpiriu, bălai şi analfabet la cei 14 ani se pripăşi pe lângă anticariat.

–Care ți-e numele, băiete?-îl întrebă cu blândețe anticarul.

Chibzuise tot drumul să-și lepede numele ca să-și schimbe norocul și, cum numele de Niță îi era urât de când se știa, zise într-un suflet:

Leopard!

Mușterii din prăvălie izbucniră în hohote de râs.

–De unde ești de loc, bre Leoparde?-întrebă moș Tălpic.

–Megieș cu Insula Mică, moșule!- ocoli flăcăul răspunsul.

–Oho!  De bună seamă ai venit pe Dunăre

Băiatul dădu din cap:

–Îhî!

–Acu’ pricep!- se dumiri moșul. A venit leopardul pe Dunăre și-a intrat la apă! Cată-te bre, în oglindă, să vezi că din leopard ai rămas un biet chisic!

Hohotele de răs nu mai conteneau. Se urcau în plafoanele înalte, se prăvăleau în pereții încăperii, se izbeau de alămuri și, amplificate, se întorceau în urechile băiatului, învăpăindu-i obrajii.”

[1] Personajul principal din cartea COPILUL DUNĂRII

[2] Mama lui Nițică, cunoscută cititorilor din cartea COPILUL DUNĂRII

[3] O ispravă a lui Nițică din volumul Copilul Dunării șterse din mintea sătenilor numele preotului ortodox Lisandru, devenit părințelul Făcăleț  (COPILUL DUNĂRII)

[4]  Isprava din Copilul Dunării

Cartea este scrisă, binele sau răul a fost deja facut! Dacă 13 imi va aduce noroc ori ghinion, de acum numai voi, dragii mei cititori o să decideți.

Fericire la pret redus este a șasea apariție editorială după Comisia Zurich, Dumnezeu era-n vacanță, Copilul Dunării, Ardei iuți și Pisica cu papion.

Speed, umor, personaje puternice sau pitorești, acțiune gasiți in toate romanele mele dar Fericire la preț redus este cartea pe care am scris-o cu o mare bucurie în suflet.

Anunțuri

Căutătorii de comori


Bătrânul doctor clatină din cap cu buzele strânse și bărbatul înțelese că din calea morții nu putea să se mai dea deoparte. Ceasurile-i erau numărate și, în fond, cine se pricepea la ceasuri mai bine decat el? În urma cu aproape jumătate de secol emigrase din România cu o nevasta nevrotică si un prunc firav și își croise visul american îmblânzind timpul în cutiuțe magice din alama, argint sau inox.

Sătul să repare ceasuri ieftine americane, importase piese de orologerie elvețiană și se apucă să vândă ceasuri asamblate sub marca proprie. Ceasuri finisate cu dichis și cu multiple îmbunătățiri funcționale, fiecare mai izbutit decât cel dinainte, erau piese unicat, menite să măsoare cu precizie timpul și să-l cucerească. Când ochii îi lăcrimau înroșiti de concentrare, ridica privirea pe geam și privea în zare. Cu ochii minții vedea munții Moldovei și parcă aroma de brad îl amețea. În urechi îi răsunau glasurile vesele și prietenoase ale vecinilor, moldoveni hâtrii la vorbă, apoi privirile coborau pe caldarâmul New York-ului și dorul îi strângea inima în menghină parșivă. Se rugase mereu să-l mai rabde pământul să-și vadă flăcăul mare, să-l pună pe meserie și pe urmă s-o lăsa la voia sorții. Dar anii se scurseră în muncă grea și ipoteci la bănci și feciorul se arătă un pierde-vară și-un chefliu cum nu se mai întâlnise în neamul lor de evrei cumsecade.

Doctorul ieși în ușă și făcu semn familiei să intre. Maia îi sărută mâna și îngenunchie lângă pat:

-Ben, știu că Sam te-a supărat în ultimii ani dar, ești tatăl lui și trebuie să ai milă! Spune-ne ce-ai făcut cu banii agonisiți, să nu rămână băiatul dator la bănci, să-și pună capul zilelor! Te rog fierbinte! Spune unde i-ai ascuns!

Băiatul se aruncă și el în genunchi:

-Zău, tată! Jur să mă îndrept!

Bătrânul îi privi blajin:

-Sam, ascultă-mă bine, băiete! Tu și fii tăi, să nu renunțați niciodată să vorbiți limba română și, să nu vă lăsați de meserie! Niciodată, băiete! Am plătit toate ipotecile, să nu aveți grija băncilor și în contul firmei sunt 1000 de dolari. Bani buni…

-Beni, lasă mărunțișul, tu zi-ne unde ții ascunsă comoara!- strigă femeia ieșindu-și din fire. Știu că ai făcut bani buni în atâția ani de trudă! Spune!

Medicul tuși jenat și femeia își luă seama.

