Interviu la Tv Atlas Focșani


Reclame

Vând pisica!


23473027_1895218297174120_6747492502145228723_nÎn 1992, fiind profesoară de matematică c-un salariu mizer, fără să am habar de ce se întâmplă pe planetă, nu era net pe la noi, am reinventat publicitatea la Brăila. Am făcut primele cărți de vizită directorilor, am proiectat sigle, firme luminoase și foi cu antet pentru corespondență. Am făcut machete cu design personalizat pentru reclame în ziare, trăsnaie pentru care mă înjurau culegătorii tipografi și linotipistul. În decembrie 1992 am scos primul ziar brăilean integral de publicitate. Tiparul clasic era depășit de complexitatea graficii. Mi-am mituit propriul patron cu o sticlă de vodcă și una de Rio, ca să accepte tehnoredactare pe calculator și tipar offset. Toate spațiile publicitare le-am vândut în 48 de ore. Singură… Mai fusese o încercare de ziar tipărit pe offset cu câteva săptămâni înainte dar a eșuat. În 1993 am început să fac ștampile pe o mașină proiectată și confecționată de mine cu ajutorul soțului. Ieri, în urma unei discuții bășcălioase la guvern, a fost eliminată ștampila din documentele firmelor. Liber la hoție, liber la fraudat fonduri europene! N-am să mă înscriu la șomaj. De mâine trebuie să reunesc Comisia Zurich pentru consultări, să-l chem pe Copilul Dunării să-mi procure un Monstru pe care să-l gătesc cu Ardei iuți, să prind Pisica cu papion ca să-i … vând papionul pe OLX. Dacă mă gândesc bine, am și rată la bancă… Musai vând și pisica: Albastru de Rusia, în general o splendoare, momentan cam odârlit… Deh, suferă din dragoste… În rest, ce pot să sper, decât puțină Fericire la preț redus? De ce-a votat guvernul o astfel de inepție? Probabil că Dumnezeu era-n vacanță… Rămâne să-i pedepsesc pe vinovați în Zodia zmeilor. Alta acum! Mi s-a defectat o tastă și nu pot să pun ghilimele… Ghinion!

Bucuria cititului…


Fac ce fac și mai intru în gura lumii. Astăzi am citit un articol urmând un link din FB…
Bucuria cititului …

Ca să te poți bucura de citit așa cum te poți bucura de tinerețea veșnică a sufletului omului sănătos, trebuie să fi avut norocul de a te fi introdus cineva, din pruncie, în lumea basmului românesc, a poveștilor și amintirilor lui Creangă, apoi să fi cunoscut lumea tinerească a Medelenilor teodoreni, a Cirereșarilor chirițeni, a Corigenților la limba română minulești, cea a prietenilor Cișmigiului lui Grigore Băjenaru, să fi savurat niște Aventuri aproximative mușatine ori să fi descoperit la timp poezia magistrală a Luceafărului nostru, făuritor de limbă modernă, atât de iubitor de suflet românesc. Apoi, să fi avut noroc în viață și să fi întâlnit profesori care să-ți fi deschis pofta de a afla, curiozitatea de a ști mai mult, bucuria de a-ți atrage frumusețea unei lumi întregi prin lectură. Și eu cred că am avut acest noroc. 
     Am parcurs mai multe etape și am ajuns acolo unde sunt din ce în ce mai interesat de literatura română contemporană. Nu vreau aici să-i amintesc pe ultra-cunoscuții, mediatizații, Liiceanu ,  Pleșu, Patapievici , Cărtărescu, Ileana Vulpescu ori Neagu Djuvara.
 Ci să atrag privirile spre o cunoștință mai nouă, o brăileancă plină de vervă cu un umor sănătos și un verb ascuțit care face o literatură de bună calitate ce te captivează din primele pagini umplând atmosfera lecturii de miresme bogate, primăvăratice. 
   În urmă cu câțiva ani, la un târg de carte, am descoperit-o la cota 7,70 in pavilionul mare , când mi-a oferit un frumos autograf pe  „ Comisia Zurich”. Mi-a atras atenția prin rigoarea documentației și prin stilul degajat și distins al omului care are ceva de transmis și o face cu plăcere și delicatețe.Apoi i-am descoperit blogul și de pe el am comandat și următoarele-i apariții , la fel de valoroase și savuroase: „Dumnezeu era-n vacanță”, „Copilul Dunării”, „ Ardei iuți ” . 
   Ieri m-am trezit alergând înnebunit de gândul că aș putea rata lansarea ultimei ei apariții -„ Pisica cu papion” . Am gasit cu greu un loc în parcarea din fața expoziției din Piața presei libere și am alergat către standul 313 de la cota 7,70 . 
   Am ajuns la fix. M-am bucurat să o revăd și să o felicit pentru noua ei creație. Abia aștept , ca un „copil” ce sunt , să mă delectez cu o lectură cu plăcere garantată. Deschid cartea și văd: 

„Pentru Radu, cu bucurie. 
                                              Doina Popescu-Brăila 
                                                                            23.11. 2014.”

Originalul aici.

Cu stângul pe toba


 

Alba Iulia este un oraș fascinant și surprinzător. L-am vizitat prima dată în urmă cu 36 de, apoi în urmă cu 32 de ani. Trecând în octombrie 2014 am crezut ca ma aflu prin lumea închipuită din romanele mele: răsărise o cetate! Uimirea mi-a trecut după ce m-am documentat: în urma cu 2-3 ani, pe fonduri europene s-a reconstruit cetatea după niște planuri vechi de două secole. La început de mai, cu ocazia aniversării poetului, filozofului și dramaturgului Lucian Blaga, am fost invitată la targul de carte Alba Transilvana.