Bătrânul ceasornicar ridică un deget:

-Ascultați aici! Nu mai am mult! Trebuie să apuc să vă spun! În interiorul ceasurilor asamblate de mine am gravat câte o literă. În fiecare ceas am gravat pe altă piesă, la loc ascuns, să fie văzut numai de cel ce trudește și dezasamblează ceasul piesă cu piesă. Sunt și ceasuri în care n-am scris nimic, nu toate au indicii. Sunt 54 de ceasuri care au indicii… Cine colecționează toate ceasurile norocoase va ajunge la comoară…

-Bărbate, ești capiu? Ce-ai scris în ceasurile alea, nebunule?- se isteriză femeia zguduindu-i mâna.

– Am străbătut pământul… dar… comoara este în… Muribundul se poticni dar femeia nu se lăsă:

-Unde, nebunule? Unde? În România?

-În ceasuri!  Ceasurile!… Căutați și desfaceți ceasurile!

-Dar nu le-ai vândut, nebunule?! Ce să mai desfacă sărmanul băiat?

-Găsiți-le, desfaceți ceasurile și veți găsi comoara…- mai zise bătrânul și capul îi alunecă pe pernă.

Medicul se apropie și îi puse stetoscopul pe inimă. Clătină din cap:

-Ceasul lui a încremenit definitiv! Uite un ceas pe care bătrânul meșter n-a izbutit să-l repare!

Sam se întoarse spre medic:

-Oskar, tu ai fost prietenul lui! Tu trebuie să știi ceva! Unde a ascuns comoara?

-Sam, îți înțeleg supărarea dar… bătrânul Ben nu mi-a spus nimic în plus. Va trebui să răscumperi ceasurile vândute de Ben în timp, să le desfaci pe fiecare în parte, să-ți notezi indiciile și să găsești comoara!

-Nebunie! Tatăl meu a fost un idiot! I-di-ot! A vândut mii de ceasuri! Îmi vor trebui șapte vieți să răscumpăr toate ceasurile vândute de el, să le desfac piesă cu piesă! Gândește-te Oskar! Poate unul din indicii este într-un ceas al unui marinar de pe Titanic. Poate unii au murit în accidente sau de moarte naturală și au fost îngropați cu ceasurile! Poate unul s-a aruncat de pe podul Brooklyn și acum zace pe fundul fluviului Hudson cu ceasul la mână! Ce să fac, Oskar! Ce să fac, mamă? Să dau un anunț la ziar să-mi doneze lumea ceasurile de milă?

-Bravo, Sam! Nu-i o idee rea cu ziarul! Cine vine cu vechiul ceas, primește un ceas nou la jumătate de preț!

-Oskar! Uiți un lucru elementar! Eu nu-s bătrânul Benjamin, vrăjitorul ceasurilor! N-am avut niciodată tragere de inimă spre meserie și, ce-am făcut pe lângă tata, a fost numai în silă! Sunt un ceasornicar jalnic! Bătrânul a fost un sadic că a lăsat indiciile în interiorul ceasurilor când eu sunt atât de bocciu în meserie! Eu sunt bun la dans, la poker și la biliard! Deh! Fiecare cu talentele lui…

De voie de nevoie, Sam luă ceasornicăria în serios, dar așa cum intuise de la bun inceput, desi colecționă peste o mie de ceasuri, nu găsi decât vreo opt litere în interiorul ceasurilor, insuficient pentru a-și face o idee de locul comorii. Pe patul de moarte, își adună pe cei doi feciori lângă el:

-Dragii mei! Dragă Daniel, dragă Nathaniel! Sper că după ce mă voi stinge, nu mă veți blestema, așa cum am făcut eu cu bunicul vostru! Povestea comorii o știți, ați crescut cu ea și din copilărie ați fost părtași la munca mea și la strădania de a găsii indiciile în interiorul ceasurilor. Vă las moștenire colecția de ceasuri. Să nu le vindeți fiindcă apoi vă treziți că le mai răscumpărați și le demontați încă o dată pe cele luate deja la mână! Păstrați-le în prăvălie, că nu cer de mâncare! Eu bani prea mulți să vă las nu am, fiindcă tot ce-am avut am investit în răscumpărarea ceasurilor dar, vă las cu o meserie din care să vă câștigați traiul și nu-i puțin lucru! Căutați, dragilor, căutați comoara! Este a noastră, a familiei și trebuie găsită! Să rămâneți sănătoși și să aveți mai mult noroc decât mine!

Anii treceau și cei doi frați, Daniel și Nathaniel îmbătrâniseră în căutări. Vremea ceasurilor mecanice apusese demult. Ceasurile pe bază de quartz cuceriseră lumea și invazia asiatică ucisese vechea industrie. Benjamin, fiul lui Daniel era negustor de ceasuri de lux, folosindu-și îndemânarea de ceasornicar doar pentru a demonta ceasurile în căutarea indiciilor. Ema, îl ajuta în hățișul birocratic, fiind expert în probleme vamale. De altfel, moștenise talentul familiei, demonta și asambla un ceas mecanic și cu ochii închiși  și în alte vremuri ar fi făcut carieră. Deja aveau peste 8000 de ceasuri în colecție dar găsiseră doar 46 de litere din 54, litere care păreau să nu aibă nicio noimă.