La uimirea mea față de minunata transformare a orașului, o doamnă bibliotecară mi-a spus cu mandrie:

-A fost posibil fiindcă la noi campania electorală este una dar, când este vorba de interesul orașului, politicienii uită de culoarea politică și vorbesc aceeași limbă!

Mare lucru! Îmi doresc să trăiesc ziua în care să pot spune și eu același lucru despre politicianii brăileni.

Târgul a mers excelent, am vândut foarte bine, cititorii din Alba având un procesor al umorului fin acordat. Serile le-am petrecut în cetate. Un moment care a redeșteptat copilul

din mine a fost cel al schimbării gărziilor: străjeri cu peruci albe, uniforme de epocă, făclii, trompete și toba mare.

Alaiul străjerilor venea din față, am început să filmez, apoi la câțiva pași de noi au virat stânga(față de direcția lor de mers) și apoi paralel, pe o alee laterală. Filmând, m-a luat valul și, cu stângul pe tobă, m-am încolonat în spatele lor continuând să filmez. Am ținut ritmul vreo cincizeci de metri. Abia când am văzut câtă lume mă filma de pe margine, mai mult pe mine decât pe soldații cu perucă, m-am potolit.

Așa că dacă mă vedeți pe Facebook, sau, aiurea, pe undeva, cu stângul pe tobă, puteți să râdeți cât vreți! Ironiile răutăcioșilor vor fi un preț prea mic pentru puseele de fericire pe care le-am trăit la Alba Iulia, un oraș cultural, european de care m-am îndrăgostit!

IMAG4287

Hoţul de timp


În noiembrie 2009 nu se uscase cerneala pe Comisia ZÜRICH că a început Gaudeamusul. Coperta creată de Ingrid şi marketingul fantastic al Adei au făcut ca romanul meu de debut să stârnească interes şi să se vândă foarte bine.

Un tânăr doctorand, fermecător de altfel, m-a ţinut o vreme de vorbă apoi mi-a cerut adresa.

-Poate vrei adresa Adrianei, eu sunt oleacă măritată!- zic, gândind că-mi dădeam bacalaureatul când el încă mai făcea la oliţă.

Râde.

-Nu adresa de acasă. Râde iar… Adresa blogului, mă luminează frumuşelul…

-Aha, asta-i altceva, zic eu mai relaxată. N-am!

-N-ai? Nu pot să cred! Cum? Scrii atât de bine şi ţii doar pentru tine? Îţi trebuie un blog ca să ieşi în lume!

-OK. Îmi fac după târg, admit eu.

-Hai să facem schimb de adrese de e-mail să-ţi trimit nişte template-uri pentru blog şi apoi să-mi trimiţi adresa blogului. Trece zilnic pe la stand încântat de Comisie. Discutăm multă istorie dar after save-ul în exces rămâne în stand multă vreme după plecarea lui. După târg am fost ocupată cu lansarea la Brăila aşa că abia pe 20 decembrie mi-am făcut blogul. Noua jucărie m-a sedus rapid. Când am înţeles că am intrat pe un făgaş periculos era prea târziu: blogul este cel mai mare hoţ de timp! Legea compensaţiei a funcţionat şi aici, mi-a furat timp dar mi-a vândut cărţile şi proza mea afurisită mi-a adus o mulţime de prieteni la care ţin. Cu unii m-am întâlnit şi în off-line la o şuetă cu alţii mă conversez pe mess sau pe e-mail.

Între timp am publicat cărţile Dumnezeu era-n vacanţă, Ardei Iuţi şi Copilul Dunării şi blogul mi-a făcut o promovare excelentă. Cât voi mai scrie pe acest blog? Dacă aş şti răspunsul la această întrebare precis aş şti şi numerele de duminică de la 6 din 49.

Doctorandul? Deşi teoretic este tatăl spiritual al acestui blog a fost primul banat şi aici şi pe e-mail. Nu, nu sunt o tipă nerecunoscătoare dar tipul mi-a trimis pe e-mail o fotografie de sub duş.  Başca că era tâmpit: când vrei să impresionezi damele nu te pozezi făcând duş cu apă rece!

Dedic această postare Brânduşei- „Gepetto, mai spune o poveste!”- şi nepotului meu de văr de capră, Domnul Goe.

 

O zi liberă


Cu 17 ani în urmă, pe 4 aprilie 1994 a apărut Torent Press. În 2009, pe 4 aprilie, soţul meu mi-a spus că-mi face cadou de ziua firmei o zi liberă în care să fac exact ce-mi doreşte inima.

Cam ce credeţi că face o nevastă, după 20 de ani de căsnicie, când primeşte libertate absolută din partea soţului?

Shopping? Cosmetică? Fitness? Sex?

Ei, variante sunt multe dar eu am ales să fac exact ce îmi doream demult: m-am apucat să scriu un roman. Aşa că pe 4 aprilie 2009 am scris primele 20 de pagini din romanul Comisia ZÜRICH.

Astăzi fac un nou bilanţ: Comisia ZÜRICH, Dumnezeu era-n vacanţă, Ardei Iuţi şi Copilul Dunării tipărite, Despre sex în gura mare în curs de editare.

Ca să vezi ce poate face o femeie în libertate! 

Soacra de Brăila- un brand confirmat


Prin ’90, fiind studenţi, de 1 Mai, la mare, căutam o cazare mai ieftină şi am ochit nişte căsuţe. Administratorul avea full şi ne-a refuzat scurt dar la casetofon cânta La noi la Brăila, la tanti Elvira… şi tipul fredona şi el. Rugbistul, cu prezenţă de spirit îi spune că şi nevastă-sa e de la Brăila. Tipul zâmbeşte larg şi ne întinde cheile de la o căsuţă: Continuă lectura