Era duminică și toată familia se adunase în sufragerie pentru masa de prânz.

Ema intră ultima și își sărută tatăl pe frunte, apoi se așeză în capul mesei, loc pe care și-l câștigase prin farmec personal  dar și datorită lui Benjamin care îi recunoscuse cu fair-play abilitatea în afaceri și talentul cu care-și scotea adesea familia din inerentele încurcături financiare. În 2008, falimentul Lehmann-Brothers măturase siguranța financiară a întregii lumi iar industria de lux a New York-ului în care era implicata familia fusese izbită în plex.

-Am o veste bună! -începu Ema și toată lumea deveni atentă. Am găsit ceasul cu indiciul numărul 47!

Benjamin ridică din umeri și nici cei doi bătrâni nu păreau prea entuziasmați.

-Hei! Nu se bucură nimeni?- se miră fata.

-Am primit notificare de la bancă, Ema! Vor 100000 de dolari în 30 de zile sau ne sigilează magazinul! Nu mai avem timp să găsim cele 7 indicii! Vom pierde prăvălia bunicului! Ce ne facem? Bătrânul a venit din România și a construit o afacere care azi se năruiește pe mâna noastră! Se pare că după patru generații este rândul nostru să facem drumul înapoi, să  emigrăm în România!- zise Benjamin cu tristețe în glas.

-Stați! Știe cineva cum se ortografiază România?- întrebă Ema.

Daniel scoase un pix Mont Blanc și scrise pe un șervețel, apoi îl întinse Emei.

-Evrika!- strigă fata apucând șervețelul. Litera găsită astăzi este acest a cu căciulă din cuvântul România. Mesajul este scris în română, de aceea nu are nicio noimă pentru noi! Unde găsim pe cineva care să vorbească perfect româna?

-Ema, locuim într-o comunitate românească!

-Sigur, dacă toți vorbesc românește cât noi!… Ce știm noi în română în afară de sarmale, mămăligă și murături?

Daniel se ridică:

-Fug la biserică! Preotul tine cursuri de română la biserică. Sigur ne poate ajuta!

-Vin cu tine!- strigă Ema alergând după Daniel.

Preotul Gabriel Bar era nou în parohie dar bârfele din comunitate îi ajunseseră rapid la urechi. Știa povestea familiei și zâmbi îngăduitor. Luă un joc de scrabble și-și alese cele 47 de litere apoi încercă diverse combinații.

-Deci, ziceți că ați demontat peste 8000 de ceasuri și ați găsit doar 47 de indicii?

-Doar…- confirmă Ema. Oricum, mă gândesc să le luăm iar la mână pe cele verificate de bunicul Sam. Se spune că nu prea-l trăgea ața la meserie și poate i-a scăpat ceva…

-Dar știți care sunt cele verificate de el?

-Da, Putem stabili cu precizie. Fiecare ceas a fost pus într-un plic pe care este trecut modelul,  data achiziției, de la cine a fost cumpărat și cu cât și dacă are sau nu indiciu în el; peste 8000 de plicuri arhivate ca la carte!

-Am nevoie de un cuvânt cheie… Vă mai amintiți cuvintele bătrânului Benji?

Să nu uitați limba română și să nu uitați meseria!- zise fata într-un suflet.

Preotul zâmbi:

-Se pare că cheia este chiar limba română! Dacă indiciile care vă lipsesc sunt patru de ă, un â și doi de e avem următoarea frază:

Am străbătut pământul căutând comori dar comoara este meseria!

Ema și Benjamin îl priveau dezamăgiți:

-Sunteți absolut sigur? Nu există niciun indiciu pentru comoară? Suntem distruși! Banca va pune sechestru pe magazin! Magazinul bunicului!- se lamentă Benjamin.

-Dragii mei, ascultați la mine! Familia voastră a cumpărat în timp cam toate exemplarele disponibile, astfel că acum ceasurile bunicului vostru scoase la vânzare sunt rare și foarte vânate de colecționari. Sunt ceasuri elvețiene, robuste, de calitate, cu balansierul modificat de bunicul vostru ca să reziste la șocuri. Pe ebay se vând cu 600-800 de dolari. Dacă vindeți la repezeală și fără să țineți la preț, să zicem că luați 500 de dolari pe bucată. Aveți în casă o colecție de 8000 de ceasuri- piese unicat- colecție care valorează minim 4 milioane de dolari!

-Formidabil! Am fost mereu obsedați să cumpărăm, nu am luat niciodată în calcul că le putem vinde!- spuse Benjamin uluit.

cautatorii de comori

cautatorii de comori

-În România este o vorbă: nu vezi pădurea din cauza copacilor!